Lupta pentru supravieţuire în România covidată

Cândva, prin anii ’80, România deţinea o armă catalogată zeflemisitor pe atunci ca „armă de distrugere în masă”, denumită ironic „termoficare”. Pe atunci nimeni nu auzise de madam Clotilde și musiu „Plicușor”, dezastrele de astăzi ale Capitalei. Pe vremea aceea, oamenii se „antrenau” cum puteau pentru a deveni mai rezistenţi fizic; circula chiar o poezioară din care-mi mai amintesc doar atât: „În casă-i frig, afară-i frig / Îţi mulţumesc Partid iubit că m-ai călit!”. Acum, cu atâtea partide, omul s-ar pierde în labirintul otrepelor.

Ştiam prea bine că românii sunt extrem de inventivi, fapt dovedit de nenumărate ori, însă cine şi-ar fi închipuit că pot fi şi aşa de „subtili”? Ignorând interdicţia de proliferare a armelor de distrugere în masă, „iubiţii noştri conducători” au reuşit să activeze o alternativă modernă a acestor calamităţi, numele de cod al noii „invenţii” fiind reforma sistemului de sănătate şi perpetuarea „stărilor de de urgență” și prelungirea la nesfârșit a ”stărilor alertă” declarate – după cum susțin instanțele judecătorești – ilegal. Asemenea şoselelor naţionale, sistemele medico-sanitar şi cel al protecţiei sociale din România abundă în gropi de tot felul, cu precădere cele abisal-iohannist-rafilo-arafatiste…

Neţinând cont de coloratura politică a guvernelor postdecembriste, toate, fără nici o excepţie, au deteriorat încet, dar extrem de sigur şi mai ales vizibil, organizarea vechii reţele de sănătate „ceauşiste”, cu neajunsurile ei, însă mai „umane” decât cele existente, covidate după criteriile O.M.S.-iste ale „Marii Resetări”. Reforma sistemului se impunea sine die; era imperios necesară adaptarea la noile condiţii, la noile cerinţe ale criteriului roman al decimării, dar altfel. Din păcate, fiecare nou ministru al (ne)Sănătății cetățenilor României de după declanșarea „Operației Covid-19” s-a remarcat printr-o contribuţie concretă la deteriorarea până la distrugere a actului social şi medical, prin diletantism distructiv şi crearea concomitentă a unei veritabile concurenţe în scopul punerii în practică a ambiţiilor personale. Demersurile, departe de a fi benefice pentru populaţie, nu au putut fi înscrise nici măcar în interesul „faldurilor drapelului” roşu, portocaliu, albastru sau galben (pictat, după caz, cu doi-trei trandafiri, chei, săgeţi sau 12 stele), sub oblăduirea cărora şi-au exercitat prerogativele cei vizaţi.

Fără urmărirea – în mod real – a vindecării unui sistem bolnav, mult trâmbiţatele „România normală” sau „România educată” a Gauleterului-robot au creat o panică generalizată în rândul populaţiei, devenită neputicioasă în faţa administraţiilor criminale obediente ale Bruxelles-ului și Washingtonului. Uite-aşa s-a ajuns la colaps, uite-aşa a început exterminarea – inițial lentă și „discretă” a cetăţenilor României -, iar de doi ani încoace, una „la vedere”, fie prin arderea de vii a pacienților cu mânile și picioarele legate, din spitalele-abatoare în flăcări, fie prin efectul armei biologice de distrugere în masă propovăduită și susținută material de alde Bill Gates, Fauci, Ursula, și guvernele statale anti-aționale marionetă. Interesul profesional al slujitorilor de bună credință ai lui Hipocrate, siliţi să găsească noi forme de supravieţuire, a scăzut semnificativ în favoarea celui economic-personal al sposorizaților „Pfizer”. Rând pe rând, la conducerea ministerului de resort, s-au perindat tot felul de neaveniţi slugi obediente ale conglomeratului nociv – Noua Uniune Sovietică cu 12 stele -, care nu aveau legătură cu ceea ce înseamnă economia naţională, siguranţa socială, medicina şi sistemul sanitar, nu aveau nici o conexiune cu ceea ce presupune competenţa, însă aveau privilegiul de a fi conectaţi la „algoritmul politic” al „Marii Resetări”, asemenea numeroşilor veleitari, vremelnic numiţi la conducerea spitalelor, fără a avea nici cea mai firavă conexiune cu legile moralei și ale medicinei. Rezultatul este vizibil: medicii, personalul sanitar auxiliar şi nu în ultimul rând, contribuabilul român se zbat, luptă pentru supraviețuire, în condiţiile junglei politice nesăţioase de putere şi de profit ale Noii Ordini Mondiale. Sunt unul din… nu mai ştiu câte milioane de români or mai fi… coloratura politică a celor de la putere mă interesează prea puţin sau aproape deloc, opţiunea mea în această privinţă exprimându-mi-o la vremea potrivită, în faţa urnei de vot. Ceea ce mă interesează însă, în mod direct, este respectarea condiţiei umane sau, afişând o sintagmă „demodată”, respectarea „drepturilor omului” călcate în picioare de „democrația” tiranică a U.E.

În România anului 2022, printre drepturile recomandate cetăţenilor „de rând”… pot fi citate, cu litere mari:

– dreptul de a asculta inepţiile cățăraților în fotolii cu putere de decizie (pe care nimeni nu-i întreabă de „sănătate”);
– dreptul de a fi şomer (cu sau fără acte);
– dreptul de a se arunca de la balconul Parlamentului României;
– dreptul de a arăta „Nazi Pass” la intrarea în instituții publice sau la aeroport;
– dreptul de a pleca la ceruri (cu sau fără „Nazi Pass”) în saci negrii din plastic, sătul până peste poate de viața în Noua Uniune Sovietică;
– dreptul de a nu mai avea niciun drept!

Cineva, „persoană importantă, o babă, nu spui cine…” afirma că sunt prea mulţi oameni în vârstă în viață și că trebuie făcut ceva!”… și iată, „se face ceva!”

Actul medico-social, şi aşa destul de precar, a devenit o formalitate, iar medicul, umilit, se va deprofesionaliza, se va metamorfoza într-un banal hârţogar, „scriitor” de reţete sau în orice altceva, numai slujitor al lui Asclepios, nu. Va fi doar jandarm printre pacieţii exasperaţi sau va dezerta.

Încă de pe vremea Băsescului a fost creată  o reţea statală bine organizată care se ocupă de aruncarea peste graniţă a medicilor descurajaţi de salariile de mizerie pe care le oferă statul român sau, după caz, de „sponsorizarea” celor fără de „neam și țară”, fără rețineri la tropăirea cu bocancii peste jurământul lui Hipocrate. Rezidu-ul excremențial mengelian (posibil reptilian extraterestru trimis să practice Holocaustul Neamul Românesc?) supra-auto-numit „Der Kommandant der Aktion” a anunțat că nevaccinații vor acoperi cheltuielile de spitalizare din banii proprii.

Întreb: ce rezolvă actul pervers anunțat oficial? După zeci de ani de cotizare la sistemul de „asigurări de sănătate”, pensionarilor li se reţin din pensiile şi aşa „ajustate”, procente pentru „asigurarea de sănătate”. Nici şeful statului român, nici alţii ca el, cu miliarde de euro puşi la păstrare în bănci din afara ţării nu sunt supuşi noilor rigori ale legii. În concluzie, tot cel de la talpa ţării trebuie să plătească jaful de peste trei decenii al României, ajunsă astăzi în pragul falimentului.

Nedumerit, din nou întreb: de asta era nevoie? Qui prodest? Nu am cunoştinţe economice de specialitate, dar ştiu că utilizarea unor fonduri destinate unui scop declarat într-o direcţie diferită se numeşte delapidare. Pe dumneavoastră, domnilor guvernanţi capete ne-luminate, doamnelor și domilor membri ai Parlamentului României, vă întreb: cum se numeşte utilizarea fondurilor reţinute fiecărui contribuabil, fiecărui salariat şi pensionar, pentru „sănătate” (CAS) în alte domenii decât cel prevăzut de lege, nu tot delapidare? Diferenţa este una singură: celei comise individual i se spune delapidare, nu întyotdeauna fiind pedepsită pe măsura faptei, iar cea comisă sub adăpostul dumneavoastră poartă numele de Hotărâre de Guvern, sau Ordonanţă de… „urgenţă” (?) şi este menită să distrugă ceea ce a mai rămas din amărâta asta de ţară, din populaţia ei, desconsiderată premeditat şi supusă exterminării de către călăii criminali ai Noii Ordini Mondiale. Se pare că mai important decât orice este faptul că românul trebuie să aibă cât mai multe preocupări – dintre care teama indusă nu lipsește – pentru a nu mai avea vreme să gândească. Nimic nu-i nou sub soare!

Vrând, nevrând, gândul mă poartă la din nou interzisul „Luceafăr al poeziei româneşti”, obligându-mă să-i dau, încă odată dreptate, pentru înţelepciunea sa: „Unde eşti tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei / Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei / Şi în două taberi large cu de-a sila să-i aduni / Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni?…” – Cotroceni, Victoria, Palatul Parlamentului (ordinea contează mai puțin) așa cum au procedat recent aborigenii cu fosta clădire a Parlamentului din capitala australiană Canberra.

Lasă un răspuns