Descoperiri arheologice în Valea Someşului

Este vorba despre câteva obiecte descoperite de arheologi, care „nu şi-ar avea locul” în spaţiul Văii Someșului. Cu toate acestea, specialiştii susţin contrariul. Ei spun că fiecare obiect descoperit îşi găseşte un loc bine stabilit în gândirea istoricului, deşi sunt anumite aspecte care îngreuneză înţelegerea deplină a contextului istoric în care au ajuns pe aceste meleaguri. Primul dintre acestea este cuţitul descoperit în 1999 la Petea (sat în comuna Dorolț, din județul Satu Mare). Localitatea este situată pe granița de vest a României, pe DN19A, fiind punct de frontieră cu Ungaria. Satul este atestat pentru prima dată în 1215 în Regestrum Varadinense, unde este menționat un Pristaldus (funcționar judiciar titular în instanță din Regatul Ungariei) numit Kázmér originar din sat. Descoperirea cuțitului „germanic” a făcut vâlvă nu atât prin prezenţa sa „misterioasă” în Valea Someşului şi nici prin arta cu care a fost lucrată, ci mai mult prin unicitatea sa în această parte a lumii. Directorul Muzeului Judeţean Satu Mare, dr. Liviu Marta, spune că în România nu sunt decât trei asemenea cuţite, dintre care unul la Satu Mare.

Potrivit specialiştilor asemenea obiecte se fabricau cu multe mii de ani în urmă, pe malurile Mării Baltice, în nord-vestul Germaniei de astăzi. Datările cu carbon 14, demonstrează că ar fi fost confecţionat prin anul 1.100 î.Hr. „Cuţitul a ajuns la noi pe unul din drumurile comerciale care lega în acele vremuri, zona Mării Baltice de Transilvania de astăzi”, explică dr. Liviu Marta. Există oare argumente în acest sens? Exista întradevăr un drum comercial care se întindea din inima Europei şi până la noi? Greu de spus însă se pare că arheologii nu au nici o altă explicaţie logică pentru a demonstra prezenţa acestui cuţit în Valea Someşului. Şi dacă toate astea sunt adevărate, de ce nu s-au „pierdut” şi alte asemenea cuţite de-a lungul acelui drum comercial? Să nu uităm nici de acel coif celtic „cu pasăre” descoperit în mormântul unui războinic la Ciumești, unic în felul său, atât prin lucrătură cât şi prin importanţa istorică. Este cel mai vechi obiect deţinut de Muzeul Judeţean Satu Mare, care demonstrează prezenţa triburilor celtice în aceste ţinuturi, cu mult timp înainte de perioada migraţiilor. Este unic în Satu Mare, în România, dar şi în Europa Centrală. Așa cum coifurile „cu ochi” geto-dace din aur și argint sunt unice, de ce acest coif nu poate fi al unui conducător de trib local?

Următoarea descoperire este o broșă. La prima vedere, broşa descoperită în anii ’70 la Culciu Mare (prima atestare documentară a localității este din anul 1279), nu aduce nimic nou în înţelegerea realităţilor istorice. „Specialiştii îi spun fibulă. Descoperită cu patru decenii în urmă, nu a fost descrisă decât recent de către arheologi în anuarul Muzeului Judeţean Satu Mare. Obiectul provine din partea de est a Germaniei secolului III d.Hr. Nu prezenţa fibulei este cea care ne pune pe gânduri. Asemenea obiecte am găsit destule, însă toate au fost descoperite în morminte, şi nici una doar aşa, parcă pierdută aiurea. A fost găsită sub pământ, sub o casă. Cum a ajuns acolo? De ce nu a fost depus în mormântul defunctului? Sunt întrebări la care nu avem răspunsuri nici în prezent”, explică dr. Robert Ghindele, arheolog la Muzeul Judeţean Satu Mare. Mai mult decât atât, specialistul spune că această broşă semnalează prezenţa unei elite războinice, probabil germanice în Valea Someşului.

De altfel, este îndeobşte cunoscut faptul că grupuri războinice venite din nord, s-au aşezat în Valea Someşului pentru ca apoi să încerce pătrunderea în Dacia. Însă niciodată nu au fost însoţiţi de o persoană de rang înalt, de o elită a triburilor respective. Pe lângă toate aceste aspecte care nu fac decât să nască noi semne de întrebare, dr. Robert Ghindele mai spune că e singura broşă găsită în afara unui mormânt, în toată Europa. Peste tot, aceste fibule însoţesc defuncţii, care la rândul lor au fost, aşa cum am spus cu câteva rânduri mai înainte, elite războinice. Putem spune că a fost pierdută și astfel a ajuns în locația în care a fost descoperită, sau a fost așezată ca o ofrandă dată zeilor pentru bunul mers al familiei care locuia în acea casă sub care a fost găsită, așa cu se proceda în multe culturi așa zis păgâne.

Asemenea descoperiri ridică noi semne de întrebare și doar specialiștii au șansa de a continua să creeze ipoteze de lucru valabile și posibile, spre aflarea trecutul îndepărtat. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*