Basarabia anilor 1917-1920 în documente diplomatice franceze

Reactivată sub egida Academiei Române, noua serie din „Documente privind istoria românilor” – Colecția Eudoxiu Hurmuzaki s-a completat recent cu valoroasa lucrare a istoricilor de la Chișinău, dr. hab. Gheorghe E. Cojocaru și dr. Eugen-Tudor Sclifos, având ca obiect de studiu „Franța și chestiunea Basarabiei la Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920”. Demersul autorilor prezintă atitudinea cercurilor politice, diplomatice și militare franceze în chestiunea Basarabiei într-un interval cronologic mai larg decât cel care subscrie, propriu-zis, Conferinței de Pace de la Paris -, de la sfârșitul anului 1917 și până la semnarea Tratatului din 28 octombrie 1920, prin care Marile Puteri recunoșteau suveranitatea României asupra vechii provincii românești dintre Prut și Nistru.

Este bine știut faptul că în anii Primului Război Mondial, Franța s-a remarcat drept cel mai de nădejde aliat al României, în special, prin Misiunea militară franceză din timpul războiului, de sub conducerea generalului Henri Mathias Berthelot. Franța a fost și unica putere aliată care a deschis un Consulat la Chișinău, capitala Republicii Democratice Moldovenești, trimițând și militari în Basarabia. Acest lucru s-a datorat inclusiv înțelegerii avute cu Marea Britanie în vederea împărțirii sferelor de control și de influență în Sudul Rusiei la sfârșitul anului 1917. Se constată, în atare mod, că Franța a cunoscut cel mai bine situația internă din Basarabia în anii 1917-1918 și tocmai din acest considerent, demersul celor doi istorici este valoros prin importanta contribuție la edificarea unei imagini complexe asupra Marilor Puteri față de problema Basarabiei în intervalul cuprins între Unirea cu Țara-mamă, din 27 martie / 9 aprilie 1918, și până la sfârșitul anului 1920.

Documentele publicate în volumul prezentat au fost identificate de cei doi autori în Arhivele Diplomatice de la Paris ale Ministerului de Externe (La Courneuve) și la Arhivele Militare de la Vincennes (Service Historique de la Défence), constituind o primă încercare documentară de a prezenta atitudinea Franței față de teritoriul dintre Prut și Nistru, de la formarea Republicii Democratice Moldovenești și până la semnarea Tratatului Basarabiei, din 28 octombrie 1920, respectiv, la primele ecouri ale actului de la Paris. Lucrarea conține documente diplomatice originale și inedite, precum și mai multe rapoarte ale unor militari francezi, care au lăsat importante însemnări și mărturii, necunoscute cercetătorilor și încă nevalorificate, asupra spațiului basarabean și locuitorilor săi.

Documentele pe anul 1917, în marea lor majoritate constituind rapoarte ale colonelului D’Albiat, ale consulului francez Roger Sarret și ale ministrului francez la Iași, contele de Saint-Aulaire, sunt importante prin furnizarea de date și detalii privind organizarea internă a Basarabiei în acea perioadă, precum și informații prețioase referitoare la activitatea Comisiei interaliate de la Chișinău, de sub conducerea reprezentantului francez, Henry. Sunt atestate demersurile întreprinse de delegația basarabeană la Iași, la sfârșitul anului 1917, pentru obținerea sprijinului militar din partea Aliaților în vederea protejării populației împotriva actelor de violență în masă, la care se dedau trupele ruse în retragerea lor haotică de pe Frontul Român prin Basarabia.

Un moment important reliefat de documentele publicate de cei doi istorici îl constituie atitudinea Franței față de Unirea din 27 martie / 9 aprilie a Basarabiei cu România. Telegramele trimise de Saint-Aulaire la Ministerul de Externe de la Paris, ambasadorilor de la Londra, Roma, Washington, probează importanța pe care o acorda Franța acestui act, constatându-se că ministrul francez la Iași a primit cu căldură evenimentul revenirii Basarabiei la vatra românească.

O seamă de documente cuprinse în volumul celor doi istorici tratează problemele relațiilor dintre România și Ucraina, dintre Rusia și România, precum și cele cu privire la participarea unei delegații ruse la Conferința de Pace de la Paris. Regăsim aici numeroase memorii adresate președintelui francez, Georges Clémenceau, pentru ca Rusia să fie admisă la lucrările Conferinței, diverse „note istorice” privind chestiunea basarabeană ale „Conferinței Politice Ruse”, în care, în baza unor date false ori falsificate cu bună știință, se pretindea că Basarabia ar fi fost teritoriu rusesc, că România ar fi anexat Basarabia etc. Sunt oferite date inclusiv despre primele ședințe ale Comisiei pentru afacerile teritoriale române și iugoslave, în care reprezentantul Franței, Jules Laroche, a pledat în favoarea recunoașterii unirii Basarabiei cu România.

Deși Franța a fost cel mai mare adept și susținător al doleanțelor României la Conferința de la Paris, unele documente cuprinse în volum relevă și o atitudine uneori oscilantă a acesteia în anumite momente, drept mărturie în acest sens servind și utilizarea în vocabularul diplomatic francez a sintagmelor „annexion et réunion”.

Dincolo de acele ezitări și oscilații, documentele conținute în volumul prezentat atestă faptul că Franța n-a renunțat nici un moment la ideea semnării Tratatului Basarabiei, acționând, totodată, cu prudență, în funcție de interesele sale de Mare Putere, de evenimentele ce se derulau în Estul Europei sau peste Ocean.

Așa cum pe bună dreptate menționează acad. Victor Spinei și membrul corespondent al Academiei Române, Ionel Cândea, nivelul unei istoriografii este conferit, în mare măsură, de anvergura eforturilor de valorificare și sistematizare a surselor, astfel încât, necesitățile de documentare reclamate de autori stimulează demersurile editurilor, pavând calea spre realizări de substanță. Din acest punct de vedere, volumul cercetătorilor Gheorghe E. Cojocaru și Eugen-Tudor Sclifos constituie o contribuție documentară esențială la elucidarea unei perioade istorice extrem de importante în destinul populației interfluviului pruto-nistrean, în care s-a redescoperit apartenența acesteia din punct de vedere istoric, etnografic și economic la spațiul de cultură și civilizație românească, respectiv, s-a decis revenirea provinciei basarabene la vatra strămoșească, proces în cadrul căruia diplomația franceză, în special prin implicarea ilustrului om de știință, prof. Emmanuel De Martonne, în „bătălia ideologică” pentru teritoriul dintre Prut și Nistru, a avut un cuvânt greu și un rol incontestabil în argumentarea faptului că Basarabia este un teritoriu românesc.

Adresată în egală măsură specialiștilor în domeniu și publicului larg, culegerea de documente a editorilor Gheorghe E. Cojocaru și Eugen-Tudor Sclifos oferă o sursă sigură de informare asupra atitudinii favorabile și amicale a Franței față de revenirea provinciei dintre Prut și Nistru la vatra strămoșească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*