Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), filozof, pedagog, psiholog, scriitor, om politic, academician, președintele Academiei Române (1938-1941), era originar din satul Butoiești jud. Mehedinți. Este una dintre personalitățile marcante ale culturii române din perioada interbelică. Din păcate, chiar și azi, după câteva decenii de la Revoluție, el rămâne, pe nedrept, într-un puternic con de umbră.
În anii tinereții m-a privilegiat Dumnezeu și am citit sute de cărți de tot felul. Foarte multe le-am citit ca documentație pentru cărțile pe care eu însumi le-am dat la lumină mai târziu. Aș menționa în acest sens cele două volume din Coloana Infinitului, Nicolae Iorga, George Călinescu, bibliografiile revistelor teologice și altele. Așa am ajuns să lecturez pagini semnate de marele cărturar mehedințean. Mă fascina, deși nu-i înțelegeam eu bine toate gândurile și ideile. Observam însă că majoritatea cărților lui erau tipărite înainte de război și se găseau la fondurile de carte interzisă ale bibliotecilor. De câte ori ceream câte o carte a acestui autor, bibliotecarele se uitau suspect la mine. Îmi dădeam seama că ceva nu e în ordine, că undeva este o taină.
Într-o discuție purtată cu unchiul meu, fratele mamei, Prof. Ion Pârvănescu, la 4 februarie 1981, i-am sugerat să meargă prin Butoiești și Gura Motrului și să se intereseze de rude, acte, fotografii sau amintiri despre Rădulescu-Motru. A fost entuziasmat de idee și mi-a promis că se va ține de treabă. Avea soția din acea comună și ajungea acolo foarte des.
La 25 martie 1981, unchiu-meu mi-a spus că a fost la Butoiești să caute date despre Constantin Rădulescu-Motru. Copilul unei foste slugi, contabil la Craiova, deținătorul unor bunuri ale savantului, l-a primit foarte ostil. I-a refuzat orice relație, fotografie sau document, afirmând: „- Să-ți dea cei care l-au luat cu mâinile legate la spate!” Când a fost arestat, Rădulescu-Motru ar fi spus: „- V-am dat lumină și voi mă băgați la întuneric!”
În același an, la 8 nov., cu prilejul unui simpozion de istorie de la Tr. Severin, având ocazia să stau la masă alături de fostul meu profesor de Filozofie, Domnul Marius Popescu, fratele Domnului Eleodor Popescu, la vremea aceea președintele Comitetului de Cultură Mehedinți, am discutat, printre altele, despre Constantin Rădulescu-Motru. Domnul Popescu vrea să se ocupe în mod serios de această personalitate, să-i cunoască și să-i interpreteze opera, să-i publice unele documente și manuscrise. I-am sugerat ca prin fratele său să obțină xerografierea arhivelor lui Rădulescu-Motru și să formeze un fond la Severin. De asemenea, să încerce organizarea unei case memoriale la Butoiești, satul de origine al lui Rădulescu-Motru. Din toate acestea nu s-a făcut nimic nici azi!
La 20 octombrie 1983, la Biblioteca Academiei din București, am avut prilejul să-l cunosc personal pe Domnul Prof. Simion Ghiță. Documentându-mă pentru cartea privind concepția istorică a lui Nicolae Iorga, îi citisem mai multe studii și îl admiram pentru puterea lui de analiză și sinteză. Discuția noastră a început despre Constantin Rădulescu-Motru, tocmai că era mehedințean de-al meu. Domnul Simion Ghiță îl cunoscuse personal. Îi audiase câteva cursuri în perioada anilor 1944 și apoi îl vedea adesea după 1950. C. I. Parhon, directorul Institutului de Filozofie, a încercat să-l ajute pe Constantin Rădulescu-Motru. Pentru aceasta îi acorda o subvenție lunară, socotindu-l ,,colaborator extern”. Chipurile, fiindcă Rădulescu – Motru nu mai avea drept de semnătură, nu mai avea voie să publice sau să apară în viața publică. Unii cercetători de la Institutul de Filozofie se duceau la el, se legau de câte o carte din biblioteca sa, se făceau entuziasmați de descoperire și-i ofereau prețuri mari, cu mult peste valoarea cărții. Acestea toate erau făcute într-o formă discretă, voalată, pentru a-i da un sprijin material, pentru a nu-l lăsa să moară de foame. A murit însă în condiții mizere de nedescris.
Simion Ghiță îl considera pe Prof. Constantin Rădulescu-Motru net superior lui Lucian Blaga. Blaga valorifică tradiția populară românească, Rădulescu – Motru pe cea cultă. Filozofia lui Blaga te cheamă la iarbă verde și la umbra pădurii; a lui Rădulescu-Motru te îndeamnă la fortificare spirituală, la acțiune. Diferențele sunt de ordin structural. Discuția a alunecat spre secolul al XIX-lea. Domnul Simion Ghiță era conștient de faptul că filozofia noastră de după 1944 s-a rupt de trunchiul autohton solid. Am încercat plantarea unei ideologii străine de spiritul românesc, aruncând cu pietre în tot ceea ce realizaseră generațiile de până la 1944. Cu prilejul Convenției de la Paris, noi, românii, ne-am deschis larg porțile spre Occident și Occidentul ni le-a deschis nouă. Echilibrul politic și strategic de forțe îngăduia această liberalizare. Revoluționarii de la 1848 au făcut ceea ce au făcut, tocmai fiindcă aveau formație occidentală și fuseseră pregătiți de școala revoluției pașoptiste europene. Europenizarea aceasta a românilor a fost rapidă. Constituția lui Cuza a fost cea mai înaintată din Europa și ea a constituit pragul dintre evul mediu și cel modern românesc. Atitudinea lui Cuza față de Poarta Otomană se datora tocmai acestei cunoașteri perfecte a situației internaționale. Înființarea Partidului Liberal a constituit o nouă etapă a occidentalizării. Liberalii urmăreau realizarea în România a unei còpii a Europei Occidentale. De aici și aducerea unui prinț străin, german. Conservatorii erau mai neîncrezători și încercau să tragă de timp. Cei mai lucizi și echilibrați s-au dovedit însă a fi junimiștii. Documentele descoperite în ultima vreme demonstrează faptul că, dincolo de preocupările lor literare, dincolo de declarata lor de neutralitate politică, junimiștii reprezentau o puternică forță politică, ce urmărea o europenizare echilibrată, moderată, fără distrugerea sau minimalizarea elementului autohton. Junimiștii redau în mod realist situația concretă a României și de aceea profesau o dezvoltare echilibrată. De aici și teza lui Titu Maiorescu, formă fără fond. Se pot stabili chiar două capete de pod în acest mare proces de civilizație, de occidentalizare. Un capăt ar fi în epoca lui I. Heliade-Rădulescu, care spunea: ,,Scrieți, fraților, scrieți….!” și altul la Tudor Vianu, care introducea o selectă metodă de analiză și valorificare, de depistare a valorilor și nonvalorilor.
Rădulescu-Motru, înțelegând fenomenul epocii sale, promovează teza personalismului energetic, ca o regăsire a forțelor vitale ale individului și ale națiunii. El vrea să zică: „Ne occidentalizăm, ne civilizăm, dar trebuie să rămânem noi înșine, nu trebuie să ne denigrăm propria noastră individualitate națională. Evoluția culturală și civilizația românească trebuie să se constituie de acum încolo prin noi înșine!”
Desigur, că această poziție nu plăcea stăpânirii de după 1944. În procesul galopant de rusificare forțată a țării, C. Rădulescu-Motru și alții ca el împiedecau și de aceea trebuiau terminați sau reduși la tăcere. Rusificându-ne, ne-am dat acele ceasornicului civilizației noastre cu o jumătate de veac în urmă. Noi nu ne-am făcut un sistem filozofic propriu, pe baza căruia să se întocmească celelalte planuri de dezvoltare economică, politică și socială. Noi am primit tot ceea ce au binevoit să ne dea cei din Răsărit. Nu am îndrăznit să discernem ce e bun și ce e rău cu propriul nostru cap, ci am primit totul de-a gata, jucând cum ni s-a cântat din Răsărit. Gradul nostru de civilizație era superior celui sovietic. A trebuit să ne întoarcem, ca să ne urmăm ,,fratele” mai mare. Alții din sistemul socialist au profitat de împrejurări și și-au făcut o politică mai liberală, având mult de câștigat astfel. Bulgarii, spre exemplu, se uitau la noi ca la vârful Ceahlăului. Acum sunt cu mult deasupra noastră. Noi urmărim momentul, nu avem o orientare de ansamblu asupra evoluției sociale. Suntem ca un plugar prost, care vine cu plugul în ogor și-și mână boii cum bate vântul. Desigur, boii trag, fiindcă li se dă cu biciul pe spinare, ogorul însă niciodată nu va putea fi arat cum trebuie, ci în bătaie de joc. Tot așa și poporul român. Eforturi, eforturi la infinit! Economii, economii la nesfârșit! Ți se năzare ceva spre Răsărit, lovește și, târâș-grăpiș, hai spre răsărit! Apare o rază la nord, hai într-acolo! Momentul înseamnă totul. Ei, bine, în tradiția politică românească noi am avut, totuși, o linie stabilă, clară, bine definită. Nu ne-am jucat cu istoria și nici cu destinele poporului. Dai cu biciul și zeci de milioane fac așa cum zici tu, dar nu momentul e totul. Se distruge acea coloană vertebrală infinită a națiunii, se distruge potențialul energetic al națiunii. Nu evaluăm acum cât de grav este acest lucru, dar vom vedea consecințele peste ani. Epuizarea resurselor unui popor și ale unei țări atrage după sine, în mod implicit, dependența națională. Cu bubuituri nu se face istorie. Erau gânduri și cuvinte înflăcărate, care mi s-au imprimat adânc în memorie.
La 21 noiembrie 1983, cu prilejul unui simpozion de istorie de la Botoșani, partenerul meu de cameră și apoi prietenul meu, Vasile Vetișanu, ajuns mai târziu deputat în parlament, mi-a spus multe. Mi-a vorbit, spre exemplu, de Mircea Vulcănescu, filozof, pe care-l consideră la fel de mare ca Lucian Blaga. Mircea Vulcănescu a murit în închisoarea de la Gherla și trupul i-a fost aruncat la groapa comună. Mi-a vorbit de Constantin Rădulescu – Motru și de calvarul ultimilor săi ani de viață. O dramă înfiorătoare, drama intelectualului român jertfit pentru idealurile iluzorii ale zilei!
La 26 aprilie 1984, într-o discuție cu Domnul Virgiliu Tătaru, reprezentantul cenzurii în Mehedinți, acesta a făcut câteva referiri și la C. Rădulescu-Motru. Îl socotea pe bună dreptate cel mai mare filozof al nostru. Spirit kantian, a revoluționat gândirea românească. „Rădulescu-Motru e aproape necunoscut societății românești de azi. Tot ponosul lui i se trage că i-a atacat mult pe ruși în articolele sale. Dacă i s-ar publica opera, numărul volumelor sale ar fi de cel puțin 80. El se înscria pe linia gânditorilor geopolitici, influențat oarecum de Ratzel și Nietzsche”.
Constantin Rădulescu-Motru a scris lucrări magistrale înainte de 1944, din care doar câteva au fost reeditate după 1944 sau după 1989!
Lasă un răspuns