Spionajul ca îndeletnicire a apărut ca necesitate de cunoaștere a resurselor teritoriilor vecine și a intențiilor populațiilor acestora. Limitele răsăritene ale patriei neamului românesc sunt atestate cu mult dincolo de Nistru. Harta „Răspândirea românilor transnistreni”, întocmită de locțiitorul prefectului județului Tiraspol, Ilie Zaftur (publicată în revista „Transnistria nr. 2, București, 1941) evidențiază că Ucraina lui Duca Vodă se întindea până la Nipru, iar disparați ca număr, românii erau prezenți și pe ambele maluri ale Donețului. Dacă până atunci doar hotarul etnic depăşise Nistrul, domnitorul Moldovei Gheorghe Duca va duce şi hotarul politic în zona transnistreană, având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nipru. Rușii și ucrainienii au început colonizările și rapturile teritoriale în spațiul etnogenezei românilor după anul 1700, odată cu domnia lui Petru cel Mare și ne-au luat vatra din strămoșească: la 12 septembrie 1740, teritoriile de la „Margine” (Ucraina în denumire slavă) – 44.500 kmp.; la 31 decembrie 1791, Trasnistria – 69.500 kmp.; 28 mai 1812, Basarabia – 45.630 kmp.
Ajuns la Nistru în anul 1791, Tarul Alexandru I, a încercat să ia tot teritoriul rămas Moldovei, dar şi Muntenia întreagă, dintr-o singură lovitură, în anul 1807, la tratativele cu Napoleon I. Francezii s-au împotrivit la Tilsit, apoi la Erfurt, declarând că principatele nu sunt teritorii turceşti, Rusia trebuind să solicite turcilor, contra păcii, teritorii din „Casa Islamului”. Pe cale de consecință, ruşii au falsificat hărţile, denumind „Basarabia”, teritoritoriul dintre Siret şi Nistru, Chilia şi Hotin, prezentându-l drept turcesc, cucerit de sultanul Baiazid al II-lea în anul 1484. Cum francezilor li s-a părut suspect de mare teritoriul denumit „Basarabia”, ruşii au redus pretențiile la 45.630 kmp.
În vâltoarea evenimentelor din Rusia anilor 1917-1918, Basarabia s-a constituit ca Republica Democrată Moldovenească, la sfârșitul anului 1917, proclamându-și întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse, apoi, după Revoluția din Octombrie, independența față de Rusia bolșevică și, după câteva luni, la 27 martie /8 aprilie 1918, unirea cu Regatul României.
Urmare a ultimatumului lui Stalin, Rusia Sovietică ocupă, din nou, Basarabia la 26-28 iunie 1940, dar și Bucovina de Nord şi Herţa – 50. 500 kmp., în total 96.130 kmp. Adăugând la acestă cifră suma rapturilor anterioare, din anii 1740 și 1791, rezultatul este 170.130 kmp. (suprafața actuală a României este de 238.397 km²). Populația românească majoritară din teritoriile ocupate a fost sistematic redusă prin deportări și rusificări.
În logica sovietică, interesul unor istorici precum Nicolae Iorga, Ion Nistor, Gheorghe Brătianu, Nichita Smochină ş.a. pentru românii basarabeni, bucovineni şi transnistreni era revanşard, agresiv, subsumat „orgiei propagandistice murdare şi deşănţate” care ar fi cuprins istoriografia română burgheză, respectiv, executării unor „comenzi militare”, urmărind „justificarea ocupării unor noi teritorii sovietice”.
În logica serviciilor secrete româneaști, intențiile imperiale ale Moscovei de a acapara, bucată cu bucată, teritoriul României și a-și extinde frontierele până în Balcanii de Vest și spre sud la Constantinopol, precum și chestiunea diasporei răsăritene, răspîndite până în Siberia și Extremul Orient sovietic nu se putea să nu constitue obiectul cercetării informative a spionajului și contraspionajului.
Retrospectiv, românii se află de șase secole sub „ocupație informativă rusească”, din vremea țarului Ivan al III-lea, iar vecinătatea periculoasă cu Rusia sovietică a generat necesități de apărare contrainformativă materializate în organigrama Serviciului Secret de Informații prin „Frontul de Est”, structură cu atribuții de informații și contrainformații, atât pe teritoriul României, cât și în adâncimea vecinătății cu Uniunea Sovietică.
Activitatea de informații și contrainformații în perioada războiului cu Rusia sovietică
Trebuie precizat că cercetarea istorică a confruntării României cu Rusia Sovietică pe frontul secret este mult îngreunată și chiar imposibilă în unele privințe, dat fiind faptul că în anii ‘50 N.K.V.D.-ul, a extras din arhivele Ministerului Afacerilor Interne și ale Securității circa 200.000 de dosare care cuprindeau activitatea serviciilor secrete românești pe spațiul U.R.S.S., respectiv a serviciilor secrete sovietice în România.
Perioada interbelică a fost una de confruntare permanentă cu spionajul, terorismul și popaganda diversionistă ale servicilor speciale sovietice împotriva ființei naționale a statului român, pe care o rezoluție a Cominternului l-a calificat „multinațional”, cerând dezmembrarea României Mari.
Premergător operațiunilor militare declanșate la 22 iunie 1941, la data de 30 martie 1941, Eugen Cristescu, Directorul General al Serviciului Special de Informații, a informat Președinția Consiliului de Miniștri (pe Generalul Ion Antonescu) cu următoarele constatări și previziuni:
„Președinția Consiliului de Miniștri
Serviciul Special de Informații
Nr. 6881/1941
Către
Odată cu începerea operațiunilor militare în Peninsula Balcanică, este de prevăzut o puternică ofensivă pe întreg teritoriul României, din partea organelor informative, de toate categoriile, aparținînd țărilor inamice Statelor semnataresau aderente la Pactul Tripartit și, în special, din partea organelor informative sovietice, cari vor acționa – cu mai multă intensitate – în Moldova și Nordul Dobrogei.
Aceste constatări sunt bazate, atât pe informațiunile obținute de către Serviciul de Informații al Armatei Germane – cari au fost verificate cu preciziune pe teritoriul Bulgariei și sunt arătate în anexă -, cât și pe informațiunileServiciului nostru, cari au fost raportate cu Nr. 6881 din 27 Martie 1941. Ca urmare, în afară de intensificarea acțiunii contra-informativă a organelor noastre de siguranță, polițit și jandarmerie, ăn care sens acest Serviciu a intervenit cu rugămintea de a se da ordin de către Președinția Consiliului de Miniștri, Serviciul de Informați al Armatei Germane a propus ca și în această direcție – a contra-informațiilor – să se acționeze în comun pe teren, așa cums-a ralizat în domeniul contra- sabotajului și al informațiilor, atât prin conjugarea acțiunei agenților Serviciului de Informații al Armatei Germane și ai Serviciulu nostru.
Este de menționat că elementul principal, indicat pentru urmărire, îl constitue agenții sovietici. În legătură cu această chestiune, Serviciul de Informații al Armatei Germane a relevat și atenția deosebită ce trebuește dată supravegherei reprezentanțelor diplomatice străine de pe teritoriul nostru, și -în special- acelea ale U.R.S.S., Statelor Unite și Iugoslaviei.
Întrucât, în prezent, Serviciul nostru nu posedă pe teritoriul țării decât un foarte redus număr de agenți cu misiune contrainformativă, am intervenit la M.A.N. pentru a aproba introducerea în buget a unui număr de 200 de agenți, cari inițial – pentru încercare – vor fi diurniști, iar apoi vor fi încadrați bugetar în mod acoperit. Suma necesară acestui spor de agenți se ridică la circa 1.900.000 lei lunar sau în total 24.000.000 lei annual, la capitolul «Personal».
Acest număr de agenți va fi completat cu un număr de agenți ai Serviciulu de Informații al Armatei Germane, iar materialul contra -informativ, procurat de ambele agenturi, va fi centralizat și verificat, în comun, de centralele ambelor servicii, trăgându-se concluzii unice, cari – prin Serviciul nostru de Informații- vor fi prezentate Domniei Voastre pentru a aviza și hotărî.
Șeful Serviciului Special de Informații
Director Gemeral
Eugen Cristescu” (Ministerul de Interne, Dosar Personal Eugen Cristescu nr. 6084)
Generalul Ion Antonescu a aprobat măsurile propuse de Eugen Cristescu și le-a completat cu emiterea unui Decret – Lege privind instituirea pedepsei cu moartea pentru spionaj-trădare. Planul acțiunii informative a fost susținut cu întărirea Rezidențelor și Centrelor informative din Moldova și Dobrogea, iar în plan contrainformativ s-a intensificat supravegherea Legației Sovietice și a mediului relațiilor acesteia. Trebuie, de asemenea, menționat că anterior Serviciul Secret de Informații, sub directoratul ui Mihail Moruzov, crease în teritoriile vizate de expansiunea țărilor vecine agenturi în conservare, pregătite a se activa la momentul invaziei militare străine.
Potențialul informativ al Frontului de Est a fost instruit și dirijat pentru a cerceta, sub toate aspectele, pregătirea de mobilizare a Armatei Sovietice, potențialul de război al acesteia și, imediat după începerea operațiilor militare, infiltrarea de agenți în linia întâi și în spatele frontului. În acest sens, S.S.I. avea pregătite, din timp de pace, dispozitive de acțiune informativă la Chişinău şi Cernăuţi, care au monitorizat perioada ocupației sovietice din iunie 1940 -iunie 1941. De asemenea agentura din regiunea Odesa a documentat situația flotelor din Marea Caspică și Marea Neagră.
Frontul de Est a elaborat studii referitoare la potențialul economico- militar al Uniunii Sovietice și forța combatantă a Armatei Roșii, cu particularizări privind districtele militare Caucaz, Don și Volga. A fost documentată starea industriei de război și forța de mobilizare morală a partidului comunist.
Frontul de Est a fost inițial structurat pe centre informative în țară, la Cernăuți și Chișinău, iar în U.R.S.S., la Odessa.
Rapiditatea ofensivei militare din vara anului 1941 pentu eliberarea Basarabiei a fost favorizată de cercetarea de informații și de cunoașterea minuțioasă a dispunerii, tăriei și vulnerabilităților forțelor militare de ocupație.
După reorganizarea S.S.I din anul 1942 s-a pus accent pe dezvoltarea centrelor, subcentrelor și rezidențelor informative externe. Astfel, s-au mai constituit două centre informative externe la Sevastopol și Rostov, precum și subcentre informative externe la Verhiva, Strovopolskaia, Krasnodar, Piatrikovsk, Ordjonikidze, Sodovoje, Abganierova, Ciskiakova și Vecea-Telsveachi.
În Peninsula Crimeea, la Ialta, Sevastopol, Eupokaria, Kierci și Djankai, precum și la Nicolov, Krivoirog și Dniepropretorsk s-au organizat rețele și rezidențe informative.
În afară de acest potențial informativ, Frontul de Est a fost completat, din luna mai 1941, cu „Eșalonul Mobil“, special constituit la cererea Marelui Cartier General pentru acțiunile informative în timp de război. Această structură se deplasa odată cu frontul și a inclus aparatul de lucru al Frontului de Est și Biroul Agenturii cu trei centre informative amplasate in apropierea frontierei la Suceava, Iasi si Galati si două subcentre la Fălciu si Tulcea.
Conducerea Eșalonului Mobil a fost exercitată de Șeful Secției Informații a S.S.I., colonel Ion Lissievici. Misiunile Frontului de Est, respectiv ale Eșalonului Mobil au constat în:
– culegerea tuturor categoriilor de informații necesare pregătirii și desfășurării operațiunilor militare. Posibilitățile Frontului, în această direcție, au fost de un bun nivel al cunoașterii și anticipării, inclusiv în ceea ce privește spargerea frontului la Stalingrad, dar Hitler a ignorat avertismentele informative;
– crearea și conducerea agenturii din rândul românilor basarabeni și a minorităților, în principal ruse și ucrainiene. Agenții recrutați erau cointeresați material și prin garanții de protecție, inclusiv evacuarea odată cu trupele române în caz de retragere a acestora;
obținerea de informații prin interogarea prizonierilor;
– culegerea de informații din adâncimea frontului inamic. În acest scop a fost constituită Grupa specială „Vulturul”, condusă de locotenent – colonel Vasile Palius, secondat de Nicolae Trohani. Acești doi ofițeri aveau totală independență și deplină libertate de acțiune;
– Operațiuni de sabotaj și diversiune în spatele frontului inamic,inclusiv capturarea de „limbi” sau răpirea unor ofițeri;
apărarea contrainformativă a capacităților militare umane și materiale față de acțiunile de spionaj, sabotaj, terorism, propagandă și subversiune ale inamicului;
– protecția contrainformativă a spatelui frontului și a teritoriului eliberat sau cucerit de Armata Română față de comandourile de parașutiști sovietici, unitățile de partizani, organizațiile comuniste subversive, grupările teroriste, ori de sabotaj, propagandă și diversiune;
– penetrarea în organizațiile subversive anti-românești și documentarea activității acestora în scopul destructurării prin deferirea membrilor arestați parchetelor militare sau Curții Marțiale, după caz și lichidarea fizică. Documentarea și arestarea și trimiterea în justiție se realizau de agenți infiltrați ai Secției Juridice a S.S.I.;
– depistarea și destructurarea rețelelor de spionaj sovietice din teritoriile eliberate ori ocupate. În Penisula Kerci, de exemplu, serviciul de informații militare ( cercetare- diversiune) al Armatei Sovietice a lăsat peste 500 de tinere special antrenate pentru racolare în scopuri despionaj, sabotaj și acțiuni subversive împotriva unităților militare române;
– susținerea cu informații a urmăririi, capturării, după caz și a lichidării partizanilor sovietici și a gazdelor acestora;
– urmărirea diverselor categorii de suspecți;
– investigații și anchete speciale privind persoanele arestate de Eșalon sau la ordinul Directorului General al S.S.I.;
– supravegherea bazei potențiale de sprijin a inamicului din rîndul populației și a foștilor funcționari autohtoni ai administrației sovietice;
– activități informativ-contrainformative specifice teritoriilor preluate în administrare. În acest scop, pe lîngă prefecții de județ au fost atașați cîte doi agenți ai S.S.I.;
– recuperarea de arhive și documente militare sovietice;
identificarea și confiscarea bunurilor mobile sovietice necesare activității S.S.I. ori ducerii războiului;
– operațiuni speciale de mascare și dezinformare pentru acoperirea față de aliatul german a dezangajării din ofensivă a unor mari unități ale Armatei Române, pentru a se preveni o inevitabilă distrugere a acestora. Mareșalul Ion Antonescu a vizat o dezangajare treptată, pe măsura avansului frontului sovietic, pentru asigurarea unei rezervei de apărare a frontierelor.
După declanșarea de către Stalin a contraofensivei din 19 noiembrie 1942 de la Stalingrad, colonelul I. Lissievici l-a informat „oficios”, sub forma unei scrisori personale, pe Eugen Cristescu despre situația Armatelor 3 și a 4 române:
„Mult Stimate și Iubite Domnule Director General,
[…]. Nu pot vă comunic date oficiale pentru că nu cunosc situația reală, întrucât -pe de o parte- obiectul preocupărilor mele nu-l formează trupele noastre, iar – pe de altă parte- cred că această situație nu se cunoaște precis la ora actuală nici de către cei în drept, lucrările fiind în curs de executare. Ceea ce pot să vă comunic este că, după câte sunt informat, toate marile noastre unități […] au suferit pierderi foarte importante în ofițeri, armament și materiale și se pare ceva mai puțin în trupă. Dintre cele mai încercate M.U. au fost D. 5 și D. 6 I., care au rămas pe poziție fiind încercuite și totoși au rezistat zile în șir unor atacuri cu forțe mult superioare lor.
Divizii cu pierderi importante sunt : 9, 13, 14, 15, 1, 2 și 19 I, cum și D. 7 Cv.
Diviziile 1 Cv. și 20 I luptă împreună cu Armata 6 Germană care se pare că este încercuită între Volga și Don […].
Impresia mea personală este că armata noastră se va resimți mult de pe urma pierderilor suferite și cu greu se vor putea reface cadrele și complecta armamentul și materialele pierdute. Fără a căuta să scuz sau să acuz pe cineva și deși nu am suficiente elemente pentru a judeca situația cu toată seriozitatea, totuși cred că, Comandamentul german sub ordinele căruia se găsea Armata 3-a a nesocotit posibilitățile inamicului și nici nu le-a cunoscut suficient de bine pe ale noastre […].
În ceea ce privește personalul Eșalonului ce conduc și al organelor din subordinele sale, am credința că și-a făcut pe deplin datoria, cu toate greutățile în care a trebuit să acționeze. Activitatea informativă este martoră a acestei afirmațiuni și dacă totuși nu s-a putut produce mai mult, aceasta se datorește viciilor de organizare și încadrare din trecut ale S.S.I., cum și greutăților pe care le știți prea bine că s-au întâmpinat când a fost vorba să se creeze noi posibilități.
Atât în numele meu personal, cât și al camarazilor din subordine, vă asigur că ne vom face datoria mai departe, cu toată conștiinciozitatea și dârzenia hotărârii conștiente pe care ne-o dă dreptatea cauzei pentru care luptă poporul nostru mult încercat în decursul veacurilor, ca și în present […].
Cu cele mai afectuoase și distinse sentimente, rămân al Domniei Voastre devotat
Colonel I. Lissievici
9 XII 1942” (Ministerul de Interne, Dosar Personal Eugen Cristescu nr. 6084)
Eșalonul Mobil și-a extins acțiunile informative și asupra Armatei germane. In acest sens, într-un raport semnat de colonelul Victor Siminel, datat 23 octombrie 1944, destinat autorităților militare sovietice, se menționa: „[…] fără a avea nicio dispoziție scrisă din partea serviciului, care, de altfel, nici nu putea fi dată în acest mod, Agentura Frontului de Est a considerat, din proprie inițiativă, de datorie să informeze direct conducerea Serviciului și a Secției I-a asupra unor anumite stări de lucruri observate la trupele germane, atrăgând în mod special atenție asupra moralului, în scădere progresivă a trupelor germane din Est precum și asupra politicii și atitudinii, cu totul funeste în consecințe, pe care Comandantul Superior German o adoptase față de populația civilă din U.R.S.S. […]”.
După ieșirea României din războiul împotriva U.R.S.S., Frontul de Est a fost dizolvat, documentele care nu au putut fi distruse au fost capturate de Direcția de Contrainformații – SMERȘ a Frontului III Ucrainean, iar parte din agentură a fost deconspirată.
După data de 25 octombrie 1944, misiunile Frontului de Est au fost adaptate participării României la războiul împotriva Germaniei, fiind creat Eșalonul Mobil de Vest al S.S.I. Noul Eșalon avea atribuții mult limitate în conținut și reduse la o rază de 25 km față de linia frontului.
Eugen Cristescu și ofițerii din compunerea „Eșalonului Agentură”, cum este menționat în documentele SMERȘ, au fost acuzați de implicare în progromurile din Iași, Basarabia, Bucovina și Transnistria, fără dovezi concludente, doar pe baza declarațiilor unor foști agenți S.S.I.
Lasă un răspuns