În Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii întâlnim un fapt curios. Demonii din acel om posedat mărturiseau pe Iisus și, în același timp, Îl rugau. Ei spuneau: „De ce ai venit, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, mai înainte de vreme ca să ne muncești?” Totodată, Îl rugau ca în cazul în care îi va scoate din om, să le dea voie să intre în turma de porci.
Așadar, diavolii recunoșteau că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat. Știau că la sfârșitul lumii Mântuitorul va veni din nou în lume, dar de data aceasta ca judecător. Atunci vor fi judecați nu numai oamenii, ci și diavolii. Mai mult, Îi recunoșteau superioritatea Mântuitorului, Îl socoteau ca un atotputernic și Îl rugau. Am putea spune că diavolii știau teologie. Știau, dar nu credeau. Știau, dar nu făceau. Aveau știință, dar nu aveau credință.
Și în rândul oamenilor întâlnim aceste două categorii. Sunt unii care știu multe, atât din domeniul Religiei, cât și din domeniul Științei. Dețin un noian de cunoștințe, dar nu cred o iotă. Mai mult, nu trăiesc învățătura pe care și-au însușit-o sau pe care o propovăduiesc. Una spun, alta fac. Una difuzează și alta fumează! Fac studii savante în universități din țară și din străinătate, obțin diplome și titluri, ocupă apoi funcții înalte în administrație sau în învățământ. Țin cursuri, discursuri și predici; scriu articole și studii, cărți și tratate de teologie, dar viața lor este un dezastru sub aspect religios-moral. La ce-i folosesc studiile pentru care și-a consumat zeci de ani din viață, dacă mâinile îi sunt galbene de tutun, dacă duhnește a băutură, dacă umblă după fuste precum țapul după capre, dacă-i nelipsit de la jocurile de noroc? La ce-i folosește că a învățat muzică și cântă ca un heruvim în altar sau la strană, dacă în Vinerea Sfintelor Patimi, după Prohod, se duce la cârciumă și mănâncă mici sau friptură? La ce-i folosește că și-a închinat viața studiului și a realizat o armă, o bombă, o mașinărie a morții, un preparat, un virus ucigaș, care provoacă o boală contagioasă ce lasă în urmă munți de cadavre omenești? Ca om de știință poate să fie un savant, un geniu chiar, dar ca om este un monstru, un criminal, un diavol cu chip de om. Poate câștiga pentru știință bani, funcții înalte, lumea întreagă, i se pot construi monumente, poate fi slăvit și onorat în lumea aceasta, dar vine o vreme când…., înaintea lui Dumnezeu, va trebui să dea seamă de faptele lui. Nu-i mai folosesc diplomele, știința, onorurile omenești, ci doar binele pe care l-a făcut în viața pământească. Dacă l-a făcut!
Întâlnim oameni simpli, cu puțină școală, uneori chiar fără școală, care au sufletul plin de credință și viața rânduită cu înțelepciune după învățătura lui Dumnezeu. Poate sunt săraci sau dețin puțină avere, dar din mâna lor se hrănesc mulți flămânzi; poate au haine modeste, dar cu ele nu se îmbracă numai ei, ci și cei ce tremură pe marginea drumului fără căldură și fără adăpost. Poate au boli și necazuri personale, poate le plânge sufletul de durere, dar găsesc puterea de a adresa un cuvânt de mângâiere și de încurajare altora mai amărâți ca ei. Ei nu au timp și nici posibilități să-și petreacă sărbătorile și concediile în stațiuni din țară și din străinătate, dar găsesc întotdeauna timp să meargă la biserică în duminici și sărbători ca să-L întâlnească pe Dumnezeu în rugăciune. Ei nu se rușinează să-și recunoască nimicnicia în fața măreției lui Dumnezeu; nu se rușinează să-și mărturisească păcatele la Sfânta Spovedanie; Îl primesc pe Hristos cu dragoste și evlavie în Sfânta Împărtășanie. Se comportă în așa fel încât să nu-L supere pe Dumnezeu. Oamenii aceștia nu așteaptă nici o răsplată de la oameni. Fac tot ce fac, fiindcă așa socotesc că e normal, așa este plăcut lui Dumnezeu. Ei au șansa de a-și mântui sufletul și de a ajunge sfinți în împărăția lui Dumnezeu. Poate fi ceva mai minunat? Nu cred!
Cât de frumoși sunt oamenii care, indiferent de gradul de cultură, de funcțiile ocupate, de averea deținută, rămân Oameni! Cât de frumoși sunt oamenii de caracter, oamenii dispuși să vină în ajutorul semenilor! Cât de frumoși sunt oamenii, care socotesc că adevărata fericire constă întru slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, iar în afară de aceasta totu-i vânare de vânt și de iluzii! De astfel de oameni este nevoie mai mult ca oricând.
Lasă un răspuns