Mănăstirea Solca (jud. Suceava) – 236 de ani

În ținutul umbros al fagilor se află și Mănăstirea Solca, un monument istoric și de arhitectură religioasă. Mănăstirea a fost construită de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea, între anii 1612-1622; lucrările de construcție au început la sfârșitul anului 1612 și au fost finalizate în anul 1622, în cea de a doua sa domnie. În anul 1775, localitatea Solca, împreuna cu Bucovina de Nord, intră sub stăpânire austriacă (până în anul 1918), și odată cu aceasta încep să se stabilească aici multe familii de germani, polonezi, evrei, etc. La zece ani după ocupația habsburgică a Bucovinei, în anul 1785, mănăstirea a fost desființată temporar de austrieci, fiind transformată în biserică de sat. Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Solca este situată la poalele Obcinei Mari. Aceasta are puternice fortificații, cu contraforturi masive și ziduri groase de aproape doi metri. În anul 1902, forma inițială a suferit modificări după restaurarea arhitectului austriac Karl Romstofer. Monumentul urmează liniile mănăstirii Dragomirna (cu care este și contemporană), dar poartă și elemente noi de arhitectură, care vor deveni caracteristice veacului al XVII-lea. De acest centru de cultura religioasă își leagă o bună parte a activității sale, cunoscutul arhimandrit, Vartolomei Măzărean, care în anul 1775 a devenit stareț la Mănăstirea Putna.

Catapeteasma mănăstirii Solca, lucrată în lemn și aurită (1613), a fost transferată la Mănăstirea Dragomirna în anul 1885, când a fost repictată de Epaminonda Bucevschi. Clopotnița a fost ridicată în anul 1613, chiliile și beciurile în anul 1623, iar zidul de incintă cu turnurile acestuia, în anul 1623. Paraclisul Sfântul Gheorghe, așezat pe poarta zidului de incintă, a fost transformat în închisoare în anul 1785 și ulterior, în secolul XX, în depozite ale fabricii de bere. Trapeza și chiliile mănăstirii au ars în anul 1871. Biserica a fost restaurată de Romstorfer între anii 1901-1902, cu desființarea peretelui dintre naos și pronaos. Biserica a mai fost restaurată și între anii 1985-1990. Mănăstirea Solca a fost reînființată în anul 1997, în prezența Prea Fericitului Teoctist.

Mănăstirea Solca, ctitorită de către domnul Ștefan Tomșa al II-lea, a fost înzestrată cu unele sate din zonă. În anul 1622, pe vremea lui Ștefan Tomșa al II-lea (1621-1623), satul Cristinești intră în stăpânirea mănăstirii Solca. Mănăstirea Solca stăpânește satul Cristinești până în 1625 când, prin schimb, acesta intră în stăpânirea Mănăstirii Sucevița (1625-1775). Satul Costesti din lunca Siretului este atestat documentar prin actul dat de Ștefan al II-lea Tomșa (1611-1615) mănăstirii Solca. La 18 martie 1615 Ștefan Tomșa dăruiește Mănăstirii Solca, ctitorită de el „satul numit Costești pe râul Siret și mori pe apa Siretului cu toate hotarele și cu toate veniturile-fost ascultător de Ocolul și de curțile noastre din Botoșani”.

Mănăstirea Solca îi cere marelelui vornic Lupu Balș satul Milișăuți, considerând neîntemeiată deținerea lui, dar Balș totuși îl stăpânește până în anul 1760. Balș vinde Mililăuțiul de Sus mănăstirii Solca pe baza contractului din 20 ianuarie 1760. Satul s-a aflat sub această stăpânire până în anul 1776. La hotarnicia din anul 1782, Mănăstirea Solca prezintă actele de proprietate a 11 sate (din județul Suceava), a patru munți (în ținutul Câmpulungului Moldovenesc) și a trei sate peste „cordon” (în Moldova). Cei patru munți din Câmpulungului Moldovenesc sunt: Cucoșul, Găina, Porsescul și Botoșul, foste proprietăți ale Mariei Cănănău și care, după „Zapisul de schimb” din 19 ianuarie 1775, sunt cedați de proprietară mănăstirii Solca, în schimbul moșiei Costești de pe apa Siretului, Ocolul Botoșanilor. Acest hrisov este semnat de egumenul mănăstirii Solca, părintele Miftodie și de tot soborul mănăstirii și este întărit (la 9 februarie 1775) cu semnăturile mitropolitului Gavril al Moldovei, episcopului Leontie al Romanului, episcopului Dorofteiu al Rădăuțiului și episcopului Inochentie al Hușului.

Mănăstirea Solca a fost închisă de Imperiul Habsburgic în 29 aprilie 1785. Dintre cei 17 călugări care se aflau în momentul închiderii, unul singur, foarte în vârstă, a fost lăsat să rămână. Biserica a devenit parohială, iar clădirile și spațiile mănăstirii au fost utilizate în alte scopuri. După aproape 236 de ani de la acel moment, mănăstirea și-a serbat pentru prima dată hramul, marți, 29 iunie 2021. Împreună cu Arhiepiscopul Calinic, au slujit la Solca Arhimandritul Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și starețul Mănăstirii Putna, și Protosinghelul Elefterie Ionesie, starețul Solcăi. Slujba a avut loc la altarul exterior al mănăstirii. Părintele Arhiepiscop le-a vorbit credincioșilor prezenți despre viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel. El le-a spus și din ce motiv postim înaintea sărbătorii din 29 iunie: „Biserica a rânduit un post înaintea prăznuirii Sfinţilor Apostoli, amintindu-ne de postul pe care aceşti verhovnici l-au ţinut înaintea luării unei hotărâri importante, arătându-se întotdeauna flămânzi numai de Cuvântul lui Dumnezeu. În vechime se numea Postul Cincizecimii, în amintirea darurilor Sfântului Duh pogorâte peste Sfinţii Apostoli”, a spus IPS Calinic. Reînființarea așezământului monahal de la Solca, ctitorie a domnului moldovean Ștefan Tomșa, a avut loc în martie. Redeschiderea mănăstirilor închise în urma ocupării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1774–1775 este o prioritate anunțată de IPS Calinic încă din primele zile de după întronizarea ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Din cele 21 de mănăstiri închise de habsburgi, au fost reînființate, de la venirea IPS Calinic, încă două mănăstiri: Pătrăuți și Ilișești, la care adăugăm și Solca.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*