Un om mic de statură, dar uriaș în fapte!

Theodor Costescu a fost un om mic de statură, dar uriaș în fapte. Țara întreagă, dar mai ales Mehedințiul îi datorează enorm de mult. Faptele lui, zămislite de o minte iscusită, duse la împlinire de o voință de fier, cu sacrificii materiale și spirituale greu de înțeles pentru omul de azi, rămân ca o mărturie peste veacuri, ca un exemplu demn de urmat.

În prima jumătate a veacului al XIX-lea, în casa preotului din satul Costeni (atunci în Mehedinți, azi în Gorj) se năștea Dumitru Costescu, cel care avea să devină învățător la Rovinari. La 30 martie 1864, învățătorului Costescu din Rovinari i se năștea primul copil, căruia îi punea numele Theodor (Darul lui Dumnezeu). L-a dat la școli bune ale vremii, cum a fost Liceul „Carol I” din Craiova, apoi Liceul „Sf. Sava” din București. Peste tot copilul obținea bursă de stat, ceea ce însemna o ușurare importantă pentru părinți. Tot cu bursă intră la Facultatea de Ştiinţe – secția fizico-chimie din București. Este cotat ca element strălucit, ceea ce face ca profesorul și savantul Dr. C. I. Istrati să-i propună să rămână colaboratorul său, în vederea unei apropiate cariere universitare. Costescu refuză și merge, în 1887, profesor la Liceul „Carol I“ din Craiova. Peste un an se transferă la gimnaziul din Turnu Severin.

La 1 mai 1892 este numit directorul Liceului „Traian“ din Turnu Severin. În puțin timp a reușit să facă din acest liceu unul de elită. Și-a ales cu grijă profesorii, a dotat școala cu laboratoare moderne, cu o bibliotecă, a construit un internat și o grădină botanică. Cu eforturi imense a reușit să mărească salariile profesorilor de la Liceul „Traian”, a introdus uniforma școlară. Elevilor săraci le cumpăra el uniforme. La scurt timp, având exemplul de la Severin, Ministerul Învățământului a dispus ca uniforma obligatorie să fie introdusă în toate liceele din țară. Internatul liceului a ajutat mult copii săraci să urmeze cursurile, fără a mai fi obligați să stea la gazdă, în condiții grele. Când totul mergea ca pe roate, în 1901, a fost înlăturat de la conducerea liceului și locul i-a fost luat de un politruc. S-a lăsat convins de Take Ionescu să intre în Partidul Conservator, fapt care a făcut ca să ajungă deputat și senator în Parlamentul României în mai multe rânduri. De pe această poziție, a reușit să construiască 66 de școli în satele mehedințene și nu numai, deși își propusese 275! Să mai adăugăm la acestea Şcoala de agricultură de la Gemeni, Judecătoria de la Baia de Aramă, 12 biserici şi primării, multe drumuri comunale şi judeţene, cinci spitale (Balta, Slivileşti, Cujmir, Burila Mare, Bâcleş) dotate cu tot necesarul. Mă întreb, câți dintre parlamentarii noștri de astăzi se pot mândri cu un asemenea palmares?!

Marile realizări ale lui Theodor Costescu nu se opresc aici.

În 1913, cu banii din dota soției, a cumpărat moșia Vânjuleț. Acolo era zonă mlăștinoasă. Theodor Costescu a trecut la treabă. A construit cu banii lui mai multe canale, unul chiar de 12 Km și larg de 12 metri, reușind astfel să colecteze apele și să elimine bălțile. A înălțat drumurile satului și cele care făceau legătura cu localitățile învecinate, le-a pietruit, a construit poduri și podețe. S-a luptat ca locuitorii Vânjulețului să fie împroprietăriți cu loturi pentru cultură, cât și cu loturi de casă. A înființat și o fanfară, compusă din 30 de țărani. În locul școlii unde în anul 1934 preda un preot la 17 elevi a ridicat șase școli mari, moderne, cu sobe de teracotă, în care predau cursuri 33 de profesori și maiștri și în care urmau cursurile 664 de elevi. Cu câteva săptămâni înainte de a muri, Theodor Costescu a făcut un ultim dar localității: o maternitate și un spital de copii. Satul model Vânjuleț a fost vizitat de Carol al II-lea în 1934. Suveranul a semnat ad-hoc un decret, prin care conferea ctitorului medalia „Pentru Merit“, a doua medalie regală primită de Theodor Costescu, prima fiindu-i acordată de Carol I în 1890.

Aceste realizări au fost, de fapt, preludiu unui proiect grandios: Palatul Culturii din Turnu Severin, care azi îi poartă numele. În ziua de 3 noiembrie 1909, în cancelaria Liceului „Traian”, Theodor Costescu, împreună cu un grup de profesori zămisleau acest proiect. În 1910, a început campania pentru construirea acestui edificiu. S-a apelat la populație, s-a apelat la guvern și la tot felul de bogați și potentați ai zilei și în același an au început lucrările. Din păcate, a venit războiul și planul a fost dat peste cap. Imediat ce au tăcut armele, în 1918, a reînceput lucrul. Nu a fost ușor. Era un proiect grandios, care înghițea fonduri uriașe. Theodor Costescu găsea resursele necesare ca să nu renunțe. Insista, se umilea adesea, revenea, se lupta mai greu ca pe front, dar nu se lăsa învins. Proiectul vieții lui trebuia dus până la capăt. În 1924, când Palatul Cultural a fost oficial pus în circuitul public, ca monument închinat împlinirii idealului Marii Uniri a românilor, Theodor Costescu a fost nevoit să-și vândă din avere pentru a achita o parte din datorii. În anul 1924, Palatul Cultural fusese inaugurat, dar încă nu era terminată sala mare de spectacole. Theodor Costescu a încercat să mai adune fonduri pentru aceste ultime dar nu mici cheltuieli, însă n-a mai găsit ecoul de la început. Războiul modificase stările de lucruri, sărăcise pe mulți, schimbase mentalitățile. Ctitorul și-a jucat atunci ultima carte: și-a vândut averea și a pus la dispoziție cinci milioane lei pentru terminarea edificiului. Palatul Culturii din Severin, splendidă realizare arhitectonică, cuprindea o sală de cinematograf, o sală de dans, o sală-muzeu ,,Dr. C. I. Istrati”, o sală cu o bogată bibliotecă „I. G. Bibicescu”, două restaurante cu terasă, grădină de vară, unică în țară, uzină electrică proprie. Sala de spectacole avea 700 locuri, cu loji și cu balcoane, cu o scenă rotativă imensă, unică în țară și multe altele. Finalul lucrărilor se apropia, dar banii se terminaseră. Lui Costescu îi mai rămăsese decât casa. A vândut-o și pe aceea, iar cu banii obținuți a continuat. Locuia în clădirea teatrului.

Părintele Gheorghe Dumitrescu-Bistrița îmi povestea că Nicolae Iorga l-a cunoscut pe Theodor Costescu. În vremea când Nicolae Iorga era prim-ministru(1931-1932), Teodor Costescu a mers să-i ceară sprijinul, probabil pentru liceu sau Palatul Culturii. Portarul n-a vrut să-l lase, dar Costescu l-a dat la o parte şi a mers direct la şeful de cabinet. Acesta nu-l cunoştea pe Costescu şi a început să-i facă morală, fiindcă intrase forţat. Costescu i-a spus: „- Lasă, neică, du-te şi spune domnului prim-ministru că-l roagă Costescu de la Severin, că are ceva urgent!” Şeful de cabinet s-a dus la Iorga şi i-a spus revoltat cele petrecute. Iorga, aflând, a început să râdă şi i-a zis: „- Pe ăsta să-l lăsaţi să intre când vrea. El nu are copii, acum nu are nici soţie şi omul acesta nu cere nimic pentru el, ci pentru şcoală. Lăsaţi-l să intre, căci pe scările ministerului va muri, spre binele celor din jurul său”.

Bolnav fiind, ca o recunoaștere oficială a meritelor inegalabile ale marelui om de cultură, matematicianul Gheorghe Ţițeica, secretarul Academiei Române, mehedințean și el, îi aducea marea veste: „Academia Română, în semn de înaltă apreciere a operei culturale ce ați întreprins aproape jumătate de secol la Turnu Severin și în județul Mehedinți, v-a ales, în ședința din 30 mai 1934, membru onorar al ei“.

Pe 25 martie 1939, într-un sanatoriu bucureștean, părăsit de toți, trist și îndurerat, Theodor Costescu și-a dat obștescul sfârșit, mulțumit, totuși, că n-a trăit degeaba, ci a lăsat ceva în urma sa. Azi, Palatul Culturii, Colegiul Național Economic și o stradă din Turnu Severin îi poartă numele. Lângă Colegiul Economic este și o statuie a lui ridicată după Revoluție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*