Cum se face azi justiție (4)

12. Imixtiunea anticonstituțională a președintelui Klaus Werner Iohannis

În calitate de redactor-șef al revistei Justițiarul, am scris mai multe articole contra primarului Sibiului, secondându-l pe directorul publicației, Marius-Albin Marinescu, care dusese o campanie continuă pentru dezvăluirea ilegalităților comise de primarul Klaus Iohannis. Astfel, în articolul „Crin Antonescu-Vorbete…“ am relevat că acest senator l-a introdus pe Klaus Werner Iohannis în politica mare, propunându-l ca viitor „prim-ministru tehnocrat“. Apoi, în mod repetat (cf. anexelor nr. 10-11), i-am adresat D.N.A., cu nr. 6456/08.10.2009, o cerere de încetare a mușamalizării dosarelor penale ale primarului de atunci al Sibiului, Klaus Werner Iohannis. Ca represalii, președintele țării, Klaus Werner Iohannis, a dispus, cum se știe, închiderea revistei Justițiarul, prin intermediul lui Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

În 23 ianuarie a.c., doi apologeți holocaustiști, Petru Clej și Sabina Fati, au declanșat o campanie de presiune asupra Justiției, anticipând că iminenta mea condamnare „va fi o premieră în aplicarea legislației privind condamnarea negaționiștilor holocaustului“. De unde știau de iminenta mea condamnare?! Exista o directivă trasată?! În replica dată acestor evidente acte de presiune contra Justiției, am relevat că procesul meu „este un proces politic, cu presiuni de la cel mai înalt nivel“. După închiderea revistei Justițiarul, era clar că urma represiunea contra mea. Și, într-adevăr, președintele Klaus Werner Iohannis a încălcat, din nou, Constituția și a cerut condamnarea promptă a „negaționiștilor“ și, implicit, a mea, zicând că „România și-a asasinat proprii cetățeni evrei și romi“ – făcându-se că a uitat de acțiunile coetnicilor săi germani – și că „statul de drept se fragilizează cu fiecare întârziere a condamnării discursului negaționist“. Cum se „fragilizează statul de drept“?! Au ieșit „negaționiștii“ în stradă, ca minerii sau ca „#reziștii“, să dărâme guvernul, cum s-a întâmplat cu Guvernul Ponta?! Apoi, și-a etalat directiva așteptată de instanța de fond: „Pentru a putea face față acestor provocări, încurajez Guvernul să adopte cât mai curând Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură“. Autorul trilogiei Războiul evreilor contra românilor, reputatul analist politico-militar Dan-Cornel Nicolae, a conchis clar: „Preşedintele Klaus Iohannis a cerut public condamnarea domnului colonel Vasile Zărnescu“.

Este evidentă ignorarea totală, la cel mai înalt nivel politic, a realității istorice, care s-a transformat, în anii de după 1990, mai ales în ultimii zece ani, într-un subiect tabú – impus, repet, și de o directivă a C.E.D.O. care pretinde că „existența holocaustului este dovedită incontestabil“! Acest ucaz este folosit frecvent, ca acoperire, și de Parchet –  într-o acuzație falsă și gravă la adresa întregii națiunii române, de atunci și de acum, contrar realităților istorice evidente, după cum am afirmat și o susțin mai departe cu probe indubitabile, urmărindu-se prin aceasta exact scopul vizat: obținerea de „despăgubiri de holocaust“, cum ceruse șef-rabinul Moses Rosen.

Să revedem cronologia evenimentelor: instanța a stabilit pronunțarea pentru 25 ianuarie a.c., apoi a amânat-o pentru 02.02.2021. De fapt, avea nevoie de ziua de 27 ianuarie 2021, de „ziua Holocaustului“, când a avut loc și s-a și publicat sau semnalat în toate mass media cuvântarea lui K.W. Iohannis. După cuvântarea din 27 ianuarie 2021, s-a mai amânat pronunțarea pentru 04.02.2021, iar sentința, în final, este pronunțată. În seara aceleiași zile, 04.02.2021, multe agenții de presă internaționale, inclusiv cele românești (postul de radio RRA a fost primul!), indicau faptul că există, și în România, o condamnare pe tema negării holocaustului. De ce atâta grabă? Cui folosea această informație „fulger“, de la fața locului? Trebuia, oare, ca opinia publică să fie avertizată, iar cercetătorii obiectivi ai subiectului să fie atenționați și înfricoșați pentru ca nimeni să nu mai aducă în discuție acest subiect tabú, astfel încât catalogarea ca subiect intangibil să devină o sperietoare și, deci, o axiomă de necontestat pentru nimeni?

În fond, condamnarea mea – după cum au subliniat unele publicații – „înseamnă condamnarea întregii Românii“! Între timp, „Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului,…“ etc., pe care președintele Klaus Iohannis o admiră și o invocă atât de mult, la a cărei confecționare se opintiseră zece organisme românești și antiromânești, în frunte cu I.N.S.H.R.-„E.W.“, s-a dovedit a fi un „balon de săpun“, spart de cuvântarea noului ministru de Externe al Israelului, Yair Lapid, care a făcut o declarație istorică, învinovățind PR-ul izraelian din vremea premierului Netanyahu pentru creșterea antisemitismului: „Să anunțăm imediat că cei care nu sunt de acord cu noi nu sunt antisemiți“. Deja rabinul Eli Kaufman afirmase ferm: „Ei, [cei de la] comunitatea evreiască, spun că e antisemitism, pentru că ei vor să fie antisemitism, pentru că antisemitismul ăsta le aduce bani!“.

13. Adjectivele sunt preluate de la exegeții antiiudaismului, iudei și goyimi

Totodată, precizez că, pe tema holocaustului, am la activ – prin forța situației date de profesia mea de sociolog, de specializarea de politolog și de activitatea de colonel analist-sintezist al S.R.I. – o documentare mult mai vastă și mai amănunțită decât mulți dintre cei preocupați de problematica holocaustului iudeilor – care, citind lucrările mele, îmi reproșaseră (verbal sau în comentarii pe internet) unele „asperități“ de stil. Ca atare, în ședința din 11.01.2021, a trebuit să corectez această opinie, aparent „întemeiată“.

Astfel, am depus la instanță texte în care am relevat că terminologia utilizată, probabil șocantă chiar pentru cineva cât de cât avizat, este preluată îndeosebi din cartea celebră a lui Norman Finkelstein, INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI; spre demonstrație și documentare, am prezentat instanței de fond fragmentele în limba engleză și în traducere, privind sintagmele –„to extort money from…“ – „să extorchezi bani de la…“ – și „bogy of Holocaust“ – „gogorița Holocaustului“, folosite de N.G. Finkelstein. Noțiunea „extorcare“ înseamnă, explică N.G. Finkelstein în cartea sa, să storci bani de la o țară, de la cineva, prin șantaj: în cazul de față, prin șantajarea cu comiterea „Holocaustului unic“. I-am arătat judecătorului Cristian Dumitru paginile 8 și 68 din cartea THE HOLOCAUST INDUSTRY, tipărită în S.U.A., și chiar paginile respective xeroxate din cartea originală, cuprinzând citatele în cauză, depuse la dosar (în filele 106-107, vol. VI), dar acesta a refuzat ca măcar să le privească!

Alte asemenea formulări expresive – și dure, într-adevăr, dar întemeiate! – sunt preluate din Evanghelii, din lucrările Sf. Ioan Gură de Aur, ale lui Iustin Martirul și Filosoful, ale lui Martin Luther, Douglas Reed, Kevin MacDonald – dintre goyimi – și din ale iudeilor: Flavius Josephus, Karl Marx, Benjamin H. Freedman, Isaac Asimov, Arthur Koestler, Israel Shahak, Gilad Atzmon, Shlomo Sand, Moshe Menuhin, Gerhard Menuhin și alții. De exemplu, Iustin Martirul și Filosoful îi acuză pe iudei că au falsificat textele biblice și că au numai invective grobiene la adresa lui Iisus Hristos – pe care-L considerau un bastard făcut cu un soldat roman – și a Maicii Domnului – pe care o denigrau ca fiind o prostituată! Sfântul Ioan Gură de Aur spune că iudeii sunt ipocriți și chiar perverși, deoarece, din cărțile Proorocilor, știau că va veni Mesia, dar, atunci când Acesta a venit, nu L-au recunoscut și L-au ucis. Arthur Koestler, în faimoasa lui carte Al 13-lea trib, denunță afirmația unor apologeți iudei care pretind că iudeii ar fi contribuit major la cultura europeană și spune că ei „doar au parazitat“ cultura europeană și, mai ales, că circa 95 la sută dintre iudeii actuali nu provin din iudeii biblici, ci sunt ashkenazi – descendenți ai (k)hazarilor, un neam turco-mongol din nordul Mării Caspice, care „nu au nici o legătură cu Avraam, cu Sara, Rashela, Iacob/Israel, cu Iordanul și cu Palestina“! Și Koestler conchide că istoria (k)hazarilor constituie „cea mai mare farsă jucată de Istorie iudeilor“!

Apologetul holocaustist englez Paul Johnson consideră că Martin Luther, în cartea sa IUDEII ȘI MINCIUNILE LOR, nu s-a mulțumit să profereze adjective extrem de dure la adresa lor și, îndeosebi, a cămătăriei practicate de Die Juden – pe care le consideră ca fiind doar „ponegrire verbală“ și nu ca reflectând profesarea străveche a cămătăriei, supusă indicațiilor date de Talmud –, ci Martin Luther a impus și a reușit expulzarea lor din Saxonia – ceea ce, consideră Paul Johnson în diatriba sa, „constituie primii pași spre Holocaust“ (sic), nici mai mult nici mai puțin! Aceasta, după ce, anterior, Martin Luther le luase la fel de energic apărarea iudeilor contra persecuțiilor la care îi supuneau creștinii din cauza cămătăriei și a deicidului!

Similar, despre marele șahist Bobby Fischer se menționează pe Wikipedia: «A fost un aspru critic la adresa evreilor (el însuși fiind de descendență evreiască), primele sale declarații în acest sens fiind făcute în 1961. A negat Holocaustul, și-a anunțat intenția de a demasca crimele evreilor și a susținut că Statele Unite sunt o „farsă controlată de evrei ticăloși, circumciși, murdari și coroiați“». Și S.U.A., democrate și foarte „americane“, l-au expulzat, i-au retras cetățenia americană, i-au intentat un proces penal și l-au urmărit în toată lumea, până la moarte.

Marele iudeu acad. prof. univ. dr. Israel Shahak relevă fariseismul maxim, ancestral, dovedit de iudei. Pentru cartea sa Povara a trei milenii de istorie și religie iudaică – deci povara, nu binefacerea! –, un ziar iudaic din S.U.A. a scris despre Israel Shahak că este mort: el s-a dus la redacție să arate că este viu și a cerut să se dea o dezmințire; firește, redacția nu a făcut-o!

Iudeul Karl Marx, fiu al unui lung șir de rabini, considerat de iudei ca fiind „cel mai mare antisemit“, spune, în studiul său celebru „Chestiunea iudaică“ (Zur Judenfrage), printre altele: „Banul este dumnezeul gelos al lui Izrael, în fața căruia nu poate exista nici un alt dumnezeu“; (…) „Adevăratul dumnezeu al iudeului este polița. Dumnezeul lui este numai o poliță iluzorie“ (…) „Die chimärische Nationalität des Juden ist die Nationalität des Kaufmanns, überhaupt des Geldmenschen“ – „Naționalitatea himerică a iudeului este naționalitatea negustorului, a omului venal în general“. Și conchide astfel: „Die gesellschaftliche Emanzipation des Juden ist die Emanzipation der Gesellschaft vom Judentum“ – „Emanciparea socială a iudeului este emanciparea societății de iudaism“. Studiul său „Chestiunea iudaică“ (Zur Judenfrage) a fost tradus în limba engleză și publicat, separat, în broșura A World without Jews – O lume fără iudei. În schimb, în București, în curtea Teatrului Evreiesc de Stat există Școala „Lauder“, unde sunt aduși elevi din Israel, sub nume românești, care sunt pregătiți să ocupe în viitorul apropiat toate funcțiile de conducere ale tuturor instituțiilor – de stat sau private – din România! Probabil pentru realizarea proiectului „Israel în România!“

Concluzia lui Marx, exprimată în limbajul său hegelian – „emanciparea societății de iudaism“ –, este echivalentă cu a spune că societatea trebuie să se elibereze de iudaism: emancipare înseamnă „eliberare, dezrobire“; mai clar zis, deci, că iudaismul trebuie interzis, trebuie scos în afara legii, pentru ca societatea să se dezrobească! Această concluzie teribilă a șocat-o și pe Hannah Arendt, care este citată de Yuri Slezkine! În ciuda lamentărilor continue ale propagandei holocaustiste despre cât de persecutați sunt iudeii de două milenii – adică după uciderea de către ei a lui Iisus Hristos –, Yuri Slezkine, în cartea sa THE JEWISH CENTURY, demonstrează că secolul XX constituie secolul cu cele mai mari succese pentru iudei: secolul XX este „THE JEWISH CENTURY – SECOLUL IUDEILOR“!

Este evident că asemenea afirmații nu prea sunt cunoscute, iar cele ale lui H.-R. Patapievici sunt uitate.

Așadar, aprecierile dure – dar corecte – ale acestor mari și onești iudei și goyimi, pe care le-am preluat eu, dar cu moderație și într-o formă academică, nu reprezintă „asperități de stil“ la adresa propagandei holocaustice și nu „alterează“ în nici un fel adevărul dezvăluit și de mine – pe urmele lor! –, ci, dimpotrivă, îl scot în relief, îl potențează la adevărata lui valoare, escamotată de pernicioasa propagandă holocaustică!

14. Incapacitatea de comprehensiune a instanței de fond

Pe durata întregii anchete penale, din toată broșura-pamflet SABIN ORCAN $UPORT€R, de 150 de pagini, toți magistrații implicați în instrumentarea procesului s-au împiedicat doar de fraza din pagina 96: „Eu nu neg holocaustul – fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –…“, pe care, evident, ca peste tot, au citat-o trunchiat, și toți au cerut, mereu, explicații, mie și martorilor mei. La fel a cerut și procuroarea Corina Diaconu, inclusiv în ședința din 11.01.2021. Pe parcursul procesului, eu le dădusem anumite explicații, dar, în ședința din 11.01.2021, încercând să fiu mai explicit, am făcut apel „la informațiile vizând paradoxurile logice și juridice, pe care cu certitudine le-au dobândit magistrații la cursurile Facultății de Drept“, și am relevat că propoziția „este o parafrazare după paradoxul lui Epimenide“. Această explicație nu a fost consemnată în încheierea din ședința respectivă, dar existența ei se poate verifica din înregistrarea magnetică a pledoariei mele finale. Numai că magistrații respectivi, judecătorul Cristian Dumitru și procuroarea Corina Diaconu, nu auziseră de „paradoxul lui Epimenide“ și, de aceea, au scris ceea ce și-au închipuit ei că aș fi zis eu, când ei se uitau absenți în sală: „E un paradox, o parafrază după paradoxul lui Zenon“ (sic). Revedeți, vă rog, pagina a doua a filei 118.

NU, nu după Zenon! Paradoxurile lui Zenon nu au nici o legătură cu „Paradoxul lui Epimenide“. Este evident că judecătorul Cristian Dumitru nu a reținut numele lui Epimenide – fiindcă nu auzise niciodată de el – și a apelat la Zenon, despre care a aflat citind prezentarea lui Robert Faurisson, amintită mai sus, altfel l-ar fi căutat pe internet și pe Epimenide, așa cum l-a căutat pe Potemkin ca să-și înjghebe „ticluirea de probe“. „Paradoxul lui Epimenide“ este acesta: „Toți cretanii sunt mincinoși“. Dar Epimenide este cretan și, deci, spune el, implicit, trebuie să-l credem, fiindcă, deși cretan, el nu minte, ci ne spune adevărul, pe care-l știe din interiorul comunității cretanilor! Paradoxul este comentat de către cărturari de peste 25 de secole.

În esență, în fraza mea este vorba, de fapt, de un supra-paradox: un paradox în interiorul unui paradox. Într-adevăr, fraza respectivă, în care prima propoziție, „Eu nu neg holocaustul“, este negată de fraza imediat următoare, din apoziție, care conține o dublă negație „– fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –“, constituie un supra-paradox. Fraza face trimitere la prima etapă, la Primul holocaust, a prezicerii Holocaustului – descrisă documentat de Don Heddesheimer – etapă în care se spunea propagandistic „șase milioane de evrei VOR FI uciși în Holocaust“, ceea ce înseamnă că, între 1899-1945, nu fuseseră uciși, nu existase nici un holocaust, ci doar fusese prezis, era doar o anticipare propagandistică, de sorginte cabalistică, și etapa a doua, de după ianuarie 1945, când apăruseră primele articole în care se scria că „se știe că Germania și aliații săi AU UCIS șase milioane de iudei“ – cum a scris, în martie 1945, Ilya Ehrenburg – și așa cum declarase inclusiv generalul-maior I.T. Nikitchenko, „judecătorul“ sovietic din cadrul Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg, dar înainte de „proces“: „Avem de-a face cu principalii criminali de război, care sunt deja recunoscuţi ca vinovaţi“. Adică, vorba lui Brennus, invocată, anterior, în dosar: „Vae victis!“ Însă, în ianuarie 1945, nici nu se terminase războiul și nu îi numărase nimeni pe cei „șase milioane“ – și nici ulterior nu aveau să fie numărați –, dar a rămas clișeul cu „uciderea a șase milioane“, rostogolit continuu, de 150 de ani – după cum am arătat în articolele mele, preluând ideile autorilor occidentali.

Dar, trunchierea de aici a citatului a avut ca scop, ca în toate dățile anterioare, incriminarea mea că aș fi negaționist, deși fraza mea, completă, este alta și cu accent pe ultima parte: „Eu nu neg holocaustul – fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –, ci eu afirm că demasc documentat criminala propagandă holocaustică, veche de peste 150 de ani… “. Însă această parte finală și esențială a frazei a fost escamotată, în modul cel mai condamnabil, de către magistrați, fiindcă le-ar fi anulat posibilitatea interpretării net părtinitoare și pretextul de a mă condamna. Așa-zisa negare a mea include, cu prioritate, raportarea la termenul holocaust, care, așa cum am explicat, reprezintă o exterminare definitivă – „ardere de tot“ – , adică nu mai rămâne nimic, prin ardere, ceea ce este o eroare, este un termen eronat folosit.

O altă dovadă a incapacității de comprehensiune și a lipsei de rol activ a instanței de fond este dată de faptul că martorul meu, dl prof. univ. dr. Ion Coja, a vorbit o oră și zece minute, timp în care a depus diverse documente, printre care un chestionar al Asociației Izraelite Universale, difuzat în 1946 prin intermediul Federației Uniunilor Comunităților Evreilor din România, referitor la suferințele și dificultățile suportate de evrei în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial – chestionar în care ei au recunoscut că nu au avut de suferit!

Dar instanța de fond a expediat problema: a declarat, în mod ilegal, că nu ține cont de depozițiile martorilor mei, fiindcă veniseră „să îmi ia apărarea“ – după cum am reliefat explicit în prima parte a acestui apel, de parcă eu aș fi chemat, în apărarea mea, martori care să-l apere pe denunțătorul meu, Alexandru Florian!

Tema cercetării mele de atâția ani de zile, inclusiv în calitate de ofițer superior al S.R.I., a fost și rămâne afacerea mercantilă dezvoltată pe „exploatarea memoriei victimelor holocaustului“ – cum se exprimă N.G. Finkelstein –, ca aspect general, având la bază cercetări aprofundate ale unor somități din Occident care s-au ocupat de acest subiect zeci de ani, precum și implicațiile acestui fenomen în viața socială, economică și politică a României din ultimii 31 de ani. Capcana în care au căzut, voit sau nu, interesați sau nu anumiți politicieni, în anumite etape, în acești 31 de ani, este una evidentă și dovedită. Revăzând acuzațiile care mi s-au adus, reiau pe scurt faptul că cele două articole ale mele nu neagă crimele celui de-Al Doilea Război Mondial – comise de toate părțile combatante –, ci atrag atenția supra unui fenomen extrem de periculos, care vizează întreaga societate românească, cu perspective politice, economice și sociale nefaste pe termen lung și foarte lung, iar broșura reprezintă, din câte am expus, o colecție de texte jurnalistice ale colegilor de breaslă îndreptate contra lui Sabin Orcan. Cu toate că am afirmat de mai multe ori atât la instanța de fond, cât și în apel, că aceste subiecte trebuie să rămână în sfera cercetării istorice și a disputelor jurnalistice, cum bine au subliniat și martorii mei, a căror mărturie a fost înlăturată de instanța de fond, totuși poliția politică, precum și ideile și tezele exclusiviste promovate de I.N.S.H.R.-„E.W.“ și de acoliții acestuia, susținute fără rezerve de factorul politic trecut și actual, total neinformat sau total rău-intenționat pe această temă, dar și pe altele, rămân un punct de reper comandat.

În rezumat. 1) Prin modul ilogic, arbitrar și – ca atare – ilegal prin care este definit termenul „holocaust“ în art. 6 al O.U.G. nr. 31/2002, această ordonanță și legile pendinte sunt ilegale și anticonstituționale. 2) I.N.S.H.R.-„E.W.“ este înființat ilegal și acționează contra Constituției și chiar a titulaturii sale: nu se ocupă de „studierea holocaustului din România“, ci face „poliție politică“. 3) Directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, Alexandru Florian, este cel mai mare denigrator al Istoriei, Culturii, Limbii Române, al Spiritualității României, dar nu este anchetat „din oficiu“ și acuzat de nici un procuror. 4) În schimb eu, care îmi apăr valorile naționale și interesul statului român, sunt condamnat de o instanță de fond care nu numai că nu este „independentă“, ci, dovedind o deplină rea-intenție și o incultură vastă, manifestă cea mai mare obediență față de ilegala O.U.G. nr. 31/2002, impusă din afara țării. 5) Prin falsificările comise și prin răstălmăcirile părtinitoare favorabile net denunțătorului Alexandru Florian – directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, înființat ilegal și care acționează ilegal –, magistrații, din aval, implicați și instanța de fond intră sub incidența art. 268, alin. (2), a art. 283 și a art. 297 din Codul Penal.

Din aceste motive, vă solicit să admiteți apelul, să modificați în tot sentința penală atacată, întrucît este netemeinică și nelegală și să dispuneți achitarea mea. Totodată, îmi rezerv dreptul de a depune, până la termenul din 16 septembrie 2021, și alte motive de apel, pe măsură ce le voi identifica.

***

Sper că veți fi de acord cu mine că, după această demonstrație de argumente și de dovezi, magistrații Curții de Apel nu mai au cum să găsească vreun sprijin pentru motivarea dată de către magistrații instanței de fond – care mi-au fabricat probe, mi-au trunchiat citatele și mi le-au răstălmăcit în mod tendențios și cu rea-intenție ca să îl apere pe impostorul Alexandru Florian – și mă vor achita. Altfel, ar însemna că sunt de partea dușmanilor poporului român, în frunte cu cel mai detestabil dintre alogeni, dar rămas nepedepsit, așkenazul Alexandru Florian-Fenstein.

În partea a treia a acestui serial voi publica fragmentele tăiate, din crochiul inițial, decît fișierele cu extensia „jpg“, la îndemnul apărătorilor mei, ca să nu îi irit pe magistrații Curții de Apel, fiindcă sunt tot foști colegi de-ai celor care au mătrășit dosarul meu penal. Dar cred că aici se aplică întrutotul îndemnul lui Aristotel de a apăra adevărul: „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul!“ În cele fragmente m-am axat, îndeosebi, pe biografia profesională a magistraților în cauză. Veți constata, surprinși, că unii dintre magistrați sunt foști milițieni, iar un altul este un fost asistent veterinar (ați citit bine: veterinar, nu unversitar!). (sfârșit)