Morminte de acum 6000 de ani și un cimitir celtic, descoperite în Iclod (jud. Cluj)

Dovezi arheologice care arată că pe aceste locuri au trăit oameni în urmă cu 6000 de ani au fost scoase la lumină recent la Iclod (jud. Cluj). Pe terenul unde urmează să se ridice o construcție industrială au apărut excavatoarele, arheologi, muzeografi, muncitori. Este vorba despre o operațiune care se desfășoară în mod normal în zone declarate monument istoric, înaintea efectuării unor construcții. Lucrările din Iclod au început în luna iulie și s-au desfășurat pe o suprafață de aproximativ un hectar, la marginea unui sit istoric foarte cunoscut în România, din epoca neolitică. După decaparea suprafeței de pământ până la stratul arheologic au apărut și primele descoperiri. Cercetătorii au descoperit astfel că pe terenul respectiv se suprapun două așezări, una neolitică, de acum aproximativ 6000 de ani și alta celtică, din urmă cu circa 2200 de ani, fiecare cu caracteristicile proprii.

În ce privește perioada neolitică, s-au descoperit urme de fortificații. Paul Pupeză, arheolog la Muzeul Național de Istore a Transilvaniei, a explicat că în vremurile trecute, locuințele se fortificau cu pereți realizați din lemn, iar cei mai înstăriți dintre locuitori se aflau în zonele cel mai bine apărate cu șanțuri de apă, valuri de pământ și baraje din stâlpi de lemn. Cel puțin trei inele de astfel de baraje din stâlpi din lemn au fost găsite pe șantierul de la Iclod. De asemenea, s-au găsit morminte de înhumație datând de acum aproximativ 6000 de ani, atunci când au apărut primele vase de lut și uneltele din piatră. În urma săpăturilor au fost descoperite schelete umane, având la cap sau la picioare vase, în care la vremea respectivă se puneau diferite ofrande de alimente și băuturi, pentru ca decedatul să le folosească în lumea de apoi, potrivit tradiției.

Cercetătorii au găsit în același zonă cercetată și urmele unei așezări celtice, din epoca fierului. Celții, care locuiau în aceste zone pe vremea dacilor, adică acum 2000-2200 de ani, au lăsat aici urmele unui cimitir de incinerație. Spre deosebire de locuitorii de epoca pietrei, celții ardeau trupurile celor decedați și le îngropau în urne, care erau îngropate în pământ alături alte alte vase de ofrandă, obiecte din bronz și din fier etc. „Povestea lor trebuie spusă, scoasă la iveală, prin astfel de săpături. Aflând mai multe despre ei, vom știi mai multe despre noi. Suntem primii care punem mâna pe aceste fragmente, după mii de ani”, a mai spus Paul Pupeză, arheolog la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. Iclod este o comună din județul Cluj formată din satele Fundătura, Iclod (reședința), Iclozel, Livada și Orman. Localitatea este menționată pentru prima dată în anul 1332, sub numele de Iklod. Prin descoperirile făcute se dovedește perenitatea locuirii acestor meleaguri românești. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*