Deznaționalizărea unei țări în „post scriptum”…

Azi fără „Steaua”! Mâine, poate, fără „România”, nu?! Sau cel puțin, pentru că ni se fac, iată!, „concesii” despre cum să fim, ce să fim și ce să vorbim, fără imperativele de încurajare! Fără „Hai!”, ci doar „Huă!”, „Jos!” și feluritele bipuri de limbă… Pentru că așa o să ajungă limba noastră… Un amestec de bipuri… Și este o nouă agresiune la adresa limbii române care doar pare o altă nevinovată atingere-înțepătură… Dar care poate deveni un tăiș ce va mai felia o zonă de discriminare în blatul societății noastre… Pentru că discriminările, fie ele forțate, fie de-a dreptul inventate, meșterite mai mult sau mai puțin dibaci, se grupează în fractalii care trasează un puzzle cu harta Românie… Deopotrivă geografică, administrativ-teritorială dar și economică pe culori-resurse… Un puzzle-țintar, din care veneticii stau să rupă, să fărâmițeze, să ne „dikteze” noile linii de demarcație ale țarcului României de mâine…

Un rău pe care ni-l lăsăm a ne fi făcut chiar cu mâinile noastre… Și atât de înciudați, de dușmănoși au devenit unii dintre noi, că, deși căutăm orice vârf de înțepătură de venetic, orice croșetă de răsucit firul iei ființei noastre prin mâini străine, în fapt, la capătul făcăturilor anti-românești găsim tot mai des „de ai noștri”… Locatari (doar) pe aceeași adresă de neam, nu frați…

Și mai că ne-am fi urnit în aceste zile la Sibiu, să facem bucăți statuia ridicată călăului de români, să o desprindem de pământ așa cum au făcut cei ce au pus acum această mizerie cu formă de balegă cu chip de om cu monumentul nostru „1907”, smuls din fața românilor (din păcate, de sub ochii unor simpli trecători, nici măcar privitori spre chivotele de neam și țară) pentru că deranja memoria istorică a metastazei de putregai din levigat de gunoi (istoric) liberal.

Nu, nu ne-am fi propus să desprindem statuia din arsura pe care o produce la Sibiu pământului nostru… Nu am fi dus-o nici la topit pentru a face din ea alte lucrări, să punem la loc tot ceea ce ni s-a furat în aceste decenii… Nu am fi luat din ea nici măcar o bucată de bronz pentru a face orice altceva (nici măcar arme, să secerăm buruienile și lianele cu otrepe otrăvitoare ce ne sugrumă istoria și prezentul)…

Nu, n-am fi luat nimic de acolo pentru că metalul este deja prea spurcat de chipul pe care l-a luat, și nici topirea lui în lavă nu ar fi îndeajuns pentru a-l purifica, dar l-am fi făcut pachet să-l trimitem urmașilor de grofi și baroni criminali ce ne pun în brazdele tot mai înstrăinate aceste semințe ce stau a încolți în mâinile unui popor smintit după lăturile Europei… Dar, deloc surpriză (căci deja nu mai are cum să ne mire ceva, ci doar să ne dezguste), am fi greșit adresa… Nu a aceluia care a comandat lucrarea de la Sibiu, ori prin care s-a comandat, ci a finanțatorului… Am fi greșit „expediția”, căci „o.p”. -ul deznaționalizării unui țări lăsate în post scriptum are adresa tot aici… De data asta un „filantrop” îmbogățit din vânzarea frământatului de cocă și a împachetatului de felurite „specialități”, român „de al nostru” (nici măcar de al veneticilor)… De fapt, statuii ar fi trebuit să-i spună, nu „față de dos de Brukenthal”, ci „memorialul Boro(brukenthal)mir”… Sigur, am putea boicota cozonacii aia cu aromă de grofi și ucigași de români, dar nu ar fi nici măcar cât o picătură de furie în marea de nepăsare.

Pe aceeași linie, dar înțepându-ne nu retina, deja orbită de grotescul sibian, de aceea natură moartă cu stăpân din bronz și protector tăietor în carne vie (de român), cu acei sibieni cărora, nepăsându-le de martiri, de sacrificiile înaintașilor, de ceea ce vor mai afla vreodată urmașii lor despre toate acestea, au asistat ca sluga la pomană, Justiția („română”) a decis și modul de utilizare a două cuvinte din limba română, nici măcar o sintagmă prezumtiv interpretabilă… „Steaua” și „steliștii”… Astfel, cu CNA de mână la buchisirea pe silabe, români au primit de la justiția anti-națională încă o palmă: interdicția de a folosi „ad litteram” (și „ad liberam”…) a două cuvinte… După interzicerea utilizări în scris și a rostirii în public a cuvântului „mareșal”, mai ales în asociere cu numele eroului național Ion Antonescu, după felul de potrivire în politicile lor a „holocaustimelor” de tot felul, al rasolului de țigan spălat în rom, al livrescului „jidov” și a altor drepturi de limbă trimise în zeghe pe sub privirile noastre nepăsătoare, acum ni se îndrumă felul corect de utilizare și a acestora două… Și nu contează care va fi cel favorizat, care vai steaua ei de armată sau cea „de conac”, becalizat de data aceasta, important este că ni se dă o nouă lecție coercitivă pentru a ne obișnui cu paginile îndrumarului de folosire a limbii române…

Dar nu ne pasă… De parcă nu ar fi țara noastră… Sau poate că așa și este… Și nu pentru că ea ar fi deja a veneticilor, ci pentru că doar stăm aciuați în așteptarea trecerii pe care, nici măcar pe aia (nu ca adormire între cei drepți) nu o mai merităm…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*