Peştera lui Bogdan din Poiana Țapului (Valea Prahovei) – o strălucire în întuneric

Un loc nu foarte cunoscut, Peştera lui Bogdan, se află în Muntele Piatra Arsă (Bucegi), la o altitudine de 1020 de metri şi constituie un frumos şi interesant fenomen carstic. Peştera lui Bogdan este „preferată“ de temerari, urşi şi lilieci, iar în trecut era loc de refugiu pentru haiduci. Frumuseţile Bucegilor se lasă greu descoperite, însă aventurile temerarilor sunt răsplătite pe deplin. Este şi cazul Peşterii lui Bogdan, una dintre frumuseţile puţin cunoscute ale munţilor, aflată la o distanţă rezonabilă atât de Sinaia, Buşteni, cât şi de Muntele Piatra Arsă sau Babele. Peştera este denumită astfel în semn de omagiu pentru alpinistul Nicolae Bogdan, cunoscut ca și „Năluca munţilor“ care, la începutul secolului al XX-lea, a întreprins numeroase ascensiuni în Bucegi. Peştera a fost semnalată pentru prima data în 1884, de către fostul stareţ al mănăstirii Sinaia, arhimandritul Nifon şi se spune că, pe la 1882, era loc de refugiu al haiducilor, zona fiind o imensă pustietate. Peştera lui Bogdan este poziţionată în Masivul Piatra Arsă, la o altitudine de 1020 de metri şi șase-șapte kilometri de Sinaia.

Ca să ajungi la peșteră, din DN1 se urcă pe lângă parcul din Poiana Ţapului, pe strada Murei, apoi pe strada Mihai Bravu până la liziera pădurii, unde te întâmpină un panou cu „Bine ați venit”. De aici se face stânga pe traseul marcat cu punct galben ce duce spre Stâna Regală, se merge pe acest traseu cam 35-40 minute cu atenţia distribuită atât la frumuseţea pădurii, cât și la sunetele ei, deoarece este o zonă frecventată de urşi. Drept dovadă şi urmele lor lăsate în porţiunile noroioase. Apoi se părăseşte traseul marcat şi se face stânga în interiorul pădurii, se trece pe lângă o tisă (taxux baccata), specie declarată monument al naturii deoarece este foarte rară, iar lemnul ei, de o culoare roşiatică, era folosit chiar de daci pentru confecţionarea arcurilor. Apoi se urmează un traseu recunoscut doar după marcajele naturale, copaci căzuţi, aşezaţi în aşa fel încât să marcheze o potecă – trepte făcute din crengile lor. Este un drum forestier nemarcat, cunoscut ca Valea Babei. Se urcă şi se coboară până se ajunge deasupra carierei de piatră, iar undeva la câțiva pași în dreapta, ascunsă în sălbăticia pădurii, este Peştera lui Bogdan.

Intrarea în peşteră se află chiar la limita pădurii, nefiind vizibilă din carieră. În anul 1958, Academia Română a dispus închiderea carierei de piatră de calcar, tocmai pentru a proteja acest monument natural ameninţat cu prăbuşirea în urma exploatărilor din zonă, astfel că şi turiştii din prezent se pot bucura de frumuseţea acesteia.  Situată între cele două foste exploatări de piatră de calcar, peştera are la intrare o înălţime de patru metri şi o lăţime de trei metri, iar în interior o lungime de 46 metri (declarată a avea de fapt 141 metri, cu o denivelare negativă de cinci metri), având ramificaţii şi înălţimi ce pot atinge zece metri. Peștera este una fosilă, neavând un curs permanent de apă. Temerarii care pătrund în interior vor fi fermecaţi de faptul că, deşi nu are stalactite şi stalagmite, peştera are unele formaţiuni concreţionare şi draperii foarte frumoase. Formele ciudate şi extravagante sunt create de calcarul foarte moale numit montmilch-ul (laptele de piatră). De asemenea, fiind îmbrăcată în calcar şi puţin umedă, capătă o strălucire de diamant. Grota principală este foarte spaţioasă, lată de aproximativ 15 metri. Speologii o caracterizează ca o peşteră descendentă şi avertizează turiştii ca, în cazul în care sunt interesaţi să o exploreze să aibă grijă la podeaua foarte alunecoasă. Peştera lui Bogdan are în apropiere alte două cavităţi, Peştera Mică şi Peştera Tunelul Apelor, mai puţin spectaculoase şi mai greu accesibile pentru turiştii obişnuiţi.

Nefiind amenajată, Peștera lui Bogdan cere din partea celor ce doresc să o viziteze echipament minimal și surse de lumină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*