Europa sodomică?

În acest context, că dovadă în plus la cele afirmate anterior se înscriu și ultimele evenimente „apocaliptice” de pe scena tragi-comică a UE. Căci cum să numești altfel acest Raport Matici… decât o tragi-comedie a zilelor noastre?… Cu siguranță, astfel de „rapoarte” ale unor indivizi ce și-au pierdut total sau parțial mințile, se află prin dosarele sau sertarele multor medici specialiști din diferite spitale de boli nervoase de pe tot cuprinsul lumii. Ce om normal la cap poate să susțînă și să dorească să implementeze așa ceva? Pe lângă că este total împotriva pricipiilor moral creștine, mai este și împotriva legilor firii… a legilor naturale. Este un exemplu elocvent de cât de mare este degradarea societății în care trăim și a celor ce ne conduc. Un alt eveniment cel puțîn la fel de grav ca cel al băiatului bolnav cu „raportul”, este riposta agresivă… plină de ură a colegilor lui de salon, pardon de Parlament European, cu privire la unul dintre puținii lideri europeni care a îndrăznit să le strice lor jocul și să le atragă atenția că au luat-o rău de tot pe arătură, respectiv premierul maghiar Viktor Orban. Atitudine care arată clar că, în prezent, suveranitatea și independența țărilor care fac parte din această uniune este egală cu zero. Iar Constituțiile și legislațiile interne ale țărilor membre trebuiesc subordonate ordinelor ce vin de la centru. De ce va amintește oare dragi prieteni? Hai să dăm un refresh… anii 1950… Moscova, Uniunea Sovietică, lagărul bolșevic din Europa de Est?!…

Cam la asta se rezumă azi Uniunea noastră dragă…? La un Curcubeu care flutură frumos pe sediul Parlamentului European și a altor instituții și ambasade de pretutindeni? În cazul celor din Sodoma și Gomora, a trimis Dumnezeu pedeapsă. Acum poate va trimite un vânt puternic ce va doborî steagul? Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*