Ne închidem în noi…

E ceva în oameni…

O furie mocnită ce stă să erupă

În zarea îndepărtată se aude,

Un strigăt, un ecou, un vuiet

E strigătul de luptă ce ne cheamă…

O goarnă puternică se aude,

De pretutindeni și de nicăieri,

Ne cheamă să luptăm în luptă.

De pretutindeni se aude, se aude:

Veniți, veniți la luptă, ostași!

Războiul spiritual de pe frontul sufletelor

Ca umbrele în noapte se dau de gol

Și luptă în războiul puterilor

O, Doamne, ce puteri se luptă cu noi,

Nu le vedem dar le simțim lângă noi!

E o luptă în noi ce nu o înțelegem,

Ne trezim, ne culcăm cu ea în noi,

O mistuire în glasul luptei se aude,

Păcatele se rup de noi în suferință

Purificarea vine, ne curăță în noi

Ardem în noi, arzând în lupte

Și aruncăm din noi scântei de lumină.

Glasul păcatului se stinge în noi

Ne ducem în scântei departe de noi,

În viitorul cel senin din noi,

Când toți vor fugi, noi vom rămâne în noi

În măreția luptei, a gloriei depline

Noi vom sta ca statuile libertății

Căci ne-am eliberat, de noi în noi.

Dezgoliți în ei

Răsare soarele în necunoscut

Și stele pleacă de pe cer,

Da, de pe cerul luminat,

Dar nu de soare, ci de focuri…

În umbra morții răsare luna,

Poporul cere Templul mult visat,

Când își vor da seama ce au cerut

Se vor cutremura și vor pleca…

Și le-a venit sfârșitul, templul e umbrit

De suferințe, de durerile altor popoare,

Se cutremură și pământul,

Templul mult visat sub ochii lor

Se sfarâmă sub ale lor speranțe

                                               de prea mărire…

Răsare luna pe cerul cunoscut,

Dar nu pentru a ochilor muritori

Ci pentru a ochilor nemuritori,

Sub ale lor ochi se stinge steaua

Steaua lor pe care o credeau divină

Dar nu-i divină, căci nu-i credință

Ci false valori ce miros a minciună,

Se cutremură sub ochii lor copii

Și nu-i nici un cer să-i ajute,

Căci nu au cerul credinței adevărate

Ci un cer plin de false valori

Când nu e lună plină se văd

Și nu le place ce văd în ei,

                                               dezgoliți în ei…

Îmbătrâniți înainte de a fi tineri

Unde-s tinerii care să strige

Cât de mult miroase a tăcere,

O, Doamne, ce face pandemia asta

Din noi, băgați în sperieți de

                                               moarte?…

Când nu-s valori în jur, ne închidem în noi

Cu lacăte de tăcere ce strigă în noi,

După noi, cei ce eram cândva liberi

Și dacă nu, pe la colțuri rosteam

                                               strigătele în noi

O, liniște a tăcerii, a înrobirii din noi!

O, voi, tinerii, unde sunteți, de ce vă temeți?

La ce război purtați în voi, nefiind liberi

Să fiți tineri neînfricați și războinici

                                                           că avem nevoie.

O, Doamne, tinerii așa îmbătrâniți să fie?

De ce? Oare nu-și simt sângele fierbând?

În libertatea fictivă ce e în lume

Au îmbătrânit și tinerii înainta de a fi

                                                           liberi…

Noaptea

Nu ne mai simțim liberi

Murita oare libertatea noastră?

Scrisă cu șuvoaie de sânge

Da, voi martiri, ce sacrificiu,

Câtă prostie e în lume de am uitat

                                                           de voi?…

O, dulce libertate, revin-o!

În mințile înflăcărate,

Căci lumea a uitat ce dulce ești,

Și parcă tăcerea morții

Ne face să nu ieșim pe stradă

                                               în noapte

Apus de libertate

Apune o stea a libertății

Ni se impun reguli stricte

Să ne dezicem că suntem ființe

Uitata-m a mai vorbi între noi

O mască să aibă atâta forță

Sau masca era deja în noi

                                               fără a purta-o?…

Ard măștile în foc ca semn al revoltei,

Dar multora început-a a le place,

Ba chiar a se ascunde după ele,

Căci li se pare că nu mai sunt atât de falși,

O, mincinoși ce sunteți, vă ascundeți,

Chiar credeți că o cârpă vă apără

                                               lașitatea?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*