E ceva în oameni…
O furie mocnită ce stă să erupă
În zarea îndepărtată se aude,
Un strigăt, un ecou, un vuiet
E strigătul de luptă ce ne cheamă…
O goarnă puternică se aude,
De pretutindeni și de nicăieri,
Ne cheamă să luptăm în luptă.
De pretutindeni se aude, se aude:
Veniți, veniți la luptă, ostași!
Războiul spiritual de pe frontul sufletelor
Ca umbrele în noapte se dau de gol
Și luptă în războiul puterilor
O, Doamne, ce puteri se luptă cu noi,
Nu le vedem dar le simțim lângă noi!
E o luptă în noi ce nu o înțelegem,
Ne trezim, ne culcăm cu ea în noi,
O mistuire în glasul luptei se aude,
Păcatele se rup de noi în suferință
Purificarea vine, ne curăță în noi
Ardem în noi, arzând în lupte
Și aruncăm din noi scântei de lumină.
Glasul păcatului se stinge în noi
Ne ducem în scântei departe de noi,
În viitorul cel senin din noi,
Când toți vor fugi, noi vom rămâne în noi
În măreția luptei, a gloriei depline
Noi vom sta ca statuile libertății
Căci ne-am eliberat, de noi în noi.
Dezgoliți în ei
Răsare soarele în necunoscut
Și stele pleacă de pe cer,
Da, de pe cerul luminat,
Dar nu de soare, ci de focuri…
În umbra morții răsare luna,
Poporul cere Templul mult visat,
Când își vor da seama ce au cerut
Se vor cutremura și vor pleca…
Și le-a venit sfârșitul, templul e umbrit
De suferințe, de durerile altor popoare,
Se cutremură și pământul,
Templul mult visat sub ochii lor
Se sfarâmă sub ale lor speranțe
de prea mărire…
Răsare luna pe cerul cunoscut,
Dar nu pentru a ochilor muritori
Ci pentru a ochilor nemuritori,
Sub ale lor ochi se stinge steaua
Steaua lor pe care o credeau divină
Dar nu-i divină, căci nu-i credință
Ci false valori ce miros a minciună,
Se cutremură sub ochii lor copii
Și nu-i nici un cer să-i ajute,
Căci nu au cerul credinței adevărate
Ci un cer plin de false valori
Când nu e lună plină se văd
Și nu le place ce văd în ei,
dezgoliți în ei…
Îmbătrâniți înainte de a fi tineri
Unde-s tinerii care să strige
Cât de mult miroase a tăcere,
O, Doamne, ce face pandemia asta
Din noi, băgați în sperieți de
moarte?…
Când nu-s valori în jur, ne închidem în noi
Cu lacăte de tăcere ce strigă în noi,
După noi, cei ce eram cândva liberi
Și dacă nu, pe la colțuri rosteam
strigătele în noi
O, liniște a tăcerii, a înrobirii din noi!
O, voi, tinerii, unde sunteți, de ce vă temeți?
La ce război purtați în voi, nefiind liberi
Să fiți tineri neînfricați și războinici
că avem nevoie.
O, Doamne, tinerii așa îmbătrâniți să fie?
De ce? Oare nu-și simt sângele fierbând?
În libertatea fictivă ce e în lume
Au îmbătrânit și tinerii înainta de a fi
liberi…
Noaptea
Nu ne mai simțim liberi
Murita oare libertatea noastră?
Scrisă cu șuvoaie de sânge
Da, voi martiri, ce sacrificiu,
Câtă prostie e în lume de am uitat
de voi?…
O, dulce libertate, revin-o!
În mințile înflăcărate,
Căci lumea a uitat ce dulce ești,
Și parcă tăcerea morții
Ne face să nu ieșim pe stradă
în noapte
Apus de libertate
Apune o stea a libertății
Ni se impun reguli stricte
Să ne dezicem că suntem ființe
Uitata-m a mai vorbi între noi
O mască să aibă atâta forță
Sau masca era deja în noi
fără a purta-o?…
Ard măștile în foc ca semn al revoltei,
Dar multora început-a a le place,
Ba chiar a se ascunde după ele,
Căci li se pare că nu mai sunt atât de falși,
O, mincinoși ce sunteți, vă ascundeți,
Chiar credeți că o cârpă vă apără
lașitatea?…
Lasă un răspuns