Un sentiment esenţial al vieţii noastre

Referitor le starea de graţie a identităţii noastre naţionale, scriam în Jurnal, în 1983, cum sufletul meu căuta să identifice în satul meu natal continuitatea vieţii româneşti transilvane descrisă de Rebreanu în romanul Ion, apărut în 1920, mai ales acea lume fascinantă a familiei de intelectuali Herdelea, pentru că aspiram şi eu spre acest statut social. Eram atât de entuziast pentru viaţa frumoasă a acestei familii, cu petreceri şi cântece naţionale româneşti şi mă solidarizam cu imberbul tânăr poet Titu Herdelea, în sufletul căruia s-a trezit până la urmă conştiinţa naţională.

Am câştigat astfel pentru intensitatea iubirii mele pentru Transilvania şi pentru neamul românesc starea de vrajă numită „Herdelea”. Şi o spun cu tărie că dacă există vreo şcoală în România care nu reuşeşte să transmită această vrajă măcar câtorva elevi dintr-o clasă, acea şcoală fiinţează şi toacă banii publici degeaba. Poate să tot înveţe pe elevi tehnicile romanului, şirul personajelor, cuprinsul de la cap la coadă şi de la coadă la cap, dar dacă nu transmite vraja, totul este o pierdere de vreme. Pentru că noi, ca naţiune, trebuie să ne aflăm mereu între pilonii prestigiului nostru naţional, pentru a ieşi din anonimat şi din umilitatea şi mediocritatea masificate astăzi la presiuni dintr-o parte şi alta. Nu poţi să te simţi nicidecum afectat de umilitate când ai în forul tău interior acest puternic sentiment de care aminteam, cu mii de irizări ale trecutului, cu ceea ce e mai de preţ şi de largă respiraţie în viaţa noastră. Am observat că trebuie să ocupe mai mult loc în viaţa noastră acest puternic sentiment al continuării vieţii frumoase a strămoşilor, un lanţ al nemuririi unui neam, al păstrării identităţii sale.

Trebuie să ne lege acea taină a vieţii naţionale frumoase pe care o aveau şi o cultivau spiritele interbelice, de exemplu, la care ne raportăm cu drag şi în care ne recunoaştem ca neam. Lecturile au un rol extrem de important în această perpetuă căutare a identităţii noastre. Bibliotecile sunt un tezaur monumental şi vin în întâmpinarea setei noastre de a ne lămuri cine suntem. Ele ne vrăjesc şi ne atrag cu fiecare zi mai mult, trecându-le pragul. Cineva ar crede că totul este o iluzie când trecutul se interferează cu prezentul nostru aflat adeseori în împrejurări ostile, în non-locuri pe care ni le-au creat alţii. Nu, nu este o iluzie, este firul esenţial al continuării vieţii noastre, care ne sprijină permanent ca să răzbim în fiecare zi şi căruia noi îi aparţinem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*