Vreme de peste trei decenii am considerat pierdut, dispărut, sustras, sechestrat, arhivat sau distrus manusrisul CAIETE DE DECMBRIE pe care l-am scris sub forma unui jurnal galopant în intervalul octombrie-decembrie 1989 și în care am surprins evenimentele și personajele reale dintr-un reputat spital bucureștean în care mă formasem și mă implicasem începând cu anul de dinaintea înfiorătorului cutremur din 1977.
Nu mică mi-a fost surpriza de a găsi manuscrisul dactilografiat la mașina de scris a laboratorului clinicii, anul trecut, la începutul pandemiei, în vreme ce mutam, inventariam și debarasam diferite cutii de carton conținând fel și fel de acte, reviste, ziare, cărți, scrieri de o viață… Trebuie să fac o destăinuire: mi-am înfrânat până astăzi bucuria, dacă o pot cataloga astfel, din momentele în care am răsfoit uimit și copleșit de emoție cele circa o sută de coli A4 gălbejite de ani și mi-am promis în sinea mea să las să treacă o vreme până când mă voi decide să redactez și să public acest jurnal devenit după treizeci și unu de ani un autentic documentar, o mărturie în timp real și în viteza evenimentelor despre ultimele trei luni ale dictaturii, ale vieții unor oameni în halate albe dintr-un spital, ale mele, ale colegilor, ale cunoștințelor, ale familiilor noastre, ale celor mai importante personalități și persoane publice din zilele de dianintea și din timpul așa zisei revoluții, loviturii de stat, revoltei sau ce va fi fost… Personaje care aveau să acapareze puterea și rolul decizional la toate nivelurile statului și populației, mulți dintre aceștia fiind încă în viață și, din umbră, încă la pupitrul dramei unei națiuni căreia le-au confiscat și deturnat destinul.
Nu știu câți scriitori și jurnaliști am reușit ca, în vâltoarea amețitoare și tulbure a evenimentelor, să pună pe hârtie, zi de zi, vreme de trei luni, scrieri „de sertar”, riscându-și libertatea și viața, dezvăluiri, relatări, informații, atitudini… care – dacă dictatorul și sistemul dictatorial nu ar fi fost lichidate sau ocultate, ori cosmetizate la ordinul capilor lumii-, am fi fost fie închiși în temnițele comuniste, fie executați, între care și eu, tânărul asistent medical absolvent al facultății de biologie și tânărul membru de partid cu veleități scriitoricești, poetice și artistice, trimis încă din 1885, paralel universității, la cursurile de cumințire, de re-educare ale „academiei Ștefan Gheorghiu”, de care, fiind și student, reușisem să mă dezbar la timp.
Biografia mea și toate evenimentele trăite în toate acele zile năucitoare au devenit între timp istorie recentă și am obligația morală și jurnalstică să le public, să le las spre lectură, biblio-conservare și cercetare generațiilor de specialiști interesați. Iliescu, Brucan, Petre Roman, Nicu Ceaușescu, Donca Mizil, profesor doctor Dorin Hociotă, medici, asistente, Purdel Iancu și alți activiști PCR, actori, scriitori, revoluționari și multe alte personaje ale vremurilor se regăsesc în paginile jurnalului „Caiete de decembrie”.
Lasă un răspuns