„Francmasoni și patrioți”

A apărut o lucrare interesantă dedicată francmasoneriei române. Autorii studiilor publicate, într-o culegere compilată cu acribie și claritate științifică, nu spun dacă fac parte din masonerie, dar din subsidiarul textului se poate observa o oarecare simpatie față de masonerie și în special față de cea națională. Este vorba de ”Francmasoni si patrioti. Francmasoneria, idealul national si realizarea Marii Uniri”, coordonatori Mircea Alexandru Birț și Tudor Sălăgean, apărută la Editura clujeană Școala Ardeleană în anul 2020. Mai semnează articole Daniel Hrenciuc, Gelu Neamțu, Mircea Vaida Voevod și Varga Attila. Culegerea de studii este dedicată în memoria unor unor reputați istorici și intelectuali clujeni (pe care i-am cunoscut) ca Ioan Chindriș, Tiberiu Graur, Aurel Olteanu, Vasile Mureșan sau Mircea Țoca.

Volumul de faţă reunește lucrările Simpozionului organizat de Societatea „Simion Bărnuţiu” din Cluj‑Napoca (Atelierul Simion Bărnuțiu numărul 6), cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare (aprilie 1993) și a sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Simpozionul a fost dedicat lui Simion Bărnuţiu, ”cunoscut om politic, filosof, pedagog, profesor, luptător neobosit pentru drepturile românilor, iniţiat în francmasonerie, născut pe meleaguri sălăjene, care a contribuit la dezvoltarea învăţământului universitar din Moldova până la moartea sa dramatică. Realizarea idealurilor lui Simion Bărnuţiu, o naţiune română liberă într‑un stat unitar s‑a datorat și unor mari personalităţi ale României, unele dintre acestea fiind și francmasoni”, scrie ”În loc de prefață” Mircea Alexandru Birț. Acesta este destul de echlibrat în analiza masoneriei române în preajma primului război mondial și în perioada conferințelor de pace de la Paris. Birț mai subliniază că ”rolul francmasoneriei în declanșarea Primului Război Mondial, a elaborării și finalizării tratatelor de pace este speculat și exacerbat, astfel că și în zilele noastre ne întâlnim cu bine‑cunoscutul clișeu „francmasonii și evreii sunt responsabili de pregătirea Primului Război Mondial, de elaborarea Tratatelor de pace și, mai ales, de consecinţele lor”.

În cuprinsul cărții regăsim articole excelente scrise echilibrat într-un stil neutru, fără să se cadă într-o apologetică a masoneriei și a empatiza cu forțe care ocultează realitățile obiective ale istoriei. Dintre autorii și titlurile culegerii merită amintite: GELU NEAMŢU, A fost sau nu Simion Bărnuţiu francmason la 1848? MIRCEA VAIDA-VOEVOD, Alexandru Vaida Voevod. Masonul. Destin și istorie, TUDOR SĂLĂGEAN, Marele Orient al Franţei și iniţierea membrilor delegaţiei României la Conferinţa de pace de la Paris (1919). Ipoteze și certitudini, VARGA ATTILA, Conexiuni masonice româno-maghiare după Marea Unire, DANIEL HRENCIUC, Familia Flondor și Bucovina Istorică. Unele consideraţii, MIRCEA ALEXANDRU BIRŢ, Locatarii de la Ciucea și francmasoneria: Ady Endre și Octavian Goga, MIRCEA ALEXANDRU BIRŢ, Traian Moșoiu (1868-1932), MIRCEA ALEXANDRU BIRŢ, Moise Enescu (1879-1943). Din studiile publicate cititorul află lucruri inedite și incitante. Un moment central al masoneriei naționale este înscrierea grupului de politicieni ardeleni în frunte cu Al. Vaida Voevod în lunile mai și iunie 1919 în loja masonică a Marelui Orient. Pe 29 iulie 1919, Vaida Voevod, Caius Brediceanu, |Mihai Șerban, Gheorghe Crișan, Traian Vuia și poetul muntean Ion Pillat intră în loja pariziană ”Ernest Renan”, cu acordul premierului IC Brătianu, dar fără să fie agreată ideea de conservatorul Iuliu Maniu, deși mai târziu voievodul de la Bobâlna a lăsat să se înțeleagă că măcar Sfinxul de la Bădăcin știa de intrarea în masonerie. Sigur intrarea în masonerie era cauționată de influența pe care ardelenii trebuiau să o aibă printre masonii marilor puteri aflați la conferința de pace de la Paris. Poate s-a supralicitat influența masoneriei la trataive, dar fără îndoială aceasta era influentă. Echilibrul istoricului Tudor Sălăgean și-a pus amprenta pe culgerea de articole.

Autorii sunt echilibrați în abordarea istoriografică, evocând importanța masoneriei în tratate, dar nu definitorii. Le-aș aminti autorilor rolul major jucat de Regina Maria, care prin relațiile sale cu casa regală britanică reușește să întoarcă opinia aristocrației conservatoare a Europei de partea cerințelor României pentru unirea cu Transilvania, Bucovina și Basrabia. Același autor Birț vine cu o ecuație echilibrată a rolului masoneriei la tratativele de pace: ”În ceea ce privește apartenenţa la francmasonerie a unor personalităţi politice din România și a impactului pe care l‑au avut la conferinţele de pace și la tratatele semnate, lucrările încearcă să surprindă „contribuţia” masoneriei în mod real, fără proiecţii subiective și ipoteze speculative. Personalităţile prezentate nu erau masoni în timpul Primului Război Mondial, dar au devenit ulterior, participând sub diferite forme la Marele Război, la realizarea Marii Uniri. Un lucru este cert, personalităţile prezentate au câteva trăsături definitorii: patriotismul ardent, atașamentul nedezminţit pentru valorile umaniste, întreaga viaţă dedicată propășirii progresului societăţii și a omului. Interesant este și faptul că, întâmplător sau nu, toţi sunt născuţi în Ardeal, având un prestigiu profesional indubitabil, unii dintre ei fiind prieteni sau chiar rude…”

Personal nu cred că redactorul șef Marcel Huart de la ziarul „Le Temps”, care era un factotum al Marelui Orient, putea întoarce deciziile complicate ale reprezentanțiilor marilor puteri. S-a dovedit mai târziu după 1930 când masoneria a fost atacată în Germania și Italia, Mircea Vaida-Voevod s-a întors cu 180 de grade la fel ca și poetul mason Octavian Goga devenind propagandiști fascinați de Mussolini sau chiar dictatorul german pînă în 1938. Aici cred că trebuie să și vorbim despre un oportunism politic de moment, despre un interes imediat personal coroborat cu cel național în anii 1918-1920, pentru unii lideri români, care au încercat să se folosească de influența majoră a masoneriei europene în epocă, dar când acesta a intrat într-un con de umbră, datorită recrudescenței fascismului, aceștia au devenit paradoxal primii și înflăcărații detractori ai acesteia. E de urmărit și frumoasa prietenie dintre poeții Ady Endre și Octavian Goga, amândoi masoni, înainte de 1914, prietenie care a dus la cumpărarea castelului Ciucea de la văduva poetului maghiar de către Goga. Un fapt indedit este tinerețea masonică a ardeleanului de lângă Brașov, generalul Traian Moșoiu, care din ofițer din garnizoanele Vienei și Budapestei trece în Regatul României devenind căpitan, apoi colonel și general în marele război și apoi eliberatorul și comandantul Budapestei. Regele Ferdinand I a fost genial în numirea lui ca și comandant al Budapestei eliberate de armata română în 1919, pentru că Traian Moșoiu a urmat cursurile școlii militare de la Budapesta și cunoaștea capitala și limba maghiară. Studiile sunt scrise într-un limbaj literar, clare și atractive cititorului, iar faptul că nu răzbate factorul propagandistic este de apreciat și salutat. E o carte care luminează sau iluminează o etapă a istoriei noastre foarte puțin cunoscută, care a fost controlată la toate nivelurile de masoni patrioți. Concluzia este de bun simț: deși masoneria era puternică în epocă, totuși influența ei nu a fost covârșitoare în societate, cultură și politică așa cum se crede în mod general de opinia publică. Din carte aflăm că Junimea lui Maiorescu era în primul rând o organizație masonică apoi literară.

E interesant că lojile masonice din Vechiul Regat au avut nevoie după 1919 să implie ardelenii în masonerie care aveau o mai mare deschidere la lojile engleze, elvețiene sau italiene. Lupta pentru conferința de pace s-a dat și pe palierul masonic, românii recuperând repede în fața masonilor maghiari și austrieci. În perioada interbelică, Marea Lojă Națională abia în ani 1930 a fost recunoscută în toate provinciile României Mari și pe plan extern, dar tardiv pentru că în Europa masoneria era persecutată, iar după 1945 eliminată de URSS în țările ocupate. Aș încheia excusul meu tot cu un citat din Birț: „Adevărul istoric ne arată că francmasoneria, deși prezentă, nu a avut un rol decisiv în acest proces, constituind însă un mijloc de comunicare între părţile beligerante. Așa cum am mai spus, francmasoneria s‑a aflat în taberele opuse, înregistrând victime pentru apărarea unor cauze naţionale, străine de cele promovate de către fraternitatea universală.” Până la urmă interesul național sau de moment a dinamitat frățietatea masonică în marele război și perioada interbelică. Idealul masonic de frățietate s-a dovedit utopic și nu a putut opri al doilea război mondial și apoi instaurarea comunismului. Foștii frați se certau pe bani, putere și influență în debutul celui de-al doilea război mondial.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*