Istoriografia clujeană s-a îmbogățit cu o nouă lucrare tematică privind medicina clujeană. Specializarea pe istoria medicinii în ultimele decenii nu a fost apanajul institutelor sau centrelor naționale de cercetare istorică, ci a unor medici străluciți, care și-au asumat cu acribie destinul de cronicari a unui trecut de doctori celebri și instituții în slujba lui Asclepios. Interesant că acești medici au devenit arhiviști, documentariști și istorici iscusiți, care au scos la lumină adevărate comori „oamenii și faptele lor” minunate ce au dus la edificarea școlii medicale clujene imediat după Marea Unire de la 1918. Specialiștii în istorie au evitat să scrie despre fenomenul medical clujean din ignorață, dar poate a fost mai bine așa, datorită faptului că cei care s-au aplecat asupra trecutului medicinii au fost doctori care au înțeles mai bine acțiunile unor doctori ce au făcut școală la Cluj și au expurgat idiosincraziile neavenite ale unei subiectivități rebarbative.
„Momente din istoria stomatologiei clujene. Oameni şi fapte” (1918 – 1948) de Alexandru Rotaru şi Horaţiu Rotaru, cadre didactice de referinţă de la UMF Cluj este o lucrare de referință, care a apărut și s-a lansat anul trecut la Cluj-Napoca, fiind tipărită la Editura Colorama. Cartea este scrisă sub forma unui tratat complex, dar expusă într-un limbaj cursiv și pe înțelesul marelui public fără să facă rabat de la folosirea unor termeni științifici sau tehnici firești. Lucrarea este inedită publicului. Doctorii Alexandru și Horațiu Rotaru sunt tată și fiu și ambii s-au implicat cu pasiune față de redescoperirea unor documente de arhivă ce relevă istoria unor importanți profesori clujeni și creația lor pe tărâmul ierarhiei instituționale pentru crearea unei școli stomatologice la Cluj-Napoca. Este de apreciat că autorii sunt medici de prestigiu cu o experiență în specialitate și care au înțeles că un centru universitar remarcabil ca și Clujul nu poate rămâne fără o istorie scrisă, care să fie un memento și un testament pentru noua generație de medici și nu numai, dar și mărturie pentru specialiștii din Europa despre profesionalismul și dăruirea unor medici din Transilvania. Autorii continuă cu abnegație opera cunoscutului istoric al medicinii clujene Florea Marin. Au subliniat importanţa scoaterii din memoria prăfuită a arhivelor excepționalele realizări ale marilor medici ai Clujului, care sunt modele de urmat pentru noile generaţii de studenţi.
Istoria medicinei clujene trebuie cunoscută şi de numeroşii studenţi străini, care vin în oraş şi trebuie să-i cunoască tradiţia. Lucrarea este prefațată de Acad. Gheorghe Benga, care subliniază rolul şcolii medicale de stomatologie, de pionierat în învăţământul universitar românesc după primul război mondial. Academicianul consideră că „volumul este o premieră în literatura științifică medicală din România, abordând în mod original istoria școlii clujene de stomatologie”.
Cartea este construită ca un tratat științific cu metodologia aferentă; aceste „Momente din istoria stomatologiei clujene. Oameni și fapte (1918-1948)” subliniază exhaustiv și cinstește cu pioșenie memoria înaintașilor, efortul lor de a pune pe picioare nu numai o disciplină medicală, stomatologia, ci și creația unei școli „la rangul celorlalte discipline medico-chirurgicale și de a o așeza alături de cea din ţările avansate”. Învățământul stomatologic universitar clujean s-a întemeiat pe o fundație solidă. Fondatorul a fost renumitul medic stomatolog specializat în străinătate, profesorul Gheorghe Bilașcu (1869-1926, originar din Petrova, Maramureș), urmat de profesorul Gheorghe Bîrlea (1885-1936; născut la Berbești, Maramureș) și profesorul Ioan Aleman (1891-1948; a văzut lumina zilei la Săcădate de Olt, jud. Sibiu). Sunt creionate cu un simț biografic de excepție și cu mare expresie demnitatea unor personalități, cu diverse grade didactice, care au contribuit la modernizarea învățământului și cercetării științifice în domeniul stomatologiei, la Cluj: Inocențiu Bărbuțiu, Alma Mohora Popoviciu, Liviu Ghidrai, Vasile Vasilescu, Iosif Baba etc.
Autorii subliniază că „până în anul 1920, în România nu exista un învăţământ stomatologic, deși la începutul secolului XX, eminentul medic stomatolog dr. D. D. Niculescu din București, specializat la Paris, a făcut eforturi considerabile pentru a obţine acest lucru. Stomatologia încă nu era recunoscută ca specialitate medicală, cu toate că în străinătate și chiar și la noi apăruseră date convingătoare privind relaţia normală și patologică dintre cavitatea orală și restul organismului”. De aceea, medalionul dedicat lui Gheorghe Bilașcu este cel mai consistent din carte, deoarece acest strălucit medic a pus bazele stomatologiei moderne nu numai în România unită, ci chiar la începutul secolului XX în imperiul austor-ungar, unde și-a desăvârșit strălucitele studii la Budapesta și Viena. După 1918, deși a fost invitat să rămână în Austria, Gheorghe Bilașcu a preferat să revină în țară și să devină cadru didactic la noua universitate românească a Daciei Superioare. A venit chemat de Consiliul Dirigent de la Sibiu. El a depus efortul personal și științific de a sincroniza învățământul medical românesc la nivel european. A pus bazele stomatologiei ca disciplină autonomă la facultatea de medicină, un curs de anul IV, și apoi din 1922 a unei catedre și clinici de stomatologie, prima din România, fiind un pionierat pe plan mondial. Sprijinit de eminentul profesor și doctor Iuliu Hațieganu, tenacele maramureșan iniţiază şi pune bazele „Asociaţiei Medicilor Stomatologi din România”. Este ales preşedintele ei, funcţie onorifică ce o va deţine până la moartea sa. În anul 1923, la îndemnul, sub conducerea şi sprijinul său şi al colaboratorilor, apare „Revista stomatologică”, organ al Asociaţiei stomatologice. Revista are meritul de a grupa în jurul ei numeroşi şi valoroşi colaboratori, specialişti de primă mărime. Încă din timpul vieții Gheorghe Bilașcu a fost considerat părintele stomatologiei românești. A trecut la ceruri la vârsta de 63 de ani, la 22 iulie 1926, fiind înmormântat în cimitirul comunei din Petrova. Alexandru și Horațiu Rotaru scriu cu empatie nedisimulată despre această efigie a stomatologiei clujene, pentru care orașul Cluj și contemporanii nu au făcut suficient pentru recunoașterea meritelor acestuia.
Sunt de apreciat și capitolele legate de istoria tehnicii medicale și de recunoașterea prin lege a profesiunii de dentist. Autorii fac o excursiune în istoria radiologiei, chirurgiei maxilo-faciale, ortodonției, transplantul dentar și a confecționării protezelor. De remarcat este că încă din anii 1920 funcționa deja celebrei Tura electrică de perete, informație utilă pentru profanii ca și mine, care am crezut că este o invenție doar postbelică. Gheorghe Bilașcu, prin organizarea congresului medical stomatologic de la Cluj, s-a implicat în redactarea ”legii pentru exercițiul dentisticei” din 5 martie 1923. Gheorghe Bilașcu a înălțat cu un etaj și a extins clădirea clinicii de stomatologie de la intersecția de azi a Pieții Lucian Blaga cu str. Victor Babeș, unde în perioada interbelică a avut o statuie, dărâmată apoi de comuniști și care astăzi trebuie repusă în același loc. Cartea scrisă de Alexandru și Horațiu Rotaru este și o restituire a unui model medical sinergic: doctor de excepție și personalitate a comunității, pentru generațiile actuale, dar și mărturie a unei lumi în care știința era regină la Cluj, un oraș în care cultura și medicina erau la loc de cinste.
Lasă un răspuns