Sabia cetică de la Pișcolț – o piesă de patrimoniu unică în Europa

Dacă pe Cazanul ritualic de argint aurit de la Gundestrup (Danemarca) apare cavalerul ce poartă coiful „cu pasăre” (sufletul – pasăre?), așa cum apare și pe falera de argint – aurit din tezaurul de la Surcea (jud. Covasna – România), iată că și coiful reprezentat poate fi cel descoperit în mormântul de la Ciumești (Satu Mare). Din seria „unicatelor” putem menționa de data acesta și o spadă ce poartă decorațiunea cu doi dragoni afrontați, simbol geto-dac milenar. În colecţia Muzeului Judeţean Satu Mare se află câteva obiecte care deşi par la prima vedere obiecte banale, din categoria unor „fosile muzeale”, aceste obiecte au o mare încărcătură istorică, „ascunsă” privitorului neavizat. Uneori potenţialul acestor piese are o putere evocatoare nu doar pentru istoria regiunii noastre, ci chiar şi pentru istoria umanităţii.

Un astfel de obiect este o spadă celtică ce se află în depozitul Muzeului din Carei. Spada provine din mormântul nr. 40 al necropolei din Pişcolt situată pe duna de nisip ce poate fi zărită de pe şoseau Carei-Oradea, lângă ruinele fostului CAP din localitate. Cercetată în anii 70 de către dr. János Németi, cimitirul constituie cel mai mare monument celtic cunoscut în România. Încă de la descoperirea sa, spada a fost remarcată ca urmare a decorului ajurat ce împodobeşte teaca. Banda din tablă de fier dispusă longitudinal pe mijlocul tecii este ornamentată prin ajurare (decupare) cu motive vegetale stilizate. Astfel de motive decorative şi simbolice erau frecvent utilizate în arta celtică din sec. IV-II î.Hr., fiind utilizate pe spaţii europene largi, din Franţa până în Transilvania şi chiar mai departe în zona nord-balcanică. Printre ornamente se remarcă unele simboluri circulare, bine individualizate în arta şi mitologia celtică. Specialiştii consideră că acest decor avea un rol apotropaic menit a-l proteja pe războinic, atât în tumultul imprevizibil al luptelor, dar şi în faţa unor efecte malefice care puteau răzbate dinspre lumea nevăzută a spiritelor. O parte nouă, nebănuită, a istorie spadei de la Pişcolt a ieşit la iveală după două decenii de la descoperire, când în interiorul obiectului au fost observate câteva elemente ce îi vor asigura o valoare de unicitate între miile de obiecte rămase de la celţi, pe imensul spaţiu locuit de aceştia, din Asia Mică până în Insulele Britanice.

În 1991 spada a fost restaurată pentru a fi expusă în cadru expoziţiei mondiale de la Veneţia, dedicată civilizaţiei celtice. Pentru acestă grandioasă expoziţie au fost selectate cele mai reprezentative obiecte ce puteau evoca diferitele aspecte ale civilizaţiei celtice. Aceasta era prezentată, pe bună dreptate, ca fiind unul dintre pilonii ancestrali ai civilizaţiei europene contemporane, o primă mare „comunitate europeană” ce se întindea din Insulele Britanice până în Turcia de azi. În cursul procesului de restaurare cercetătorul A. Rapin a constatat că placa de tablă ajurată de pe teacă a fost aplicată peste un decor mai vechi. Acesta a fost realizat prin figurarea pe partea superioară a tecii a doi dragoni (grifoni) afrontaţi, prezentaţi cu trup de şarpe şi cap de animal de pradă cu botul larg deschis. Desene de dragoni similari acelora de pe spada de la Pişcolt se întâlnesc pe tecile spadelor de pe o arie largă, din vestul Europei până în Transilvania. De aceea unii savanţi au interpretat acest simbol ca fiind un soi de emblemă, „insignă”, a unei confrerii războinice difuzată de-a lungul Europei în perioada de expansiune a acestei comunităţi pe parcursul secolelor 4-3 î.Hr. Dar surprizele nu sau oprit la descoperirea dragonilor de pe sabie! Acelaşi restaurator francez a observat că şi acest decor a suprapus un altul mai vechi, decor din care se păstrează unele elemente vegetale. Acest decor a fost şters, martelat, în momentul în care posesorul spadei a hotărât modificarea ornamentaţiei şi a valorii simbolice a decorului, prin executarea dragonilor menţionaţi anterior (probabil în contextul adoptării valorilor confreriei amintite).

Cercetătorul Aurel Rustoiu consideră că reînoirea succesivă de trei ori a ornamentaţiei arată foarte clar că spada de la Pişcolt a fost utilizată pe parcursul mai multor generaţii. Abia urmaşii ultimului posesor au simţit nevoia să scoată arma din folosinţă şi să o aşeze în mormânt, alături de înaintaşul lor. Descoperirea de la Pişcolt ne arată că nu fiecare războinic era îngropat împreună cu armele sale. Acest aspect a fost deja bănuit prin prisma unor inventare funerare ce nu conţineau spade, deşi defuncţii au avut astfel de arme în timpul vieţii, aşa cum se poate deduce din faptul că mai mulţi indivizi erau îngropaţi fără spade însă cu agăţătoare pentru teacă de sabie. Care este însemnătatea istorică a spadei de la Pişcolt? Prin această reînoire succesivă a decorului, spada de la Pişcolt oferă câteva date concrete referitoare la credinţele celţilor, dar şi la unele mecanisme sociale ce guvernau comunităţile acestora. Refacerea decorului arată nevoia de a reînoi forţa de protecţie conferită de simbolurile de pe teacă. Vechile simboluri erau martelate apoi redesenate prin incizie sau erau acoperite cu elemente metalice ajurate. Noile ornamente înfăţişează puteri supranaturale sau magice care la un moment dat aveau un rol proieminent în protejarea posesorilor unor astfel de „instrumente”.

Spada de la Pişcolt arată faptul că depunerea armelor alături de războinici nu este o constată şi ca urmare acest act ritual nu avea neaparat rolul de a-i oferii defunctului un obiect însoţitor în lumea de dincolo, pentru a-i slujii după moarte. De fapt spadele erau depuse în morminte doar în anumite cazuri în care urmaşii defunctului simţeau nevoia că se impune să renunţe la moştenirea unui obiect valoros. Dincolo de valoarea intrinsecă, armele aveau o valoare simbolică în cadrul societăţilor barbare europene, aşa cum arată Cezar şi Tacitus, fiind asociate cu statutul social al persoanei. Dat fiind că armele aveau menirea de a arăta rangul social deţinut de purtător, depunerea armelor în unele morminte reflectă dorinţa urmaşilor de a afirma statul social al defunctului în cadrul comunităţii. Desigur că această prezentare fastoasă a rangului pornea din dorinţa urmaşilor de a-şi asocia acest statut social, prin moştenire. Pentru acest scop unii moştenitori renunţau aparent la obiecte de valoare. De fapt aceste obiecte erau revalorificate în cadrul ritualului funerar, pentru nevoi ce depăşeau valoarea brută a acestor obiecte.

Din această perspectivă obiectele descoperite în mormintele celtice nu sunt neaparat o oglindire a bogăţiei defunctului. Ele sunt mai degrabă o expresie a dorinţei urmaşilor de a afirma statutul social al înaintaşului pe parcursul ceremonialului funerar. Din aceasta se poate înţelege că nevoia de a sublinia şi prezenta rangul defunctului era cu atât mai pregnantă, cu cât acest statut social era mai contestat sau cu cât era mai contestată calitatea urmaşilor de a prelua prerogativele înaintaşului. În final se poate afirma că spada de la Pişcolt ne arată că societăţile antice europene erau de o complexitate asemănătoare cu aceea a societăţii de azi, fiind guvernate de aceleaşi dorinţe şi mecanisme sociale ce aveau ca scop afirmarea unor indivizi în cadrul comunităţii. Pentru informații mulțumim cercetătorului științific Liviu Marta, de la Muzeul Județean Satu Mare și sperăm ca astfel să descoperim firul roșu ce leagă aceste simboluri comune ale societăților celtice și geto-dacice. Este posibil ca acestea să vină dintr-un „trunchi” comun, din seminția multinațională a Geților de Aur primordiali ce au supraviețui Marelui Potop Planetar de odinioară. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*