500 de ani de la apariția celui mai vechi document păstrat, scris în limba română: „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung” (1521)

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521) este cel mai vechi document păstrat, scris în limba română. Se împlinesc 500 de ani de la redactarea sa. Ea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi și a fost studiată îndeaproape de marele nostru istoric Nicolae Iorga. O copie autentică a documentului se află astăzi în Muzeu Tiparului din Târgovişte. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale otomanilor la Dunăre și trecerea trupelor lui Mohammed-Beg prin Țara Românească. El conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.

Documentul cunoscut ca Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hanăș Begner  (Hans  Benkner) a fost redactată probabil în 29-30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). În scrisoare nu este menționată data, stabilirea acesteia făcându-se pe baza evenimentelor istorice descrise și a persoanelor implicate. Din acea vreme mai există și alte documente istorice privind campania de cucerire a Ungariei a sultanului Soliman I.

Scrisoarea se încadrează în ansamblul istoric al relațiilor foarte strânse dintre negustorii sași din Brașov și cei din orașele din Moldova și Țara Românească. Numele lui Neacșu Lupu este menționat deja într-un document din anii 1510 -1512 în legătură cu un proces de datorii pe care îl avea cu negustorii brașoveni. Hans Benkner este cunoscut ca jude sau primar al Brașovului din 1511. Numele care apare în epilogul Tetraevanghelului din 1561 al lui Coresi, este cel al fiului său Johann Benkner care este prezentat ca sprijinitor al scrierilor în limba română: „…mai bine a grăi cinci cuvinte cu înțeles decât 10 mie de cuvinte neînțelese în limbâ striinâ…. Textul a fost scris cu litere chirilice și se compune din trei părți. Prima este o adresare în slavă a cărei traducere este: „Înțeleptului și de bun neam și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului, dumisale Hanăș Begner din Brașov, multă sănătate de la Necșul din Câmpulung.”Urmează conținutul scrisorii în limba română, iar apoi formula finală în slavă a cărei traducere este: Și Dumnezeu să te bucure, amin”. De remarcat este faptul că forma limbii române folosite în scrisoare este foarte asemănătoare celei folosite în prezent. Aurel Nicolescu arată în observațiile sale lexicale asupra textului, că nu mai puțin de 175 din totalul de 190 de cuvinte românești folosite în text au origine latină, excluzând cuvintele repetate și substantivele proprii. Unele din formele incorecte se datorează scrierii cu litere chirilice, care are probleme cu notarea unor sunete românești ca „î” și „ă”. Textul are unele particularități fonetice (în ceale, diftongul ea nu s-a redus încă la e; apare forma mai veche, pre a prepoziției pe provenit din latinescul per etc.) și gramaticale (de exemplu forma unică pentru persoana a III-a singular și plural a auxiliarului a avea: au).

La Câmpulung se găsesc urmele dacilor și romanilor (Castrul Jidava), dar și ale urmașilor acestora (Mănăstirea Negru Vodă). Deasemenea, ansamblul Bărăţiei din Câmpulung Muscel este una dintre cele mai vechi construcţii din oraş. Sunt semne lăsate de Cavalerilor Teutoni ce au fost „încartiruiți” aici o vreme. Principalele puncte de importanţă istorică le reprezintă biserica Sf. Iacob, Turnul Bărăţiei şi casa parohială care datează din secolul al XVII-lea (1653). Biserica „Sfântul Iacob” este cea mai veche clădire din ansamblu, interesantă prin prezenţa cunoscutei lespezi de mormânt a Comitelui Laurenţiu de Longo Campo datată la anul 1300, aflată în interior, sub altar. Prezenţa unor console de piatră cioplite lucrate în stilul gotic tardiv, dovedind preexistenţa unei bolţi cu nervuri precum şi documentele, printre care descrierile episcopului catolic Baksič din mijlocul veacului al XVII-lea, indicau chiar o vechime mai mare.

Dar cum sună textul acestei scrisori – document? „Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăș Bengner ot Brașov mnogo zdravie ot Nécșu ot Dlăgopole. (= Preaînțeleptului și cinstitului, și de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăș Bengner din Brașov multă sănătate din partea lui Neacșu din Câmpulung, n. n.). I pak (=și iarăși) dau știre domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eșit den Sofiia, și aimintrea nu e, și se-au dus în sus pre Dunăre. I pak să știi domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce știi și domniia ta pre Dunăre în sus. I pak să știi că bagă den toate orașele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii. I pak să știi cumu se-au prins nește meșter(i) den Țarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta. I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaș(i) și de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Țeara Rumânească, iară el să treacă. I pak să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre. I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înțeles și eu. Eu spui domniietale iară domniiata ești înțelept și aceste cuvinte să ții domniiata la tine, să nu știe umin mulți, și domniile vostre să vă păziți cum știți mai bine. I bog te veselit. Amin.”(=Și Dumnezeu să te bucure. Amin)   (Apud Hurmuzachi – Iorga. Documente, XI, 843).

Scrisoarea a fost trimisă de Neacşu de la Câmpulung către Hans Benkner, judeţul (primarul, primul magistrat, Burgermeisterul) cetăţii Braşovului. Neacşu este cunoscut din timpul domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512) pe când făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi avea oameni (printre alţii chiar pe ginerele său, Negre, pomenit în textul scrisorii) anume de le petreceau din sudul Dunării prin Ţara Românească şi de aici în oraşele din Transilvania. Aşa s-ar explica legatura lui cu junele Braşovului, care şi-l făcuse corespondent informator în legătură cu manevrele armatelor turceşti.

Ca un adevărat certificat de naștere a limbii române scrise, literare, această scrisoare certifică într-un fel și pre-existența limbii române vorbite. Începând cu tăblițele de la Tărtăria, cu plăcuțele de aur sau plumb ale dacilor, cu răbojurile plutașilor, cu simbolurile scrise, pictate, cusute sau sculptate, cu folosirea alfabetelor grecesc, roman, chirilic, scrisul sau înscrisul a făcut parte din viața comunităților românești, fiind necesar în procesul comunicării și al tezaurizării informației. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*