Nu doar un alt examen pierdut…

Culmea e că la ei lucrurile sunt mai simple… Nu la noi… Chiar dacă noi suntem cei „europeni”… La ei, concluzia Curții Constituționale este clară, limba unei minorități neputând fi impusă unei alte minorități. La noi însă ar trebui și o completare! Faptul că limba unei minorități nu poate fi impusă nici altor minorități, dar nici majorității! Aici este diferența, nu atât de constituționalitate, cât mai ales de reprezentare… O diferență dată înainte de toate de normele bunului simț în care drepturile majorității nu sunt puse sub semnul îndoielii, iar beneficiile unei minorități nu se raportează la majoritate, în încercarea de a acapara noi drepturi-norme prin felurite analogii, reproșuri, pretenții, ci doar în comparație cu restul minorităților.

Prin decizia Curții Constituționale de la Chișinău privind statutul limbii ruse pe teritoriul Republicii Moldova, hotărâre definitivă ce nu poate fi supusă nici unei căi de atac, frații noștri au devenit un model de constituționalitate și, mai ales, de apărare a valorilor majorității, doar dincolo de acestea putându-se discuta de drepturile pe care le pot avea minoritățile. O decizie ce ar trebui să fie și pentru noi un model de protejare a intereselor naționale și a valorilor fundamentale. Iar esența acestei decizii, faptul că limba unei minorități nu poate fi impusă altor minorități, ar trebui cuprinsă și în Constituție. Pentru că nouă ne lipsește tocmai bunul simț constituțional. Nu din partea majorității, ci dinspre o minoritate etnică, agasantă prin politicienii ei. Prin impunerile, pretențiile și mojiciile acestora…

Este adevărat, ar fi un non-sens să prevezi în legea supremă dreptul majorității de a-și folosi limba… Pentru că acesta este de la sine înțeles. Dar, atâta timp cât noi avem o instituție menită să vegheze litera legii care sapă pe lângă fiecare virgulă, nu putem decât să sperăm la un model moldovenesc de constituționalitate. Un model care să devină național în fruntariile patriei-mamă.

Pronunțarea curții de la Chișinău, ce elimină pretențiile de „limbă specială” a rusei, este similară unui act de independență, fiind o reconfirmare a independenței de acum trei decenii, act ce pune limite, borne, fruntarii, scuturi și peceți dincolo de care nimănui nu îi este permis să mai treacă.

Și nu, nu este vorba de o reducere a puterii limbii ruse în Republica Moldova. Nu este vorba de împingerea acesteia spre margine… Acolo, nu la „și la alții”, ci alături de celelalte minorități, egal tratate. Este vorba despre aducerea limbii române în drepturile ei. O restituire „in integrum” a valorilor naționale așteptată de trei decenii, Curtea reiterând că limba română este limbă de stat în Republica Moldova, ea trebuie să fie cunoscută și vorbită „în egală măsură de absolut toți”, Constituția neconținând otrăvita sintagmă de „limbă de comunicare interetnică” (statut pe care îl avea limba rusă printr-o lege de dată recentă). În acest fel, statul protejează limbile materne ale tuturor minorităților etnice din Republica Moldova, nici o limbă a minorităților etnice neputând avea un statut superior altei minorități.

Din păcate, deși am fi putut avea atitudinea unei adevărate Patrii-mamă, ce își apără fiica (nu ea cea rătăcitoare), ne-am lăsat din nou striviți sub lespezile trocurilor politice impuse de minorități… Și nu numai că am evitat împlinirea unei minime obligații morale față de frații noștri, ci am lipsit cu totul de la acest moment. Chiar dacă numai câțiva pași îi mai despart pe ei de clipa în care să ne devină părinții spirituali ai recăpătării demnității. De momentul în care să nădăjduim la integrarea lor europeană tocmai pentru a putea prelua, prin extensie, modelul de demnitate ca formă de protejare a valorilor noastre.

Și am lipsit de lângă ei nu doar prin neoferirea unui suport logistic instituțional și legislativ, aflate oricum la noi într-o paranteză de timp trasată prin structura curții noastre de (ne)constituționalitate, una, nu incapabilă, nu dezinteresată, ci implicată tocmai în desprinderea de normalitate, am lipsit, de fapt, de la celebrarea și sprijinirea deciziei de la Chișinău. Ba, i-am lăsat pe frații noștri singuri și în fața atacurilor de la Moscova… În fața unor reacții furtunoase, vitriolante chiar, față de îndrăzneala, nu a unor simpli oameni, nu a unor partide, ci a unei instituții de forță a Moldovei care a pus capăt statutului special al limbii ruse. Și poate dacă am fi salutat noi decizia Curții Constituționale de la Chișinău, poate că rușii nu ar mai fi reacționat atât de sfidător. Dar am tăcut… Clasa noastră politică a tăcut… Guvernanții au tăcut…

Sigur, ar putea părea un alt examen pierdut… Dar este cu mult mai mult de atât. Este în sine o poziție de perdant din cea mai simplă obligație de sânge pe care o aveam… Să fim alături de frații noștri în decizia lor istorică și să facem măcar un pod de flori din aprecieri și respect. Nu ar fi stat în calea ghimpilor de la Moscova, dar măcar am fi arătat și noi dalbele petale ale unei demnități, sperăm, nu pierdută pe vecie, ci doar întârziată în istorie…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*