Moartea presei libere, decesul democrației…

Informațiile care au ieșit la iveală în SUA lui Donald Trump în legătură cu fraudarea alegerilor în Europa Occidentală, dar și în cea de Răsărit n-au fost preluate în presă, în media mainstream. Nu s-au făcut investigații jurnalistice, nu au fost puși în discuție nici președinți, nici prim-miniștri și nici parlamentari aleși dubios cu ajutorul unor mașini de vot inventate în SUA după 11 septembrie 2001 și intrate în „producție” din 2004, începând cu Venezuela : Dominion, Hammer, Scorecard etc. În România au fost sau nu folosite aceste mașini de furat alegeri și softuri șmechere ? Sau, pentru că România e doar o colonie, întrebarea nici nu mai merită să fie pusă ?

De foarte multă vreme, de cel puțin 15 ani (2004), alegerile pretins democratice din Europa par să fi devenit o comedie tristă, la îndemâna oligarhilor, miliardarilor, posesori de mari averi și de mari trusturi media, proprietari ai Big Tech și ai asociaților lor. Și, culmea, majoritatea populațiilor nu par să fie nemulțumite de situație. Desigur, mai există media alternativă, media gratuită sau făcută cu mijloace puține și cu mai multă conștiință și responsabilitate. Dar, atâta timp cât trusturile mari de media și toată presa mainstream sunt în mâinile a nouă miliardari în Franța și sunt posedate de doar șase mari averi în SUA, efortul presei, al mediei alternative amintește inevitabil de mitul lui Sisif.

E limpede că democrația și-a epuizat resursele și că intrăm într-o nouă epocă, una tehnocratică, în fapt, oligarhică (UE este bazată aproape în întregime pe tehnocrație și nu prea are de-a face cu democrația). Pentru că tehnocrații sunt doar absolvenții marilor școli din Vestul Europei și ai universităților nord-americane, iar ei sunt angajați, plătiți de oligarhi, de marile averi, de marile concentrări de capital. Dacă până acum 20 de ani tehnocrații supradotați și foarte școliți erau niște asociați ai miliardarilor, în ultima vreme statutul lor s-a diminuat, nu mai sunt parteneri profesioniști ai angajatorilor lor.

Ce e straniu e că filosofii, profesorii marilor școli de economie și de politică nu au reușit să propună un model de societate aplicabil în post-democrație. Și iată că oligarhia (asemănătoare cu cea din Sparta antică), bazată pe bani și armate (plus servicii secrete), se instalează treptat și sigur în tot Occidentul. Iar populațiile – Vestele Galbene în Franța, „deplorabilii”, numiți așa de Hillary Clinton în America – votează degeaba, mecanic, pentru că votul lor nu mai are nici un conținut și e uitat a doua zi după alegeri. Politicienii „democrați” și media mainstream sunt preocupați doar să-i servească pe adevărații lor stăpâni, miliardarii, oligarhii. „Poporul” a devenit o noțiune lipsită de sens. Cunoscutul „government of the people, by the people, for the people”, care a strălucit în discursul lui Abraham Lincoln, aparține trecutului.

Nu e întâmplător că în 2020, anul covidului, au ieșit la suprafață speculații sinistre în legătură cu necesitatea de a împuțina populația planetei. În numele ecologiei, al salvării aceleiași planete. Populațiile au devenit parcă superflue, inutile. Chiar și vaccinurile împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 sunt primite cu suspiciune, se vorbește sotto voce despre efecte dezastruoase pe termen lung, despre pierderea capacității de reproducere, despre cipuri morbide. Neîncrederea „deplorabililor” în cei care dețin marile averi, aceiași care produc și vaccinurile, atinge cote amețitoare. Normal ar fi – fiind vorba de sănătatea publică și de răspunderea națională – ca vaccinurile și marile companii farmaceutice să aparțină statelor, iar nu speculanților privați.

În România lui Traian Băsescu și Klaus Iohannis absenteismul a bătut noi și noi recorduri. Dar Klaus Iohannis a știut de la început, de când a fost ales primar al Sibiului, că nu poporul l-a ales. Popor pe care chiar de aceea îl disprețuiește. După un remarcabil articol recent din Evenimentul zilei (Ada Meseșan – „Căruța cu paiațe”, evz, 21.01.2021), aparatul de stat, funcționarii s-au înmulțit în ultimii ani pesediști cu peste 400 000 de angajați, care, datorită legilor în vigoare, nu mai pot fi dați afară. Chiar în 2020, PNL a mai făcut încă 1 200 de angajări în administrația centrală. Pentru că nu s-a mai muncit. Ce fac acești funcționari ? Mută hârtii și fac trafic de influență ?

De ce nu au căldură și apă caldă cartiere întregi din București ? Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu, Gabriela Firea nu au făcut nimic pentru înnoirea rețelelor și instalațiilor ? Nu-i nimic, ei trăiesc la cădură, în vile luxoase, și au averi considerabile. Pentru că ei au fost aleși „democratic”. Au fost aleși să trăiască bine. „România, singura țară din UE în care angajații din administrația publică câștigă cu 70 % peste media pe economie” (Ada Meseșan îl citează aici pe Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank România) […] „Țara este în criză economică generată de pandemie ale cărei efecte au sufocat mediul privat. Peste 500 000 de oameni și-au pierdut joburile, mii de firme au fost obligate să reducă la minim numărul de angajați dacă nu cumva au închis porțile” (idem, evz.ro). De ce s-a împrumutat Florin Câțu în 2020 ? Ca să plătească salarii la sute de mii de funcționari de stat inutili ?

În România nu mai există ziare cu acoperire națională, iar televiziunile au redevenit de stat prin finanțările de la buget. În 2020, cei mai mari proprietari de televiziuni din România au fost, de fapt, prim-ministrul Ludovic Orban și, mai ales, marele erou al tuturor televiziunilor, marele prompterist de la Cotroceni, Klaus Iohannis. Dar în deciziile strategice ale țării ei nu mai au nici un cuvânt de spus. Lucru care nu pare să-i deranjeze defel. Pentru că mediocritatea, nulitatea lor de arendași, de argați se simte la adăpost, fiind ei la ordin.

După venirea la putere a lui Traian Băsescu (cu Dominion? Cu Scorecard?), marile ziare au dispărut ca prin farmec. S-au mutat pe Internet, în site-uri, bloguri sau pseudoziare. Pentru că deveniseră inutile și, mai ales, periculoase, România era deja încălecată de oligarhii internaționali. Nouă ne-au fost arătați în cătușe doar cei locali. România e singura țară din lume în care media (pretins) alternativă e dominată de marile nume ale presei din anii ’90 și care erau deja binecunoscute din anii ’80, anii târzii ai lui Ceaușescu (Ion Cristoiu, Sorin Roșca Stănescu, Cornel Nistorescu etc., altfel oameni talentați). Autorii celor mai odioase articole comandate de Sistem sunt oameni foarte tineri care nici nu prea stăpânesc limba română. Sau foști consilieri prezidențiali (Iulian Chifu, Iulian Fota etc.). Democrația, ca și presa din țara noastră, e de râsu-plânsu (Nichita Stănescu) sau de râsul curcilor. Noroc că foarte mulți români se mai pot îmbăta cu apă rece (într-o nesfârșită fugă de realitate) pe Facebook și pe alte rețele sociale oferite de partenerul nostru strategic.

Pentru a încheia, să-l amintim pe Paul Craig Roberts, o mare conștiință a Americii contemporane, care de foarte mulți ani scrie despre presă folosind expresia „presstitute” („presa prostituată”). Dar în SUA există o pleiadă de mari editorialiști, dintre care cei mai mulți scriu și cărți : James Howard Kunstler, Brandon Smith, CJ Hopkins, Pat Buchanan, Caitlin Johnstone, Diana Johnstone, Michael Snyder, Chris Hedges etc. Nici unul nu scrie sau nu mai scrie de o bună bucată de vreme pentru marile ziare de genul Washington Post sau New York Times. În Franța, în ceea ce a fost cel mai mare ziar de dreapta, Le Figaro, mai sunt tolerați vreo trei mari ziariști de altădată – printre care celebrul Ivan Rioufol. Restul redacției e în serviciu comandat.

Oligarhia (tirania, dictatura) în 2020 s-a impus prin tehnocrații sanitari. În primul rând în SUA, contra lui Donald Trump și a democrației, folosindu-se pe scară largă votul prin corespondență sub pretextul pandemiei. Mulți profesori, savanți, medici s-au opus vehement acestei instrumentalizări, spre onoarea lor, iar opinia publică i-a urmat și le-a fost recunoscătoare. Dar se deschide aici un alt subiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*



Povești adevărate despre trădătorii de țară

Click aici pentru film




de Octavian Bour








  • PARTENERI

/script-homepage.js">'; //} ?>