Arhiva zilnică: 6 ianuarie 2021

Două comorii monetare – antică și medievală – descoperite în aceeași zi la Crevedia Mare (jud. Giurgiu)

Data: 26 septembrie 2023 by Redacția

Doi căutători de comori au descoperit două tezaure – aproape 200 de monede – într-o pădure din Giurgiu. Unele sunt vechi de câteva sute de ani, altele, chiar dinainte de Hristos. Acum așteaptă să afle cât valorează comoara, pentru că o parte va fi și a lor. Verdictul va fi dat de istoricii care vor evalua banii. Căutători autorizaţi de comori, Florin şi Octavian au pornit la „detectat” într-o frumoasă dimineață și au găsit două comori în aceeaşi zi, în pădurea de lângă Crevedia Mare – Giurgiu. Octavian este obişnuit cu banii – lucrează într-o bancă, dar nu va uita fiorul pe care l-a simţit când a descoperit prima monedă. Comorile se aflau la câţiva metri distanţă spațială, însă la o distanţă de mii de ani în timp.

Octavian Dumitraşcu: „Prima dată am găsit o monedă care era efectiv în drum, iar după ce am găsit moneda şi a fost efectiv un sentiment wow, monede de genul acesta n-am găsit niciodată. Sentimentul este unic, vă daţi seama. O trăire maximă, nu ştiu dacă o să mai resimt vreodată să ai în mână nişte unelte sau monede, în cazul de faţă, care au aparţinut strămoşilor noştri, este unic”. Norocul le-a surâs pas cu pas celor doi prieteni și asociaţi. Prima dată, detectorul de metale i-a ajutat să descopere aproape 60 de taleri – monede medievale din secolele XVII-XVIII. Apoi, în drumul spre maşină, Octavian a detectat și a găsit o ulcică plină cu peste 130 de bani care ar fi mult mai valoroşi, cred căutătorii de comori. Florin Bâsceanu: „În jurul la 130 de drachme dacice, e model Adâncata şi Vârtejul, secolul II-I î.Hr.. Turcii s-au apucat să îngroape în acelaşi loc cu dacii. E pădure fantastică aici. Niciodată în istorie până acum nu am mai auzit de două tezaure în aceeaşi pădure, în aceeaşi zi, la interval de două ore şi la o distanţă de două mii de ani între ele.” Legea îi obligă pe căutătorii de comori să predea descoperirile lor primarului din zonă, iar acesta anunţă istoricii de la muzeul judeţean. Statul oferă o recompensă de 30-40 la sută din valoarea artefactelor găsite. Dacă sunt descoperiri de excepţie se mai adaugă 15 procente.

Claudiu Tulugea, muzeolog: „Pentru a fi declarate şi incluse în categoria tezaur şi a fi declarate drept tezaur, piesele numismatice trebuie expertizate şi expertiza se face pe mai multe criterii. În primul rând, vechimea. În al doilea rând, starea de conservare a pieselor. În al treilea rând, cred eu, contează şi numărul lor.” Anul trecut, un tezaur de peste 2.000 de ani, cu 300 de monede din argint şi bronz a fost descoperit de un căutător de comori într-o pădure din Mureş. Acum a venit rândul celor din Crevedia Mare. În lista monumentelor istorice din județul Giurgiu ca monumente de interes local apare și situl archeologic, cu așezarea geto-dacică de „la Podeț”, descoperită la 500 m de intersecția între DN61 și DJ601, lângă Crevedia Mică. Încă o dovadă pentru viața economică și circulația monetară din zonă. (G.V.G.)

Biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Iancu Jianu

Data: 26 septembrie 2023 by Redacția

Între bisericile din veacul al XVI-lea închinate Sfintei Parascheva șse numară si biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Iancu Jianu, comuna Iancu Jianu, județul Olt. Spre sfârşitul secolului al XV-lea, aici, s-a stabilit Duduc Buzea, unul dintre membrii de seamă ai neamului Buzeștilor. Numele de „Buzea” provenea de la faptul că avea buza de sus mult mai groasă decât cea de jos, iar porecla a fost adoptată ca nume de familie de toţi urmaşii lui, intrând astfel în istorie. Cei care i-au urmat lui Duduc Buzea au fost pârcălabul Dimitrie, spătarul Bădica şi banul Vlad, aceştia fiind şi fraţi. Datorită situaţiei financiare bune a lui Dimitrie, la începutul secolului al XVI-lea a fost ridicată o frumoasă biserică în Cepturoaia, numele pe care îl avea Iancu Jianu înainte de secolul al XVIII-lea.

Biserica a fost construită chiar pe domeniul culei sale, iar motivele au fost că biserica din sat devenise neîncăpătoare şi putea fi foarte uşor distrusă de tătari sau turci. Aşadar, Biserica „Sfântă Paraschiva” a fost construită astfel încât să reziste unor eventuale atacuri. Ea a fost construită înainte de anul 1529. Biserica este o ctitorie a familiei Buzescu, o bogată și cunoscută familie de boieri: Vlad Banu, Dumitru Pârcălabu și Balica Spătaru – primii ctitori ai Mănăstirii Călui. În această biserică a fost înmormântat în anul 1530 Dumitru Pârcalab. În ziua de 4 mai, anul 1529,a pierit ucis de sabie Dumitru Pârcălabu, din porunca lui Moise Voievod, acesta fiind înmormântat în pronaosul ctitoriei sale. Alături de mormântul pârcălabului Dumitru se odihnește, din 1584,Jianu Maria, mama legendarilor frați Radu, Preda și Stroe Buzescu.

Din punct de vedere arhitectural, este o biserică de tip corabie, solidă cu zidul ce are peste un metru grosime. Ea este împărțită în tindă, pronaos, naos și altar, având o lungime de 24 metri și lățime de șase metri. Fiind astfel cea mai mare biserică rurala de acest fel construita=în veacul al XVI-lea. Ca element inovator se remarcă pridvorul închis. La începutul veacului al XVIII-lea, biserica a fost pictată de zugravi iscusiți, azi păstrându-se în locașul de cult doar câteva fragmente de pictură murala din acea perioadă. Biserica a fost renovată și consolidată în anul 1930 și în anul 1941, după cutremurul din 1940 care i-a afectat puternic structura. În anul 1930, a fost refăcut soclul și o parte din mobilier. În 1941, după cutremurul din 1940, biserica a fost consolidată printr-un sistem de tiranți longitudinali și transversali, unii îngropați, alții aparenți.

Această biserică, prin vechimea sa, are o istorie legată de familia Buzeștilor și de Mihai Viteazul. Se crede ca exista pe vremea lui Mihai Viteazul un tunel subteran care lega Curtea Buzeștilor, localizată la vest de biserică, pe actuala locație a Școlii Generale nr. 1 din localitate, și mănăstirea Călui, aflată la doar trei kilometri distanță spre sud-vest. Acest tunel era o cale de scăpare a localnicilor din calea turcilor și a altor dușmani. Cea mai veche inscripţie ce o datează în timp este epitaful de pe piatra de mormânt a lui Dumitru Pîrcălab Buzescu, care se află în tinda bisericii – Cuvioasa Paraschiva – din comună: „Cu mila lui Dumnezeu, aici se odihneşte sufletul răposatului Io Dumitru Pîrcălab Buzescu, mort de sabie în timpul lui Moise Voievod, maiu 5 anul 1529″.

În galeria celor mai faimoase şi puternice familii de boieri din judeţul Olt, familia Buzescu ocupă un loc de frunte. Strejeşti, Călui şi Iancu Jianu, toate aceste comune păstrează şi astăzi, la sute de ani distanţă de perioada de glorie a acestui neam de seamă, numeroase mărturii ale existenței acestor figuri legendare. Numele Buzeştilor este strâns legat de cel al domnitorului Mihai Viteazul, pe care Radu, Preda şi Stroe l-au slujit până în ultimele clipe. Buzeştii au fost alături de domnitor şi în timpul luptelor date pentru unirea Principatelor Române şi l-au slujit pe acesta chiar şi după moarte. Graţie implicării şi faptelor eroice, oricare dintre cei trei fraţi ar fi ajuns cu uşurinţă în fruntea Ţării Româneşti. Au preferat însă să-l susţină pe Radu Şerban, dregător în divanul lui Mihai Viteazul și vrednic continuator al politicii marelui său predecesor.

Biserica a fost pictată în interior din nou de pictori din satul Iancu Jianu. Pe exterior a fost pictată de pictori din Bucuresti. În prezent, biserica are schimbat în mare parte din mobilier. Acoperisul Sf. Biserici Cv Parascheva din Iancu Jianu, a fost refăcut în totalitate, s-au turnat alei și are iluminat exterior din anii 2009, 2013, 2014, cu contribuții financiare în cea mai mare parte ale Primăriei și Consiliului Județean.

A consemnat Preot Laurentiu Giurea

Peștera Comorii sau „Muzeul Tezaurului BNR” de la Mănăstirea Tismana – unic în Europa

Data: 26 septembrie 2023 by George V. Grigore

Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana și a fost inaugurată ca muzeu în anul 2016. În această peșteră din apropierea așezământului monahal, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost mutat Tezaurul BNR – Comoara noastră națională -, precum și o parte din tezaurul Băncii Poloniei. În 1944, tezaurul BNR era în pericol. Armata Germană, care se afla încă în România, şi Armata Roşie care se apropia de graniţa noastră răsăriteană erau principalele ameninţări. Vizitatorii ce vor ajunge aici vor descoperi povestea evenimentelor pe baza cărora a fost luată decizia mutării stocului de aur la Mănăstirea Tismana, în cadrul unei operațiuni secrete care a primit numele de cod „Neptun”. Un întreg batalion de armată a fost staționat aici, cât timp a fost tezaurul prezent aici. Intrarea în grotă a fost astupată cu un zid de beton de un metru grosime, iar paza acesteia este asigurată cu 280 de soldaţi şi ofiţeri sosiţi de la Târgu Jiu. Erau pregătiți să arunce în aer peștera dacă exista pericolul dispariției comorii naționale.

Noul muzeu creat acum prezintă, pe lângă documentele despre salvarea Tezaurului BNR din Arhiva instituției, în mare parte inedite, și reproduceri ale casetelor utilizate pentru depozitarea aurului. Istoria spune că, în anul 1928 exploratorii Pierre Alfred Chappuis și A. Winkler cercetează peștera de la Tismana. Ea va fi „revizitată” de Asociația de Speologie „Focul Viu” din București, în perioada 2010 – 2013, aceasta recartând parţial peştera pe o lungime de 733 metri. Tot în 2013, în urma unor mini expediţii de scufundare se reuşește trecerea sifonului 1 şi pătrunderea în sifonul 2 din etajul inferior activ (50 metri; -12 metri). O hartă a peşterii a fost expusă la „Balkan Speleological Conference“ în anul 2014, lungimea totală a acesteia fiind de 929 metri. În interiorul peşterii au fost descoperite atât urme lăsate în pereţii peşterii, cât şi fosile de Ursus Spelaeus. „Este interesant că oasele prezintă o mineralizare foarte puternică, coroborat cu faptul că premolarul inferior nu are o suprafaţă ofuzală dezvoltată ca în cazul urşilor de peşteră tipici, ne face să credem că este vorba de o formă un pic mai veche de urs de peşteră. Intereresant mai este că alături de aceste fosile în anumite perimitre din peşteră au fost identificate şi urme de viaţă ale ursului de peşteră, respectiv grifade şi urme plantare, care sunt foarte bine conservate în argila din hornului din profunzimea peşterii, fie în anumiţi versanţi ale râului. Aceste grifade sunt rezultatul locomoţiei prin acel perimetru. E posibil ca acei urşi să-şi fă căutat un loc de hibernare sau de gestaţie, în cazul femelelor“, a arătat Marius Robu, cercetător la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă“ într-un film documentar realizat de Radu C. Dumitru. Din anul 2016 peștera a devenit muzeu. Peștera de la Tismana mai este cunoscută ca și „Peștera cu apă”, pentru că izvorul din interiorul cavității carstice alimentează cu apă mănăstirea și pe cei aflați în grija mănăstirii. Peștera are și un etaj inferior activ care a fost explorat de scafandrii speologi.

Întreaga povestea a Operațiunii „Neptun” cuprinde acțiunea de mutare a aurului la Mănăstirea Tismana și desfășurarea acesteia între 8 și 22 iulie 1944. Folosindu-se câte 5 dube pe zi, care au efectuat în total 75 de curse, 192,40 tone de aur au fost transportate la Tismana și depozitate în pivnița mănăstirii. Astfel Tezaurul Băncii Naționale a României a fost ascuns la Mănăstirea Tismana spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Încă din luna iulie 1944, guvernatorul Băncii Naționale a României Constantin Angelescu luase măsuri ca să se transporte și să se depoziteze aurul BNR la Mănăstirea Tismana, datorită contraofensivei sovietice care ajunsese în Basarabia, teritoriu românesc. Mai întâi a fost ascuns în una din pivnițele din subsol. După un timp, considerându-se loc nesigur, s-a amenajat un spațiu în Peștera Mănăstirii din apropiere, în ciuda evenimentelor de după 23 august 1944 când sovieticii instituiseră o supraveghere cruntă asupra întregii țări. Peștera de lângă mănăstire, fenomen carstic natural, oferea acces la spațiile create de fricțiunile geologice și de apa ce a dizolvat roca de natură calcaroasă. În zilele de 14-16 septembrie 1944 acțiunea se terminase în cel mai mare secret, iar în grota a doua a peșterii au fost depozitate: • Monezi: 1641 casete în greutate brută de 82.742,560 kg, din care 67.575,60258 kg aur; • Lingouri tip internațional: 1372 casete în greutate brută de 73.495,575 kg, din care 67.761,31306 kg aur; • Lingouri tip standard: 1022 casete în greutate brută de 56.007,170 kg, din care 54.337,07480 kg aur; • Total general: 4035 casete în greutate brută de 212.245,305 kg, din care 189.673,99044 kg aur.

Pe lângă depozitul BNR mai fuseseră ascunse și 51 casete de aur polonez, în greutate brută de 3.057,450 kg. Era o parte din aurul pe care polonezii (cu care România se învecina pe atunci) îl lăsaseră în păstrare, înainte de invadarea lor, în 1939, de către nemți. Cealaltă parte a tezaurului polonez fusese transportată direct în străinătate, via Constanța – România. Astfel, tezaurul a rămas ascuns în această peșteră aproape trei ani, până în ianuarie 1947. În acest interval, peștera a fost deschisă o singură dată, la începutul anului 1945, când au fost luate 210 casete cu 10,2 tone de aur pentru baterea medaliei „Ardealul nostru”. Operațiunea „Neptun” s-a încheiat cu succes: tot aurul a revenit la București, iar locul depozitării lui a rămas până la sfârșit un secret. Odată ajunși aici, puteți vizita și Mănăstirea Tismana, lăcașul spiritual aflat în apropierea „Peșterii Comorilor”, care este cel mai vechi așezământ monahal încă în funcțiune din Țara Românească (Oltenia). El se află pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj, la 36 km de orașul Târgu-Jiu. Biserica Mănăstirii Tismana are temelii din secolul XI (când a fost ridicată din lemn de tisă) și a fost sfințită la 15 august 1378 cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fapt întărit documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 1385, 3 octombrie, care se păstrează și astăzi. Mănăstirea Tismana este așezată pe un vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura Peșterii „Sfântului Nicodim” și de sub ale cărei ziduri izvorăște apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 metri în râul Tismana. Celebrul călător – diaconul Paul de Alep, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei, au vizitat mănăstirea Tismana în iulie 1657 și menționează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie”, printre altele: „În adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea locului și a așezării, prin mulțimea apelor sale și întărirea pe care o are, ajutată și de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.” Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1310–1406) – lui îi aparține alegerea a arhitecturii și a decorațiunilor acesteia. Construcția din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu I (1377–1383) și fiii acestuia Dan I (1383–1386) și Mircea cel Bătrân (1386–1418). Zidurile din jur au fost ridicate de Matei Basarab (1632 – 1654), dându-i mănăstirii aspect de cetate. Cuviosul Nicodim a înființat la Tismana prima școală din țară de caligrafi și copiști de cărți bisericești în diverse limbi. Tot aici a funcționat prima școală de călugări învățați dintre care se recrutau viitorii episcopi, mitropoliți, dieci pentru cancelariile domnești și boierești. Aici s-au păstrat cele mai vechi documente începând cu sec. al XIV-lea care au pus bazele istoriografiei românești. Obiecte foarte valoroase de aici au fost duse în Primul Război Mondial la Moscova spre păstrare și nu s-au mai întors de la „fratele sovietic”.

În anul 1406 a avut loc la Mănăstirea Tismana întâlnirea lui Mircea cel Bătrân cu regele austro-ungar Sigismund de Luxemburg în încercarea unei alianțe împotriva turcilor, prezent fiind și Cuviinciosul Nicodim. În 1458 mănăstirea l-a găzduit pe Vlad Țepeș, și tot aici s-a ascuns Neagoe Basarab de teama lui Mihnea cel Rău. Ulterior a fost distrusă de un incendiu și rezidită în 1542. La 12 mai 1818 Ioan Gheorghe Caragea a orânduit spre paza mănăstirii 26 panduri. Mănăstirea Tismana a fost locul unde Tudor Vladimirescu a organizat revolta sa antifanariotă. Aici, el a lansat „Proclamația de la Padeș” din 22 ianuarie. Tot Tudor Vladimirescu a întărit garnizoana mănăstirii. La Tismana, picturi murale cu o valoare artistică deosebită, executate de Dobromir cel Tânăr din Târgoviște, în 1564, împodobesc pronaosul. Din 1732 sunt executate de echipa Ranite Grigorie, picturile din naos, repictate în frescă de Dumitru Diaconu, în 1766. Actuala biserică este o construcție mult schimbată din anul 1855, clădită în stil romanic, cu elemente de decorație neogotică.

La mănăstire puteți vizita și muzeul de aici. Tezaurul Mănăstirii Tismana adunat în timp a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse de veacuri de neaveniți, a făcut să se piardă multe valori. O parte din obiectele păstrate se găsesc astăzi la Muzeul de Artă al României. Muzeul Mănăstirii are însă o bogată colecție de picturi murale (provenite din pronaosul bisericii, pictura din 1766), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cărți vechi, veșminte, ușile vechi ale bisericii (1782) și altele. În biserică se mai găsește o raclă de argint, executată de artistul plastic Gheorghe Stoica din București în 1980, care conține trei părticele de Sfinte Moaște: de la Sfântul Nicodim degetul arătător de la mâna dreaptă și crucea de plumb ce o purta la gât, de la Sfântul Ignatie Teoforul și Sfântul Ioan Gură de Aur ale părticele de moaște. Poetul George Coșbuc a dăruit pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab două vitralii din 1916, deosebit de frumoase, în memoria fiului său Alexandru, iar G. Sfetea, un alt vitraliu pentru mama lui Maria, aflate acum în Muzeul Mănăstirii. Pe muntele Cioclovina, la N-V de Mănăstirea Tismana se află două schituri: Schitul Cioclovina de Jos (amintit documentar în anul 1660, iar în anul 1715 conform pisaniei a fost refăcut de egumenul Nicodim), având hramul „Sfinții Voievozi” și Schitul Cioclovina de Sus (ridicat de același egumen în anul 1714, pe vârful muntelui) având hramul „Schimbarea la Față”. Mănăstirea Tismana a fost și rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaș muzeu al trecutului, un sanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului și o fereastră deschisă spre aspirațiile viitorului. Acum noul Muzeu al Tezaurului BNR vă „transportă” în trecut, recreând emoția acelei stări de prezență în apropierea unei mari comori și de aflare a mai multor date despre tezaurul României, de acum și din totdeauna, chiar de la comoara Regelui Decebal și până în zilele noastre.

Uniunea Europeană a migranților…

Data: 25 septembrie 2023 by Cezar Adonis Mihalache

Da, poate că la un moment dat se va pune un „punct” în actuala degringoladă dirijată a Europei, dar nu va fi și unul urmat în mod cert și de acel necesar și condițional „de la capăt”… Pentru că nu va consemna șansa unei reîntoarceri la fundamentele părinților fondatori, și valorile deja tradițional istorice ale acelei Europei, ci definitiva desprindere de orice principiu pe baza căruia s-a clădit ceea ce astăzi a devenit propriul ei „cal troian” (dar nu doar ca devorator de sine, de istorii, de valori, de civilizații, ci schimbând „șeile” pentru feluriții descălecători veniți din afara ei)… Și chiar dacă mesajul șefului diplomației europene, Josep Borrell, ar trebui să fie unul alarmist pentru viitorul UE, de fapt, el poziționează abil (în fond este un oficial al Uniunii!) atenția, și eventualele porniri spre „exituri” ale statelor membre, spre o zonă de control (coercitiv) bine conturată. Pentru că, deși Borell vorbește despre posibilitatea dizolvării UE din cauza migrației, totuși asta nu înseamnă și dispariția Uniunii, ci, mai degrabă, transformarea ei. Reconfigurarea într-o Uniune Europeană a migranților. O „uniune” care nu va mai fi a europenilor, așa cum, deja, Germania nu mai este a nemților, iar Franța aproape că nu mai aparține francezilor. Și așa cum fiecare membră a Europei de astăzi, cu unele excepții, nu va mai fi una nativ europeană…

Iar perfidul Borell știe ce ascund cuvintele sale… Nu semnalarea în sine a migrației ca un factor posibil distrugător al Europei, și nu doar „din cauza diferențelor culturale”, ci dezvoltarea fenomenului într-o temă persuasivă de menține a coeziunii părților sale eventual fragmentate. Pentru că răul a fost făcut, iar semințele bine plasate pe toate pământurile bătrânului continent, nu?! Și chiar dacă este de așteptat ca Europa să fie frământată de dorințele de „exit” ale unor țări, din cauza unei probleme ce nu ar fi trebuit să existe, „Rubiconul” migrației a fost deja trecut. Pentru că, dacă un stat își va asuma „exitul” din UE, din cauza migrației excesive pe propriul teritoriu, în momentul în care va realiza că problema este mult prea mare pentru resursele sale de gestionare, inclusiv de repatriere a migranților, va ajunge să țină și mai strâns de pseudoEuropa de mâine, așteptând soluții de la întregul care a cauzat această problemă. Iar oficialul european știe că imensa colectivitate de migranți de pe aproape întreg cuprinsul UE nu va putea fi gestionată individual de statele membre. Și va fi inclusiv cazul României care, în clipa în care va conștientiza procentul de migranți strămutați din feluritele zone ale lumii, nu va avea nicidecum puterea de a dezagrega turnul Babel ridicat aici. Și nu va putea gestiona comunitățile de migranți decât cu banii pe care îi va da Uniunea Europeană (a migranților), condiționat, într-un cerc vicios al „gestionării” migranților existenți prin acceptul primirii altor și altor „contigente”…

Și nu, nu doar „diferențele culturale uriașe” vor fi cele care vor pune probleme Europei (africane și nu numai!) de mâine, așa cum decretează Borell… Ci și disiparea banilor Uniunii spre țările și zonele din care au fost aduși acești migranți. Pentru că, pentru ei, Europa va fi și aceea „diasporă” sau „exil” (funcție de statul migranților și refugiaților) din care, în momentul în care vor începe să facă bani aici, muncind ori pe seama plăților date tocmai pentru a nu crea probleme, vor pleca sume tot mai mari spre țările lor. Un fenomen care, la nivelul uniunii de mâine, va însemna un flux considerabil ce va putea decapitaliza financiar Europa.

Dar, până la acel „mâine-poimâine”, diriguitorilor din Europa li se pare, pesemne, că mai este suficient timp… (Unul suficient însă pentru ei înșiși, pentru propriile capitalizări, individuale și de familie politic-economică)… Și nu reacționează…  Măcar pentru a pregăti fiscal Europa pentru a nu fi „decapată” de acele altfel de uniuni ale zilei de mâine… Mai ales că, având populații întregi strămutate în Europa, țările exploatate cândva și vor cere drepturile prin comunitățile lor de aici… Dacă nu în anii imediat următori, cert peste mai puțin de o generație…

Sănătatea a primit cea mai cruntă lovitură!…

Data: 25 septembrie 2023 by Maria Diana Popescu

Le-am spus de atîtea ori oficialilor să stea cuminţi în bănci, să-şi ia pastilele, ca să nu agreseze poporul, dar ei sar pîrleazul în formă continuată! Se cred super-oameni sub aripa legii făcută să le apere pielea de răcoare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila se speteşte muncind pe feisbuc la fel ca Iohannis. De pe pagina măreţei magazii de lucruri stricate, Rafila transmite că începe digitalizarea spitalelor cu bani din PNRR! Pentru acest demers au fost alocate 100 de milioane de euro din fonduri europene, iar Rafila spune că va face tot posibilul pentru finanţarea marii majorităţi a proiectelor depuse. Toată lumea ştie că spitalele au de toate, au personal suficient, au aparatură SF care tratează şi învie pacienţii „subit”, au paturi suprapuse, au şi nosocomiale mortale, însă Rafila digitalizează poruncile primite de la OMS. Nu contează lipsurile şi pericolele fundamentale cu care se confruntă medicii! Nu contează istoria recentă a pacienţilor arşi de vii în spitalele incendiate „accidental”! Ordinul se execută, iar în cazul de faţă executantul este la fel de vinovat ca „superiorul” care a emis ordinul.

Ministrul Rafila refuză să facă publice documentele unui raport care arată că zeci de mii de români se infectează cu nosocomiale anual în spitale. În 2022 s-a depăşit pragul de 30.000 de infectaţi. De asemenea, Rafila a refuzat să vorbească despre starea jalnică a infrastructurii electrice a spitalelor, cauză din care spitalele iau foc. Din cîte se ştie, spitalele au un fel de dublu statut: sînt trecute printr-o lege de proastă rînduială în administrarea primăriilor, însă ordinele le primesc de la Ministerul Sănătăţii. Cu alte cuvinte, banii necesari funcţionării trebuie să le fie asiguraţi din surse locale, dar activitatea e dictată de la minister. În concluzie, spitalele sînt precum copilul cu două moaşe, care rămîne nemoşit. Instituţiile locale – multe sub conduceri haotice şi/sau corupte, cum s-a şi demonstrat, le-au lăsat de izbelişte pentru că s-au apucat de construit săli de sport şi stadioane. Este publică informaţia că în oraşul Piteşti, unde primăria a construit în 2023 o uriaşă sală de sport, se dărîmă stadionul Nicolae Dobrin ca să-l reconstruiască din banii primăriei. Guvernul nu are bani pentru repararea şi dotarea spitalelor, dar are pentru arme şi muniţii de trimis în Ucraina. Nu are bani pentru săracii României, dar pentru refugiaţii ucraineni are. Nu are bani pentru măsuri de pace, dar pentru acţiuni războinice, „are balta peşte!”

Înaintea anunţului cu digitalizarea nu tocmai imperioasă, în luna august a acestui an, preţurile medicamentelor au crescut în România cu 20,78 la sută, în medie, faţă de luna iulie şi cu 15,06 la sută faţă de august 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică, citate de News.ro. Cei de la Catalogul Preţurilor la medicamente eliberate cu prescripţie au inclus pe lista scumpirilor peste 6.200 de medicamente. Rafila nu-i deloc străin de aceste majorări, date fiind zecile sale vizite externe (de ce nu s-ar plimba şi el pe bani publici asemenea excursionistului permanent de la Cotroceni?) care, mai mult decît probabil, au legătură cu bine-cunoscutele corporaţii farmaceutice, cu loby-ul făcut de şi pentru acestea, într-un final primind ce au cerut: majorări de preţuri la medicamente, de care se „bucură” în primul rînd seniorii României şi pătura socială săracă (refugiaţii ucraineni au alt regim de gratuităţi şi reduceri). E clar că producătorii din industria farmaceutică au pus presiune pe Guvern pentru luarea acestei măsuri. Industria de Război şi Corporaţiile Farmaceutice concurează pentru locul prim şi pentru profituri uriaşe din vînzarea armament şi medicamente. În România, sănătatea a devenit un lux. Potrivit Eurostat, România este pe primul loc în UE la rata mortalităţii pe afecţiuni ce pot fi tratate şi locul trei la rata mortalităţii în cazul bolilor ce pot fi prevenite. Politicile dezastruoase din Sănătate, girate şi dictate de Rafila, îngreunează sau chiar închid accesul la medicamente al pacienţilor pe toate categoriile de vîrstă, afecînd astfel sănătatea publică. Cum poate fi socotită această măsură aberantă? Un atentat la siguranţa naţională, o încălcare a Constituţiei, mai ales, dacă vorbim despre accesul gratuit al copiilor la tratament. Afirmaţia diabolicului creier al Forulului Economic de la Davos – Yuval Noah Harari, aruncată „întîmplător” la Warwich, anul trecut, spune mai mult decît e nevoie: „Dacă omenirea refuză predarea suveranităţii în mâinile elitei, se va confrunta cu exterminarea!”. Cine mai are încă un creier sănătos va trage concluziile şi va proceda după posibilităţi.

Ministrul Rafila avea obligaţia să plafoneze lăcomia Companiilor Farmaceutice, dar faptul că a fost-este şi rămîne omul OMS, nu omul României lămureşte totul. După Polonia, România este a doua cea mai mare piaţă din Europa de Est pentru produse farmaceutice! Numai în 2021, companiile farmaceutice au înregistrat venituri record de 3,9 miliarde din vînzarea medicamentelor. În ultimele decenii, producătorii Big-Pharma ţintesc tot mai mulţi oameni sănătoşi prin publicitate nociv-virulentă. Comerţul cu boli urmăreşte păstrarea unei permanente clientele de „pacienți-clienți” prin „medicalizarea” vieţii acestora. Inocularea fricii, panicii, fiind strategie lor de succes. Comersanţii de medicamente au inventat cîte o boală pentru fiecare pastilă fabricată, constată medicul Martin Winkler în postfaţa lucrării lui Jorg Blech, „Inventatorii de boli”: „Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, industria farmaceutică a modificat periodic normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială e.t.c.) „pentru a creşte numărul pacienţilor care cumpără medicamente”. Asta explică de ce 80 la sută din oamenii sănătoşi de pe planetă ajung bolnavi peste noapte. În România, în spitale intri cu un diagnostic şi ieşi cu şapte şi cu traista de medicamente.

Actualul prim-ministru al Guvernului are intenţii la fel de „inteligente” cu ale slugoiului Rafila. Vrea să taie de la Sănătate, din fondul PNRR! Să ia de la spitale şi şcoli ca să se conformeze indicaţiilor hararriene! Fondul şi aşa amputat al spitalelor va rămîne cu un minus 740 de milioane, iar lozinca premierului cu îmbunătăţirea sistemului de sănătate a fost doar pentru naivi. Dezastrul Crevedia nu i-a pus în gardă pe oficialii noştri, pregătirea sistemului medical pentru o eventuală criză ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern! Şi iar amintim de avertismentul lui Harari! Ce vom face atunci? Guvernul va trimite românii să fie trataţi de OMS? Rafila nu precizează dacă sicriele sau sacii din plastic le asigură OMS ori trebuie să vină cu ele de-acasă?

Sănătatea a primit cea mai cruntă lovitură după ce guvernul a renunţat la proiecte în valoare de 2,1 miliarde de euro din catastrofalul PNRR. Într-o ţară în care spitalele iau foc ucigînd pacienţii, investiţiile cu renovarea şi dotarea lor sînt la pragul critic. Ca şi înaintaţii săi, Tătaru & Co, Rafila nu s-a zbătut pentru cauza spitalelor în PNRR, dar e dispus să se împrumute pentru acestea de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în condiţiile în care ţara noastră dă piept cu deficitul bugetar şi cu împrumuturile pentru acoperirea acestuia. În concluzie: sănătatea a trecut pe marginea prăpastiei, domnilor Rafila şi Ciolacu, nu-i faceţi vînt! Şi aşa e la cota de avarie, cu un buget mult sub limită. La cîte nelegiuiri au făcut şi fac miniştrii noştri, putem spune că nerozii tot nerozi rămîn, adică mănîncă oaia cu clopot cu tot. Cu trădătorii nu trebuie să te pui, ei sînt una din armele „Marii Resetări”, la fel ca satrapia politicului şi stilul golănesc prin care e condusă ţara, transformată într-o cîrciumă portuară, unde piraţii drogaţi ai UE şi SUA, simbriaşi ai „Marii Resetări” dau iama în buzunarele vecinilor de masă şi iau vieţile cetăţenilor planetei.

Româna de tranziție…

Data: 25 septembrie 2023 by Magda Ursache

De la Ion Papuc știu (Omul Politic, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2023) că președintele Franței, Georges Pompidou, în spital, cu moartea aproape, a cerut Meditații-le lui Marc Aurelian, nu în franceză ci în greaca veche și nu într-o ediție oarecare. La noi, cei ajunși la nivel maxim (parlament, guvern) gândesc cum gândesc și vorbesc cum vorbesc. „Și ce-ai vrea (îmi scrie prietenul Virgil Septimiu Rațiu alias V.S.R., care mi-a dăruit cartea), să-l citească Iohannis pe Heiddeger? Ho hi!” Mmda. Limba – „das Haus des Seins” (Limba – casa ființei). Cică președintele vorbește bine germana și engleza, poate și româna. Numai că o vorbește puțin și cu pauze. Un actor, invitat de Mircea Dinescu la Cetate, spunea că, făcând o pauză lungă între cuvinte, prea lungă, softul a pus, automat, muzică o „peroadă”. De câți ani aude ce se întâmplă la băile Tușnad și n-a dat nicio replică vecinului Orban președintele nost’? Fularul cu Ungaria mare nu l-a deranjat. Nu vrea să le strice petrecerea sau ce? „Ba nu vrea să-și strice propria vacanță într-o locație de lux, calm și voluptate ”, mă trimite V.S.R. la Baudelaire. Cât despre ministrul Sănătății, dr. Rafila, presa încă liberă l-a declarat Jeffrey Epstein de România. Un american sexoffender, deținând, în Caraibe, Insula orgiei, mă lămurește el. Doar n-o să se ocupe doctorul-ministru de paturi pentru marii arși.

Am ajuns, cum spune Mircea Iorgulescu, într-un titlu de carte, să trăim „firescul ca excepție”. Lipsa de reacție a președintelui e firească pentru noi. Eh, mai cade o bombă pe lângă Galați, explodează una la Costinești, pică alta pe lângă Sf. Gheorghe…, nu-i mare lucru. Generalul Ciucă ne-a liniștit : „Suntem siguranțați.” Las’ că ne apără Sfântul Gheorghe, că ministrul Apărării Na-Ți-O-Na-Le, Angel Tîlvăr, e mai preocupat de apărarea zelosului Zelenski, care apără Ismail, nu și Reni (știre din 24 iulie 2023). Iar gazetarul Ion Cristoiu, după dezastrul de la Crevedia, iese pe sticlă să ne spună că pompierii n-ar fi trebuit să ajungă la explozie și, în acest caz, nu s-ar fi întâmplat nimic. Foc fără pompieri? Asta sună ca știrea din „Evenimentul zilei” despre găina care a născut pui vii, primul fake din presa eliberată postdecembrist. Altcineva îl contrazice: „E impetuos necesar ca pompierii să vină după explozie. Ei încerc să stingă focul”. Da, e imperios necesar să se stingă focul. Altfel, You’ re toast! Te-ai ars! Istoricii practică voit, sau nu, „voința uitării”, așa cum a numit-o Virgil Ierunca. Iar Eugen D. Popin, în 11 august 23, îmi confirmă: „Toate trebuie să meargă anapoda, pentru ca omul să uite că se poate și altfel”. Cu cât știm mai puțin, cu atât suntem mai ușor de condus. Avem mai puțină lumină la citit, mai puțină lumină în biserici. Deliberat oare? Țara e încă a noastră. Puteam avea gratis energie, apă, lemn, pământ agricol. Nu să ne luăm pământul în cap. „E rău, dar e bine” (vorba lui Marin Sorescu) să plecăm unde vedem cu ochii? Etnologul Constantin Eretescu, autoexilat în America, ne spune apăsat : „Viața de toate zilele în exil este exil”.

Am sfârșit conversația cu V.S.R. în buna tradiție a bancului, apărut după afișarea testelor în vederea BAC ’23. „Învățământul românesc se duce de râpă. La ultima atestare, cei mai mulți dintre elevi abia s-au ridicat la nivelul unui ministru”. Am atins recordul U.E. în alfabetism funcțional. Aș zice că în top e clasa politică. Râdem, ce să facem? Prietenul Virgil Septimiu Rațiu alias, m-a asigurat: „Cine râde la început râde și pe urmă, și mai apoi”. Aferim. Țara e hăituită de hoți. Marian Ilie „rotacizează” : Furtuni, zic meteorologii? Ba furturi, cu doi „r”. Cât despre umoristul Dumitru Hurubă, inventatorul aparatului de râs, îmi trimite pastilă de râs după pastilă de râs, ca să scap de factori de stress, adică… stresori, cu accent pe „o”. Din Simeria (18 august, ’23), Hurubă combate o ne-știre că morții „omoară inși politici/Cu viață-n necinstire”. Ar fi o soluție asta, de vreme ce demisia de onoare nu se mai practică. Dacă mă gândesc la tot ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, concluzia mea e că puterea iresponsabilă a dus statul în derivă și că înainte mult mai este. Politica e o ocupație josnică, în cele mai multe cazuri. Au idee oare politicii noștri, cu prea puține excepții, că politic vine de la polis-cetate? Nici gând să ia aminte de la marii bărbați de stat care s-au sacrificat exemplar pentru cetate. Actualii n-au nevoie de exemple. Am ajuns grădinari care cumpără de la vecini castraveți și mărar. Exportăm lemn brut și creiere. Pe cei greu de cap îi păstrăm. Anisie – era să scriu Asinie -, după ce a inovat pepsiglasul, a fost suită, din ministresă la Educație, președinta Comisiei de Învățământ la Senat. Turcan i-a trimis, pe colivă, lui Bruckenthal „La mulți ani!” Pe cale de consecință, e ministresa Culturii. O, dar Turcan cântă la pian.

„Câți mai mulți elevi la școală” vrea Boc, pesemne în gând cu premierul- interjecție (Cîț!) Cîțu, care se laudă că scrie esee, așadar nu știe ce scrie. Tot e bine. Unii nu știu să-și scrie nici numele: Verginel, Adriean, Mirciea. Dar cum s-o fi scriind Cîțu „romwronglizat”? Keatsu? Cât despre Muthu, cu „h” e mai … euro. Ion Simuț, alias Nestor Gândiceanu, face Fonetică politică, în ziarul „Crișana”, din 12 iulie 2023. Cu un fonem, Malta a șters Yalta și ne-a eliberat. După nume în trei părți (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe Maurer), am trecut, după ’90, la simplul – escu: Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Manolescu nu, că era prea mult… – escu. Iohannis a spart paradigma. Pe scurt, în loc de Dej, Ioh. Viitorul va fi al lui – ean sau al lui – eanu? Ungureanu sau Munteanu? Ungureanu, că-i mai ungurean ș-are oi mai multe. Firea nu, că nu mai e Vrânceanu. Nici Voican, devenit simptomatic. Se pregătește, la schimb, asimptomatica Turcan care cântă la pian. Și exercițiile de fonetică ale lui Ion Simuț, spre deliciul cititorilor, continuă. De la EBA, mergem pe două silabe: Cî-ciu, Gor-ghiu, Ciu-că, Bo-de. Cele mai antipatice nume? Tîlvăr și Kövesi. Privind afară, Ion Simuț vede că Putin a făcut legătura cu Lenin-Stalin, peste Gorbaciov. Se va face și legătura Vladimir Vladimirovici cu Volodimir? Pe B1, iminent se confundă cu eminent: „Putin – sfârșit eminent.”

Precariatul populației nu-i deranjează pe înavuțiții demențial de la vârful puterii.Un politician vorbește despre favorabilitate. Altul se preface că are obligativitatea (nu obligația) de a oferi suport (nu sprijin?). Oare ce înseamnă „cartof sustenabil”? întreba o bătrână. „Cum să avem un feeling care simte omu’ pentru voi, care nu știți ce înseamnă «Scanează eticheta de pe adicție»”?, ne ceartă un politician în divorț cu gramatica elementară. Dan Vîlceanu (mai e ministru de Finanțe?; îmi pare că e altcineva, cu stea albă-n frunte) declară că are „feeling la scumpiri”. Diaconescu, ex-ul de la Externe, vorbește despre „mepul cunoscut”. Hartă n-are? Mă apăr cum pot de wronglismele aleșilor. Viorel Ilișoi râde de „fereastra de oportunitate a guvernaților”: window of opportunity. Zice că el are termopan. Eu m-aș mulțumi cu mai puțin : să nu mai aud că șpăgii i se spune marketing money. Unde asta? În globaleză!

Spuneam că ar trebui să luăm lecții de autoapărare contra „wronglezei”? Mă tem că bătălia e pierdută. Recentuț, am constatat că cercetătorii înșiși nu mai spun subliniem, accentuăm, reliefăm, ci emfazăm, că-i mai cool (după eng. emphasize). Pentru un cercetător al limbii române, așa ceva e malpraxis lingvistic. Iar erorile de accent (model englezesc) primează. Am ajuns să spunem accenți în loc de accente și maméle în loc de mámele. Fiindcă ați auzit vocabula cool, trebuie spus, ca exercițiu de re-memorare, că justițiara Gorghiu, în tricou cu câine pe piept, în aport sau în arret, arăta cool în fusta-i leopard. „La Untold respir”, așa a zis. Ce era respirat și de aspirat? Limbajul degradat de pe scenă, abolirea normelor de comportament, vulgaritatea excesivă, toate astea au incitat? I-a provocat extaz îndemnul lui Gheboasă : „de la pungă la dungă”? I-o fi plăcut vocabula lui Gheboasă pentru sărut: mozoling? Gabriel Mardare mă sfătuiește să compar textele gheboase cu produsele „erotice” din literatura consacrată, punându-le în paralel. Nu, nu intru în „furtună într-un pahar de zoaie”. Dezmățul senzorial e greu și de privit, și de citit. „Doamne, cine s-ar obosi să învețe româna”? E o întrebare dintr-un film difuzat la Protv în august, cu Pierce Brosnan, în rolul unui miliardar de tânăr și încă tânăr. Păi guvernanții care au auzit asta nu și-au spus că nici n-au nevoie s-o știe?

Filosoful Liiceanu era revoltat pe gurile știrbe ale bătrânilor sărmani.Cum merg lucrurile, pare că guvernații vor vrea să-și euthanasieze – legal – bătrânii. Nu, nu pricep lumea asta care stă să apară. Prin 2005, l-am citit pe americanul Cornak Mc Charty cu No Country for Old Man. Nu există țară pentru bătrâni. Distopie? Ba realitate. Și pe publicistul Bogdan Chirieac îl exasperează „nivelul de hate”. Nu era mai simplu și mai românește să spună nivelul de ură? Eu sunt revoltată de gurile nu știrbe, ci strâmbe, pocite, care schilodesc după plac și în folosul lor româna. Turcan cântă la pian, în așteptarea momentului când Iohannis „proroghează ” legea contra celor care îndrăznesc să critice puterea. Scrie Mihai Miron, în O epocă de o zi: „Trăim nu o epocă a eroilor cântați de marii poeți ai neamului, ci o epocă a erorilor produse de marii pigmei, politicienii de o zi ai neamului”. La Oradea a fost dezmembrat Mihai Viteazul. Va fi înlocuit cu Ladislau I al Ungariei? Și de ce trebuie să le trecem cu vederea infracțiunile, dar și infracțiunile gramaticale? Să trăim muți fenomenul de degradare a limbii. Ba chiar să vorbim și noi după regulile limbii EBA, că altfel dăm de booklook: „Sunt oameni care nu vor să vorbesc cu tine”. În ecou, un politician cu aplomb dădea cu barda: „Cine nu știe să nu vorbește”. Ce dacă dr.Rafila nu mai scapă de „dar însă” și premierul Ciolacu de „cre’că”? Grindeanu preferă șpeță, nu speță. Rareș Bogdan, omul cu șparanghelul, ne asigură: „comunicatele care urmez să fie predate”. Turcan cântă la pian.

Cine mai verifică ceva în DOOM? Poate pisica lui Gabi Mardare. Vorbește cum îți vine, nu în regular roumanian! Ce, nu-i democrație? Du-te la restauranturi, în orași, că au hrănuri bune și n-ai grijuri să mai spargi ouri (plural up-datat) în tigăiuri. Mai mâncăm aperitive? Nu. Doar starturi, înainte de grătaruri. După slujbă (pardon, job!; „merg să job și sunt blocat”, aud la Focus), îți arunci hainele în chairrob și treci la bedgasm, dacă „cea mai woke națională” nu are match. Doamnele se îmbracă vintigi, colierul X e must-have-ul sezonului, că așa e „fer plei” (scriitură de vloggeriță) când ai un deit. „Uite, na!”, vorba Adrianei Săftoiu. Trăim într-o lume de influenceri, voggari și podcasteri.

Relax! Câtă vreme 62 la sută din populație vorbește limba maternă, și numai cinci la sută vorbesc engleza, e-n ordine. După „parisolatria euforică”, spune A.D. Rachieru, a dat peste noi wrongleza, cum îi spunea Eugen Simion. Care o fi „steigiul” următor? Cioran dixit: „Când o să apară o limbă europeană, atunci om vedea”. Sfârșitul limbii române? O, asta va fi, în convingerea mea, ca să-l citez pe antipaticul Francis Fukuyama, la sfârșitul istoriei. Și al ultimului om. Închei cu vorbele lui Virgil Rațiu, adus pe culmile disperării de „limba grotescă a politicii”: „Da, Magd, …și vom mai vorbi, vom mai vorbi, căci numai atât ne-a mai rămas și-i imposibil de confiscat”.

Tupeul la apogeu: Fără pic de rușine, Vasile Bănescu se compară pe sine și gașca lui cu Sfinții Închisorilor!

Data: 25 septembrie 2023 by Diana Maria Brăgaru

Într-un articol intitulat „Biserica și înțelectualii ei” publicat în SunMedia.ro, domnul Vasile Bănescu scrie, cu vădit disconfort, despre prea puțin mediatizata prezență a „marilor intelectuali” în viața Bisericii. Iar când vorbește despre intelectuali, după ce sărută libidinos inelul lui Andrei Pleșu, aduce drept exemplu edificator același articol al domnului Teodor Baconschi din Dilema Veche, în care domnul respectiv își exprima frustrarea și obida că i-a fost retrasă invitația de a vorbi la ITO 2023 și îl elogia pe Patapievici, cel care punea semnul egal între scârnăvie și poporul român și care nu pierde nicio ocazie să înfiereze naționalismul, la fel precum o făcea tătucul lui. Cumva, discursul intelectualilor care ar fi „dezirabili” în biserică se rezumă la acele nume pe care domnia sa le are pe lista scurtă și alături de care și-a pus semnătura întru plantarea unei bombe cu efect distrugător imediat în inima BOR: mutarea Pascaliei după secția Catolică.

Că domnul Bănescu are o afinitate către întelectualitatea de sorginte comunistoidă nu e niciun secret. Cum nu e niciun secret că suferă deloc pe muțește de un limbaj bombastic, hiperîmpănat cu neologisme și termeni livrești, ca orice parvenit care se umflă în penele-i jumulite pentru a părea mai mare decât este. Delirul nu vine însă din grotele spiritului ortodox de tip taliban, cum îi acuza domnia sa pe cei care îi refuză ideile fanteziste – ca să folosesc un eufemism și să nu spun că sunt de-a dreptul ucigașe ale însuși spiritului Ortodox. Limbajul și manifestările domului Bănescu sunt, din păcate, rezultatul unui pseudo-ortodoxism tributar iubirii de sine și dragostei de mărire întru propriul ego, nicidecum al Lui Hristos. Altfel nu se explică de ce își arogă cu tupeul unui neam-prost (și nu al unui fin intelectual, de elită, pătruns de Ortodoxie și de însăși esența Ortodoxiei, care este dată de smerenie și modestie) dreptul de a se considera pe sine și pe ceilalți propovăduitori ai unor idei de tip Bahai nici mai mult, nici mai puțin, decât egali cu cei mai de seamă reprezentanți ai intelectualității Ortodoxe pe care i-a avut vreodată această țară!

După ce au supt până la sânge țâțele dușmane României, au scuipat cu sârg pe poporul român, născut Ortodox, după ce s-au încolăcit și mușcat ca viperele și s-au pișat cu boltă pe valorile Neamului Românesc, ei se consideră urmașii de drept și egalii Sfinților Martiri! Cum oare ar putea fi catalogată altfel punerea unui grupuleț cu interese meschine pe aceeași treaptă cu membrii Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim?!

Cât tupeu să ai ca să te compari pe tine și pe alții asemenea ție cu ce a fost crème de la crème a intelectualității Ortodoxe Române? De câtă îngâmfare este nevoie pentru a te considera egalul unor minți luminate, profund Naționaliste, când tu însuși, alături de gașca ta, considerați Naționalismul Românesc drept o tară?! De cât de narcisism colectiv este nevoie pentru a fi de părere că un grup care are o problemă majoră cu însăși ideea de Românism este egalul unor oameni care au fost sfărmați în închisorile comuniste exact pentru că promovau și credeau în Românism, în Naționalism?! Cum poate cineva a cărui suferință majoră este doar o banală flatulență lingvistică să se pună pe sine, parcă în bătaie de joc și cu o nonșalanță strigătoare la Cer, alături de Sfinții Închisorilor?!

De ce spun aceste lucruri?! Pentru că domnul Vasile Bănescu, inamovabilul și intangibilul purtător de cuvânt al Patriarhiei, afirmă următoarele: „A pleda pentru întâlniri publice relaxate, nu crispate, între marii (prin gândirea & opera lor creștină) intelectualii și reprezentanții bisericii, spre beneficiul reciproc , dar și al întregii comunități, având încă în memorie episodul filocalic atât de rodnic al Rugului Aprins din secolul XX (sic!), este nu doar onorant,ci și absolut necesar”. Așadar, în opinia domniei sale pe care o consideră infailibilă, ca de obicei, sorosiștii, spionii altor puteri, urmașii direcți ai bolșevicilor, ai securiștilor, foști pupători în cur ai materialismului științific și dialectic metamorfozați subit în vajnici dizidenți și trâmbițe antinaționale, progresiste după ce ani întregi au fost goarne NKVD et comp și turnători la Secu, acești lupi în blăni de miel, sunt comparabili cu Sfinții Închisorilor!

Cumva, în mintea bănesciană a crescut atâta grandomanie încât se consideră pe sine, pe un Baconsky Jr, pe Patapievici și pe restul emanaților cocoțați în capul BOR și ieșiți ca păduchii în frunte, egalii lui Adrian Făgețeanu, lui Sofian Boghiu, lui Arsenie Papacioc, lui Vasile Voiculescu, lui Dumitru Stăniloaie, lui Nichifor Crainic, lui Antonie Plămădeală, lui Bartolomeu Valeriu Anania?! Până unde și până când va merge această mascaradă care ne face să ni se urce sângele la cap și să ni se răsucească Sfinții în morminte?! Pentru că noi, urmașii deținuților politici de la Poarta Alba, Galați, Jilava, Pitești, NOI NU UITĂM și NU PERMITEM ca parașutele intereselor străine să le ÎNTINEZE memoria! Niciodată!

Fatidicul septembrie…

Data: 25 septembrie 2023 by Marin Neacșu

Recent, foarte recent, după isteria dronelor, BBC ne liniștește într-un fel, povestind o întâmplare petrecută prin zona Mării Negre acum un an de zile. Pe lângă acest incident, cele câteva schije căzute prin Plauru dar „tratate cu toată responsabilitatea” de M.Ap.N., par pistol cu apă. Nu mai comentez reacția copilărească și lipsită de profesionalism a M.Ap.N., plecând de la negarea faptelor la început și terminând cu „adăposturile” pe care le „construiește” acuma. E inutil să încerci să schimbi ceva acolo unde nu se lipește nici „picătura”. Să vedem ce e cu incidentul relatat de BBC. Se spune că acuma un an, pe 29 septembrie 2022, lumea a fost gata să asiste la declanșarea, oficial și ireversibil a unui conflict deschis între Rusia și N.A.T.O., sau cel puțin Marea Britanie. Un avion militar britanic, din cele care „apără granițele de Est ale NATO” – zonă în care ar trebui să fie inclusă și România, dar nu este, după cum s-a văzut -, a fost atacat de un SU 27. Avionul britanic, un Boeing RC135 W Rivet Joint, a acționat în Zona Mării Negre, având misiuni de supraveghere, cercetare și culegere de informații, fiind printre cele mai dotate aparate de acest fel din lume. Echipajul care deservește aparatura se ridică la peste 30 de oameni și performanțele sunt de invidiat fiind capabil să detecteze, de la 15.000m orice mișcare la sol sau navală. Până în prezent în zona Mării Negre au acționat în jur de zece avioane de acest tip, britanice și americane.

Unul din acestea, aflat într-o misiune de culegere de informații necesară acțiunilor din Ucraina (că în România încă nu cădeau resturi de drone), a fost interceptat de două Suhoi 27 rusești iar pilotul unuia din ele, dacă e să dăm crezare B.B.C., a înțeles greșit un mesaj de la sol și crezând că are liber la atac, a trimis o rachetă spre avionul britanic, fără a-l avea însă în colimator, ratând astfel ținta. După acest atac, pilotul, conform sursei, a fost apostrofat de colegul din celălalt Suhoi, dar, convins ca el are dreptate, a încercat să lanseze o a doua rachetă însă fie apoi a anulat comanda, fie a avut o defecțiune, nici aceasta nu și-a lovit ținta, căzând cine știe unde, probabil nu în Plauru.

Incidentul a fost raportat ierarhic, britanicii au contactat conducerea Rusiei care și-a exprimat regretul pentru incident, dând vina pe o „defecțiune tehnică”. Britanicii interceptaseră însă convorbirea dintre piloții ruși și au știut adevărul, dar s-au făcut că nu știu, probabil și pentru a nu se da de gol în privința interceptării discuțiilor dintre piloții ruși. Pe de altă parte au realizat că a fost o greșeală de comunicare nu un ordin dat cu intenție și, cum racheta nu își atinsese ținta, totul a fost mușamalizat. Numai că, așa cum se știe, un secret pe care îl știu două persoane nu mai e secret, incidentul a fost împărtășit partenerului sau șefului american, iar pe 20 octombrie 2022 au fost discuții în Parlamentul american, Secretarul Apărării, Ben Wallace menționând că a fost „un angajament periculos”, dar acceptând că „… acest incident nu constituie o escaladare deliberată din partea ruşilor, iar analiza noastră este de acord că s-a datorat unei defecţiuni”. Da, defecțiunea probabil s-a manifestat la cea de-a doua rachetă.

Una peste alta, slavă Domnului că nu s-a lăsat cu victime că am fi asistat sigur la măsuri cel puțin de răzbunare, dacă nu la un conflict deschis Anglia-Rusia sau chiar N.A.T.O.-Rusia deci un nou război mondial. Sunt curios dacă domnul Kuleba va cere acuma imperios și britanicilor să îl informeze ce măsuri au luat sau vor lua având în vedere că au fost atacați de ruși.

Ce e de reținut de aici ? Faptul că sunt momente, cazuri când e mai bine să nu fie raportate anumite incidente, mai ales când nu există pierderi de vieți omenești și mai ales dacă dezvăluirea lor ar crea mai multe pagube decât avantaje. Este clar că informarea publicului la acel moment ar fi dus la o escaladare a conflictului, presiuni publice, mediatice care ar fi putut degenera și crea probleme tuturor. Cand dezvăluirea unui incident pune in pericol securitatea unor oameni, sau pacea, poti uita o perioada de „transparență”. În acest caz partea britanică a procedat corect prevenind inflamarea situației, în condițiile în care consecințele puteau fi incalculabile. Scandalul însă a izbucnit în S.U.A., unde un lucrător de la o bază americană a Gărzii Naționale a publicat date și informații privind incidentul. Acuma BBC a fost nevoit să publice informația alături de explicațiile oficiale ale ministerului apărării. Deci odată ce informația a fost devoalată, nu mai avea rost să ascundă adevărul. La noi, ca să fac o paralelă cu cazul dronelor, M.Ap.N. a avut nevoie de două zile și probe în presă, ca să admită că fapta s-a întâmplat. Probabil aștepta să se prescrie.

Culmea este că incidentul nu e singurul. Să ne amintim că pe 15 martie anul acesta, o dronă supersofisticată americană, un „Northrop Grumman RQ-4B Global Hawk” având aceleași misiuni, a fost doborâtă de un Su27 în Marea Neagră pentru că se apropiase și spiona prea aproape de granițele Rusiei. Si atunci s-a acoperit adevărul, spunându-se ca drona ar fi intrat in „siajul” Suhoiului și și ar fi pierdut controlul. Adevărul este că deși se afla în apele internaționale, având în vedere raza de acțiune, aceasta intersecta și afecta teritoriul rusesc. Noroc că fiind dronă fără echipaj, nu au fost victime. Și în acest caz, conflictul a fost aplanat, niciuna din părți nedorind să toarne paie pe foc, fiecare având câte o muscă pe căciulă.

De-a lungul istoriei au mai fost momente tensionate. În 1983, chiar înaintea începerii unui exercițiu american de verificare a capacității radarelor rusești, exercițiu care prevedea simularea unui atac nuclear tocmai pentru a vedea reacția rușilor, pe 26 septembrie, o lună de evitat de acuma pentru toate armatele, sistemul sovietic de avertizare prin satelit împotriva rachetelor, a semnalat eronat lansarea unei rachete intercontinentale americane. În condițiile în care S.U.A. tocmai inițiase în martie Inițiativa de Apărare Strategică, și instalase rachetele „Pershing II” în Europa, un astfel de mesaj de alertă, avea toate șansele să fie considerat real și să declanșeze un răspuns nuclear. Norocul a fost că un lt.-col. rus, Stanislav Petrov, care supraveghea sistemul, a sesizat că „informația” nu se confirmă și vizual pe radar, fiind doar o alertă electronică, deci o posibilă eroare sau defecțiune și nu a activat procedura de răspuns. S-a confirmat apoi că unul din sateliţii sovietici a confundat reflexia solară venită dintr-un plafon de nori cu o lansare de rachete. Dar și de această dată omenirea poate a fost la un pas de un conflict nuclear.

Au mai fost cazuri în istoria războiului rece, când am fost la câteva minute, poate secunde de a se declanșa un război și doar norocul, sau judecata unor lideri cu capul pe umeri a evitat catastrofa. Să ne amintim de criza rachetelor din Cuba, invazia Cehoslovaciei și altele, poate neștiute de publicul larg și ținute la secret. Poate ar trebui ca astfel de cazuri să fie mediatizate acum, ca să înțeleagă toți, militari, politicieni, oameni de rând, că războiul nu aduce nimic bun și că uneori soarta unei nații, a unui popor, a omenirii, atârnă de un fir de ață, iar războiul poate începe de la un surd, un pilot beat, un lunetist adormit, un frustrat, un „glumeț” o cutie cu carbid sau o maimuță.

Împușcați privighetorile și prăjiți greieri în tigaie!…

Data: 24 septembrie 2023 by Ovidiu M. Curea

Vă place metafora? Dar imaginația bolnavă? Și dacă-ar fi adevărat? Dacă s-ar răsturna cerul și ar curge mările în el? Dacă pompierii ar umbla cu focul printre căpițele de paie și glugile de coceni? Dacă la guvern miniștrii ar sta împăiați la masa de negocieri? Dacă în loc de oi ciobanii ar crește lupi? Dacă în sanatorii nebunii ar îmbrăca halate ca să trateze doctorii legați de pat? Nu că ar fi mare diferență, dar invers ar da prost la imaginea din față și din profil și, oricum, până la urmă, tot acolo s-ar ajunge. Dacă spălatul ar fi obligatoriu prin lege de zece ori pe zi, dar același spălat ar fi pedepsit cu închisoarea de către judecători? Dacă elevii s-ar sui cu picioarele pe catedră și ar lăsa corijenți profesorii din bănci? Dacă le-ar mai pune și patru la purtare și i-ar exmatricula apoi din școli ca să nu se mai încurce nimeni de ei și să nu mai țină locurile ocupate?

Dacă viermii de făină și cei din varza de Bruxelles s-ar servi la masă în restaurantele de fițe? Dacă nebunia ar ajunge să fie considerată cea mai de preț calitate a omului? Dacă cine n-are nebunii lui s-ar grăbi să-i cumpere din străinătate pe bani grei? Dacă la televizor s-ar da lecții zilnice de cum să contractezi ușor o gripă, cum s-o ții mai bine și cum să te ascunzi definitiv cu ea în brațe ca să nu ți-o mai poată vindeca nimeni?

Împușcați privighetorile și prăjiți greierii în tigaie. Apoi mâncați-i. Adică să-i eliminăm pe cei care cântă? Bine, și ce facem cu interpreții de operă, de operetă, de muzică ușoară, de muzică populară, că și ei cântă? Îi prăjim și pe ei? Și apoi îi mâncăm? Vacile nu mai sunt bune de mâncat? Porcii, găinile… Nu. Ăștia sunt toxici pentru că sunt bolnavi. Suferă ori de vaca nebună, ori de gripă aviară, ori de gripă porcină. În plus vaca mai elimină și gaze toxice și urât mirositoare. Trebuiesc sacrificate, dar nu mâncate. Trebuiesc incinerate și eliminate din natură. Și, încă ceva: consumați mai puțină apă. Apa e puțină și nu mai ajunge la toată lumea. De fapt, niciodată nu a ajuns la toată lumea, dar acum situația este și mai gravă. Clima se încălzește și apa se evaporă, iar ploi nu mai sunt ca înainte, sunt mai puține. E secetă în lume, caniculă și pârjol. Apa se pierde în cosmos. Nu vă mai spălați cu apa curgând de la robinet. Luați un prosop umed și frecați-vă cu el pe corp. Când nu se mai poate, faceți și câte un duș, dar cu grijă și câte doi deodată sau trei sau patru sau… Economisiți apa.

Ce ziceți de aiureala asta dementă care m-a apucat pe mine, așa… din senin? Că așa pățesc eu de la o vreme. Mă ia de dimineața, de cum mă scol, se urcă pe mine înspre nămiezi, iar seara mă doboară. Noaptea visez urât. Nu țin minte exact ce-am visat, dar știu c-a fost ceva urât, ceva de groază, de greață, de scârbă și revoltă resemnată.

Vorbești prostii, domnule!, ați zice. Ești bolnav, du-te să te tratezi!, ați mai adăuga dumneavoastră. M-aș duce. Zău că m-aș duce, dar unde? Unde se tratează oamenii bolnavi? Unde ți se eliberează un certificat de sănătate? Cică ar fi pe undeva pe afară, dar locul e ținut secret. Nu pot ajunge acolo decât inițiații. Inițiați în ce? În ceva și mai secret. În ceva în care ai nevoie de abilități. De mari abilități care acolo, pe undeva pe afară, ți se dezvoltă și se perfecționează. Nu întrebați ce fel de abilități, că nu ați fi de acord cu ele. Chiar dacă le-aș cunoaște, mi-ați răci gura de pomană să vi le spun că nu m-ați crede. Se iese de acolo, v-am spus exact de unde, total abilitat și imun la orice boală. Sănătos tun și inviolabil. Iar dacă mori la o schimbare de orar tot sănătos mori și tot inviolabil. Nu m-ați crede pentru că nu veți putea înțelege. Ați fost rău crescuți. Vi s-au spus niște prostii în care acum credeți cu încăpățânare neabătută, credeți fără să vă mai gândiți și nu vedeți decât ce știți și nu știți ce vedeți, vorba lui Maugham. Vedeți pe stradă bărbați și femei pentru că așa ați fost învățați. Dar dacă vi se spunea invers, că ce vedeți pe stradă nu sunt bărbați și femei, ci sunt femei și bărbați, ce mai făceați? Credeați ce vi s-a spus și insuflat și le luați pe toate ca pe niște truisme. Și dacă bărbații și femeile ar fi tot una? Dacă un bărbat ar fi de fapt o femeie infirmă și o femeie, un bărbat handicapat. N-ar fi bine ca și unora și altora să li se facă dreptate și să nu mai fie acuzați pe criterii penibile și rău intenționate. N-ar fi politically correct ca fiecare să fie întrebat direct „Bă, tu ce ești? Ești femeie sau bărbat?”.

Așa cum numele unei persoane se pronunță după cum și-l pronunță persoana respectivă, tot așa fiecare să fie considerat după cum el se consideră. Ce-o fi așa de greu? Educația noastră, asta, e grea. Odată însușită e greu să o mai schimbi. Așa mori cu ea. Mori, mori, dar uite că unii uită să mai moară, și mai ales dintre cei rău crescuți și educați, dintre cei care îi tot dau zor cu imagini primitive din tinerețea lor demult expirată. Cu laptele care ar veni musai de la vacă sau de la oi și capre, cu ouăle de la găini, rațe și gâște, cu mierea de la albine și carnea de porc afumată pusă la borcane, cu cititul orei din uitatul la soare (nu i-or fi durut ochii?), cu aflarea vremii din urmărirea stelelor de pe cer și zborului de păsări călătoare. Păi, da, acum le dă mâna să trăiască și nu se mai dau duși: cu Lidl, cu Carrefour sau cu Auchan la poartă, cu telefoanele portabile de gât, cu prognoza meteo la ei, cu autoturisme personale în bătătură, cu pensii, ajutoare sociale și Facebook, unde la orice oră pot să spună ce le trece prin cap și să înjure pe cine vor ei? De apă curentă, încălzire și canalizare ce să mai vorbim? Ce le pasă lor de bomba demografică, ce le pasă lor că s-a înmulțit lumea și că în curând n-o să mai avem ce mânca, că o să cădem cu toții de pe pământ ca boabele de mazăre răsturnate din borcan pe masă?

Că demult zicea mamare, „s-a înmulțit lumea, maică, e lume multă și tot mai păcătoasă. Se tot înmulțește și tot mai mult ea se prostește”. De, minte de femeie bătrână. Lume înapoiată în care doar femeile nășteau. Se căsătoreau cu flăcăii care-și făcuseră armata și erau în stare să țină coarnele plugului și frâiele gospodăriei, în timp ce ele, femeile, țineau frâiele familiei. Lume care se iubea, lupta și se înmormânta prostește pentru că țineau la pământul puțin pe care îl aveau. Lume care juca, cânta și se veselea iresponsabil. Lume nebună, ce mai încolo și încoace. Lume de care trebuie neapărat să scăpăm. Și repede. Cât mai repede posibil.

Așezarea neolitică fortificată de pe dealul Titelca-Morăriei (jud. Bacău)

Data: 24 septembrie 2023 by George V. Grigore

Sunt multe cetățile și așezările studiate în perioada „comunistă”, dar atunci rezultatele apăreau doar în revistele de specialitate ale muzeelor, sau cel mult în „Magazin Istoric”. Astfel putem spune și despre așezarea fortificată de pe dealul Titelca (jud. Bacău) care „reprezintă” o înălțime în orizontul vizibil de 15 metri față de lunca Siretului pe care se află această așezare fortificată din Epoca Bronzului mijlociu, declarată monument istoric cu cod LMI BC-I-s-B-00753. Fortificația este situată în arealul administrativ al comunei Valea Seacă din județul Bacău. Cele mai vechi urme de locuire din perimetrul sitului provin din Neolitic. Caracterul așezării, apărată de două șanțuri și de albia pârâului Valea Seacă a fost cel de acropolă, în jurul acesteia gravitând mai multe așezări mai mici. S-au identificat în total 3 straturi de locuire, cel mai vechi având ca sursă perioada fazei Precucuteni II a culturii Cucuteni, cel intermediar perioada fazei târzii (B) a culturii Glina III-Schneckenberg și cel superior perioada fazelor Ic3-Ic2 ale culturii Monteoru. Ocupațiile principale ale locuitorilor din așezarea Monteoru erau agricultura și creșterea vitelor. Aceștia se ocupau, de asemenea, cu torsul și țesătoria, precum și cu vânătoarea.

Așezarea este situată pe teritoriul fostului sat Mândrișca, pe terasa Morăriei (terasa mijlocie a Siretului), pe o movilă desprinsă din respectiva terasă datorită eroziunii provocate de pârâul Valea Seacă. Descoperirile au fost făcute în partea de sud-vest a promontoriului desprins din terasă, fiind localizate pe dealul situat la 300 metri. (350 metri după o altă sursă) est de șoseaua E85 și la 150 de m de Magistrala CFR 500, respectiv de porțiunea acesteia dintre Adjud și Bacău. Înălțându-se cu aproximativ 15 metri deasupra luncii râului, dealul avea maluri abrupte și era mai accesibil în partea de vest. Actual, acest avantaj al înălțimii nu mai există, fiind distrus de buldozere înainte de 1989, în contextul necesităților Cooperativei Agricole de Producție locale. Primele cercetări pe teritoriul satului Mândrișca au fost realizate în anii 1951-1952, de un colectiv (care-l includea și pe Radu Vulpe) și care, la acea vreme efectua săpături la Poiana (Jud. Galați). Ulterior, săpăturile s-au reluat în vara anului 1959 și s-au extins și în anul 1960, fiind efectuate și câteva sondaje de informare, în punctele numite de la Țintirim (situat în arealul satului la Cucova), precum și pe alte două promontorii ale aceleiași terase a Siretului, situate la sud de Mândrișca, la marginea localității Sascut. În aceeași etapă arheologică s-au realizat și o serie de cercetări de suprafață: • pe teritoriul satului Cucova, în punctul numit „La Tarabă”; • la doi kilometri nord de Mândrișca la „Puțul Poștei”, la 30 metri nord-vest de fântână și la 4 m nord de drumul care leagă lunca Siretului de șoseaua națională; • pe Titelca Mândrișcăi și în împrejurimi (la marginea estică a localității, pe marginea drumului ce duce spre Rogoaze); • la sud–sud-est de localitate, la punctul de la „Duruitori”, unde s-au construit silozuri lângă grajdurile ridicate pentru Cooperativa Agricolă de Producție; • la circa 1,5 kilometri sud de „Duruitori”, la „Punctul cu vii”; • pe terasa sudică a Mândrișcăi.

Așezarea aparține în principal de Cultura Monteoru, de fazele Ic3-Ic2 ale acesteia. Stratigrafic s-au identificat pe Titelca Morăriei trei straturi de locuire, Mîndrișca I și Mândrișca II (ultimul aparținând culturii Glina-Schneckenberg, parțial distrus de locuirea următoare) și cel aparținând Culturii Monteoru, cu trei niveluri: III a, III b și IIIc. Stratul Mândrișca I aparține fazei neolitice Precucuteni II, de sfârșit și nu depășește faza de tranziție de le Precucuteni II la Precucuteni III. Caracterul așezării a fost cel de acropolă, în jurul acesteia gravitând mai multe așezări mai mici. Necropola cu morminte de înhumație aparținând aceleiași culturi, descoperită în fosta vatra a satului Valea Seacă, s-ar putea să aparțină așezării de pe dealul Titelca. În stratul neolitic Mândrișca I (cu grosime de aproximativ 0,45 m), locuințele descoperite (distruse prin incendiu) erau de formă dreptunghiulară, fiind fără platformă și cu pereții construiți din nuiele împletite, lipite cu lut. Ca unelte, preponderent au fost identificate topoare de piatră șlefuită, aproape toate de formă trapezoidală, mai rar de formă rectangulară și un topor de tip calapod. Lamele și răzuitoare de silex au fost găsite puține. Alături de acestea a fost identificată gresie silicifiată, folosită pentru confecționarea lor, adusă din zona de șisturi negre din Carpații Orientali, precum și o dăltiță de piatră și mai multe percutoare. S-au găsit, de asemenea, împungătoare, dăltițe și fragmente de spatulă din os sau săpăligi din corn. Materialul ceramic este format atât de vase de uz comun (la care se întâlnesc ornamente făcute prin impresiune cu unghia) cât și fine, din pastă bine arsă (mici și cu pereții subțiri, la care se întâlnesc ornamente făcute în principal prin incizie, dar și cu pieptenele, precum și caneluri). Un al treile tip de vase este de dimensiuni mai mari, cu pereții groși și ornament excizat, cele mai multe fiind realizate prin tehnica barbotinei. Decorarea ultimului tip de vase s-a realizat fie prin apăsare cu un bețigaș, sau prin șiruri de alveole dispuse pe umărul vasului ori, foarte rar, printr-un brâu în relief alveolat. Datorită incendiului care a distrus așezarea, ceramica arsă inițial la cenușiu și la roșu, a căpătt culoarea cărămizie, undele cioburi fiind chiar transformate în zgură. Alături de vasele propriu-zise, au fost identificate și figurine din pastă bine arsă, atât antropomorfe (circa 20, indicând legături cu sudul), cât și un scăunel de cult, precum și unele figurine zoomorfe. Râșnițele găsite, pleava din structura chirpiciului, săpăligile din corn și oasele de animale (în care predomină cele de bovine) indică faptul că, ocupațiile principale ale locuitorilor din așezarea neolitică erau cultivarea plantelor și creșterea animalelor. S-au găsit, de asemenea, indicații că aceștia vânau cerbi.

În Stratul Mândrișca II (Glina-Schneckenberg) nivelul al doilea este subțire, fiind contemporan cu faza târzie a culturii Glina III-Schneckenberg (plasat temporal în Moldova în Epoca Bronzului timpuriu, între orizontul cultural Foltești II și etapa mai veche a fazei Monteoru Ic3). Înainte de a se așeza pe Titelca, locuitorii din timpul culturii Monteoru au nivelat terenul, distrugând în mare parte acest nivel. În Stratul Monteoru de locuire, nivelul inferior este reprezentat de III a și cel superior de III b, cu grosimi de 0,45 și respectiv de 0,2 m. Ambele niveluri pot fi datate în faza Monteoru Ic3, primul la începutul fazei și al doilea în faza târzie. Este de menționat că, extensia așezării dincolo de Titelca, pe terasa Morăriei, s-a produs de abia în faza corespunzătoare nivelului IIIb (negăsindu-se aici urme corespunzătoare nivelurilor Mândrișca I și II, de pe Titelcă).

Nivelul IIIa a fost distrus de un puternic incendiu, în timp ce nivelul IIIb a fost afectat, în special, de eroziunea produsă de ape și a folosirea plugului. Pe o terasă desprinsă din Titelca s-a găsit și un al treilea nivel de locuire, IIIc, aparținând fazei Monteoru Ic2, aici lipsind însă nivelul IIIa (material arheologic aparținând nivelului IIIc, ajuns prin alunecare, a fost găsit și în șanțul interior de apărare). Nivelul de locuire IIIc a fost aproape complet distrus, datorită arării cu tractorul. În mod sporadic, în partea superioară a șanțurilor de apărare, au apărut și fragmente ceramice aparținând unei faze mai târzii decât Ic2. Conform lui Gheorghe Bichir, faptul că în faza Ic2 războaiele deveniseră mai frecvente și că spre Titelca accesul se făcea ușor dinspre sud, aceasta nefiind apărată natura, coroborat cu faptul că suprafața dealului era mică și nu justifica munca necesară săpare unor șanțuri de apărare, este probabil să fi determinat preferința în ce privește continuitatea locuirii pentru terasa Morăriei, apărată în mod natural de valea abruptă a pârâului Valea Seacă la sud și la est (fără a putea fi exclusă validitatea supoziției că, locuirea ar fi putut continua și pe Titelca propriu-zisă și în faza Monteoru Ic2). În mod cert însă, succesiv distrugerii prin incendiu a nivelului de locuire IIIc, extensia așezării s-a produs și pe terasă, ceea ce s-a asociat cu fortificarea acesteia, într-o perioadă mai veche decât așezarea eponimă de la Sărata Monteoru. Așezarea a fost astfel, apărată suplimentar prin două șanțuri, care, o înconjurau în părțile de vest, nord și nord-est, ieșind în albia înaltă a pârâului Valea Seacă, după ce se uneau în partea de nord-est. Șanțul interior era mai larg (zece metri) și mai adânc (4,3 metri) decât cel exterior, între cele două șanțuri fiind o distanță de 32 metri. Dacă cel interior aparține fazei Ic3 a culturii Monteoru (faza de locuire IIIc), șanțul exterior pare a aparține fazei Ic2 (fără a putea însă fi exclusă existența sa la sfârșitul fazei Ic3, respectiv a fazei de locuire IIIb). Locuințele găsite pe Titelca par atât de formă dreptunghiulară, având pereții mai subțiri ca cele precedente neolitice și construiți din nuiele împletite, lipite cu lut, cât și de formă dreptunghiulară cu colțurile rotunjite, existând suprapuneri de locuințe de suprafață aparținând nivelurilor IIIa și IIIb. Proporția de pleavă din chirpici este, de asemenea, mai mare decât la cele neolitice. S-a identificat la nivelul IIIb și o vatră de cult. Materialul arheologic găsit este mai bogat, fiind format dintr-un număr relativ mare de pumnale de os, topoare-ciocane și cuțite curbe, din piatră. S-au găsit, de asemenea și împungătoare și patine de os, săpăligi de corn, fusaiole folosite la tors și greutăți de lut piramidale, folosite la țesut și care aveau alveole pe margini. Au fost găsite un pumnal și două ace de cusut, din bronz. Ceramica este atât fină, cât și grosolană (ultima cu exteriorul lustruit sau zgrunțuros). Dintre vase, predomină cele mici și mijlocii.

Pe Titelca Morăriei nu s-au găsit cioburi de tip Monteoru Ic2 (găsite însă pe terasă), datorită probabil motivelor enunțate mai sus. Deosebirile dintre materialul ceramic aparținând nivelurilor de locuire IIIa și IIIb sunt, în general, mici, diferind evident doar ceramica ce corespunde nivelului de locuire IIIc, prin tehnica de lucru, forme și ornamente (la care, decorurile sunt reprezentate adesea de nervuri). Râșnițele și oasele de animale (de talie mică și mare, porcine și ovine sau caprine) găsite indică faptul că, ocupațiile principale ale locuitorilor din așezarea Monteoru erau agricultura și creșterea vitelor. Aceștia se ocupau, de asemenea, cu torsul și țesătorie, precum și cu vânătoarea. Există indicații că aceștia vânau cerbi și mistreți, vânarea animalelor ocupând un loc important și fiind favorizată de existența pădurilor din jur și a luncii Siretului. Pentru tracțiune, era folosit boul. În cursul sondajelor menționate mai sus și efectuate la marginea târgului Sascut, au fost identificate așezări aparținînd nivelului Mîndrișca III b.

Fragmente ceramice de tip Monteoru s-au găsit și Cucova, în punctul numit „La Tarabă”, la „Puțul Poștei” (doi kilometri km nord de Mândrișca, unde s-a identificat marginea sudică a unei așezări de tip Monteoru, dar s-au găsit și fragmente neolitice), pe Titelca Mândrișcăi și în împrejurimi (la est de localitate, unde s-au găsit fragmente tip Precucuteni și din secolul III), la punctul de la „Duruitori” (la sud–sud-est de sat, unde s-au găsit și fragmente ceramice aparținând culturii La Tène și secolului IV, precum și morminte de înhumație de tip Monteoru). Este de menționat că, pe tereasa sudică a Mândrișcăi s-a găsit în anul 1945 un depozit de seceri de bronz, alte seceri fiind găsite prin sondaj în același punct în 1960, alături de fragmente ceramice de tip Monteoru și de resturi de locuințe aparținând secolului III. La „Punctul cu vii” (circa 1,5 km sud de „Duruitori”), s-au găsit numai fragmente cucuteniene). Prin deschiderea de noi puncte muzeale pe teritoriul județului, ca filiale ale muzeului județean, se vor deschide noi posibilități de accedere la informație și la turismul istoric.