The Nativity Story / Povestea Nașterii Domnului (2006) este o sărbătoare în sărbătoare, prin calitatea deosebită a felului cum a fost narată cinematografic cea mai cunoscută poveste din lume, Nașterea Mântuitorului. Maniera regizoarei Catherine Hardwicke mi-a adus aminte de filmul lui Pasolini, Evanghelia după Matei, prin folosirea unui limbaj simplu și foarte realist, apropiat de realitatea timpului, de adevăr. Semnificativ este faptul că filmările au avut loc în Italia, într-un peisaj arid, ca în filmul lui Pasolini. Hardwicke reconstituie, categoric, civilizația iudaică. Nașterea Mântuitorului nu s-a petrecut pe un teren steril, ci încărcat de semnificații, de istorie, de realități pline de înțelesuri biblice, la conjunctura dintre mit și istorie, dintre forța proorocirilor și adevăr. Evident, comparativ cu filmul lui Mel Gibson despre Patimile lui Hristos, The Nativity Story se ține de cuvântul biblic și de legendă. Adică ceea ce s-a perpetuat și știu bine creștinii, a fost respectat. Mel Gibson a vrut să dea masca de pe fața poveștii, să demitizeze legendele biblice, să nu țină seamă de latura populară, de ceea ce se povestește și la școală despre Golgotă. El a pătruns dincolo de perdeaua de misticism curent.
Dimpotrivă, The Nativity Story povestește eduolcorat toată odiseea nașterii, toată conjugarea lui Iosif și a Mariei, după apariția Vestitorului, a arhanghelului Gabriel, și după ce Iosif află că soția sa, Maria, a fost însămânțată de Duhul Sfînt și că-l va naște pe Mesia, apoi toată călătoria celor doi de la Nazaret la Betleem, unde se spune că se va naște Pruncul Sfânt, ca și fuga lor în Egipt, ca să scape de mânia lui Irod, care a aflat că se ve naște un nou rege, iar el a poruncit ca pruncii de sex masculin până în doi ani să fie uciși. Iată o suprapunere perfectă a legendei cu realitatea. Acest mascaru se datorează și celor Trei crai de la Răsărit, care i-au spus lui Irod că ei urmează o stea și merg să depună daruri la cel ce se va naște la Betleem, într-o peșteră. Filmul narează pas cu pas datele biblice. E bine să reamintim această istorie, acum în prag de Crăciun, fiindcă e timpul ei și trebuie mereu reamintită, așa cum ne-o prezintă documentele.
Povestea nativitătii poate fi găsită ca atare în Evanghelia după Matei și Evanghelia după Luca din Noul Testament. Începe spre sfârsitul epocii dintre cele două testamente – care durează cam 100 de ani, între domnia lui Iuda Maccabeul și nașterea lui Iisus Christos.
Povestea debutează cu Regele Irod (regele Iudeei în timpul domniei lui Cezar Augustus), cu frica sa de profeția aflată în Vechiul Testament, care îl anunță pe Mesia. Înspăimântat că își va pierde regatul, Irod ordonă infamul masacru al inocenților – uciderea tuturor pruncilor de sex masculin mai mici de doi ani, din orașul Betleem. Mergând pe urma acestei profeții, filmul se întoarce înapoi cu un an, la Marele Templu din Ierusalim, unde Zaharia, un preot pios, are o viziune de la Dumnezeu care îl anunță cum că soția sa, Elisabeta, „îi va naște un fiu care va deveni profet, pregătind calea Domnului”. Dat fiind că soția lui Zaharia a trecut de vârsta la care poate avea copii, el își exprimă necredința și este lovit de muțenie.
Între timp, în Nazaret, un orăsel oprimat de practicile de impozitare devastatoare ale Regelui Irod, adolescenta Maria este informată de părinții săi cum că i-au aranjat căsătoria cu Iosif. Deprimată de ideea de a se căsători cu „un bărbat pe care de abia îl știe, și pe care nu îl iubește”, Maria se refugiază într-o veche livadă de măslini pentru a-și aduna gândurile. Acolo, este vizitată de îngerul Gabriel, care îi spune că a fost aleasă de Dumnezeu să-i poarte în pântece Fiul, pe care să îl numească Iisus, și că acesta va fi Salvatorul poporului său. Maria acceptă această idee, însă este copleșită de această bunăvestire și nu are nici cea mai mică idee cum să le-o împărtășească părinților săi.
În Ierusalim, regele Irod începe să se înfricoșeze auzind de o profeție conform căreia va apărea în curând un nou rege. Irod ordonă trupelor sale să ucidă pe oricine ar putea fi „acest om puternic, acest Mesia”.
În Persia, un alt grup de oameni urmărește profeția cu multă emoție. Cei trei magi – Melchior, savantul, Gaspar, scepticul traducător, și Baltazar, astronomul etiopian – au cercetat documentele străvechi și cred că timpul s-a copt, suntem pe punctual, zic ei, de a avea loc un eveniment ceresc (e vorba de o convergență planetară), care va semnala nașterea lui Mesia. Melchior își convinge tovarășii să pornească în lunga călătorie spre Iudeea, pe urmele „stelei”. În acest timp, în Nazaret, Maria, în efortul de a-și înțelege situația, merge în vizită la verișoara ei, Elisabeta, promițându-le părinților ei că se va întoarce până la recoltat. Maria se simte ușurată că ceea ce i-a spus Gabriel este adevărat: Elisabeta este și ea însărcinată în chip miraculos, dată fiind vârsta sa înaintată. Elisabeta o încurajează pe Maria și îi împărtășește bucuria. După nașterea lui Ioan Botezătorul, în urma căreia Zaharia îsi recapătă capacitatea de a vorbi, Maria este pregătită sufletește să se întoarcă în Nazaret.
Întoarcerea acasă este însă prea puțin primitoare: Pe când se dă jos din căruță în centrul orașului Nazaret, i se deschide haina și se vede clar că este însărcinată. Este disprețuită de localnici și o așteaptă o confruntare dificilă cu Iosif și cu părinții ei, care nu o cred: „Ți-a spus-o un înger? Că o să porți în pântece pe Fiul lui Dumnezeu?” În noaptea următoare, Iosif are un vis în care este vizitat de îngerul Gabriel, care îi confirmă povestea Mariei. Iosif îi spune Mariei că o va sprijini, indiferent de ceea ce spun alții: „Ești soția mea, sunt soțul tău. Aceasta este tot ceea ce trebuie să se știe”. Este pentru prima dată când Maria începe să realizeze că Iosif este, așa cum a spus mama ei, „un om bun, un bărbat puternic”.
La scurt timp după aceea, în urma unui decret venit de la Roma, regele Irod ordonă tuturor să se întoarcă în orașul în care s-au născut în vederea unui recensământ, crezând că prin această manevră ingenioasă va reuși să-l descopere pe Mesia. Decretul îi obligă pe Maria și pe Iosif să înceapă o lungă călătorie spre orașul natal al lui Iosif, Betleem. Străbătând trecători periculoase prin munți, râuri care curg cu repeziciune și deșerturi golașe, Iosif merge pe jos întreg drumul, făcând tot ce-i stă în puteri să-și respecte promisiunea făcută părinților Mariei: „Vă voi proteja fiica și copilul, cu întreaga-mi ființă”. Aprecierea pe care i-o arată Maria devine din ce în ce mai puternică.
Maria și Iosif străbat Ierusalimul fără să fie depistați de soldații lui Irod, însă magii, în veștmintele lor somptuoase din mătase și pe cămilele lor pline de ornamente sunt observați de soldați și obligați să „ia cina” cu Regele. Acesta îi seduce printr-o masă bogată și discută cu ei despre nașterea care urmează să aibă loc. Irod îi „încurajează” să găsească băiatul și să se întoarcă apoi la el ca să-l înștiințeze unde se află acesta, astfel încât „să poată și el să i se închine”.
Maria și Iosif ajung în Betleem exact când pe Maria o apucă durerile facerii, însă nu găsesc nici un han și nici o cameră. În cele din urmă, un păstor îi lasă să-i folosească staulul și Iisus se naște în această grotă. În momentul în care se naște, planetele formează un șir, creând impresia unei „stele” extrem de strălucitoare – un eveniment ceresc văzut de toată lumea -printre care și de păstorii de pe câmp, care o urmează până în Betleem pentru a se închina pruncului. Magii sosesc și ei la staul, cu daruri constând din aur, tămâie și mir. Melchior este uimit să vadă că acest nou rege s-a născut într-un staul în loc de a se naște într-un palat, spunând: „Cel mai mare dintre regi s-a născut în cel mai umil dintre locuri”. Adânc mișcati, magii realizează că ar comite o greșeală să se întoarcă la Irod să-l înștiinteze. Furios că magii nu au revenit la el, Irod ordonă masacrul inocenților. Pe când soldații lui Irod atacă Betleemul cu intenții criminale, Gabriel îl avertizează pe Iosif: „Ridică-te, Iosife… ia pruncul”. Maria, Iosif și Iisus scapă în ultimul moment, îndreptându-se spre Egipt… și împlinind profeția.
Filmul The Nativity Story este un efort de a ilustra cinematografic tot ce se știe din Biblie, din cele două evenghelii menționate, despre Nașterea Mântuitorului. Este o imagine fidelă cu ceea ce se află în mintea fiecărui bun creștin.
Singurul lucru profund și tulburător, care nu se spune, dar se vede, este dragostea cu care Maria și Iosif își duc la îndeplinire misiunea. Actorii sunt minuat aleși, Keisha Castle-Hughes și Oscar Isaac, ca să-i îndrăgești. Și în toată odiseea lor ei poartă această aură a iubirii unul pentru altul, pentru ceea ce li s-a dat să împlinească. Credința lor este supraomenească, dacă un barbat crede că soția lui a fost însărcinată de Duhul Sfânt, iar ea crede că îl poartă pe Fiul lui Dumnezeu în pântec. Și parcă și Dumnezeu îi ocrtotește, căci în toată călătoria sunt feriți de primejdii și le ies în cale oameni buni, care intuiesc că ei sunt aleși, sunt perechea hărăzită să împlinească o minune divină.
Dragostea lor pentru ceea ce au de făcut, pentru Nașterea Pruncului Sfînt, este cu adevărat divină. Privirile Mariei și ale lui Iosif, unul către celălalt, sunt ca niște platoșe de ocrotire. Ei se ocrotesc unul pe celălalt din priviri. Și nu este ușoară odiseea lor. Maria e însărcinată în luna a noua și călătorește pe măgarul dat de părinții ei, Ana și Ioachim. Iosif merge pe jos și sandelale lui sunt aproape rupte, dar Maria îi spală picioarele, să nu mai simtă rănile. Relația dintre ei este de o mare delicatețe, în contrast cu ceea ce văd, cum este scena unei răstigniri. Și peste tot soldați romani, care pun biruri iudeilor. Ierusalimul arartă ca o cetate foarte populată. Este imaginea unei civilizarții superioare, în care limba comnicării dinte oameni este negoțul. Este uluitor reconstituit Ierusalimul, ca și toate urmele istorice prin care trec Maria și Iosif. Iudeea este o țară foarte puternică, totul justifică dorință romanilor de a fi stăpâni pe această țară. Și se prefigurează conflictul viitor dintre romani și iudei, pe suprotul altei povești fără egal, răstignirea lui Iisus. Nașterea și Răstignirea sunt două realități care circumscriu istoria omenirii.
The Nativity Story este produs de New Line Cinema, având un buget de 35 milioane dolari, dar un box-office de peste 50 de milioane de dolari. Pentru rolul ei, actrița neozeelandeză Keisha Castle-Hughes a fost nominalizată la Premiul Oscar, la fel și interpreta Elisabetei, Shohreh Aghdashloo. Regizoarea americană Catherine Hardwicke este foarte experimentată, multipremiată, fiind autoare, printre altele, a episodului Amurg din seria Twilight. Toată echipa filmului este de excepție, de la decoruri și muzică (Mychael Danna) la montaj. Dar dacă locurile de filmare au oferit un cadru natural pentru decoruri, costumele sunt o mare creație și aparțin lui Maurizio Millenotti, care a făcut costumele și la The Passion of the Christ. The Nativity Story este primul film care a avut premiera mondială întâi la Vatican, apoi în Statele Unite.
Lasă un răspuns