Oameni „de treabă” şi „oameni de omenie” în lumea satului românesc de demult

În copilăria mea, mama m-a orientat – deseori poate fără să-şi dea seama, vorbind de ei cu mare admiraţie şi mulţumire sufletească -, spre ce fel de oameni te poţi baza în viaţă, şi anume pe oameni de treabă şi pe oameni de omenie, deopotrivă de gen masculin şi de gen feminin. Interesant este cum s-a deplasat sensul cuvântului treabă (lucru, activitate, ocupaţie, îndeletnicire), adăugându-i-se prepoziţia de în faţă: de treabă, spre un cumul de însuşiri foarte plăcute ale omului: bun la suflet, drăguţ, simpatic, agreabil, prietenos, atent, săritor să (te) ajute, înţelegător, milos, ocrotitor al celor (mai) slabi, delicat, binevoitor, amabil, amiabil, fin, graţios – nu „înţepenit”, încântător, plăcut, cordial, iubitor de copii şi de oameni în general, glumeţ, vesel, capabil, de succes, cu trăsături alese la înfăţişare (nu obligatoriu frumos), apropiat cu oamenii – nu distanţat, stăpân pe sine, constant în fidelitatea sa faţă de ceilalţi, radiind împlinire şi chiar fericire personală, dar şi simţ de responsabilitate faţă de semeni.

Toate acestea atribuindu-se şi genului feminin. Mama zicea: „Vai, cişe muiere ge treabă, că mi-o dat nişce cişire ge cureci să pun în gregină…”, sau mătuşa Ană a lui Trăian îmi cosea pe gratis o cămăşuţă, sau i-a împrumutat vreo vecină ouă să pună două cloşte deodată, etc. referindu-se la genul feminin.

La cine le zicea mama, însă, cu aprobare şi mare respect, oameni de-omenie? Calificativul de-omenie era folosit la oamenii din sat despre care nu s-a auzit vreodată ceva rău, trăiau cu nobleţe în purtări, dar nu aveau (în percepţia mea de-atunci) acele atractive însuşiri „populare”, pe care le aveau „oamenii de treabă”, care erau de fapt şi ei mari oameni de-omenie. Din rândul „oamenilor de-omenie” făceau parte obişnuit curatorii bisericii ortodoxe de la noi din sat, gravitatea de aici li se trăgea, sau aleşii delegaţi în Comisia de împăciuire şi alţi „oficiali”. Mama vorbea despre oamenii de-omenie din sat ca despre o supremă împlinire a omului, un exemplu veşnic de urmat. Ei n-au înşelat vreodată pe nimeni, de furt nici nu se punea problema, nu au jignit vreodată pe cineva, nu au construit nimic în ograda lor numai absolut pe muncă cinstită, pe ce au câştigat cu braţele prin arşiţe, furtuni, geruri, noroaie, zăpezi, secete.

Aşa era şi traiul de fiecare zi şi la casa noastră. În privinţa oamenilor de treabă, pe primul loc din sat, pe care-i lăuda adesea mama şi cu care se înţelegea foarte bine erau fraţii Dumitru Furnea, zis Dumitru lui Zacuţu, şi Maria Cherecheş, născută Furnea, cu care eram/suntem ceva rude prin alianţă. Familia Furnea este una dintre cele mai vechi atestate documentar în Silivaşu de Câmpie, de pe la anul 1660. De ce-l pomenesc pe regretatul Furnea Dumitru, trecut la cele veşnice acum un an, pentru că un gest al său din anii comunismului îl pot lega cu vremurile de azi. Prin anii grei `80 ai secolului trecut lucra la brutăria satului şi atunci pâinea era extrem de raţionalizată, dar Dumitru Furnea, om tare de treabă, le mai da oamenilor mai sărmani din sat câte o pâine şi peste raţia minimă şi zilnic tăia câte-o felie de pâine la copiii mai săraci care se adunau în faţa brutăriei, stăteau acolo fără să ceară nimic, doar erau prezenţi acolo în pauza mare, întrucât brutăria funcţiona în şcoala veche, unde învăţasem eu, acum demolată. De ce zic că leg acest gest sublim, neoficial, al consăteanului de treabă Dumitru Furnea de lumea de azi? Atunci, Ceauşescu ne-a dus în această situaţie de umilire şi foamete ca să scăpăm de datoria externă, dar astăzi, din cauza furturilor şi înşelării statului român, nu de către oameni de-omenie, nu de către oameni de treabă, avem acum o datorie externă uriaşă. Degeaba am suferit noi atunci, degeaba au suferit copiii neamului nostru de atunci şi părinţii noştri.

Rămâne peste timp, însă, exemplul luminos al consătenilor mei de altădată – şi nu greşesc spunând şi de cel al consătenilor de astăzi – de a trăi ca oameni de-omenie şi oameni de treabă, aşa cum au/am primit acest mesaj de la strămoşii noştri cei vechi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*