Schimbarea cârmuirilor, bucuria naivilor…

Cu ce s-au ales românii de pe urma celor trei decenii de postdecemmbrism? În primul rând cu trista iluzie a libertății și a unei democrații mai mult sau mai puțin originale, tot ce ține de aceste nobile aspirații umane fiind la cheremul lui „Fac ce vor mușchii mei de ciocoi sau/și de descurcăreț”; apoi cu dureroasa concretețe a pervertirii planului moral-spiritual (cultură, credință, tradiții, educație, istorie etc.) și a celui material (ultimul loc în Uniunea Europeană la nivelul general de trai, însă primul loc la neîntreruptul exod al cetățenilor și la datoria externă pe cap de locuitor).

Dar cum forța reunită a acestor contraperformanțe sau „performanțe negative” postdecembriste depășește cu mult nenorocirile provocate României de ambele conflagrații mondiale (da, căci atunci românii se țineau locului și se jertfeau cu sutele de mii pentru apărarea țării de invadatori, pe când acuma se înstrăinează cu milioanele pentru a deveni robii globaliștilor), a trebuit să treacă ceva timp până ce ne-am dat seama nu doar că politrucii dâmbovițeni sunt niște necalificați și niște impostori, ci – lucru mult mai grav pentru țară și nație – că ei toți sunt ticăloșiți până în măduva oaselor, vasăzică sunt oricând dispuși (a se citi obligați) să-și trădeze concetățenii în apriga și necontenita confruntare cu interesele politico-strategice ale puterilor străine și cu interersele economico-financiare ale cartelurilor, acesta fiind, de altminteri, motivul pentru care sculele autohtone se mențin în lăbăreala politrucianistă de pe meleagurile noastre.

Dovada că toate politicile naționale sunt părți componente ale politicii globaliste, ne este remarcabil oferită de jurnalistul Marius Albin Marinescu în articolul „Dragostea” Germaniei pentru România în 1989-1990 (mai exact, uneltirile Geremaniei din 1989 și 1990 întru dezmembrarea României prin acordul Bonn-Budapesta din 23-25 august 1989, acord prin care „Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania”, respectiv acordul de la Geneva, septembrie 1990, dintre nemți și sovietici, varianta modernizată și actualizată a sinistrului Pact Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, variantă încuviințată de Statele Unite, și care – în afară de unificarea celor două Germanii – mai prevedea dezmembrarea Cehoslovaciei și a Iugoslaviei, astfel încât Cehia, Croația și Slovenia să intre în sfera de interese germane, dezinteresul nemțesc față de Ucraina și statele baltice, recompensarea Rusiei „pentru daunele economice suferite prin pierderea influenței în Europa de Est” și, nu în ultimul rând, susținerea Ungariei întru recâștigarea teritoriilor „pierdute după primul război mondial prin Tratatul de la Trianon, în fața României, Ucrainei, Cehoslovaciei și Iugoslaviei”), iar transformarea pământenilor în simple și grotești anexe ale „corectitudii” politico-sociale ne este înfățișată de recent-nefericitul caz al arbitrului român Sebastian Colțescu, cel care a fost de îndată pus la zid și acuzat de rasism pentru că a îndrăznit (!) să-l numească „ăla negru” pe secundul de culoare al unei echipe de fotbal din Turcia, chit că în limba română „negru” desemnează o culoare, deci n-are conotațiile rasiste ale termenului nigger (cioroi, negrotei) din engleza americană, și chit că un fost mare fotbalist de culoare din echipa Liverpool, nu vede o altă posibilitate logică de identificare a unui negru într-un grup de albi.

Ca o deplină și de-a pururi odioasă confirmare a slugărniciei românești la nivel individual  și instituțional, cine l-a pus pe sărmanul și absolut nevinovatul arbitru român la zidul infamiei internaționale, îndată după exageratul protest  (sic!) politico-diplomatic al turcilor? Mai întâi Roxana Mărăcineanu, actuala ministreasă româncă a Sportului francez, apoi Ministerul de Externe și cel al Sportului din România. Vorba ceea: „Țiganul când a ajuns împărat, prima dată pe tatăl său l-a spânzurat”…

Revenind la oile mult împuținate de pe plaiurile mioritice (apropo, ne informează profesorul Liviu Rusu, balada Miorița este atât de tipică pentru homo contemplativus, încât baciul moldovean nu-și schimbă atitudinea inert-fatalistă nici după ce este înștiințat de mioara năzdrăvană că vrânceanul și ungureanul au decis să-l omoare), pe plaiurile noastre mioritice, deci, în aceste zile de după neconcludentele alegeri parlamentare din 6 decembrie (sunt noii aleși într-adevăr legitimi prin votul primit de la mai puțin de o treime dintre alegătorii români?!) și sub contraproductiva baghetă a sasului, liderii PNL, USR-Plus și UDMR negociază la sânge structura vremelnicului Cabinet Florin Cîțu.

De ce spun „vremelnic”? Pentru că nici useriștii și nici francezii nu se vor lăsa până când nu-l vor impune ca premier pe Dacian Cioloș! Da, căci (zic ei) numai printr-o corectă (!) împărțire a sferelor de influență franco-germane pe „piața” românească (Iohannis, omul nemților, la Cotroceni, Cioloșul franțuzit la Victoria), se va restabili un relativ echilibru politic în România și o amăgitoare armonie la nivelul Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*