Vă iubesc, dragi cuvinte româneşti preluate de la părinţi. Acum ştiu cum v-aţi format (III)

Pe lângă crearea numeroaselor prefixe şi sufixe, poporul a creat minunata sa limbă şi prin alte procedee: derivare regresivă, compunere şi schimbarea valorii gramaticale, aflăm tot din valoroasa carte apărută sub egida înaltului for ştiinţific românesc Academia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan –Al. Rosetti”, şi anume Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea. De la început trebuie să precizez că sunt, din această secţiune istorică, unele cuvinte de-a dreptul emoţionante prin arhaismul şi frumuseţea simplităţii şi a ingenuităţii lor şi care şi-au îndeplinit misiunea pentru acele veacuri, azi dispărând, precum: amiazăzi, Miază-Păresimi, voroavă, lege-dătătoriu, dulce-vrere, întâniele-născute, făcătoriu-de-bine, ţinetoriu-de-cinste, Ţara-de Gios, Ştefan-vodă cel Bun, Dumbrava-Roşie, derept-grăitor, înainte-mergător, atotţiitoriu, de-viaţă-dătătoriu, fără-de-nceput, bine-cuvânta, bine-grăi, dulce-cuvânta, dulce-spune, dulce-vesti, bine-vremui, dulce-ceti, dulce-dărui, etc. Pe acestea numai iubitorii cei mari de limbă română le vor inventaria, pentru ei înşişi, şi le vor iubi ca pe nişte comori ale trecerii sufletului neamului nostru, cândva, pe aici, prin acest teritoriu românesc, azi mult vândut la străini, bucată cu bucată. Să vedem unele creaţii care s-au păstrat până astăzi:

1. Formare de cuvinte prin derivare regresivă, adică prin suprimarea unor afixe. (Afixul este nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe – infixul fiind consoana inserată în interiorul rădăcinii unui cuvânt, având valoare morfologică).

– Prin suprimarea sufixului –ă, s-au creat substantive masculine din cele feminine: măslin din măslină, scoruş din scoruşă, moş (este şi ca antroponim, atestat în 1480) din moaşă etc;

-Prin suprimarea sufixului –ie, s-au creat verbe, cu accent pe i, din substantive: nevoi din nevoie, voi din voie, coi [verb cu accent pe i, însemnând a se tot învârti de colo-colo, nehotărât, fără a trece la lucru, de exemplu noi, românii, ne cam tot coim în a ne pune pe treabă pentru a ieşi din mocirla tranziţiilor şi crizelor; mama era dură cu mine în asemenea cazuri, când mă trăgeam de la lucru, ca Tom Sawyer, şi zicea: Ce te tot coieşti acolo şi nu pui mâna pe treabă, că vine sara şi tu nici n-ai început lucru?] de la cuvântul în latină coleus etc;

-Prin suprimarea sufixelor unor verbe s-au creat substantive neutre: botez de la boteza, leagăn (cuvânt atestat în 1482) de la legăna, tremur de la tremura, miros de la mirosi etc;

-Prin suprimarea sufixelor unor verbe şi adăugarea desinenţei (terminaţiei) ă s-au creat substantive feminine: dobândă de la dobândi, ispită de la ispiti, rugă de la ruga, pomană de la pomeni, Păcală (antroponim atestat în 1517) de la păcăli etc.

(Capitolul Derivarea regresivă este semnat de Cristina Gherman)

2. Capitolul 3, intitulat Compunerea, este semnat de Finuţa Hasan şi Magdalena Popescu-Marin. Autoarele confirmă faptul că sunt relativ multe cuvinte compuse, cu precădere din secolul al XVI-lea, astfel:
-Alcătuite din cuvinte întregi:

a) substantivul: binefacere, binefăcător, binecuvânta, binevoie, răufăcător, struţo-cămilă (la Cantemir), primăvară, Alexandru-vodă, Poparad, ochiul-boului, Cornul-lui-Sas, de-bine-voitor, Născătoare-de-Dumnezeu, Cetatea-de-Baltă, bunăstare, vinars, Cetatea-Albă, Marea Neagră, Ţara Românească, turtă-dulce, Codrul Cosminului, Ţara-de-Sus, batjocură, vel-pitar, dacoroman etc.

b) adjectivul: cuminte, cumsecade, atotputernic, fără-de-început, singur-stăpânitor etc;

c) pronumele: dânsul, dumneata, dumnealui, Măria-Ta, Sfinţia-Ta, însumi, însuţi, însuşi, însuşi, înşivă, înşişi – ultimele şase formate din alăturarea pronumelui personal îns(u), însă, pentru persoana I şi a II-a, singular şi plural formele neaccentuate de dativ ale pronumelor personale sau reflexive mi, ţi, ne, vă -, apoi acela, acesta, celălalt, acelaşi, cineva, câtva, fiecare, oricare, orice, oricine, oricât, altcineva, vreunul etc;

d) Numeralul: douăzeci, treizeci, unsprezece, doisprezece, douăzeci şi doi, o sută treizeci şi doi, patru mii cinci sute douăzeci şi şapte, dintâi etc;

c) Verbul (aproape numai în arhaisme): dulce-cuvânta, bine-voi, bine-face etc;

d) Adverbul (parte de vorbire, în general neflexibilă, care determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul): ades, de-abia, decât, degeaba, demult, deplin, dinafară, dincoace, înadins, înapoi, încolo, îndelung, îndărăpt, precum, dinapoi, dincolo, încolo, apoi, câteodată, nicidecum, niciodată, numai, numaidecât, oarecând, oarecăt, oarecum, oareunde, fieunde, oricând, oricât, oricum, cândva, undeva, cumva, câtuşi, totuşi, anevoie, deloc, departe, îndată, împrejur, îndemână, dis-de-dimineaţă, astăzi, aseară, împreună, laolaltă, altfel, altădată, alteori, totdeauna, odinioară, vreodată etc;

e) Prepoziţia (parte de vorbire neflexibilă care exprimă raporturi sintactice de dependență între părțile unei propoziții): deasupra, dedesupt, despre, dinspre, înspre, peste, dintre, printre, dedesupt etc;

f) Conjuncţia (parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție): căci, fiindcă, deşi, precum, încât, întrucât etc.

3. Capitolul 4 intitulat Schimbarea valorii gramaticale este semnat de Cristina Gherman şi explică fenomenul îmbogăţirii lexicale prin conversie sau conversiune (procedeu de formare a cuvintelor prin schimbarea categoriei gramaticale), de exemplu:

a) Substantivarea:

-substantiv provenit din adjectiv: bătrân (“Şi toţi oamenrii…bătrânrii cu tinrerii se laude numele lu Dumnedzeu”), gol (“Cându veţi vedea golulu sau dezbrăcatulu, îmbracă-lu şi coapere pre elu”, din Carte cu învăţătură a lui Coresi, din 1581) etc.

-substantiv provenit din prenume: sine (“Sufletul … este partea cea mai aleasă a sinelui său”/ “Tot omul să fie în sinea lui cum era şi Is. Hs.”), etc.
-substantiv provenit din numeral: întâi (“După cum au fost întâiul ţărâi şi pământului nostru”), cincizeci (“Rusalii, a cincizecea zi după Paşti”, din Codicele Voroneţean, manuscris din sec. XVI) etc;

-substantiv provenit din participiu: apropiat („Apropiaţii miei departe şezură”, din Psaltirea Scheiană, 1482), ales („va tremeate îngerii lui cu bucine în glasure mari si vor aduna aleşii lui de patru vânture”, din Tetraevanghelul tipărit de Coresi la 1560-1561) etc;

-substantiv provenit din supin (supinul este mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil): cuprins, aici în sens de ocupare (“Înţelegând Mihai-Vodă de cuprinsul Ţării Munteneşti …îndată au purces asupra lui Simion-Vodă”, din Letopiseţul lui Miron Costin), iertat (“Ertatul păcatelor”, din Carte cu învăţătură a lui Coresi, din 1581) etc;

-substantiv provenit din adverb: aproape (“Nece face aproapelui său reu.”, din Psaltirea Hurmuzaki), adevăr (“Minciuni cu voroava frumoasă ascunse şi cu numele adevărului căptuşite”, din Cantemir) etc.

b) Adjectivarea (Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz). Poporul român a creat numeroase cuvinte şi prin adjectivare, formându-se participii (Participiul este modul verbal nepersonal și nepredicativ, care, mai ales sub formă de adjectiv, denumește acțiunea suferită de un obiect): nevindecată (“Durerea cea nevindecată”, din manuscrisul de la Ieud), luminată (“Dzua…luminată”, ibidem) etc.

c) Adverbializarea

-Adverb provenit din adjectiv: amar (“Cire se <gri>jeaşte numai după trup, amar fi-va”, din manuscrisul de la Ieud), nedrept (“Nedrept iaste, unii să greşască, iară alţii să ia osânda”, ibidem) etc;

-Adverb provenit din participiu: acoperit (“Inima vicleană mai mult acoperit decât aieve grăiasce”, din Cantemir, Istoria ieroglifică), cumplit, aici în sens de aspru (“Cela ce va fura… se va certa cumplit”, din Carte românească de învăţătură…, Iaşi, 1646) etc;

d) Trecerea în clasa prepoziţiei
Prepoziţii pot proveni din adjective (drept/derept), verb la gerunziu (alegând), adverb (ex. dedesuptul: “Dedesuptul pământului”, din Psaltirea Hurmuzaki).

e) Trecerea în clasa conjuncţiei; Conjuncţii au fost create din:

-adverbe: decât (“Cât vor avea bogaţii de destul, şi mai mult decâtu le trebuiaşte”, din Coresi);

-dintr-o formă verbală: fie, aici cu înţelesul de sau/ori („Să-l spânzure, fie cine ar fi, fie bărbat, fie muiare”), când („Să binecuvânteaze… pre Domnul, şi când sa vor culca, şi când să vor scula”, din Biblia de la 1688) etc.

Cartea despre formarea cuvintelor în limba română în secolele de început ale scrisului românesc atestă astfel puternica pecete latină a limbii noastre, bogăţia şi farmecul ei din vremurile de demult. Sigur că de atunci încoace, mai ales prefixele s-au înmulţit foarte mult, de la cele 16 prezentate în carte (11 de origine latină, 4 de origine slavă şi 1 de origine greacă). Astăzi mai sunt prefixe neologice, precum: an-, ante-, anti-, arhi-, bin-, con-, contra-, ex-, extra-, intra-, intro-, post-, pre-, sub-, supra-, tri-, ultra-, iar sufixe mai sunt: -agiu, -al, -andru, -anță, -at, -ământ, -ăni, -ăraie, -ărie, -ătate, -ătoare, -ător, -ătură, -bil, -cios, -er, -etate, -ez, -fica, -giu, -ian, -ic, -ica, -ică, -icică, -ier, -iot, -ism, -ist, -ișcană, -ișor, -itate, -iza, -îș, -lâc, -liu, -mente, -oaică, -ona, -se, -tură, -uc, -uleț, -uliță, -uriu etc.

Desigur că farmecul limbii române constă şi în tendinţa de a se îmbogăţi mereu cu alte cuvinte, cele benefice, create de scriitori, dar există şi trendul actual al englezismelor şi din păcate se produce concomitent şi un atac distructiv asupra limbii noastre.

(Foto: Codicele Voroneţean, manuscris, sec. XVI)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*