Sufixele
Limba română este foarte bogată şi în privinţa numărului de sufixe şi a derivatelor sufixelor.
1) Sufixe moştenite de la limba latină:
-Sufixul –a este al verbelor în limba română, foarte întâlnit, creat din substantive, dar şi din adjective şi adverbe. În limba română se elimină sufixul –re de la cuvântul în limba latină, de exemplu, din substantive: lumina< lat. luminare, fărâma< lat. *ex-formare, ploua< lat. plovere, aduna< lat. adunare, lăuda< laudare, cresta< castrare, cânta< cantare, săra< salare, mânca< manducare etc.; apoi provenit din adjective: înălţa, curăţa, strâmba, tulbura etc, şi din adverbe: alătura, depărta etc.
-Sufixele –ai, -aie, provin din latinescul –alia (pluralul pentru –al, -alis), de exemplu: putregai, vânătăi etc.
-Sufixele –ar(iu), -ari, -er(iu) provin din latinescul –arius, de exemplu: furnicar< lat. formicarium, morar< lat. morarius, olar< lat. ollarius, păcurar< lat. pecorarius, pescar< lat. piscarius, văcar< lat. vaccarius, vier< lat. vinearius, etc. Sunt sufixe aplicate aşadar cuvintelor de origine latină amintite şi numeroaselor altora, dar pecetea latină se aplică şi cuvintelor de origine slavă: cojoc-cojocar, bivol-bivolar, teleagă-telegar, pită-pitar, drum-drumar, plug-plugar, sită-sitar, strajă-străjer, etc.
2) Sufixe de origine slavă:
-Sufixul –aci, de la vechea slavă –ač, nu prea productive, de exemplu: gonaci (de la a goni/alunga), pândaci, cârpaci, stângaci, dreptaci, etc, în ultimul timp a făcut mare carieră cuvântul postaci (cei care postează pe internet) şi tot mai nou au apărut, tot în sens peiorativ: aplaudaci şi răspândaci.
-Sufixul –an provine din slavonul -anŭ, de exemplu: tăpşan (loc neted, viran), jupan (din sl. Županŭ, titlu dat celor mai de seamă boieri, dar şi unor nobili din ţara Haţegului în Evul Mediu, de exemplu) etc. Cuvintele noian şi morman sunt de etimologie necunoscută. Tot aici sunt şi sufixele de la substantivele proprii: Dumitran, de exemplu.
-Sufixul –anie provine din vechea slavă –anije, şi sunt intrate în limba română pe cale livrescă, prin biserică în special: spovedanie, predanie (din vechea slavă prĕdaniĩe = tradiţie, datină, obicei), petrecanie (aici în sens de moarte) etc.
3) Sufixe împrumutate de la limba maghiară şi/sau turcă sau/şi tătară, respective slavă:
-Sufixele –ag şi -ac de exemplu: ciutac (de la turcescul čitak, ciut de un corn), briceag (de la magh. bicsak sau turcescul bičak), boliac (suferind, slab, apare la Dosoftei, probabil din rusă şi avem antroponimul Boliac al poetului ce “cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă”) şi exemplele următoare, care îmi aparţin: săbăceag (permisie, concediu militar, de la maghiarul szabadság, libertate), chepeneag (manta de ploaie, de unde şi zicala După ploaie chepeneag, de la maghiarul köpenyeg), bugeag/bugeac (de la turcă şi tătară buğak, adică unghĭ, colț, loc izolat), pribeag (rătăcitor, cuvânt din slava veche), şomoiag (dim magh. csomolyék, legăturică, explicaţie V.L.), ciolomag (porumb cultivat des pentru a fi dat verde ca hrană la vite, etimologie încă neclarificată), drumeag, prepeleac (par cu crăcane în care se pun oale curate, etimologie necunoscută), borceag (etimologie slavă), meleag (din maghiarul mellék, împrejurime), beteag (bolnav, din maghiarul beteg), nădrag (din slavul nadragy sau din maghiarul nadrág; există şi localitatea Nădrag în jud. Timiş), şirag ( pare a fi din magh. sereg, mulţime, trupă, cf. DEX), etc. Cuvântul cheag face excepţie, provenind din latinul clagum.
4. Sufixe de origine neogreacă:
-Sufixele –ache şi –achi, doar la antroponime: de exemplu, din literatură, celebrii Trahanache şi Dandanache ai lui Caragiale ş.a.
Lasă un răspuns