Căderea Ierusalimului sub prigoana islamului…

Ordinul Cavalerilor Teutoni, ordin monaho-militar-masonic a apărut graţie instituirii Cruciadelor, la Acra în Palestina la finele veacului al XII-lea, în 1190, prin ajutorul financiar al negustorilor din Bremen şi Lubeck, care au pus piatra de temelie a Order der Bruder vom Deutschen Haus St. Mariens in Jerusalem. Scopul noilor Cavaleri era apărarea Palestinei – Ţăra Sfântă. Altruismul lor s-a evidenţiat prin construirea de spitale pentru Cruciaţii răniţi şi prin sprijinirea Cruciaţilor pentru atingerea scopului lor referitor la suveranitatea Creştinismului în Palestina. Simbolul Cavalerilor Teutoni era Crucea neagră, care trona pe mantie, pieptar, coif, scut, simbol împrumutat atât de Prusia cât şi de Germania. Bravura şi curajul lor a ajuns la urechile papei Celestin al III-lea, care i-a apreciat conferidu-le sacralitatea Ordinului.

Ordinul devenit o faimoasă castă a teutonilor s-a remarcat în deosebi sub Marele Maestru Hermann von Salza. Celebritatea lor a crescut odată cu marile donaţii de proprietăţi şi pământuri de pe teritoriile Germaniei, Italiei, Greciei, Palestinei, rivalizând astfel ca faimă şi bogăţie cu Ordinul Templierilor şi cel al Ospitalierilor.

În urma înfrângerii creştinilor de către armia musulmană, Cavalerii Teutoni s-au retras şi au ajuns în anul 1211, în Ardeal la invitaţia regelui Andrei al II-lea al Ungariei, mai precis în Ţara Bârsei – Burzenland, Braşovul de astăzi, „pentru ca prin convieţuirea cu ei, grăia regele, să se întindă regatul nostru.” (Diploma de donaţie)

Scopul principal al aşezării Cavalerilor Teutoni în Ţara Bârsei era convertirea populaţiei majoritar ortodoxe autohtone la catolicism, apoi exploatarea minelor de aur şi de argint. Teutonii au colonizat un număr substanţial de ţărani şi meşteşugari germani din provincia Saxonia, alături de poporul valah, care se vor numi ulterior saşi, în localităţile Feldioara, Braşov, Codlea, Râşnov, Prejmer. Cavalerii Teutoni au construit fortificaţii şi au pus stăpânire şi pe terenurile care nu intrau sub suzeranitatea maghiară, în Buzău și Dâmboviţa. Devenind puternici şi bogaţi au încercat ieşirea de sub tutela ungară, punându-se la adăpostul tiarei papale a lui Honorius al III-lea. Acest fapt l-a determinat pe regele maghiar Andrei al II-lea, să se răzbune pe teutoni şi să-i alunge definitiv din Ţara Bârsei, respectiv din Ardeal.

Călugării mercenari cavaleri, „iluminaţi” şi-au pus spada şi lancea în slujba ducelui de Mazovia, Konrad Întâiul, spre a-l apăra de prusacii păgâni. După emiterea Bulei de aur de la Rimini în anul 1230, Hermann von Salza – Marele Maestru al Cavalerilor Teutoni a pornit cruciada încreştinării prusacilor. Încleştarea dintre monahii cavaleri şi prusaci, rude de altfel, a fost deopotrivă de frăţească, sângeroasă, devastatoare şi de un cruzism barbar, neobişnuit. Totuşi călugării militari au reuşit să cucerească Prusia. Cronicile Ordinului militaro-monastic au consemnat însă doar teroarea diabolică prusacă, prin „obiceiul de a arde de vii cavalerii teutoni îmbrăcaţi în armuri, până în momentul în care armurile de fier pocneau precum coaja alunelor coapte.” (David Nicolle, Teutonic Knight, Graham Turner, 2007)

În cinstea regelui Boemiei Otakar, teutonii au construit Cetatea Konigsberg, apoi, prin sprijinul acordat de Imperiul Roman de Naţiune Germană, teutonii au atacat Polonia, cucerindu-i nordul, respectiv provincia Chelmno, unde au creat independent Statul monastic al Cavalerilor Teutoni, căruia i-au adăugat cuceririle teritoriilor prusace şi pe cel al Livoniei (Serbia). Cu ajutorul sabiei şi binecuvântarea pontifilor – Vicari ai lui Hristos, mai corect spus ai lui Antihrist, teutonii au semănat prin sânge şi teroare, pe ogorul păgânilor, „religia păcii şi iubirii între oameni”, fiindcă papalitatea garanta prin augustele „indulgenţe” că păcatele călugărilor care vor măcelări crunt barbarii (care erau mai barbari?!), în „cruciada de creştinare”, sunt „mântuitoare” pentru ei. Consolidându-se militar, administrativ şi religios Statul monastic a devenit o reală putere europeană, dar şi o mare putere maritimă în Marea Baltică.

După convertirea Lituaniei în anul 1387, la catolicism, urmată de expediţiile în Polonia, Marele Ducat al Lituaniei şi în cetăţile ortodoxe ale ruşilor Pskov, Isborsk, Koporia şi Regatul Novgorod, călugării teutonii au înregistrat o înfrângere colosală din partea prinţului Aleksandr Nevsky, învingătorul suedezilor pe râul Neva, în anul 1242, pe lacul Peipus, la graniţa cu Estonia. Săgeţile arcaşilor ruşi retraşi de pe lacul îngheţat, capcana, dezordinea şi greutatea armurilor cavalerilor sub care s-a spart gheaţa a adus dezastrul celor 400 de teutoni cavaleri, între care 20 din conducerea Ordinului, punând astfel capăt catolicizării ruşilor.

Ispitele „smeriţilor” cavaleri-călugări-masoni constau într-o sete aprigă de averi, într-o foame neostoită de castele şi de pământuri din cât mai multe ţări pe care le vor converti la catolicism, precum Polonia, Prusia, Estonia, Livonia, Pomerania. S-a adaugat apoi o altă prăbuşire la fel de aprigă din anul 1410, în Bătălia de la Grunwald (Tannenberg), urmată de asediul capitalei Ordinului de la Marienburg, din toamna aceluiaşi an 1410, unde conducătorul lor Marele Maestru Ulrich von Jungingen a pierit alături de alţi 50 de comandanţi din cei 60 ai Ordinului, graţie vitejiei deosebite a elitei celor 400 de luptători moldoveni trimişi de Voievodul Alexandru cel Bun, în sprijinul polonezilor. Practic moldovenii i-au învins pe teutoni. Apogeul cavalerilor îşi pierde din azurul sclipirii, privind hegemonia teritorială, prin trădarea marelui lor maestru Albert von Brandenburg, care s-a convertit la luteranism, cedând ducatul prusac regelui Sigismund cel Bătrân al Poloniei în anul 1525. Ordinul s-a refugiat în inima viitorului imperiu Austro-Ungar, câştigând nobilimea marilor Case germano-austriece, respectiv pe cea de Hohenzollern, Hanovra, Saxa-Coburg sau cea de Habsburg-Lorraine. În anul 1809, împăratul Napoleon I a desfiinţat legal Ordinul, dar el a supravieţuit ca ordin caritativ. Mai trece printr-o persecuţie nazistă, dar după anul 1945, se reaprinde în Germania şi Austria.

După anul 1990, Ordinul Cavalerilor Teutoni rezistă încă în Europa Centrală prin aşa-zisele acţiuni monaho-caritative, de bancrută frauduloasă ca cea din 2003, sau de acaparare prin furt diplomatic a unor bunuri, terenuri, staţiuni balneo-climaterice de genul celei din Oradea, Ordinul Călugăresc Premonstratens (fără călugări), dezvăluit de istoricul col. (r) Constantin Moşincat, Ordin care nu avea personalitate juridică, dar deţinea ilegal şi abuziv prin mărinimia de pe vremuri a regilor statului maghiar Băile Felix şi castelul Sânmartin. „Ordinul amintit era susţinut în mod permanent de însuşi Procuratorul general al acestuia, Hubertus Noots, care a fost instituit de către Sfântul Scaun, în mod absolut ilegal, ca Administrator apostolic al Ordinului Premonstratens din Transilvania şi din Ungaria.” (Constantin Moşincat, Paşi pe Caldarâm De la Pace la Diktat (1815-Viena-1940) Încrustări Istorice –buletindecarei, Ed. Primus, Oradea-2020, p. 318)

Dacă, statul român a ezitat să dizolve Ordinul, acesta ridică şi mai multe pretenţii.  

„Ordinul Premonstratens – <<Sfântul Ştefan-Primul Martir>>, de rit catolic, din Oradea, a adresat o scrisoare senatorului UDMR de Bihor, Csapo Jozsef în care i se cerea să intervină pe lângă Akos Birtalan, ministrul Turismului, şi pe lângă forurile superioare ale statului pentru retrocedarea staţiunii „Băile Felix şi a imobilelor aparţinătoare – hoteluri, case, restaurante, edificii, a pădurii, spaţiul intravilan. Revendicările se bazează pe acte funciare autentice deţinute de călugării Premonstratenţi, care atestă dreptul la proprietate asupra staţiunii din cele mai vechi timpuri.” (Mariana Gavrilă, Ordinul Premonstratens – „Sfântul Ştefan-Primul Martir” din Oradea revendică staţiunea Băile Felix, în Ziua, joi, 22 Ianuarie 1998)

Deşi în ultimii 45 de ani Ordinul nu a avut călugări în România, el trăieşte prin regulile sale beatificate de Bulele papale, care stipulează că, „după moartea ultimului membru al Ordinului, timp de 99 de ani, în faţa Sfântului Scaun rezistă <<dreptul de proprietate>>”.

Cavalerii teutoni au moştenit genetic, braţul saxon, dar şi avariţia şi perfidia goţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*