Bucură-te…
Bucură-te, suflete smolatic,
De acele bucurii puține…!
De ce anticipezi dramatic
Când ştii că eu te voi susţine?
.
Bucură-te, suflete prea trist,
De clipele de exaltare,
Precum un ritual tantrist
Meditează în desfătare!
.
Bucură-te, suflete sihastru,
Pustietatea-ți este mamă,
Nu mai preface în dezastru
Exilul tău cu iz de dramă,
.
Bucură-te, suflete stingher,
Nu-ți fie teamă să iubești,
Lăsând plăceri în alt ungher
Mai aprig te împotmolești…!
.
Bucură-te, suflete efemer,
Umplându-ți golul vieții,
Căci steaua ta urcă pe cer
La răsăritul dimineții.
.
Bucură-te, suflete umil,
Într-o umilă euforie,
De se va stinge-al tău fitil
Vei mai trăi cu bucurie…1
.
Ce să iei și ce să-i dai?
Ce să iei și ce să-i dai
Vieții acesteia de umbră?
Tot pândesc un colț de rai
Într-o lume tot mai sumbră …
.
Ce să iei și ce să-i dai
Ăstei lumi prea prihănite ,
Când amarul strigă „vai !”
Cu speranțe schilodite…?
.
Ce să dai când doar primești
Așteptări fără răspuns…?
O furtună ce-o stârneşti
Te va răscoli pe-ascuns.
.
Ce să iei când n-ai de unde?
Să aduni o mică parte
Printre timpii de secunde
Un rost dintr-a vieții carte…
E cald și frig …
N-ai închis ușa după tine
Când ai plecat spre zări străine,
N-am după cine să mai strig;
Când este cald, îmi este frig.
.
Ți-ai spus oftatu-ntr-o scrisoare,
Dar mai ai loc destul sub soare,
În lacrimi de acid mă scald
Când este frig, îmi este cald.
.
Și-am ajuns iar la răscruce,
Spre ce, unde, mă voi duce…?
E arșiță și un vânt aprig,
Când este cald, când este frig.
.
Încet parcă plutesc spre cer,
Nu mai simt arșiță nici ger,
Însă mai tare mă intrig
Când încă simt al nopții frig.
Sunt versul trist…
Sunt versul trist din rapsodii
Cântat în noapte de-o vioară,
Iar tu ești cânt de prozodii
Plin de plăcerea ce-nfioară…
.
În urmele-ți ce nu s-au șters
Ți s-a imprimat pecetea,
Clădind o lume doar prin vers
Ai știut cum să stingi setea.
.
Mă umpli de frumos în gânduri
Când contemplez a ta natură,
Mă fericești când scrii în rânduri
Că ți-am fost psalm într-o scriptură.
.
Ești îngerul plin de dulceață
Ce-aduce-n inimi alinare,
Eu umbra-s, cea pierdută-n ceață,
Ce doar îți suflă-n lumânare…
.
Ești freamătul care-mi tresare
Ființa împietrită-n stâncă,
Ești soarele care răsare
În noaptea mea cea mai adâncă.
.
Lucefere, cât te-am mai plâns
Știind că ești viu printre stele!
Ocean de lacrimi eu am strâns
De doruri reci în ceasuri rele…
Visul urâtei adormite…
Aud pe coridor pașii greoi ai unui intrus,
În sanctuar patul mă ține prizonieră,
Dorm somnul urâtei adormite înțepate de fus,
Purgatoriul ispășirii ce ține de-o eră…
.
Intrusul explorează casa nestingherit,
În frământări de coșmar chipul nu i-l deslușesc,
Poate este vrăjmașul cel care m-a adormit,
Se ascunde prin unghere ca să nu-l mai găsesc…
.
Trupul mi-i țintuit, dar spiritul este liber,
Călătorește intens prin vise zbuciumate,
Aerul din încăpere este irespirabil și mizer,
Zăresc chipul intrusului doar pe jumătate.
.
Pare mândru și sfidător precum un nobil,
Acum și-a arătat și jumătatea ocultată,
Dar masca ce-o poartă ca oaspete ignobil
Arată urâciunea frumuseții intens fardată…
.
Mefistofelic mă privește cu înfumurare
Cu ochi demonici, pătrunzători și smolatici:
Vrând să m-aducă iar la deșteptare,
Își cheamă în ajutor djinii sălbateci…
.
Un zgomot nepământean se aude trepidând
De voci înfricoșătoare venite din altă lume,
Fâlfâit puternic de aripi peste mine zburând,
O atingere de mâini reci ce ar fi vrut să mă sugrume.
.
Simt în gură un gust de putregai foarte amar,
În ochi o săgetare și un tremur mă cuprinde,
Djinii îmi alungă somnul prizonier în lungul coșmar,
Zăresc lumina și intrusul de mână mă prinde.
Lasă un răspuns