Inscripția misterioasă și Uriașul pietrificat de la Corbii de Piatră (jud. Argeș)

Profesorul Ioan Andreescu a descoperit în Comuna Corbi, Judeţul Argeş, o piatră document, încastrată într-unul dintre zidurile unei case a unui învățător. Așa se spune, dar în sat circulă altă variantă. Se povestește că piatra a fost găsită de un copil, prin anii 60, într-un pârâiaș, mai jos de Chilii, un loc cu gresii uriașe, în care au fost săpate cândva niște scobituri mari. Piatra avea un aspect coclit, oxidat, și lângă ea era și un vas de pământ și o monedă raguzană (?). Copilul i-a dat piatra învățătorului, iar acum obiectul misterios trebuie să fi ajuns la unul din cei trei fii ai săi. Piatra are o formă ovoidală, învelită în bronz (aspect „coclit”, oxidat), având o greutate de 5,5 kg., cercul lung 33 cm., cercul lat 40 cm. şi grosimea la centru 9 cm.. Pe suprafaţa superioară sunt încrustate detaliile unei hărţi în relief (reprezentând mări, munţi, lacuri, ape curgătoare, drumuri etc). Pe revers apare imaginea unui cavaler (imaginea Cavalerului Trac, Zamolxian, Danubian – ca divinitate), înconjurat de oameni, păsări, animale, redate sub formă simbolică. Pe marginea medalionului-hartă, apare o scriere străveche. Cercetătorii au stabilit că scrierea respectivă reprezintă pe scara evoluţiei scrisului o fază mai nouă (silabico-fonetică) a unei scrieri autohtone, care avea o fază silabico-pictografică în neolitic şi o fază silabico-ideografică în epoca mijlocie a bronzului. Textul este redactat în limba daco-getică ( ref. I.N. Andreescu, articolul „Misterul de la Corbi”, apărut în „România Pitorească”, nr. 2, 1977).

Cercetătoarea Viorica Mihai-Enăchiuc, cea care a tradus celebrul „Codex Rohontzi”, oferă următoarea variantă de descifrare a mesajului aflat pe Piatra de la Corbi: „EUMEAL KUN MEG ERU ATEAS 10 APOL ideogr. „solie” NA LAXIS ideogr. „cetate” ISTRONANIS UET EU SORN LAH I MAI PHILIP 403 ideogr. „corăbii” DAS. Traducerea a fi următoarea: „De la EUMEAL cel Drept, Marele Vultur ateas, la 10 zile de la Echinocţiul de Primăvară, a trimis solie la Appolonia, din nou să lovească cetatea lui ISTRONANIS, să distrugă frumoasa SORN şi (în starea aceasta) marele FILIP să lovească cu 403 corăbii.”

Dar Evenimentul Zilei pomenește în articolele sale despre o „Piatră neagră căzută din cer”, ca cel mai misterios lucru de la Corbii de Piatră. Aceasta ar fi o piatră de culoare neagră („coclită”), cu inscripţii ciudate pe ea, care nu au fost descifrate până acum. Ea a fost găsită întâmplător în anii ’70 de către dascălul din sat, pe când săpa lângă casă să-şi facă o pivniţă. Avea dimensiunile unei pâini mari şi era de culoare cafeniu negricioasă. Pe ea erau încrustate însemne pe care nimeni nu le-a descifrat niciodată. Un lucru este însă de remarcat. La începutul scrierii este un semn. Un triunghi echilateral. Triunghiul echilateral şi cercul, două forme geometrice perfecte, simbolizează divinitatea, care este perfectă.  Tot cu un triunghi echilateral începe şi scrierea de pe una dintre celebrele plăcuţe de la Tărtăria, care au fost datate ca având o vechime de peste 7000 de ani. Să fi fost aici, la Corbii de Piatră, ca şi la Tărtăria, un mesaj despre divinitate, pe care nu am fost până acum capabili să-l descifrăm?

Aici, la aproximativ 50 de kilometri de Piteşti şi 170 km de Bucureşti, într-una dintre cele mai frumoase comune din Argeş – Corbi, mai precis în satul Jgheaburi, se află o adevărată minune a artei într-o simbioză specială cu natura. Aţi auzit fără îndoială de Mănăstirea Corbii de Piatră, cunoscută peste tot ca „biserica din piatră”, lăcaşul de cult construit direct în stâncă, un loc special menţionat în mai toate ghidurile turistice, asta şi pentru că aici este şi cel mai vechi ansamblu de pictură din România, realizat undeva în secolul al XIV-lea, înaintea celui de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Ansamblul a fost reînfiinţat în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512 – 1521). Mănăstirea rupestră de la Corbii de Piatră a fost săpată într-un perete masiv de stâncă, înalt de circa 30 m şi lung de 14,5 m. Corbii de Piatră este singurul lăcaş de cult din Romania care are două altare funcţionale pe acelaşi naos. A existat supoziţia că cele două altare ar fi fost construite pentru a servi atât cultului ortodox, cât şi celui catolic. Însă aspectul lor bizantin infirmă această supoziţie, împingând vechimea construcţiei în primul mileniu al erei creştine. Există voci între specialişti care plasează săparea acestui locaş chiar în vremea persecuţiilor împotriva creştinilor. Argumentul lor ar fi intrarea minusculă în biserică (sub 1 metru înălţime), care ar fi fost perfect adaptată acelor vremuri şi uşor de camuflat.

O altă curiozitate aflată aici este „Uriaşul din peretele de piatră” („Mormântul ultimului uriaș”). La mai puţin de cinci sute de metri, în acelaşi perete de piatră, se află o urmă ce te pune pe gânduri. Este un picior  de om pietrificat, încălţat cu o cizmă. Dimensiunile lui frapează. Este lung de câţiva metri. Pare că un uriaş înalt de cel puţin 8 metri a fost strivit de stâncă şi culcat pe partea stângă. Oamenii locului îi spun: „Piciorul de uriaş”. Dar bătrânii afirmă că în urmă cu foarte mulţi ani, pe vremea când trăiau bunicii lor, apăruse de sub stâncă şi restul corpului: trunchiul, capul, în care  se cunoşteau chiar şi ochii, toate pietrificate. S-au prăbuşit de-a lungul vremii şi nimeni nu mai ştie nimic de ele. Dar piciorul a rămas, mărturie de netăgăduit, pentru că se vede clar coapsa, genunchiul şi încălţarea. Toate acestea amintesc de vremea când trăiau și uriașii pe Pământ, sau acestea erau statuile preistorice ale acestora? Giganţii, oamenii cu statură uriaşă, sunt prezenţi în mitologia fiecărui popor. Aceşti humanoizi au aprins imaginaţia oamenilor de-a lungul secolelor şi continuă să fie prezentaţi şi astăzi ca o realitate ascunsă a unei lumi de mult apuse. Oamenii de ştiinţă sunt însă sceptici. Dar, la fel de misterios este acest lucru ca și urmele de picior uman în piatră de la Cetățuia Negru Vodă. Nu vine nimeni cu o aparatură modernă spre a scana aceste mistere.

Lângă el, se mai petrece un fenomen ciudat. Este un fel de semigrotă deschisă, din vârful căreia curge un fir de apă. Apă care jos formează un mic lac. Lac a cărui apă nu se mai scurge nicăieri. Apa care curge de sus, pare că niciodată nu poate umple acel lac minuscul. În această scobitură în piatră, se produce un fenomen asemănător cu cel de la celebrul Amfiteatru de la Epidavros, din Grecia. Acolo există un loc, marcat în mijlocul scenei, în care dacă cineva stă şi pocneşte din degete sau răsuflă mai tare, se aude în tot amfiteatrul, de parcă ar fi o nevăzută staţie de amplificare. Şi aici, la Corbii de Piatră, dacă stai într-un anumit loc, sub bolta aceea ovală săpată în stâncă, vocea se amplifică şi se aude până departe, indiferent cât de încet ai vorbi.

Misterele Corbilor de Piatră vor mai rămâne încă mistere pe mai departe, așteptând descifrarea lor din partea specialiștilor sau a celor chemați în descifrarea semnelor tainice… sau nu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*