Descurajarea Armatei Române

Fiecare om, când se apucă de făcut ceva, o face în baza unui plan și a unei perspective, are în vedere atingerea unui obiectiv. Un inginer care se apucă să construiască un pod,  un drum (e adevărat, mai puțin în România) își proiectează planul și apoi îl pune în aplicare având ca scop final realizarea proiectului și folosul lui. Un tâmplar care se apucă să facă un dulap, are în vedere gradul de utilitate al dulapului și (e adevărat, mai puțin în România) încearcă să îl facă cât mai bun, mai trainic, și să aibă o viață cât mai lungă. Un tânăr care își alege o meserie în viață, o face având în vedere posibilitățile, talentul, înclinațiile și determinarea sa, salarizarea, sau câștigul care să fie pe măsura efortului depus (e adevărat, mai puțin în România) dar și perspectiva unei bătrâneți liniștite, a unei pensii decente (în niciun caz, în România).

Ia să vedem ce oferă România celor care vor să își aleagă  meseria de militar:

– Serviciu de 24 din 24 de ore, la dispoziția nu a țării, ci de cele mai multe ori a clasei politice, îmbuibaților și puturoșilor, pentru că sunt scoși la deszăpeziri acolo unde există contracte cu firme clientelare care sunt plătite din banii publici să curețe drumurile dar „sunt luate pe neașteptate” sau „depășite de generalul iarnă” inundații, acolo unde se cunosc de zeci de ani zonele inundabile, dar primarii, autoritățile papă banii și nu iau nici o măsură, trimiși în misiuni în afara țării pentru „onorarea obligațiilor” față de partenerul strategic, dar nu se achită de obligațiile sale de partener egal, ci ne tratează ca pe niște cerșetori oferindu-ne produse de mâna a doua, a treia, pe care oricum nu le mai lua nimeni și le trimiteau la fiare vechi.

– Limitarea unor drepturi și libertăți constituționale (cum ar fi dreptul de a dezvolta o afacere proprie, de a candida la o funcție publică fără a fi suspendat din funcție, de a se întruni, de a protesta, de a se manifesta social, de deplasare fără a da socoteală cuiva și mult altele) de care nici o altă categorie nu mai este văduvită. Dacă ai cazier nu poți să fii militar, dar poți să devii primar sau parlamentar, ministru,  adică să conduci armata în situație de urgență, calamitate, să dai ordonanțe militare sau să faci legi deși tu ai fost condamnat (chiar și cu suspendarea executării pedepsei)  pentru încălcarea legii. Ce țară e asta?

– Echipament de doi bani, care nu ține nici un an, făcut tot la firmele clientelare, care face din tine chelner, ospătar (vezi colecția de toamnă Ciucu) se decolorează și destramă dacă e purtată.

– Tehnică militară care nu te protejează împotriva pericolelor și loviturilor dușmanului (vezi Pyranha  5 care nu au mijloace antitanc) dar aduc bani buni producătorului care a ratat contracte cu alte țări care au sesizat neregulile dar a găsit fraieri care să le cumpere totuși.

O viață întreagă la ordinele clasei politice (pandemii, inundați, alegeri, înzăpeziri, cutremure, mineriade, revoluții) dar și a pupilelor și protejaților  marilor corupți, ajunși  în fruntea armatei prin intrarea în sistem direct pe funcții mari, care habar nu au ce însemnă viața de militar urăsc și disprețuiesc militarul de carieră și fac totul pentru a umili militarii.

– Învățământul militar – distrus, după ani de „facultate militară” absolvenții ies cu diplome de „manager” cu cunoștințe  și aptitudini militare până la genunchiul broaștei plini de „proceduri N.A.T.O.” privind lupta împotriva „teroriștilor” de pe câmpurile de mac, dar neavând habar care sunt și cum se apără granițele țării, sau dacă avem sau nu o doctrină de apărare, că despre tehnica militară din dotare, nu mai e vorba.

– Salarizarea  este de râsul lumii, meseria de militar este cea mai prost cotată pe piața muncii în România, militarul profesionist care conduce, manevrează folosește tehnică de luptă (din ce în ce mai sofisticată) este mai prost plătit decât paznicul de la primăria din Fierbinți. E adevărat, pentru cei cu funcții mari există sporuri, există Oskar, există sporul de „fidelitate” față de clasa politică, sporul de doctorate, sporuri de ”conducere, continuitate la conducere, de pupat mâna, de ”Ghiocel”, care le fac salariile și apoi pensiile „suportabile ”, dar marea masă trăiește și muncește în dispreț și umilință.

– Bagatelizarea sentimentului patriotic este un alt element care descurajează alegerea meseriei de apărător al țării. În condițiile în care termenul a devenit desuet, aproape interzis, pentru că dacă spui ceva despre interesele reale ale armatei române sau României,  sau critici poziția de iobag a militarului român față de interese străine occidentale, fie ele economice, politice, militare sau de securitate, ești considerat  vândut unor „interese străine”  sau chiar trădător. A fi patriot este acum echivalent cu a fi „naționalist extremist” și cum militarii prin definiție este de presupus că sunt patrioți, meseria asta nu mai „dă bine”.

– Vânzarea gradelor militare unor clienți din politică, presă, sau acoperiți ai unor servicii secrete chiar străine, unor artiști, sportivi, protejați ai sorții, pile și pupile, face ca nimeni nu mai privească ofițerii ca pe reprezentanți ai elitei țării ci ca pe niște impostori care li-au luat gradele și funcțiile politic. La parade și sărbători naționale tribunele sunt îmbâcsite de generali în rezervă de mucava, lumea se uită la ei ca la gunoaie și nu mai face diferența între un ofițer cu grade luate pe merit sau unul  care a mânuit la viața lui polonicul sau a întors micii și cârnații pe la bâlciuri sau campanii electorale.  Cine să mai riște să îți aleagă o meserie care este disprețuită mai ales dacă își poate cumpăra gradul fără să mai facă o școală militară?

– Batjocorirea și umilirea militarilor în presa scrisă, vizuală și vorbită, prin prezentarea acestora ca fiind profitori, oameni buni de nimic, care nu produc nimic util societății, decât mănâncă banii „celor ce muncesc în fabrici și uzine” , „au tras în noi 21 -22”, „au omorât bieții mineri” în 90,  iar acum au devenit  „mercenari”, pleacă să lupte pentru alții, nu pentru noi, au pensii și salarii nesimțite. Uită însă cei care spun asta, că în 89 urlau de bucurie că „armata e cu noi”, că la mineriade  se rugau la Dumnezeu să fie scoasă armata pe străzi să îi scape de cozile de topor, că ei înșiși, părinții lor,copii lor, au plecat cu milioanele să lucreze „ca mercenari” în străinătate de bunăvoie și nesiliți de nimeni, nu trimiși prin ordin de ministru și hotărâre a Parlamentului.

– Vinderea/cedarea pe nimic a fostelor cazărmi, terenuri, clientelei de partid face ca perspectiva militară să devină tot mai îngustă. Poate mulți își pun întrebarea de ce să intre în armată, dacă nu o să mai aibă nici cazărmi sau terenuri de instrucție. Cei mai în vârstă, pensionarii militari plâng când trec pe lângă unitățile militare unde și-au făcut serviciul și văd acolo teren viran sau câte un bloc construit de un „dezvoltator imobiliar” care a cumpărat terenul pe nimic  cu bani furați sau obținuți din activități cel puțin suspecte. Pot ei să își mai îndemne nepoții să intre în armată când văd ce s-a întâmplat cu ei, cu armata, cu țara?

Acestea ar fi  o parte din „beneficiile” mai mult decât vizibile ale celui care ar face prostia să se gândească că îmbrățișeze meseria armelor care arată „atractivitatea” acestei meserii în rândul tinerilor. Cel mai bun exemplu și cel mai grăitor al acestei iubiri  și aplecării către această meserie este eșecul lamentabil al programului „rezervist voluntar” care nici după două supralicitări a ofertei nu a reușit să adune nici a zecea parte din suma necesară. Rezerva armatei este la ora aceasta ca și inexistentă iar acest lucru nu mai reprezintă un secret pentru nimeni.

Și dacă tot am adus vorba de rezerva armatei ia să vedem în câteva rânduri care este „oferta” guvernanților pentru cei care au servit Patria, ceea ce ar putea convinge pe cei care doresc să devină militari, că totuși după o carieră în armată în condițiile anunțate mai sus, vor avea o pensie decentă și vor fi respectați. Ca să nu se spună că vorbesc discuții voi prezenta ce s-a petrecut cu actualii pensionari militari în ultimii 10 ani:

Acum 10 ani și-au pierdut dreptul la pensie militară și au fost băgați la grămadă în sistemul pensiilor civile, iar calculul pe baza contributivității s-a făcut pe baza unor criterii stabilite arbitrar pretinzându-se că militarii nu au contribuit la fondul de pensii de stat, deși lunar, ca și tuturor cetățenilor, li  se reținuseră sume considerabile, în aceleași procente, pentru pensie ba mai contribuiseră și pentru pensia suplimentară, o sumă peste  cea stabilită pentru civili, e adevărat plătit prin M.Ap.N. ca angajator, dar forma nu mai contează, important este că contribuiseră. Așa a început primul șut în fund. Ba nu, primul șut în fund a început după „întoarcerea armelor” dinspre Veste spre Est, și ordinul de „restructurare” a armatei, de fapt un paliativ pentru termenul „distrugere” prin care militarii au fost invitați să iasă cât mai repede și cât mai mulți la pensie, indiferent de vârstă, pentru că armata nu era suficient de flexibilă și slabă pentru a permite aducerea contingentelor de „aliați” în țară. Li s-a spus atunci militarilor că dacă ies afară li se vor plăti salarii compensatorii și în plus vor fi ajutați să se „reintegreze” în societate prin programe de reconversie și ajutați să se încadreze cu prioritate, pe măsura pregătirii, în orice structură de stat.

Apoi a urmat lovitura sub centură. S-a dat un o lege prin care pensionarii militari – cei care fie la cerere, fie prin desființarea unităților fuseseră trecuți în rezervă și își găsiseră de lucru în diferite sectoare bugetare – s-au trezit că nu mai pot să primească și pensie și să și lucreze, deși ambele drepturi erau garantate de Constituție și sunt trecute în Declarația Universală privind Drepturile Omului. A început o campanie pe presă mizerabilă prin care militarii erau prezentați drept căpcăunii, vampirii care sug sângele poporului, pentru că le iau pâinea de la gură celor care umpleau cârciumile și se plângeau că nu au de lucru.

Pasul următor a fost  „prorogarea” dreptului la salarii compensatorii pentru pensionarii militari, și numai pentru ei, în timp ce pensionarii civili primeau în continuare acest ajutor. De ce militarii nu? Pentru că au avut încredere în promisiunile făcute la alegerea meseriei de apevist. Discriminarea pensionarilor militari și a militarilor ei a continuat cu L 241/2012, care se pretindea a fi o lege reparatorie și care da, a dat niște drepturi bănești înapoi militarilor, dar a dat și startul înghețării pensiilor militare pentru că statul nu dă nimic fără să ia și a dat cu o mână dar a luat cu două.

În urma unor proteste ale rezerviștilor (cei activi, pe vremea aia, ca și cei activi în prezent nu erau interesați de aceste aspecte) s-a revenit la dreptul militarului de a beneficia de pensie de serviciu. S-a crezut atunci, în noiembrie 2015 să se voteze o nouă lege a pensiilor militare. Dar era prea mult iar guvernanții au trecut la tranșarea ei la nici o lună de la promulgare prin O.U.G. 57. După numai doi ani, o altă lovitură, O.U.G. 59/2017  dă altă lovitură nu doar pensionarilor ci și armatei. A fost anul cel mai negru din istoria armatei Române.

Conducerea armatei a fost decapitată efectiv, prin împingerea spre pensionare, cu o cruzime și indiferență față de starea de operativitate a armatei, integritatea statală și apărarea națională, vecină cu trădarea.  Se urmărea nu doar lovirea pensionarilor și confiscarea unor sume din pensii, ci și „reîmprospătarea” conducerii armatei cu generali și colonei fideli regimului. Primul ministru al vremii vorbea despre o hemoragie în sistemul militar, credeam că va urma un proces răsunător, că șeful S.M.G. va sări în aer, că C.S.A.T. va ține o ședință fulger și va fi oprită decapitarea conducerii armatei, dar lucrurile au mers mai departe. Nu m-a mirat că nu i-a interesat soarta pensionarilor, dar nici a Armatei? Uite că nu, și nici acum nu s-a gândit nimeni să îi tragă la răspundere pe responsabili, semn că i-a durut și îi doare pe toți în partea dorsală, era ordin să se aleagă praful.

A urmat o actualizare a pensiilor militare și toți se bucurau că în sfârșit li se va ”actualiza” cuantumul pensiilor la valoarea soldelor aflate în plată și vor dispărea diferențele dintre generațiile de pensionari. Da de unde, C.P.S. a M.Ap.N. a aplicat după propriile legi procesul actualizării, ajungându-se astfel ca 1+1 să fie egal cu -1.

Au mai trecut doi ani  și după palide încercări disperate și disparate ale unor  asociații ale pensionarilor militari s-a pus de o nouă lege „reparatorie”. Și ca să nu se piardă tradiția, și aceasta – este vorba de PLX 199/2019 – dă cu o mână de fapt doar cu gura și ia cu două mâini. Se scot indexările din calculul actualizării, se prorogă actualizarea la date necunoscute, iar prin articolul care promite să dea ceva dar fără a se preciza cât, se precizează cât se va lua de fapt și anume o sumă de patru ori mai mult decât până la apariția legii, în ceea ce privește vechimea în muncă, printr-un sigur cuvânt, „proporțional”. În plus, se pierd anii de vechime în câmpul muncii realizați după trecerea în rezervă. Este o absurditate, o aberație de neimaginat: acorzi pensie militară pentru anii lucrați înainte de încadrarea în armată, dar nu acorzi același drept pentru anii lucrați după trecerea în rezervă și asta drept pedeapsă (a câta?) pentru cei care  fără vina lor, sau împinși de necesitățile de restructurare a armatei, au trecut în rezervă la o vârstă la care mai puteau munci și au mai și muncit. Practic au fost pedepsiți pentru că au răspuns apelului țării de a ajuta la restructurarea armatei, au grăbit procesul de „modernizare”, au avut încredere în guvern când li s-a spus că vor fi ajutați să se reîncadreze și vor avea toate drepturile garantate de Constituție. Asta au făcut și fac M.Ap.N., politicienii, guvernanții, cu pensionarii militari, cu militarii activi ai Armatei Române.

Având în vedere toate aceste elemente mă întreb și adresez  ministrului apărării naționale, primului ministru, Parlamentului, Președintelui țării următoarele întrebări:

– Credeți că prin toate aceste acte, ați reușit să determinați tinerii să îmbrățișeze cariera militară?

– Credeți că credeți că având în vedere toate aceste acte, meseria de apărător al țării a devenit mai atractivă?

– Credeți că prin aceste acte ați acordat militarilor respectul și aprecierea despre care vorbiți de Ziua Armatei și de care se bucură toți militarii armatelor N.A.T.O. cu care ne-ați pus în linie?

– Credeți că tinerii sunt orbi și nu văd batjocura la care au fost și continuă să fie supuși militarii ?

– Credeți că militarii străini care populează bazele militare care împânzesc vechile cazărmi, poligoane și aeroporturi militare românești, vor apăra România de un eventual atac în baza unui articol care nu a fost niciodată aplicat? Luați exemplul cel mai recent, cel al Greciei.

– Credeți că veți scăpa nepedepsiți? Pentru fiecare faptă există o răsplată iar Dumnezeu, amână, dar nu uită.

– Cât timp aveți de gând să mai batjocoriți Armata ?

Toate aceste fapte, acte, măsuri, au dus și duc la descurajarea, nu numai a celor ce s-ar gândi să îmbrace haina militară dar și a celor care o poartă, pentru că au ajuns la concluzia că e mai bine să iasă la pensie ca civil decât ca militar așa că vor pleca din armată cu prima ocazie, descurajați de modul în care sunt tratați militarii atât pe timpul cât sunt în serviciu, cât mai ales după ieșirea la pensie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*



Scrisoare către Nicolae Iorga (26 martie 1938)

Click aici pentru film




de Gh. D. Constantinescu








  • PARTENERI

/script-homepage.js">'; //} ?>