Un bilanț al reformei curriculare-mondialiste din învățământul moldovenesc

Multă lume de la noi este nemulțumită de situația din învățământ, de efectele reformei curriculare-mondialiste, de Legea învățământului din 1995, de comerțul cu notele, de absența minimei educații pro-naționale. Și de alte vicii. Tot mai supărătoare este discrepanța dintre ciripeala făloasă a promisiunilor de progres pedagogic de la implantarea curriculumui mondialist și realitatea dezastruoasă pentru  societate.

Însă reforma curriculară-mondialistă nu a fost una pur pedagogică, ci politică – afirma K. Okhs. Politicul, cum știm, exprimă interesele cuiva, de undeva. Ale cui interese politice-economice exprima „reforma curriculară”? Considerăm, că politica „reformei curriculare” este modalitatea de perturbare a învățământului cu efecte favorabile, turnătoare de apă la moara  străinilor dominanți-promotori și a clicilor dominante compradore din țara.

Inițiativa „curricularizării” nu a venit de la pedagogimea noastră, ci de peste hotare, de la Banca Mondială. Finanța mondială a impus conținutul modificărilor reformei. Efectele dezastruoase au început să fie vizibile chiar la începutul anilor 2000. Au atenționat asupra perturbărilor pedagogice curriculare Balan G. (1997), Sprânceană  L. (1999), Ponomari T. (2002),  Iacubițchi T. (2002), Botgros I. & col. (2000), Gavriliță G. (2002) ș.a.

Politica curriculară nu urmărește crearea unui învățământ accesibil de cultură generală, ci are o serie de scopuri ascunse. Un scop a fost divulgat de către Leroy Gilbert, care scria: „curriculum-ul este o mașină diabolică de eliminare a celor slabi din circuitul școlii, fără a ține seama de obiecivele actuale ale școlii și ignorând cauzele psihologice sau sociale care explică rezultatele insuficiente”.

Politica tainică curriculară demonstrează anumite realizări în chestiuni de ordin secundar și stricăciuni în chestiuni de primă importanță.

Printre realizările de ordin secundar găsim: scrierea mai elaborată a unor manuale, introducerea unor noi disciplini de studii, șlefuirea didactică a cadrelor pedagogice, utiizarea largă a metodelor de stârnire a interesului față de conținutul predat, practicarea unor noi forme de instruire postuniversitară, sporirea contactelor cu teoria și practica pedagogică de peste hotare, studierea mai profundă și multilaterală a calculatorului.

Defectele reformei curriculare-mondialiste: 1. Imposibilitatea constatării unor realizări pozitive la nivel de sistem; 2. Absența idealului național și educațional – defect principial, dezastruos; 3. Impunerea principiilor din filosofia pragmatismului; 4. Neglijarea aspectului spiritual al reformei; 5. Neglijarea valorilor tradiționale ale culturii românești; 6. Neglijarea existenței crizei sociale și a crizei educaționale în Moldova de Est; 7. „…lipsa motivației pentru învățare, superficialitatea studiului; criza relațiilor sociale cu spațiul universitar; posibilitățile reduse de inserție în societate prin intermediul diplomei universitare” (L. Papuc); 8. Degradarea activității învățătorilor de la statutul clasic de apostoli ai ridicării poporului la statutul de prestatori de servicii pedagogice; 9. Sporirea supraîncărcării didactice a elevilor și a învățătorilor; 10. Absența scopului de formare la elevi a culturii bazale; 11. Absența scopului principal — a etnocentrismului economic-civic românesc.

Aprecierea reformei, în linii generale: „Involuția învățământului”, „reculul învățământului” (I. Izbeștschi). Cât privește plămădirea noii reforme în învățământ, că nu va fi o „implimentare a catastrofei” (opinia dlui I. Popa), ci o schimbare benefica în esență, ne va convinge   doar afirmarea modalităților de depășire a tuturor defectelor și stricăciunilor reformei curriculare-mondialiste.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*