Octogonul geto-dac sau Lumea intermediară dintre cer și pământ

Simbolurile geto-dace sunt mesaje închistate în piatră spre înțelegerea celor ce s-au școlit în arta misterelor. Astfel putem vorbi de celebrul „Trifoiul cu patru foi” (sau Norocosul), de „Crinul getic-împărătesc” și „Trandafirul heraldic geto-dac”, ce apar de acum 2000 de ani pe monumente. Deasemenea simboluri importante sunt craniile și bucraniile (hârcile) împodobite cu ghirlande de flori. Mai avem „Pomul Vieții”, ramurile vegetale din care apar capete de lupi și reprezentări de păsări cuci (pasărea – nepasăre).

Dintre figurile geometrice, de multe ori ne surprinde apariția octogonului. Numărul opt se pune în relaţie cu octogonul – figură intermediară între pătrat şi cerc şi, ca atare, semnifică lumea intermediară, între cea terestră conotată prin pătrat şi cea uraniană, simbolizată prin cer. Cifra opt culcată reprezintă infinitul. Octogonul este simbolul geometric plan al Centrului, prin Centru, după cum afirmă toate tradiţiile, făcându-se legătura dintre Cer şi Pământ. Simbolul geometric plan al Cerului este cercul. Simbolul geometric plan al Pământului este pătratul. Simbolul geometric plan al Centrului este octogonul care face trecerea de la pătrat (Pământ) la cerc (Cer) şi reciproc. Ceea ce este mai interesant este că în ornamentică populară românească acest simbol este întotdeauna legat de Columna Cerului sau Osia Lumii, pe care grecii şi romanii o desemnau ca Polus Geticus, Axis Mundi şi Carmines Mundi; Columnă a Cerului care în plan material simbolizează trecerea de la Pământ la cer şi invers după cum octogonul face trecerea de la cerc la pătrat şi reciproc.

Interesant este, de asemenea, şi faptul că forma schematică a octogonului este rezultatul juxtapunerii a două cruci: crucea greacă (+) şi crucea Sf Andrei (X). Or numele Sf Andrei derivă de la substantivul masculin „andros” care în limba greacă înseamnă Om, iar Om, cum am văzut ceva mai sus, este desemnarea lui Zamolxe ca Stăpân al Centrului şi Rege al Lumii. Tot Ivan Evseev ne mai spune: „Opt este numărul totalităţii şi al echilibrului cosmic, reprezentate prin cele opt direcţii ale spaţiuni (inclusiv geografice) şi prin roza vânturilor: patru puncte cardinale şi patru direcţii intermediare. Aceasta poate semnifica însă şi direcţiile migraţiei hiperboreene, cu carcater civilizator. Observăm în ceea ce priveşte octogonul sau steaua cu opt colţuri o complicaţie care ne determină să ne oprim asupra pătratului ca simbol al pământului. Unind vârfurile celor două cruci vom obtțne două pătrate suprapuse simbolizând un caracter sacral dublu al pământului: Mama Pământ şi Pământul Solar (uranic)”. Şi într-adevăr, tradiţia populară tinde să ne dea dreptate: „Steua Polară (desemnând Polul Ceresc unit de Columna Cerului cu Polul terestru ca Centru al lumii) este Împăratul nostru. Este veghetoarea cerului. Ea e Stejarul Câmpului. Or, Steaua Polară face parte din Ursa Mare, după cum cu caracter ursid era reprezenată şi Diana/Artemis, ipostaza mai nouă şi mai „funcţională” a divinităţii pământului Geea”.

În ceea ce priveşte pământul „solar” vom spune că această denumire se aplică întotdeauna Centrului din care derivă, atât în plan spiritual , cât şi material, manifestarea. Aceast pământ solar în tradiţiile antichităţii se numea Surya sau Siria şi este identic cu Hiperboreea lui Apollo/ Zamolxe. Vine să întărească această imagine tradiţiile româneşti care de fiecare dată … când vor să exprime forţa, măreţia, frumuseţea, luminozitatea, ele (legendele – n.n) folosesc cuvântul sur: Calul sur, Vulturul sur, munţii suri…Or în limba română modernă sur înseamnă cenuşiu ceea ce nu corespunde deloc sensului citat de noi…Noi socotim că în realitate acest sur este Soarele în limba primordială. Afirmăm chiar că „întunecarea” cuvântului ne convinge, căci ea corespunde „întunecării” inerente legii de desfăşurare a ciclului. Prin urmare şi octogonul este un simbol care legitimează tradiţia românească ca urmaşă directă a celei pelasgo-hiperboreene.

Existența unei lumi intermediare între cer și pământ poate fi justificată și ca un pandant al existenței Purgatoriului, ca zonă intermediară între lumea noastră și Infern.

Octogonul apare în mormântul lui Dromichete din Sveștari (Bulgaria) ca trandafiri cu opt petale întercalați cu bucranii de bouri. Apare deasemenea în Sanctuarului Marilor Zei din Insula Samothrace prin trandafirul cu opt petale, apoi pe inelul cu criptogramă al cavalerului îngropat în Biserica Domnească din Curtea de Argeş (steaua cu opt colțuri și denumirea egipteană de Stea (AEKIMU)), semn pandant și cu octogonul aflat pe metopele Monumentul de la Adamclisi, unde apare alăturat pătratului. Simbolul stelei cu opt colțuri mai apare și pe stema mușatină a Moldovei, dar și pe celebrele porți maramureșene.

Pătratul, rombul, steaua cu şase colţuri şi steaua cu opt colţuri şi cercul sunt figuri geometrice folosite în mod surprinzător în decoraţia picturii de la Biserica Pătrăuţi (jud. Suceava). Biserica medievală a Pătrăuţilor a fost construită în anul 1487. Ea este considerată a fi cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se mai păstrează astăzi în forma ei originară. Aici, în spaţiul dintre pardoseală şi primul registru iconografic (spaţiu dedicat de obicei draperiei sub formă de perdea) se află o interesantă înşiruire de motive geometrice alese aparent aleatoriu. Acest ansamblu decorativ inedit pentru Moldova a fost observat de istoricii de artă, care l-au asemănat motivelor geometrice bizantine din mozaicurile parietale. Astfel, sub icoana Coborârii la iad din naos, icoană ce substituie în cultul ortodox icoana Învierii, la nivelul draperiei este pictată o stea cu opt colţuri înscrise într-un cerc. Or, este cunoscut faptul că Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, considerată şi glorificată liturgic ca a opta zi. De asemenea, autorii de teologie plasează parusia şi învierea oamenilor în a opta zi dumnezeiască, atunci când ziua a şaptea în care se desfăşoară istoria se va fi terminat. Din punct de vedere simbolic, pătratul este asociat dimensiunii telurice a creaţiei. Stelele cu şase şi opt colţuri sunt figuri geometrice de tranzit între pătrat şi cerc. Dintre acestea, mai des folosită este steaua cu opt colţuri. Semantica acestei figuri este strâns legată de ziua a opta, ziua eshatonului (sfârşitul lumii). În arta creştină, această semantică însoţeşte şi figura geometrică a octogonului. Întâlnit de asemenea în banda decorativă de la Pătrăuţi, octogonul îşi face cunoscută prezenţa în arta creştină cel puţin din secolul al IV-lea după Hristos. Eusebiu de Cezareea scrie despre construirea de către Constantin cel Mare a unei biserici în formă de octogon în Antiohia. De asemenea, Sf. Grigore de Nyssa descrie, în scrisoarea a XVI-a „Către Amphilochius”, arhitectura unei capele pe care el o construise. Descrierea este foarte amănunţită din punct de vedere tehnic şi este interesant de urmărit cum Sf. Grigore se foloseşte de imaginea geometrică a crucii şi a cercului pentru a descrie planul octogonal. Primele biserici octogonale erau folosite ca mausolee pentru mormintele martirilor, deci simbolul geometric este legat de ideea de aşteptare a învierii generale.

Octogonul, oriunde apare pe scara timpului istoric, de acum peste 2000 de ani și până astăzi, sau în orice zonă geografică românească, se dovedește a fi un simbol nemuritor ce ne „vorbește” de lumea intermediară dintre cer și pământ.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*