Luptă, iubire şi zbatere…

În viaţă există sălcii şi stejari, există oameni care vegetează într-o dulce împăcare cu sine însuşi, dar există – ce-i drept mai rar – şi spirite veşnic neadormite, aflate în căutare. Aceste spirite par, tot timpul, ancorate într-o raţiune de a fi pentru ceilalţi, slujind un ideal care, pentru unii, ar putea părea desuet. Un astfel de Om este şi profesor doctor în ştiinţă militară Aurel Pentelescu. Omul te cucereşte de prima dată prin bonomie, solicitudine şi, nu în ultimul rând, prin umanism, pe care îl resimţi profund. Am introdus intenționat repetiția omeniei, nu numai pentru că se cuvine!, ci și ca o caracteristică a Domniei Sale. Dacă vorba-i este deopotrivă sinceră şi subtilă, rezonantă şi profundă, acidă uneori şi delicată mai ales, potrivită cu împrejurarea, care așa se modelează cu firea sa, ca o cristalină oglindă complexă a firii de luptător, răzbătător, a unui metodist cu finalitate practică.

Cu bune, cu rele, viaţa trece în ritmul pe care noi îl impunem. Şi la un moment festiv (75 de ani n.n. – material scris în 2015) – facem bilanţul faptelor, a căror constatare doar o punctăm. Într-o astfel de postură se află distinsul nostru profesor doctor Aurel Pentelescu. Ca unul care am colaborat, ani mulţi, pe tărâmul inspirat de muza Clio, cu substanţiale foloase pentru noi, l-am cunoscut în mai multe ipostaze: de profesor universitar, de pasionat cercetător, de mesager al adevărului istoric şi de Om. Pentru toate aceste ipostaze merită consideraţie şi stimă, felicitări şi urări de bucurie, sănătate.

Prima colaborare cu prof. Aurel Pentelescu s-a materializat într-un articol publicat în Revista „Unu”, a colonelului dr. poet orădean Ioan Țepelea, articol cu referire la Pădurea Eminescu, plantată cu 10.000 de brazi, în localitatea Racșa (vizibilă de la șoseaua Satu Mare – Baia Mare) de către soldații generalului Georgescu P. Ion, (comandant al Diviziei 20 Infanterie, dislocată pentru apărarea frontierei de Vest a României Mari), în 1939, la 50 de ani de la comemorarea morții Luceafărului.

Volumul de versuri, „Apa din pumn”, semnat de prof. univ. Dr. Aurel Pentelescu, este dedicat memoriei soției, Aurelia (1946-1994), la 50 de ani de la căsătorie şi, potrivit extraselor din „Ziua lupului singuratic” (2009), Volumul, cuprinde un mănunchi de trăiri lirice, care, devenite versuri ordonate cronologic, s-au tipărit la 70 de ani ai autorului. Ar fi vrut, zicea poetul, să „pictez versurile” deoarece verbele scrise, rostite nu au căldura din culoare.

Omul, Aurel Pentelescu şi-a ales un drum sinuos, dar spectaculos: cel al ofiţerului instructor şi educator, formator de personalităţi. Un drum dificil, complex, care necesită răbdare, sacrificiu, dăruire şi iubire. Pentru că fără iubire, respect şi apreciere nu se poate face nimic. De aceea a cucerit spiritul tânăr, fiind el însuşi tânăr sufleteşte. Oferă exemplu, crezând cu tărie în ceea ce face, până la obsesie. Obsesia perfecţiunii academice. Indemnul permanent: întotdeauna se poate, iar dacă ai căzut, sigur te vei ridica. Aceasta filosofie de luptător am simţit-o în atitudinea distinsului profesor.

Se spune că sunt oameni pe care nu-i cunoşti, dar ştii că îi preferi. Sunt oameni despre care nu ai aflat nimic, dar când îi zăreşti îţi inundă sufletul cu lumină. Sunt oameni pe care vrei să-i creionezi, dar nu găseşti cuvintele potrivite. Sunt oameni cu care deşi nu te întâlneşti zilnic, atunci când se întâmplă îţi fac viaţa o sărbătoare. Sunt oameni de la care poţi culege, în fiecare clipă, vorbe bune, sprijin, sfinţenie, bucurie. Sunt oameni capabili, de o aşa mare inteligenţă, încât te simţi bogat să stai de vorbă cu ei. Sunt oameni atât de gingaşi în prietenia pe care o oferă, încât te simţi o comoară neşlefuită. Într-un asemenea peisaj psihologic se încadrează şi domnul profesor doctor Aurel Pentelescu. La biografia sa domnul comandor Aurel Pentelescu poate inventaria prietenia declarată şi pe aceea nemărturisită, a acelora care nu i-au spus-o deschis, precum şi a acelora care i-au găsit câte un cusur, căci nimeni nu-i perfect.

Semnatarul acestor rânduri, care a făcut ochi în urmă cu 60 de ani, are toate motivele să se confeseze că anii 1993 – 2014, pe care i-am petrecut, fie şi sporadic în prejma şi alături de magistrul comandor profesor doctor Aurel Pentelescu, se constituie în una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa şi activitatea mea ştiinţifică, ca slujitor de Clio. Mi-a oferit din prima clipă, cred că fără să ştie, respect, apreciere, încredere, bunătate, sinceritate. M-a învăţat şi determinat să fiu o fărâmă din el. Este omul care are în suflet multă dragoste faţă de semeni. Este omul dedicat cercetării şi scrisului clipă de clipă, omul care nu are orar, pentru că este permanent concentrat pe activităţile calendarului de scris, încercând de a găsi mereu strategii, soluţii, calea cea mai bună. Este omul care are curajul de a-ţi spune când greşeşti, de a te ajuta să te corectezi. Este omul care ştie cum să te facă să te simţi admirat pentru o realizare sau copleşit de o greşeală. Este galant, elegant, meticulos, foarte atent la detaliile semnificative, detalii ce definesc până la urmă profunzimea atitudinilor domniei sale.

Ce poate fi mai edificator, în acest sens, decât crearea şi implementarea unei strategii, care a durat mai bine de zece ani, precum şi angajamentul devenirii noastre în viitor. Acesta este motivul încercării şi reuşitei de a reuni, peste vreme, între coperţile a 10 volume de „Pietre de Hotar”, studii şi cercetări relative la „Frontiera de vest în istoria contemporană a României”, care de-a lungul anilor brevetează ceea ce s-a petrecut mai important în instituţiile culturale bihorene. Toţi cei care au zidit şi au investit ştiinţă şi suflet, care şi-au făcut datoria, care au ars pe altarul Zeiţei Clio, care au trudit în arhive şi biblioteci şi s-au bucurat atunci când lansam la Oradea câte un volum, sunt mândri de acest proiect. Tot ceea ce regăsim în acest demers este rodul gândirii iniţiatorului de formaţie şi profesie academică, o fărâmă din sufletul şi plăcerea filosofică şi poetică a celui dus cu sine „ca un călător/ pornit spre zorii de aur”… însetat de luptă, iubire şi zbatere – Aurel Pentelescu.

În ce mă priveşte am a-i mulţumi, în modul cel mai respectuos, ca şi familia mea, care a fost chestionată la orice dialog purtat ca între prieteni, cu deferenţa de rigoare. Această prietenie oferită de distinsul profesor mă onorează şi m-a determinat să mă alătur oricărui demers intelectual confortabil din preajma Domniei Sale. Este un Om de mare încredere, capabil de respect şi de admiraţie. Este extrem de dinamic, dar şi foarte sensibil în acelaşi timp, de altfel ca orice poet.

Cu mult tact pedagogic, de un rar rafinament, în calitatea prestaţiei didactice, prin ţinuta ştiinţifică elevată a cursurilor academice, prin propriile demersuri ştiinţifice, domnul comandor profesor doctor Aurel Pentelescu, a contribuit decisiv la păstrarea curată a spiritului militant, al adevărului potrivit căruia ţara aşteaptă de la noi cinste, suflet, muncă, inimă caldă, pentru ce e bine şi liber de orice patimă. În toate luările de poziţie profesorul cere suflet cultivat, întărit prin cultură românească, cu cât mai multă ştiinţă şi forţa argumentului documentat. Ne-am întâlnit, în mod oficial (eu îl cunoşteam din Academia Militară, unde între 1982-1984 am fost elev-student, în clasa prof. univ. dr. Jipa Rotaru) în biroul Directorului Muzeului Militar Naţional Bucureşti, Jipa Rotaru în 1993. De la prima întâlnire absorbeam dialogul. Mi se părea fascinant să am un interlocutor cu viziune, cuprindere şi orizont atât de vast. Eram nerăbdător să revin în capitală şi să pot profita de un ceas de dialog cu prof. dr. Aurel Pentelescu.

Am fost onorat de invitaţia ce mi-a făcut-o pentru o cină la casa Domniei Sale, când am vorbit mult şi despre câteva dintre preocupările noastre comune. Serile începute de vreme se sfârşeau târziu în noapte. Cina era doar un pretext. Dar, pun mărturie că prof. dr. Aurel Pentelescu este şi un gospodar-bucătar iscusit. Bucatele alese erau cu multă atenţie şi mult suflet gătite şi cu plăcere oferite. Într-o asemenea seară, repetată de câte ori veneam în Bucureşti, s-a născut ideea sesiunilor ştiinţifice anuale, finalizate cu „Pietre de Hotar. Şi pentru idee, şi pentru susţinere şi pentru prezenţa la Oradea, – fie şi numai pentru sfaturi – se cuvine să-i adresez la ceas aniversar respectuoase mulţumiri! Şi nu o fac din complezenţă, ci din inimă, căci merită!

Relaţia de colaborare s-a adâncit şi statornicit cu timpul. Sunt mândru să spun căci la multe sărbători şi aniversări am fost răsfăţat cu „o capodoperă” (cum le numea cu umor) a domniei sale, şi câte o epistolă extrem de frumoasă (neavând acordul autorului nu voi divulga din corespondenţa personală). Voi cita doar câteva fragmente din dedicaţiile pe care mi le-a făcut pe lucrările oferite: „…neuitatului meu prieten C.M. toată dragostea şi aleasă preţuire din partea autorului, cu mulţumiri pentru sprijinul dat în elaborarea acestei lucrări, La mulţi şi fericiţi ani! (Buc. 15.dec. 2002)”, „[…] prieten, de departe, neuitat în minte şi suflet, dr. C.M., Oradea Mare. Alese doriri de bine pentru el şi familia sa de Sfintele Sărbători. La mulţi şi fericiţi ani! (Buc. 29.nov. 2010)”, „…Acest produs istoriografic la împlinirea a 70 de ani de la intrarea României în războiul pentru eliberarea fraţilor de peste Prut… Lucrarea lansată la 17 iunie 2011 la Ziliştea (Boboc), Buzău, exact acolo de unde au plecat bombardierele în noaptea de 21/22 iunie 1941. La lansare am trăit momente de mare înălţare sufletească. Nu credeam că voi trăi o astfel de zi. Mulţumesc Doamne! Cu drag, (Buc. 24.06 2011), […] P.S. M-aş bucura să ai răgazul să citeşti această „capodoperă”. Versurile le-am scris nu ca moft, ci ca mod de a mă apăra de mizeriile vieţii, destule. De fapt, le-am scris când ele s-au cerut a fi scrise. Deocamdată o carte unicat în istoriografia română (Buc. 28.11 2013)”. Aceste rânduri scrise din suflet, cu sinceritate şi dragoste mă onorează, după cum preţuiesc distincţia şi nobleţea caracterială a distinsului profesor camarad.

Conversaţia telefonică, purtată de regulă la ore târzii, ne mai scotea din monotonia sau/şi încordarea de la masa de lucru, pentru ca apoi îndemnurile reciproce să genereze noi energii. Cetatea Bihariei,  al cărei secretar de redacţie sunt, a fost un frumos şi durabil proiect ştiinţific pe care profesorul dr. Aurel Pentelescu l-a sprijinit cu idei, studii şi articole valoroase. De altminteri prezenţa domniei sale la manifestările ştiinţifice organizate la Oradea au aureolat reuniunile noastre. După cum şi călătoriile pe trasee turistice şi eroice la Salonta, Tinca, Beiuş, Stâna de Vale, Peştera Urşilor, Ştei, ori Mănăstirile Izbuc şi Sf. Cruce au fortificat idei şi simţăminte. Pe „frontul” istoriografic ne-am intersectat la Bucureşti, Constanţa, Piteşti, Oradea şi de fiecare dată observam un oftat şi un regret că ne-am întâlnit atât de rar la Oradea Mare!

Mi-a deschis şi împrumutat cărţi, din biblioteca Domniei Sale, necesare pentru teza mea de doctorat. M-a dojenit când n-am argumentat suficient tezele lansate. Mi-a fost un real îndrumător. A devenit aproape o obişnuinţă de a ne auzi periodic. De ce mai sunat Costele, ce mai fac ai tăi? Doar aşa să mai ştiu cum sunteţi, ce mai faceţi, replicam. Îl descoseam eu apoi despre proiecte, etc, şi pentru ca să-i mai smulg o promisiune de prezenţă la Oradea, ori pur şi simplu că îmi era dor de un dialog, sau ca să-i urez de sărbători şi negreşit să-l colind la Crăciun.

Luaţi şi mânaţi de preocupări cotidiene nu întotdeauna remarcăm că, cel de lângă noi, se dăruieşte meseriei sale, pentru care se consumă ca o lumânare arzând, şi că îi datorăm măcar un minim de recunoştinţă. Şi mai ales când avem un model de urmat. Şi atunci când avem pilda unor profesori erudiţi, cum este şi cazul nostru, parcă suntem zgârciţi în a le recunoaşte, măcar, meritele incontestabile!

Păstrez o frumoasă amintire fiecărei întâlniri pe care am avut-o cu profesorul dr. Aurel Pentelescu. Discret şi distins, modest şi elegant, om al faptelor, călător neobosit pe cărările Bihariei cunoaşte spiritul locului căci s-a apropiat deopotrivă de cărturari şi de săteni ca un adevărat cavaler băştinaş. Apreciem că întreaga activitate şi rezultatele muncii îl recomandă pe domnul profesor dr. Aurel Pentelescu, mai mult decât am exprimat-o noi în câteva cuvinte, la obţinerea coroanei recunoştinţei. Nutrim convingerea că aprecierile noastre se vor unii cu ale altor camarazi de pe tărâmul muzei Clio fapt pentru care dorim să aveţi ani mulţi, cu sănătate, putere de muncă pentru finalizarea proiectelor ce vă aşteaptă la dunga orizontului.

Şi chiar dacă nu mi-l pot imagina altfel decât în explozie iminentă de idei, trăind pe o lamă de cuţit între două proiecte editoriale sau chiar dacă ştiu că este atât de greu de suportat şi aproape imposibil de ţinut pasul cu el, nu mă pot abţine să nu mă gândesc la profesorul doctor Aurel Pentelescu altfel ca la familia mea binecuvântată.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*