Râsu’ plânsu’

Motto: Nichita Stănescu avea dreptate…*

Țara se năruie și noi „covim” la ,,tembelizor”. Partidul mamă, tată și afinii, ne anunță prin gura ne înțărcată a ,,mini-struțului” de (la) finanțe, acela care a băgat capul în nisip când a fost la o mustață de salatiera de premier, ne spune că economia doduie ca în clanul Duduienilor, iar noi am trecut de „xxxia” filosofică a domnului Liiceanu la ,,pandexxxia” generalizată și cu mască.

Noi nu privim la politica externă, toți vrem ,,o țară ca afară” și, din acest motiv, motivat (!), am exportat țara afară, chiar și de pe orbită, prin politica externă care a format „alterne interne și eterne”. Ce ne pasă nouă (care suntem vechi) ce se întâmplă în Belarus, sau ce ne pasă nouă dacă anarhia salvează nebunia în America?!… Principalul scop este ca domnul Câțu să se împrumute iar economia noastră să fie pandemia noastră. Dacă scriam: „ca Câțu” dădeam în altă dandana, de Agamiță Dandanache. Deci: economia merge ca unsă, partidele, cu cel mai iubit fiu, ne conduc „pas cu pas”, și pas peste nas, de la extaz la catafalc.

Privesc la televiziuni cum multe nume noi sunt înscrise pe afișele electorale. O franțuzoaică ne „bechtel-uiește” și umilește după ce a dat tun după tun și salvă pentru salvă ca să ne mai soarbă întru’ gloria unei înțelegeri de castă „mucușorească”. Trăim într-o lume veselă, noroc că „marele Salam” ne cântă și încântă… Am trecut de la salam cu soia la salam cu pian pentru că mai marele polițiștilor este îndrăgostit de banii care picură interlop și „intergalop”. Banii nu au miros, banii au doar valoare, iar pentru funerarii a fost necesară o întâlnire de taină între cele două entități egale în grad și număr: interlopi, polițiști.

Râsul, plânsul nostru și veselia…!

Partidele de pe tușă sunt la încălzire și fac o miuță în pas de dans cu partidele de la vârful pandemiei. Mă gândeam la Ciolacu cum la „ciolanis” trage în așa fel ca tușa să rămână liberă și neatârnată. Partidul meu cu parandărătul tău fac împreună un nimic cu diurnă.

Ani-Sie vorbește despre școală, mini-struța supra numită „pepsiglas”, orice problemă se rezolvă prin „distanțare socială” cu plexiglas. Și cum distanțare socială? Adică eu nu mă compar cu tine, tu un vârf al intelectualității răpuse iar eu un neica nimeni?! De parcă distanțarea fizică în această perioadă nu era suficientă, doar distanțarea socială ne salvează în acestă pandemie, dar vă rog nu supărați stăpânii că vor lovi cu paltonul de capota mașinii ca să înțelegeți că de aici nu se mai trece, peste apa rece…!

Despre pensionari nu vorbesc, a vorbit domnul cu „mustață fără salatieră” de la nivelul dumnealui de miliardar cu rachetă de tenis, la nivelul nostru care avem în picioare gumarii pingeliți. El a spus cu înalt avânt „miliardăresc” : de unde domnule să dea guvernul, el poate doar să ia…!

Au dreptate: distanțare socială este cuvântul cheie, pensiile pot fi micșorate ca să nu fie mărite iar cele speciale să rămână cum s-a decis. Decis acesta, parcă era și un insecticid, așa îmi aduc aminte. Se folosea la stârpirea dăunătorilor de tot felul. Dar cine să „decidă” dacă avem nevoie de „Decis”…?

*

*Pleoapă cu dinţi, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate…

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescenţa mea,
dublând nefiinţa acestei secunde
cu nefiinţa ei de cândva.

Ah, râsu’ plânsu’
ah, râsu’ plânsu’
mă bufneşte când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu’ plânsu’
ah, râsu’ plânsu’
în ochiul lucrurilor reci
şi-n dintele lor muşcător, ca şi sceptrul
neinventaţilor regi. (Nichita Stănescu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*