Muza necunoscută a lui Vasile Alecsandri

Iubirea lui Vasile Alecsandri pentru Eliza Sturdza (Hurmuzaki) se dezvăluie din poeziile și proza poetului, precum și din corespondența lui Vasile Alecsandri cu frații Hurmuzaki. Datele inedite privind relația poetului cu Eliza Sturdza (Hurmuzaki) au fost obținute, din studiul și cercetările efectuate pentru cunoașterea vieții și activității Elizei Sturdza, înmormântată lângă biserica din Dulcești, la circa 10-12 kilometri de satul Mircești, unde Vasile Alecsandri a locuit, a creat și unde este înmormântat.

În 1839, Vasile Alecsandri se întoarce în țară, de la studii din Franța. După o vizită în Italia împreună cu Nicolae Docan şi Costache Negri, ajung la Viena unde „se întâlnesc cu bucovinenii Constantin Pruncu, Alexandru şi Doxaki Hurmuzaki. De la Viena V. Alecsandri se îmbarcă pe un vapor pe Dunăre, debarcă la Galați și apoi se îndreaptă spre Iași. Alexandru Hurmuzaki va deveni un „devotat prieten  al lui V. Alecsandri”. Pe fratele acestuia, Gheoghe Hurmuzaki (1817 – 1882), poetul l-a cunoscut tot din anul 1939, căruia Alecsandri, îi zicea „Gheorghiţă”.

Constantin Hurmuzaki a venit în Moldova, în anul 1840, la Dumbrăveni, angajându-se la Costache Balș, prietenul său de pe timpul studenției la Viena și care avea proprietăți atât în Moldova cât și în Basarabia. În 1840 Constantin Hurmuzaki descoperă documente istorice în arhivele din Chișinău și Odesa, iar Kogălniceanu i le cere pentru a fi publicate în „Dacia Literară”. Se pare că în aceste împrejurări l-a cunoscut Vasile Alecsandri și pe Constantin Hurmuzaki, cu care a rămas în relații apropiate și care i se adresa, în corespondență, „Dragul meu Vasilică”.

În anul 1840, poetul face diverse deplasări, cunoscute fiind călătoriile în diferite puncte ale Moldovei, unele fiind consemnate în  Albina românească, la Fălticeni (20-26 iulie și 2 noiembrie), la  Botoşani (8 decembrie) și la Piatra.

În anul 1840, a cunoscut-o V. Alecsandri pe Eliza Hurmuzaki, după cum rezultă din fragmentul nuvelei „Margărita”, publicat în anul 1880, sub denumirea „Papagalul simpatic”, care are un „caracter atât de profund autobiografic”: Vasile Alecsandri fiind în nuvelă tânărul Alexis V., iar tânăra de care se îndrăgostește este Eliza, deși în nuvela „Margărita”, scrisă în anul 1870 și nepublicată în timpul vieții, eroina poartă numele de „Mărgărita”. Eroina Eliza din Papagalul simpatic a constituit un indiciu, pe baza căruia s-a stabilit că misteriosa Margărita, din scrierile lui Vasile Alecsandri, ar putea fi Eliza Sturdza (Hurmuzaki), care a locuit cu părinţii în Bucovina, la Cernauca, până în anul 1844. Se poate emite o primă ipoteza,  că V. Alecsandri a cunoscut-o pe Eliza în Moldova, Eliza venind să-și viziteze fratele, Constantin, la Dumbrăveni în Moldova, probabil împreună cu mama sa, care n-a „putut înțelege de ce fiul ei cel mare, mândria familiei, a trebuit să plece din casa părintească fără a-și lua rămas bun”.

Se poate emite și ipoteza că Vasile Alecsandri a cunoscut-o pe Eliza în Bucovina, la Cernauca, cu ocazia unei călătorii pentru a se întâlni cu unii din frații Hurmuzaki, pe care-i cunoscuse din 1839, cât și pentru a cunoaște Bucovina, luând în considerare pasiunea lui Vasile Alecsandri pentru călătorii.

În acest an s-a înfiripat dragostea lui Vasile Alecsandri pentru Eliza. Se pare că şi Eliza a nutrit faţă de Vasile Alecsandri sentimente de dragoste, însă nu i-a răspuns în aceaşi măsură poetului, datorită credinței și educației sale religioase, cât și datorită părinților care își impuneau punctul lor de vedere, privitor la căsătoria copiilor.

Dragostea lui Vasile Alecsandri pentru Eliza Hurmuzaki a fost o dragoste neîngăduită. În anul 1844 poetul își exprimă în versuri tainica durere pentru iubita pierdută în două poezii, nepublicate în timpul vieții poetului, când Eliza, sărmana floare, a fost obligată să se căsătorească cu logofătul Gh. Sturdza, cu peste 31 de ani mai în vârstă decât ea. Poetul se resemnase, oarecum, în urma dragostei pierdute. Tainica și trista iubire din viața lui Vasile Alecsandri din anul 1844, va fi urmată de alte două iubiri, care se vor sfârși, de asemenea, trist și dureros pentru poet.

A urmat apoi iubirea tristă, dar care nu a fost tainică, cu Elena Negri, sora prietenului său Costache Negri, pe care V. Alecsandri a cunoscut-o tot în anul 1840, atunci căsătorită cu Vârnav-Liteanu, de care a divorțat în anul 1843. Elena Negri va deveni marea iubire a vieţii lui, după ce o va reîntâlni în anul 1845. A fost o dragoste reciprocă, Elena răspunzându-i cu aceleași sentimente de iubire la dragostea poetului: iubesc și sunt iubit.

Vasile Alecsandri a fost implicat în evenimentele revoluționare din anul 1848, când a trebuit să părăseacă  Moldova. A ajuns în Transilvania, la Brașov, iar de aici în Bucovina. La Cernauca, o va reîntâlni pe Eliza, căsătorită cu logofătul Gh. Sturdza. Poetul va pleca tot în acel an în Franța, cu misiunea de a pleda cauza revoluționarilor pe lângă guvernul provizoriu al Franței.

La Paris poetul o va cunoaște pe frumoasa actriță franceză, Dridri, de care s-a îndrăgostit. Această iubire s-a încheiat tot trist, Didri decedând în anul 1851. În  anul 1849 se întoarce în țară și revine la dragostea dintâi, pentru EÎn 1844, când Eliza Hurmuzaki își luase zborul, prin căsătorie cu logofătul Gheorghe Sturdza, Vasile Alecsandri deplângea soarta Elizei, probabil, suspinând și mărturisindu-și în sine: iubesc dar nu-s iubit.

Flacăra iubirii poetului pentru Eliza nu s-a stins, iar peste ani s-a reaprins mai intens.

Vasile Alecsandri nu a dezvăluit niciodată iubirea pentru Eliza Hurmuzaki, întrucât Eliza nu a răspuns chemării inimii lui și pentru că „Doamna Eliza G. Sturdza …acel ideal de vestală de la Dulceşti impune tăcere, …prin acel aer de bunătate şi blândeţe cuceritoare. Se mai cunoște că Vasile Alecsandri ascundea cu grijă un sentiment de dragoste rănită, având natura cea mai echilibrată din lume. Nici o însușire sufletească disproporționată, și cu atât mai mult fantezia și sensibilitatea, cele două pârghii ale romantismului..

Părinții Elizei și-au impus punctul lor de vedere în mariajul copiilor, atât a băieților și cu atât mai mult a fiicelor. Constantin Hurmuzaki, fiul cel mare, a părăsit Bucovina în anul 1840 și s-a stabilit în Moldova, întrucât tatăl său, Doxaki, i-a interzis să se căsătorească cu frumoasa Elena Petrino din Vășcăuți, fiica lui Apostolo Petrino. Constantin Hurmuzaki nu s-a mai căsătorit. Este posibil ca exigența părinților, față de fiul lor Constantin Hurmuzaki, să fie o explicație a faptului că și frații Eudoxiu și Alexandru Hurmuzaki au rămas celibatari.

Eufrosina Hurmuzaki (1820-1891) s-a căsătorit în anul 1837 cu Petre Petrino, de vârstă apropiată cu Eufrosina, cu consimțământul familiei, având în vedere că ginerele întrunea toate condiţiile de poziţie, de avere şi de bună educaţie.

Eliza Hurmuzaki s-a căsătorit, în anul 1844, cu influentul boier din Moldova, marele logofăt Gheorghe Sturdza, fost pretendent la tronul Moldovei, stabilindu-se cu domiciliul la moșia din Dulcești, ținutul Roman. Căsătoria Elizei s-a făcut, din interes și la îndemnul părinților, întrucât: prin această căsătorie, Eliza Hurmuzaki reintra în posesia moșiei Dulcești, moșie care a fost în proprietatea familiei Hurmuzaki între 1775 – 1804, iar ginerele, logofătul Gheorghe Sturdza, nu avea urmași în urma decesului primei sale soții, în anul 1844; În perioada 1843-1845, Doxaki Hurmuzaki trecea printr-o mare criză financiară, situație dovedită și de scrisoarea lui Eudoxiu Hurmuzaki către fratele său Constantin, din decembrie 1843, că se găseşte de două luni acasă la Cernauca şi că nu poate pleca la Iaşi din lipsă de bani. Anul 1844 l-a petrecut acasă la părinți. Dar în primăvara lui 1845 îl găsim la Dulceşti, judeţul Roman, la sora lui Eliza şi cumnatul Gheorghe Sturdza.

Între Hurmuzăkești și Sturdzești erau relații vechi și apropiate, întrucât ascendenți ai Sturdzeștilor au stăpânit moșia Cernauca între anii 1741-1765, iar, așa cum am arătat mai sus, Hurmuzăkeștii au fost proprietarii moșiei Dulcești, în perioada 1775-1804, iar în al doilea rând, relațiile între cele două familii s-au fundamentat pe convingeri și idealuri comune.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*