Eliza Sturdza și culegerea poeziilor şi cântecelor naţionale

După venirea Elizei Sturdza în Moldova, „la Dulceşti înfloresc trandafirii culturii”.. Eliza Sturdza, îndemnată de Vasile Alecsandri, s-a îndeletnicit şi cu adunarea folclorului din zonă pe care l-a transmis apoi acestuia. Printre poeziile populare, publicate de către bardul de la Mirceşti în volumul „Poezii populare”, sunt şi poezii culese din satele Dulceşti, Corhana, Cârlig etc., unele identificate pe baza titlurilor celor 12 arii naţionale româneşti dedicate doamnei Eliza Sturdza („à Madame Elise de Sturdza”), transcrise pentru pian de către compozitorul Charles Mikuli, după ce a ascultat cântecele din zonă. Este posibil ca şi poezia „Cânticul răzeşului” să fi fost culeasă de către Eliza Sturza de la răzeşii din satele Cârlig şi Briţcani – sate de răzeşi de lângă Dulceşti – care, în anul 1805, s-au judecat la Divanul din Iaşi cu vornicul Teodor Balş, iar între anii 1814 – 1837, s-au judecat cu alţi urmaşi ai vornicului Grigoraş Cârlig, în urma răpirii Basarabiei din anul 1812: „Frunză verde de cireş;/ Lung e drumul pân la Ieşi.”… Ani întregi m-am judecat/ Şi nimic n-am câştigat”, întrucât unele moşii pentru care se judecau erau în acei ani în Basarabia răpită de ruşi (moşiile Oncăuţi şi Hotin) şi unde trebuiau să ajungă, așa cum rezultă din versurile: „Lung e drumul şi bătut / Din Siret şi pân-la Prut!”.

Vasile Alecsandri se afla în relații apropiate cu frații Alexandru, Gheorghe Hurmuzaki care locuiau în Bucovina, precum și cu Constantin Hurmuzaki și sora lor Eliza Sturdza, care locuiau la Dulcești, la o distanță de circa 10-12 kilometri de Mircești: „Între Mirceşti şi apropiaţii Dulceşti, unde locuia sora lui Hurmuzaki, Săftica, …erau raporturi aproape constante, ca şi între  Dulceştii şi Cernauca Hurmuzăcheştilor”.

Eliza Sturdza, îndrăgind melosul popular, s-a preocupat, așa cum am arătat mai sus și pentru a aduna cântecele naţionale din ţările locuite de români. Compozitorul Carol Miculi a venit la Dulceşti, adus de Consantin Hurmuzachi, iar Săftica i-a înlesnit contactul și cu lăutarii, ciobanii şi alţi interpreţi din zonă, pentru transpunerea cântecelor româneşti pe note.

Din scrisoarea lui Constantin Hurmuzachi către G. Bariţiu, de la 5 oct. 1851, „se vede că ambele sale surori, doamnele Eufrosina şi Elisa, continuă colecţiunea cântecelor româneşti şi punerea lor în note, începută din a. 1849, luând spre acest scop artişti aleşi, pe care-i plătea în mod splendid. Până acum acest rar talent (artistul Mikuli) au transcris sub nemijlocita asistenţă şi îmboldire a mea şi a surorii mele Săftica (Eliza, Elisabeta), după executarea celor mai buni lăutari ce i-am adus din toate părţile mai bine de 36 de cântece naţionale, din cele mai frumoase, care curând se vor trimite la Lipsca. De nu asistam şi eu şi soră-mea, dânsul fiind cam leneş, nu compunea nici trei cântece. Dar aşa, având aspră execuţie în spate, n-au avut ce face”.

Eliza Sturdza l-a cunoscut pe Carol Mikuli în anul 1848, în Bucovina, la Cernauca, când compozitorul, interesat de melodiile românești a început compoziția ariilor românești, finalizată  prin tipărirea celor 48 de cântece, cu titlul Arii naţionale româneşti” („Albumul complet trebuia să fie apărut deci, aproximativ, pe la 1854).

Compozitorul Carol Miculi a fost un prieten apropiat şi al poetului Vasile Alecsandri, așa cum rezultă din scrisoarea din anul 1857 a poetului către Alexandru Hurmuzaki: „M’am bucurat foarte mult că prietenul nostru Mikuli a compus o nouă melodie pentru Hora Unirii şi sunt încredinţat că trebue să fie minunată. Îmbrăţişează pe Mikuli din parte-mi şi-i spune că am mare dorinţă de a lucra ceva împreună cu el”. Aceste date confirmă mențiunile din nuvela „Margărita”, şi anume afinitatea pe care V. Alecsandri (alias Alexis) şi Eliza Sturdza (alias Margărita sau Eliza) o aveau pentru compozitorul Carol Mikuli.

În anul 1849, George Bariţiu şi Dimitrie Bolintineanu trimit surorilor Hurmuzaki cântece şi poezii din Ardeal şi din Ţara Românească. Eufrosina Petrino îi mulţumeşte lui George Bariţiu „pentru marşurile cele frumoase naţionale”, amintindu-i că s-au pus pe note „Hora cea cu flori la pălărie”, „Soarele în vârf de munte”, şi lui Bolintineanu pentru „Radu Domnu şi fata din casă”, în muzică, pentru clavir şi din gură, de domnul Carl Miculi. Adaugă apoi că „au întrebuinţat toată măestria, păstrând totodată toată sfinţenia sublimă a melodielor naţionale”…şi că „De prisos este de a-ţi vorbi despre frumuseţea marşului lui Cârlova, la care nu ne-am hotărât încă ce muzică s-ar potrivi.

Activitatea de colaborare a compozitorului Carol Mikuli cu frații Hurmuzaki, în mod deosebit cu surorile Eliza Sturdza și Eufrosina Petrino s-a materializat prin 48 de arii naționale românești culese și transcrise pentru pian de către compozitor cuprinse în patru caiete a câte 12 arii. Prin Caietul 4 a fost onorată Eliza Sturdza, care a cules unele cântece din satele din jur: „Eliza Sturdza, îndemnată de Vasile Alecsandri, s-a îndeletnicit şi cu adunarea folclorului literar, transmiţându-l apoi bardului de la Mirceşti. Aşa se face că, între poeziile populare publicate de acesta, unele proveneau din satele Dulceşti, Corhana, Cârlig ş.a. A îndrăgit şi melosul popular a cărui notare însă o depăşea. Pentru asta, aflând că muzicologul şi pianistul Carol Miculi, cernăuţean de origine, colindă nordul Moldovei în căutare de cântece populare, l-a invitat şi la Dulceşti. Fiind adus aici de Constantin Hurmuzaki, Săftica i-a înlesnit contactul cu lăutarii, ciobanii şi alţi interpreţi autentici”. Aceste arii au denumirile:. „Ach, suflete!” (Lento largemento); Nr.II.  (Allegretto); Nr. III. Lunca ţipă lunca sbiară. (Andantino); Nr. IV. Sub poala de codru verde. (Moderato); Nr. V. Buciumu. (Lento);  Nr. VI. Frunza verde de piperiu. (Maestoso); Nr. VII. Ah tu dormi dormirea-i moarte. (con tristezza); Nr. VIII. „Arde-te-ar focul pămente.” (Allegro molto); Nr. IX .Vacarescu. (Lento); Nr. X. Oiţele. (Andante); Nr.XI. „Aleargă puiule” (Moderato); Nr. XII. Hora. (con fuoco). Caietul 1 este închinat Doamnei Catinca Rolla, sora lui Vasile Alecsandri și soția lui Constantin Rolla, politician moldovean, membru în comitetul unionist din Iași, din anul 1857.

Eliza Sturdza era precupată de a primi ziarele din Transilvania, astfel: în luna decembrie 1849 Alexandru Hurmuzaki îi cere lui G. Bariţiu să-i trimită șapte exemplare din „Gazeta Transilvaniei” la Cernăuţi şi trei exemplare pentru fraţii din Moldova (Constantin, Eudoxiu şi Săftica). Din conţinutul scrisorii rezultă că sora sa Eufrosina a primit de la G. Bariţiu mai multe cântece puse pe note, menţionând că două cântece sunt foarte frumoase şi bine puse, iar Constantin a dat cartea „D-lui Murăşanu M-dei Catinca Sturdza”.