PAPUCUL DOAMNEI
Era la început de toamnă,
Dorința fetei o îndeamnă
Să se grăbească la plecare,
C-o va- ntâlni pe-nvățătoare!
În bănci stau mulți băieți și fete,
O domnișoară, pe-ndelete,
Îl întrebă pe fiecare,
Cu glas domol: – Ce nume are?
Când a ajuns lângă Anica,
Lăsă privirea-n jos, fetica!
Dar ce descoperise, oare?
Papucul Doamnei cu o floare!
Domnița i-a surprins privirea,
Dar cunoștea prea bine firea
Copilului, că-i curioasă!
Și îi zâmbi misterioasă…
Zi după zi, învățătoarea
Purta cu gingășie floarea
Și presăra-n urmă semințe
Care sporeau în cunoștințe…
Fetița-i hotărâtă-acum:
Își va alege-un singur drum!
Atunci când va ajunge mare,
Să fie și ea-nvățătoare!
Să crească florile-ocrotite,
Să fie-n lume prețuite,
Să-mbogățească rodul toamnei,
Așa, precum Papucul Doamnei!
VIAŢA E UN ECOU
Urcă pe-un drum de munte
Grup de copii ștrengari,
Cu-nvățătoarea-n frunte
Și câțiva frați mai mari.
Cântau cu glasuri limpezi,
Ca apa de izvor,
Prin ramuri, cuci și cintezi
Le răspundeau în cor.
Dar, iată,-o veveriță!
Sare într-un tufiș…
Încearcă Mihăiță
S-o prindă pe furiș.
Ghemul zglobiu tresare,
Zvâcnește în stejar…
– Te urăsc! strigă tare,
Copilul cel ștrengar.
”Te urăsc”! ”Te urăsc”!…
Îi răspundea pădurea…
Copiii toți privesc,
Nu înțeleg minunea!
Zâmbi învățătoarea
Și dezlegă misterul;
– Copii, spre toată zarea,
Cât e pământul, cerul,
Să strigăți cu tărie;
”Te iubesc! Te iubesc!…”
Strigarea să vă fie
Imnul spre Cel Ceresc!
– Te iubesc! spune cerul…
– Te iubesc! și pământul…
Ecoul e misterul
Ce îl aduce vântul.
Să țineți bine minte:
Viața-i un ecou!
Rostitele cuvinte,
Se-ntorc la noi din nou!
ȘCOLARUL
Parcă mai ieri erai școlarul
Care pășeai timid spre școală
În spate cu abecedarul
Și-n ochi privire cu sfială.
Strângeai în mâna ta firavă
Mâna măicuței sau bunicii…
Ți se părea mare ispravă
Să plângi, te lăsai pradă fricii.
Te rătăceai pe coridoare,
Încurcai drumul către clasă;
Școala ți se părea prea mare…
Cu alte reguli ca acasă.
Treptat, tu îndrăgit-ai școala,
Învățătoarea și colegii;
Prin ani, ai devenit spirala
Îmbogățită-n privilegii.
Se-adeveri firesc, deodată,
O lege-a noii împliniri…
Căci viață-ntreagă e formată
Din despărțiri şi regăsiri.
Pe drumul ce te-a dus prin lume,
În suflet ai ascuns școlarul,
Ca pașii tăi să îi îndrume,
Și lacrima și-abecedarul…
Azi, coridoarele planetei
Străbați și nu te rătăcești,
Păstrat sub nasturii jachetei,
Tu tot școlarul de ieri ești!
Lasă un răspuns