Poezia în vreme de pandemie…

Inamicul invizibil (de Liliana Smerea Vacaru)

De când e lumea lume
Au fost războaie multe,
Pornite parcă-anume
Din mințile inculte!

Cei ce credeau că pot
Să-și țină sub picioare
Chiar universul tot
Și lumea muritoare!

Dar îți vedeai dușmanul!
Știai cu cine lupți.
Astăzi e plin pământul
De dușmani nevăzuți!

Am supărat Natura
Punând-o la încercare?
A fost prea mare ura
Iscată-ntre popoare?

De unde astăzi vine
Cumplitul inamic
Care lovește-n lume
Și nici nu are chip?

Nu-i împărat, nici rege,
Dar l-au încoronat.
Iar numele prin lege
„Corona” i-a fost dat!

Atât avem… un nume!
Fantomă? Sau intrus?
A subjugat o lume
Și îl numim „un virus”!

Cu el suntem în luptă:
Dușmanul invizibil!
Realitatea-i crudă
Și-îmi pare incredibil,

Că lumea-i încă plină
De mulți cercetători
Dar nu au cum să pună
Sfârșit unei orori!

Rămâne doar speranța
Mai vie ca oricând,
Ca să triumfe viața
Și pacea pe pământ!

Șarpele (de Nicolae Danciu)

Șarpele, ascuns în iarbă,
Având otravă în trup
Și viclenie în vorbă,
M-a încurajat să-l rup.
 
După ce-am mușcat din măr,
Ca furul, ascuns în noapte,
Rătăcit de Adevăr,
M-am afundat în păcate.
 
Am mers din rău în mai rău
Pe calea fără ieșire,
M-am tot cufundat în hău,
Spre a inimii zdrobire.
 
Și-atunci, Blândul Creator,
Din iubirea Lui cea dulce,
Mi-a trimis izbăvitor,
Dar l-am pironit pe cruce.
 
Pe Fiul, nu pe un altul,
El a fost acela care
Mi-a răscumpărat păcatul
Cu un preț atât de mare.
 
N-a venit aici ca rege,
Cum puteau mulți să gândească,
Nici să schimbe vechea Lege
Ci-a venit să o plinească.
 
Să-mi dispară frământatul
Mi-a spus tot ce-am de făcut,
Cum să îmi albesc păcatul
Să câștig Raiul pierdut.
 
Dar eu, fără de rușine,
Prins doar cu plăceri lumești,
Am uitat, Doamne, de Tine,
Chiar mă îndoiesc că ești.
 
În huzur și în preaplin,
Pierdut, Doamne, de-a Ta turmă,
Din ce văd, mă tem că vin
Vremurile de pe urmă.
 
Am pierdut Raiul prin măr,
Am fost înghițit de ape,
Și-azi străin de Adevăr,
Mă cobor și mușc din șarpe…
.

Doamne ne iartă (de Petru Jipa)

Ascult Schubert: Ave Maria
Poate este vremea la ceas de rugăciune
Să ne pocăim în vremuri de restriște și tăciune,
Păcatele să ne fie iertate
Doamne, toți am luptat pentru libertate!
Ascult Schubert, Ave Maria.
Religia după 2000 de ani își schimbă chilia,
Poate că cineva acolo sus ne iubește
Și transformă totul doar în poveste.
Doamne iartă păcătosul care
Nu crede că sufletul poate să zacă la închisoare!

One Response to Poezia în vreme de pandemie…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *