Dragostea în vreme de război…

O mare stea a filmului american este Robert Zemeckis (n. 1951), un regizor care ne-a făcut fericiți nu o dată cu filmele sale, printre care și fantadticul Forrest Gump (1994), care poate fi pus în top pe locul 1 din toate timpurile, atât ca valoare artistică și morală, cât și ca audiență, respectiv încasări. Nu uit apoi Back to the Future (1985), Beowulf (2007) sau Flight (2012), cu Danzel Washington, majoritatea dintre filmele lui fiind produse de Steven Spielberg. Numele lui Zemeckis este o garanție pentru o întâlnire cinematografică memorabilă.

De aceea, am fost atras cu nerăbdare de unul dintre cele mai recente filme ale sale, Allied / Aliatul (2018), inspirat dintr-o istorie reală petrecută în timpul celui de-al doilea război mondial. Scenariul poartă semnătura unui alt mare cineast, Steven Knight. Iar lor li se adaugă interpreții rolurilor principale, Brad Pitt și Marion Cotillard. Fenomenal! Cel puțin Brad Pitt este de nerecunoscut, în rolul unui agent al serviciului britanic de spionaj, Max Vatan. Cotillardjoacă o spioană franceză pe nume Marianne Beausejour, care se dovedește o dedublată, fiindcă adevărata spioană cu acest nume, Marienne Beausejour, fusese ucisă de naziști și substituită cu o spioană nazistă care îi semăna și care îi ia identitatea.

Max și Marianne se cunosc la Casablanca, unde se îndrăgostesc fatal în timpul unei misiuni de asasinare a unui oficial german, ambasadorul Gemaniei. Cum e posibil ca o spioană germană să ucidă un ofițer german? E posibil, fiindcă, așa cum va afla Max, Hitler a vrut să fieînscenat acest asasinat, întrucât voia să scape de acel ambasador, să-l lichideze. Dar Max nu știa nimic în clipa când pune la cale asasinatul cu Marianne. Marianne e fascinantă și era firesc ca Max să se îndrăgostească de ea.

Dragostea lor e reciprocă. Max o roagă să vină cu el la Londra și să-i fie soție. Din dragostea lor se va naște o fetiță, Anne. Aici, la Londra, în plin război, Marianne lucrează în continuare pentru nazişti. Șeful seviciului britanic îl cheamăpe Max și-i dezvăluie adevărata identitate a soției lui, îl avertizează că e căsătorit cu o spioană a Germaniei și că ea trebuie lichidată, iar el e pasibil de pedeapsa capitală, pentru tăinuire. Lui Max nu-i vine să creadă ce aude, fiindcă iubirea pentru Marianne era totală, i-a luat mințile.

Dar din acest moment el începe să investigheze cazul, să caște ochii, să meagă pe urmele Mariannei și să descopere pas cu pas mișcările ei. O capcană, o notiță cu o informație falsă pe care o lasă pe birou, dar pe care Marianne o va lua și o va transmite mai departe, o demască. Mai mult, Max dă o petrecere acasă la el și descoperă și alte legături ale soției lui. Însăși doica lor, care se ocupa de fetiță, face parte din filiera nazistă. Max descoperă tot cuibul nazist și îi lichidează pe toți, în afara de soția lui, pe care continuă să o iubească la fel de mult,ca la început.

Suprema demascare vine atunci când Max o pune pe Marianne să cânte la pian „Marseieza”, așa cum făcuse la Casablanca adevărata Marianne. Dar Marianne de acum, clona ei, nu știe să cânte la pian și, înțelegând că nu poate să se mai ascundă, ea îi dezăluie lui Max tot adevărul, îi spune că l-a mințit.L-a mințit cu filiera în care se află, dar nu și cu dragostea ei. Dragostea ei a fost reală, puternică, adevărată. Max simte și el asta cu toată ființa. Dragostea lor este mai presus de timp și de realitatea în care i-a făcut războiul să trăiască. De aceea, el decide să fugă din Londra împreună cu Marianne și fetița lor. Ajung la aeroport, Max pregătește unul dintre avionele de zbor aflate într-un sector special, dar tocmai atunci serviciile secrete engleze, care le-au luat urma, apar. Marinne găsește în mașină un pistol și se sinucide, cerându-i lui Max iertare și știind că el va avea grijă de fetița lor. Echipa care venise să-i aresteze, constată că Marianne e moartă și crede că spioana germană a fost împușcată de Max. Ceeace înseamnă că el nu va mai fi judecat ca trădător. Finalul surprinde o imagine de țară, într-un loc unde Max visa să o ducă pe Marianne. Max se plimbă cu Anne, deja o adolescentă.

Istoria este tratată foarte strâns, aproape ca un documentar, dar elementele artistice își spun cuvântul, fiindcă relația dintre protagoniști are un parfum romantic. Rolurile complexe, de personaje dedublate, de transformare, de dezvoltare între ceea ce pare și ceeace este, între ceeace vedem și sugestia a ceeace nu vedem sunt foarte dificile, presupun o mare experiență interpetativă. Iar Bard Pitt și Marion Cotillard se află în aceste roluri la cota cea mai înaltă a maturității lor creatoare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*