Din tot ce s-a întâmplat în campania pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2019 și în cele trei luni ale Guvernului Orban I, inclusiv după demiterea acestuia de către Parlament prin moțiune de cenzură, cu 261 voturi, rezultă foarte clar că toată harababură politică vizând dizolvarea Parlamentului și forțarea alegerilor parlamentare anticipate, a fost declanșată și este susținută de foștii bursieri Soros care au devenit lideri politici, mai ales ai PNL, USR și PLUS. La aceștia se adaugă și câțiva vulpoi ai presei, care se cred formatori de opinie și care susțin necesitatea alegerilor anticipate în locul unui guvern de uniune națională.
Jurnaliștii cu aplecare spre Soros nu suflă o vorbă despre obiectivul Președintelui Iohannis, al PNL și USL vizând dizolvarea Parlamentului! Acești jurnaliști se fac că uită că Guvernul Tăriceanu a avut susținerea minoritară în Parlament timp de patru ani și nu s-a plâns zilnic că vrea alegeri anticipate.
Guvernul Orban II, în loc să acționeze pentru îndeplinirea Programului de guvernare pentru a obține și sprijin parlamentar, se străduiește să-i convingă pe câți mai muți senatori și deputați de la toate partidele ca să nu-l voteze în ziua de 24 februarie a.c. pentru a putea fi dizolvat Parlamentul. Aceasta este România normală promisă de Președintele Iohannis?! Cei suferinzi și internați pentru tratament la Spitalul nr.9 din București au ocazia să ia lecții de la liderii PNL și membrii Guvernului Orban I=II=III în ceea ce privește guvernarea și dizolvarea Parlamentului. „Glumeții” au unele manifestări și fraze apropiate.
Toți cei care au lansat ideea dizolvării Parlamentului urmată de alegerile parlamentare anticipate sunt alogeni și bursieri Soros! Dintre ei se remarcă: Dan Barna (președinte USR) și Dacian Cioloș (fost premier și președintelui partidului PLUS, aliat cu USR); Ludovic Orban (președinte PNL și Premier al României); președintele și vicepreședintele Fundației Soros, care sunt angajați la Palatul Cotroceni în funcții foarte importante în Statul Român.
Puțini români știu că, după lovitura de stat din decembrie 1989, în primele zile ale lunii ianuarie 1990 a sosit la București miliardarul american de origine maghiară George Soros care s-a întâlnit cu autointitulații „emanații revoluției”, alogenii: Silviu Brucan (pe numele adevărat Saul Bruckner), Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Victor Athanasie Stănculescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Alexandru Bârlădeanu, Dan Marțian ș.a. Împreună au pus bazele Fundației Soros pentru o Societate Deschisă și au conturat rețeaua de ONG-uri care să fie finanțată de miliardarul maghiar-american pentru a susține interesele sale și ale Ungariei în România și împotriva Poporului Român și a integrității teritoriale a țării noastre.
Fără nici un temei logic și real, în campania pentru alegerile prezidențiale, candidatul alogen și bursier Soros, președintele USR Dan Barna a declarat că vrea alegeri parlamentare anticipate. El a ascuns faptul că acționează pentru dizolvarea Parlamentului, ca prim obiectiv. Apoi, urmează alegerile anticipate.
Fără temei constituțional, Președintele Iohannis și Premierul Orban acționează pentru dizolvarea Parlamentului ca apoi să conducă România în mod dictatorial, fără nici un control parlamentar!
După alegerile prezidențiale, Președintele reales Klaus Werner Iohannis, se pare, vicepreședintele Fundației Soros în România și premierul alogen maghiar Ludovic Orban au hotărât să acționeze pentru dizolvarea Parlamentului și pentru a provoca alegeri parlamentare anticipate cu toate că nu a existat și nu există o criză politică. Toți trei se bazează pe rezultatul fantezist al unui sondaj de opinie comandat de PNL care afirmă că acest partid se bucură de susținerea teoretică a 48-50 la sută dintre alegători. Dar, acesta nu este un motiv pentru dizolvarea Parlamentului! În loc să guverneze țara și să aștepte câteva luni pentru a ajunge la 60-70 la sută în sondajele de opinie plătite de PNL, Președintele Iohannis și Premierul demis se încăpățânează să provoace ilegal și cu încălcarea Constituției dizolvarea Parlamentului și apoi alegeri parlamentare anticipate, simultan cu alegerile locale sau decalate cu o zi.
Cei doi conducători alogeni și slugile lor din mass-media deja consideră Parlamentul dizolvat și au stabilit ca alegerile să aibă loc simultan, la un sfârșit de săptămână din luna iunie a.c. (în funcție de data bacalaureatului, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel) sâmbăta să voteze alegătorii oriunde în țară sau în străinătate pentru Parlament, iar duminica pentru alegerile locale sau viceversa. Se schimbă doar birourile secțiilor de votare, tabletele, buletinele de vot, polițiștii, jandarmii etc. Rămân pe loc alegătorii. Cei care se duc la vot se întreabă: „Eu cu cine votez?”, „Pe câte buletine votez?”.
Premierul Orban a angajat răspunderea Guvernului în Parlament pe un proiect de lege de modificare a OUG nr.114/2019 care încalcă Constituția României. În seara și noaptea zilei de 4 februarie a.c., Guvernul Orban a aprobat în mare viteză cu încălcarea prevederilor legale, 25 de ordonanțe de urgență. Guvernul Orban I a fost demis de Parlament prin moțiune de cenzură! Premierul demis și apoi desemnat Ludovic Orban se chinuie să-i convingă pe parlamentarii PNL, USR și de la alte partide ca să nu voteze Guvernul Orban II pentru a încerca să provoace în mod absurd dizolvarea Parlamentului și, apoi alegeri anticipate pentru a respecta voința lui George Soros. Premierul Orban a declarat că Parlamentul României este un pericol pentru Poporul Român și trebuie dizolvat rapid. Premierul alogen maghiar Ludovic Orban, fiu al unui ofițer din Securitatea comunistă sfidează Parlamentul și pe aleșii Poporului Român! Românii speră că Parlamentul României îi va da câte lecții are nevoie pentru a se trezi la realitate, după moțiunea de cenzură și a deveni, indirect, bursier Soros.
Președintele Iohannis și Premierul demis și desemnat Ludovic Orban le solicită senatorilor și deputaților să facă mai multe nebunii: să voteze împotriva Guvernului identic Orban II și Orban III; să dizolve Parlamentul; să-și reducă durata mandatului cu șase luni; să renunțe la indemnizația pentru limită de vârstă ; să se sinucidă politic prin migrația spre PNL și USR; să dea „pasărea din mână pe cioara de pe gard”, cum zice un înțelept proverb.
Românii știu și nu uită că, regele alogen Carol al II-lea a dizolvat Parlamentul, a instaurat dictatura regală și a cedat Sfinte teritorii românești către Uniunea Sovietică (URSS), Bulgaria și Ungaria.
Președintele Klaus Werner Iohannis, cu încălcarea Constituției României și a Constituției Uniunii Europene, are ca principal obiectiv dizolvarea Parlamentului și instaurarea dictaturii prezidențiale împotriva Poporului Român și a României!
Slugile lui Soros în țara noastră acționează ca până la centenarul Trianonului (la 4 iunie 2020) în România să fie dizolvat Parlamentul și Guvernul Orban III să fie interimar, iar iredentiștii maghiari să-și atingă obiectivele împotriva Poporului Român!
În legătură cu ședința de Guvern din 4 februarie a.c., Președintele României Klaus Werner Iohannis cunoștea ordinea de zi; a fost informat despre proiectele celor 25 Ordonanțe de Urgență; a fost înștiințat că marea majoritate a proiectelor OUG nu au avizele de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social; nu s-a dus la ședința respectivă și nu i-a cerut Premierului Orban să respecte Constituția și legile țării. Este evident că ședința Guvernului Orban I s-a desfășurat sub patronajul Președintelui României. Într-un alt caz, când Guvernul Dăncilă a avut pe ordinea de zi o ordonanță referitoare la amnistie și grațiere, atunci, același Președinte Iohannis s-a dus la Palatul Victoria și a intervenit pentru a bloca ordonanța pregătită. Acum, pentru 25 de OUG-uri, Președintele Iohannis, tutorele PNL, a lăsat Guvernul Orban I să își facă harachiri, prin încălcarea gravă a Constituției și legilor Statului Român.
După zece zile de la ședința de Guvern din 4 februarie a.c., doar patru Ordonanțe de Urgență au fost publicate în Monitorul Oficial, iar alte cinci au fost retrase de la publicare de către Premierul Orban. Celelalte așteaptă degeaba ordinele lui George Soros către slugile sale. Între timp, PNL se prăbușește în sondajele de opinie și a ajuns în faza de cădere liberă după ce românii au aflat că pe lângă privatizarea sistemului de sănătate urmează înstrăinarea ultimelor mari unități economice profitabile și creșterea uriașă a prețurilor la curent electric, gaze naturale și la încălzirea locuințelor prin renunțarea la subvenții. Guvernul Orban refuză să plătească alocațiile majorate pentru copiii.
De la Bruxelles se solicită Guvernului Orban I, II și III ca să nu se majoreze pensiile românilor din luna septembrie a.c. S-a ajuns în această situație pentru că Regimul Iohannis-Orban a majorat artificial deficitul bugetar al României pentru anii 2019-2020! Consecințele sunt foarte periculoase și sunt îndreptate împotriva Poporului Român și a României!
Încălcând Constituția, Guvernul Orban a trecut la reorganizarea ministerelor în teritoriu pe regiuni în loc de județe! Noua reorganizare ilegală pregătește terenul pentru DEZMEMBRAREA TERITORIALĂ A ROMÂNIEI, în anul centenarului Trianonului.
În cazul în care partidele politice parlamentare acționează pentru dizolvarea Parlamentului ales în anul 2016 și provoacă alegeri anticipate ele vor confirma că sunt conduse de reprezentanți ai lui George Soros și execută ordinele acestuia împotriva Poporului Român și a României!
Lasă un răspuns