În ultimii ani, un profesor de istorie de la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Avrig a reuşit, prin cărţile şi studiile publicate despre istoria mentalităţii din spaţiul transilvan, să devină un reper al istoriografiei post-decembriste. Nu trebuie ca istoric să fi angajat la institutele de cercetare din marile oraşe sau la arhive şi universitate, pentru a scrie istorie de calitate cu acribia şi profesionalismul pasionatului de muza Clio. Din Petre, încă din studenţie, cu reverberanţă pentru euristică, s-a specializat pe mitul „bunului împărat” introducând metode de cercetare non-formale în descrierea subiectului istoriografic.
Profesor de provincie, dar nu provincial, Din Petre confirmă faptul că „omul sfinţeşte locul”, iar istoria de calitate se poate scrie pe vârful unui munte al acribiei şi exhaustivului documentar. Atent la izvoarele istorice şi la conexiunea lor cu memorialistica şi literatura, Din Petre reuşeşte să surprindă în cezura scrisului istoric contemporan românesc tot mai accentuată. El reuşeşte dintr-o recurenţă metodologică să facă o tematică penetrantă din punct de vedere ştiinţific şi curiozităţii literar. Recenta sa carte este fabuloasă din punct de vedere al instrumentarului mentalităţilor: „Primul război mondial. Viaţa cotidiană şi mentalităţi colective”, apărută la editura clujeană NapocaStar, 2019. Cartea aduce puncte de vedere noi asupra primului război mondial, cercetat mai mult din pucnt de vedere arhivistic şi al aleanului câmpului de luptă, decât din perspectiva omului intrat cu surprindere în vâltoare. Cartea se bucură de prefaţa istoricului bihorean Gabriel Moisa, care surprinde cu delicateţe chintesenţa mesajului istoricului din Avrig: „recursul la noi teritorii de investigaţie istorică poate conduce la completări fericite ale evenimenţialului, iar apelul la devoalarea cotidianului şi mentalităţilor unei epoci, aşa cum face Petre Din, contribuie esenţial la amplificarea fenomenului cunoaşterii istorice.”
Din Petre ştie să jongleze cu mărturia scrisă în aşa fel încât să ofere o frescă a capacităţii umane de a se adapta la riscul războiului. Autorul recunoaşte că „demersul…se integrează noilor tendinţe de restituire a trecutului din perspectiva istoriei noi (la Nouvelle Hisotire), şcoală istoriografică care se va impune şi consolida în jurul revistei Annales fondată la Strasbour, în 1929, de către Lucien Febvre şi Marc Bloch.” Eu aş adăuga că istoricul este influenţat şi de studiile profesorului Ioan Bolovan despre primul război mondial, în privinţa interpretării statistice. Din Petre oferă o perspectivă duală a contactului dur cu războiul: una din partea intelectualilor români ardeleni şi a soldatului supus cu greaua adminsitraţie a monarhiei austro-ungare şi a doua, din partea celor din Vechiul Regat. Din punct de vedere al vieţii cotidiene, lipsurile atroce şi neajunsurile războiului este aproape identic formatul social, diferenţa o face ideologia pe cele două versante ale Carpaţilor. Soldatul român din Ardeal este umilit de ofiţerii unguri şi austrieci. Mulţi ţărani români înrolaţi nu cunoşteau limba maghiară şi nu înţelegeau comenzile ofiţerilor. Pe fondul exacerbării naţionalismului maghiar, soldaţii români erau numiţi „valahi puturoşi”. Destui soldaţi români înrolaţi în armata dualistă nu-şi regăseau sensul în imperiu. Nu de puţine ori, soldaţii români umiliţi de comandanţii străini se puneau în genunchi cu faţa la Munţii Carpaţi şi se închinau. Paradoxal, intelectualii ardeleni s-au integrat mai bine în comenduirea austriacă şi au achiesat tacit la propaganda vieneză decât ţăranul ardelean care a urât tot ce era legat de imperiu şi vedea izbăvirea prin eliberarea de către fraţii dinspre Carpaţi.
Preoţii, învăţătorii şi unii intelectuali au fost expulaţi în Ungaria, dincolo de Solnoc pentru că nu doreau să lupte. În schimb românii din Vechiul Regat au avut un obiectiv clar de la început în război: unirea Transilvaniei cu România, fapt ce i-a motivat dincolo de greutăţile insurmontabile. Din Petre reuşeşte cu un text fermecător să surprindă frământările sinuoase ale unor corifei ai intelectualităţii române de pe ambele versante ale Carpaţilor în vreme de război: Octavian Tăslăuanu, Sextil Puşcariu, Grigore Romalo, George Topârceanu sau Lucian Blaga. Autorul „poemelor luminii” se retrage la universitatea din Viena ca să nu lupte împotriva fraţilor români. Spre sfârşitul războiului se prefigura înfrângerea Germaniei şi românii zdrobiţi de greutăţi şi viaţa scumpă vedeau în căderea imperiului dualist o izbăvire. Şi românii s-au integrat curentului european de demantelare a imperiilor continentale. Putem spune după lecturarea cărţii lui Din Petre, parafrazând cronicarul că „nasc şi la Avrig istorici”. E o contribuţie documentară care merită cunoscută. Noutatea informaţiilor aduse de istoric schimbă viziunea despre primul război mondial. Una inedită şi originală.
Lasă un răspuns