Pusee electorale?…

Sincer, votul din Diaspora m-a uimit prin unicitatea şi singularitatea sa faţă de un singur candidat. Prin cei cinci milioane de români care au preferat să voteze pentru un singur candidat în procent de peste 94 la sută! De parcă ar fi fost alegeri în Coreea de nord, Cuba comunistă, RPP Chineză sau România lui Ceauşescu!… Cum a fost posibil ca un electorat român care trăieşte în ţări vestice, democrate, plăteşte impozite şi aduce plusvaloare unor guverne străine, să voteze în turul doi la prezidenţiale în proporție de peste 94 la sută cu un candidat din ţară pe care nu l-a văzut la nicio dezbatere electorală sau la o întâlnire directă? Pentru mine rămâne un mister… Pentru că, un vot în Diaspora, chiar dacă e concludent şi ferm, nu ar trebui să depăşească balanţa democratică de diferenţă, circa 10-15-20 la sută, pentru a dovedi că electoratul are exerciţiul democratic şi informaţie. Or, mult prea mare decalajul din ţară faţă de cel din Diaspora la vot. Sau nu?!… Este un dezechilibru socio-electoral nefiresc? Prea multă viziune utopică sau interes de substrat se livrează în Diaspora? Mai ales că poate fi periculos pentru democraţie să transformăm un segment electoral într-un mit.

Evidențele sunt clare! Șeful statului s-a impus fără drept de apel în țările cu mari comunități de români, unde s-au înregistrat prezențe mari la vot. În Italia și Spania, Iohannis a câștigat cu peste 92 la sută, în Marea Britanie și Germania cu peste 95 la sută, în Franța cu 94 la sută și în Republica Moldova cu 96 la sută. În unele secții de votare, Dăncilă nu a obținut niciun vot.

Masivitatea cu care s-a votat un singur candidat, de peste 94 la sută, pare a ține mai mult de manipulare, propagandă şi lipsa unui exerciţiu electoral competitiv. Pentru că, totuși, nu poţi vota un candidat cu o cifră comunistă sau ceauşistă, de 94 la sută şi apoi să spui că eşti democrat sau ai discernământ electoral competitiv informat de tradiţie anglo-saxonă?

Aici nu e vorba de preferinţele unui candidat sau altul, ci de echilibru democratic necesar. E clar că votul exagerat pentru un singur candidat nu ţine de democraţie şi echilibru, ci de puseuri nostalgice totalitare sau de o utopie social-politică de timp comunisto-corporatist. Să trăieşti în ţări democrate şi să votezi cu procente coreene ţine mai degrabă de comunsim, nu de democraţie sau de lipsa de informare şi exerciţiu electoral competitiv. E un vot covârşitor de peste 94 la sută pentru un candidat ce ţine de un reflex mai degrabă totalitar decât democratic?

Sigur e dreptul fiecăruia să voteze cu cine doreşte, doar că votul trebuie să fie informat. Dar, oare, Diaspora, nu este influenţată prea mult de utopia propagandei şi ideologiei ofiţerilor din ambasade, consulate şi centre culturale sau de interesele guvernelor gazdă şi prea departe de realităţile din ţară? Românii din străinătate trebuie să înţeleagă complet şi complex că democraţia este competiţie electorală şi echilibru, nu vot covârşitor pentru propria proiecţie ce ţine mai ales de utopia politică, nu de „real politik”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*