Viața de zi cu zi a românilor este marcată profund de existența multinaționalelor! Indiferent că discutăm despre pâinea, laptele, cafeaua, țigările, benzina, motorina, energia, gazele, apa îmbuteliată etc. economia este dominată de asasinii economici transnaționali, susținuți în teren de grupări cu caracter suspect și protejați politic de „marii politicieni” ai fiecărui guvern perindat la putere. Pentru aceste organizații nu contează culoarea politică, nu contează efectele pe termen mediu și lung, nu contează decât profitul! Și pentru profit orice este permis!
Auzim zilnic, prin toate mijloacele media, că nu știu ce mare companie angajează personal! Sună bine, nu-i așa? Oferă locuri de muncă unor români! Și impozite și taxe plătite la bugetul de stat în funcție de salariile date! Vedem românii cum se înghesuie să ocupe locurile de muncă disponibile, convinși fiind că pregătirea lor profesională și profilul lor psihologic se apropie cel mai mult de necesarul stabilit de acea firmă mare! Și convinși că nu există situația de „șpagă necesară” pentru a fi angajat! Doar sunt firmă serioasă nu instituție de stat, nu-i așa?
Și vedem cum pentru două posturi de „referent vânzări”, „asistent manager”, etc. se înghesuie vreo 40-50 de oameni. Doi dintre ei se vor bucura de salariu, telefon, birou, cheltuieli cu mașina sau mașină de serviciu, și mai ales de statutul de „angajat la o mare firmă multinatională”. Restul, dezamăgiți de refuzul primit, vor continua să se perinde prin viață în căutarea unui alt post la o altă multinațională. Cândva norocul le va surâde și lor, nu-i așa?
Revenind la cei doi fericiți proaspăt angajați, primul lucru pe care aceștia îl învață este supunerea: au poziții entry-level sau mid-level, deci au șefi! Pe care îi vor cunoaște cândva și direct. La prima ședință la care este chemat sau la un prim contact de analiză reciprocă! În funcție de poziția entry sau mid level în care se încadrează postul ocupat, noi angajați au vârste până în 30 de ani sau până în 40 de ani. Tineri, cu dorință de muncă, avizi de cunoaștere și alergând după recunoașterea socială în primul rănd: „Eu lucrez la…!”. Recunoaștere pe care o oferă implicit și fără oprire părinții, unchii, mătușile, verii și verișoarele. Și o fac cu mândrie atunci când spun: „Fiul/Fica/Nepotul/Vărul meu lucrează la o mare multinațională! Ăia care fac …”. Efectul primar obținut „Mamă, ce tare!” este dus mai departe de audiența lor! Dar ultimul mesaj, cel important, cel transmis subliminal rămâne: „Fiul/Fica/Nepotul/Vărul/Verișoara este parte din ceva mai mare decât ea!”. O multinațională!
Și acum acum să ne întoarcem puțin la noua parte componentă a mecanismului multinaționalei! Noul angajat află repede că: departamentul în care lucrează este codificat „45”, locul lui este la biroul: „R”, are dulapul: „S”, locul de parcare: „T”, numărul de telefon mobil: „U”, cardul de acces pe ușa de la intrare: „V”, mașina: „W”, etc. Află că șeful lui direct este „P”, care răspunde în fața lui „O” și că „O” răspunde în fața lui „N”. Prima angoasă pe care o suferă: câteva săptămâni sau luni orice persoană cu care se întâlnește poate fi un șef mai mare decât „N” sau un alt șef de la alt departament mai mare decât poziția lui de „R”! Așa că, în funcție de educația de acasă, salută mai mult sau mai puțin slugarnic pe toată lumea. Pentru că nu știe litera în care se încadrează cel salutat. Bârfa de birou va aduce, în timp, clarificările de care are nevoie. Și uite așa învață să își cunoască pătrățica lui.
După ce începe activitatea propriu-zisă, „constată” că pătrățica lui este „cea mai importantă” și că fără munca lui, șeful direct nu poate exista, șeful șefului direct nu poate raporta și șeful de deasupra nu se poate lăuda, cu realizările celor de nivelul „R”! Este deja clar pentru el că poziția „R” trebuie „apărată”. Cu mai multă muncă! Speranța că va avansa pentru a avea un salariu mai mare și o recunoaștere socială mai amplă, este combustibilul care stă la baza intensității muncii lui. Timpul de lucru începe să nu-i mai ajungă. Cele opt ore devin zece și apoi 12 ore de muncă asiduă. Familia începe să-i simtă absența.
Cei care au noroc „saltă” o treaptă în funcție! Cei care nu au noroc se autoelimină! Ei devin frustrații care „știu, dar nu sunt înțeleși”. Și vor fi înlocuiți rapid! Doar apar noi și noi candidați! „Norocoșii” simt cu plăcere cum „importanța” lor „crește”: au birou separat, cheamă la ședințe, arată că ei sunt șefii prin „inchiderea gurii” recalcitranților din subordine, etc. Firesc, nu-i așa? Doar au muncit mai mult și mai bine, când erau „mici”. Adică au adus profit mai mare pentru aceeași bani la salariu! Puțini văd acest detaliu! Și sunt și mai puțini cei cărora le pasă! Pentru ei este important salariul puțin mai mare și recunoașterea socială: „A fost avansat!”, „Este șef la departamentul …!”.
Primul salt este văzut de ei ca fiind o mare realizare: tânăr, frumos, deștept, plătit mai bine și ȘEF PESTE ALȚII! Adică: nu orice! „Libertățile” lui cresc! „Salariul” crește! Apar și primele mai consitente (unu-două salarii ca valoare). Înarmat cu răbdarea omului care a văzut „rezultate” recunoscute de multinațională, începe o nouă etapă în viață: lupta pentru poziția „O”. Are acces la mai multe informații, din mai multe surse, corelează mai multe date și își formează noi viziuni asupra unui pătrat mai mare decât pătrățica lui inițială.
Tot ciclul se repetă până când ocupă poziția „O”. Cu aceeași asiduitate aduce profituri și mai mari companiei pentru un salariu ușor mărit!
Absolut toți NU ȘTIU cât de mici sunt pătrățelele pe care le gestionează! Vă aduceți aminte de acele „foi milimetrice” folosite cândva la desenul tehnic? Cu cât multinationala la care lucrează ei este mai mare și mai răspândită în lume (dimensiunea totală a foii) cu atât mai mică este importanța fiecărui om la începutul carierei sale în multinațională. Și cum multinaționala are mai multe straturi, saltul până la straturile superioare se dovedește a fi imposibil pentru 99,99 la sută dintre angajați! Impactul acestei povești în viața celor din jurul angajatului lăudat este nimicitor pe termen lung! Să vedem de ce:
1. La început părinții susțin tânărul angajat. Firesc, doar sunt părinți. Financiar și în toate celelalte moduri! În traducere liberă: tânărul merge la serviciu, cu mâncarea de acasă, cu hainele de acasă, cu toate de acasă. Și timp de 8-10-12 ore muncește pentru alții, susținut de acasă. Timp de mai multe luni. Câteodată pentru cățiva ani! Adică „liniștea” serviciului este plătită de părinți. Multinaționala încasează profitul, plătește ceva salariu, impozite și taxe, dar salariul plătit NU va acoperi niciodată necesitățile reale ale tânărului angajat. El vine „cu stoc” de resurse materiale. Sau, altfel spus, multinaționalele beneficiază de resursele materiale ale mai multor persoane decât numărul de angajați!
2. Timpul de muncă alocat de tânărul angajat este întotdeauna mai mare decât cele opt ore de muncă. Alocarea devine „necesară” printr-o fișă de post care este de la „generație” la „generație” mai amplă. Sau din simpla adăugare la sarcinile de servici a oricăror activități care se înscriu la celebra rubrică „și alte activități dispuse de conducere”. În momentul în care timpul de lucru de opt ore este extins cu bună știință de către angajat, pentru a face față cerințelor, primul pas spre sclavie este făcut! Reclama multinaționalei sporește cu fiecare „serie” de angajați. Ciclul de viață al unui angajat în funcții mici este de aproximativ doi ani. Hai să fie…
3. Dar nu mai mult! Pentru că „primenirea” persoanelor are mai multe avantaje: idei noi, în pas cu mentalitățile, forță de muncă proaspătă, resurse materiale externe împrospătate, reclamă în alt grup social, etc. Dacă asculți ce spun microgrupurile sociale ale angajaților, vei constata că există întâi firma și abia apoi propria odraslă. Deci se mută „greutatea” reclamei către firmă! Și pentru că este „din gură în gură” este și eficientă!
4. Dacă împarți ziua în trei grupe de opt ore, optore muncești, opt ore dormi, și restul de opt ore sunt folosite ca „timp liber”. Din timpul liber rămas, circa 30 la sută îl petreci cumpărând produsele necesare existenței. Ce produse? Ale multinaționalelor. Adică vii cu bani de acasă, primești un salariu pentru munca ta, cu care cumperi tot de la cei pentru care muncești. Pușculița lor se mărește din munca ta directă și, din nou, din ce plătești pentru produsele și serviciile lor. Și cum circa 45 la sută din cheltuielile tale se duc pe produse de la multinaționale, rezultă că vii cu bani de acasă, ca să îți dea un salariu pe care să-l cheltuiești tot la ei. Mișto, nu-i așa?
5. Dependența angajatului față de multinaționale este punctul cheie al „afacerii”. Timpul personal dispare, munca devine tot mai complexă și solicitantă, și la primul semn de clacare ești eliminat. Firesc nu? Nu contează cât de mulți bani ai adus firmei. Contează că altul este gata să îți ia locul pentru că are altă rezistență la oboseală și stres. Și de obicei este cel care este în echipa pe care o coordonezi. Conștienți de acest detaliu, putin mai marii șefi își dau acceptul pentru oamenii care nu prezintă „riscul” de ascensiune prin înlocuire. Și pentru a da un nume pompos refuzului, candidații cu adevărat valoroși sunt declarați „overqualified”, supracalificați! Adică: lasă-ne în pace că ne iei locurile!
Tristețea apare când multinaționalistul devine factor decident pe o pătrățică mai mare, care include pătrețele minuscule multe. Atunci îl vezi și îl auzi că „procedurile noastre prevăd…”. Brusc, procedurile stabilite de alții sunt și ale lui. El este parte a unei firme care îi oferă subterfugii de refuz, care îi garantează că prin respectarea procedurilor nu are de suferit nici el direct și, mai ales, nici compania. Cam ca un fel de imunitate parlamentară.
Îngrozitor devine când se laudă: „Departamentul nostru a adus un plus de profit de 30 la sută anul trecut!”. Puțini gândesc că profitul acela este de patru-cinci ori suma totală a salariilor lor. Unii devin chiar ridicoli când afirmă: „Fiecare angajat din departamentul condus de mine a adus un profit de 3.000.000 EURO anul trecut!” Comparat cei 30.000 de euro primiți ca salariu și „aruncat” în față, seamănă cu versiunea politicoasă a „Vezi fraiere că poți să muncești pe unu la sută din cât profit produci?” Și cel mai „interesant” devine acel angajat care negociază cu clienții cele mai mari prețuri! Și se întoarce mândru la birou și spune: „L-am făcut! I-am dat preț ca la nebuni!”. Gândul lui este doar la: „Să vezi ce primă îmi iau luna viitoare”. Sau acela angajat care spune „Mi-am dat silința și am refuzat să returnez marfa proastă pe care a luat-o clientul! L-am făcut să renunțe! Deci am păstrat profitul neștirbit!”. Cu mai multă muncă și talent!
Și cum este posibil ca toate acestea să devină realitate? Simplu: cu disciplină, organizare, strictețe care să se opună în mod constant degringoladei politice, socliale și intelectuale în care se zbate România de 30 de ani! Dacă mai participă și la „bunăstarea” politicienilor corupți, inculți, lași și hrăpăreți, lacomi și hoți, doar prin simpla transmitere a mesajului „Noi, conducerea, suntem de acord cu A sau B”, succesul este garantat!
Mulți se vor arăta profund indignați de cele de mai sus! Pentru că este mai simplu să înjuri decât să construiești. Unii vor evita citirea textului. Pentru că nu are scheme și nu pot înțelege mai multe fraze din afara procedurilor. Cei care citesc de la cap la coadă, și folosesc rațiunea în mod constructiv, vor înțelege că unu la sută recompensă din 100 la sută profit este locul în care trebuie să schimbe ceva! Vor înțelege că pentru a schimba acest raport trebuie să faci ceva, să provoci o schimbare în jurul tău! Se vor întreba ce poți schimba dacă totul este „aranjat” dinainte și dacă ei sunt așa „mici” față de total. Unii vor spune: „Am idei câte vrei! Dar n-am banii necesari!”. Alții vor spune „Am o soluție mai bună, dar nimeni nu mă ascultă!”.
Eu vă întreb pe toți: „V-ați gândit că împreună, mai mulți, vom putea avea resursele materiale și intelectuale ca să facem mai multe pentru noi?”… Eu vă spun tuturor: „Ridicatul din umeri, bombănitul pe la colțuri, înjurăturile adresate altora, frica pentru ziua de mâine, lașitatea în fața necunoscutului, toate consumă mai multă energie de câtă aveți nevoie pentru a schimba ceva!”
În mod special multinaționaliștilor le adresez următoarele: atunci când ajungi acasă și te uiți în oglindă, în liniște, răspunde la întrebarea: „Dintre cei din afara firmei la care lucrez, câți au beneficiat de ajutorul meu direct?”. Atunci când vei putea răspunde zilnic UNUL, valoarea ta personală va crește cu fiecare UNUL ajutat! Atunci vei fi „mai om” decât angajat!
Iar tinerilor, în general, le transmit: când te vaiți că nu poți face nimic pentru că nu te lasă boșorogii din jurul tău, încearcă și în altă parte! Nu renunța la ce îți dorești pentru că nu vei primi nimic din ce nu ai cerut. Și când nu îți spui punctul de vedere „ca să nu te faci de râs” alegi să devii insignifiant pentru oricine! Spune mereu ce ai de spus! Nu renunța, chiar dacă pare greșit ce spui. Dar, dacă ești lider, întotdeauna alții te vor urma, dar nu poți fi lider tăcând.
Lasă un răspuns