Centru monastic, istoric și cultural al vechii Curți Domnești a Basarabilor se află pe DN73 (str. Negru Voda, nr. 64) în Câmpulung Muscel (jud. Argeș)). Mănăstirea Negru Vodă a fost ctitorită în anul 1215, prin tradiție de către Radu Negru Voievod. Mai apoi, a fost rezidită de Basarab I și fiul său, Nicolae Alexandru. Aceasta va fi reclădită de Matei Basarab, când devine și mănăstire. Mănăstirea Negru Vodă reprezintă cel mai important ansamblu monastic din Muscel.
În componența ei intră Paraclisul Domnesc al curții voievodale, ulterior Biserica mare a mănăstirii („Adormirea Maicii Domnului”), Biserica mică – bolnița – din primul sfert al veacului al XVIII-lea („Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”), Turnul clopotniță de la intrarea în incintă – secolul al XVII-lea, Casa Domnească – secolul al XVII-lea construită pe vechi temelii din secolul al XIV-lea, Casele egumenești – secolul al XVIII-lea, anexa casei domnești și chiliile de la începutul secolului al XIX-lea. Aici se mai afla și Hanul-Bazar al mănăstirii, dispărut încă din 1746. Fortificațiile datate din jumătatea secolului al XIV-lea sunt realizate sub forma unui val de pietriș și bolovani de 9 metri lățime înconjurat de un șanț adânc de 2.5 metri plin cu apă. Palatul Domnesc a fost nucleul în jurul căruia s-au adăugat pe parcurs toate celelalte construcții ce vor forma Mănăstirea Negru Vodă. Al doilea ctitor al mănăstirii, Matei Basarab (1635-1638) reface din temelii lăcașul, transformând vechea biserică într-o mănăstire de călugări, prin hrisovul din 10 august 1647, în același an fiind construit și Turnul clopotniței, înalt de 35 metri, având funcția de poartă de incintă, dar și de fortificație cu caracter militar, fiind prevăzut cu metereze. Gangul boltit păstrează și astăzi masivele porți din stejar care se izvorăsc cu o grindă de proporții, având încrustate adânc inscripții menționând data de 1749.
Voievodul Matei Basarab, restaurând în anii 1635-1636 mănăstirea Negru Vodă, vechea ctitorie a Basarabilor distrusă de cutremur în 1628, a găsit potrivit să aducă aici tipografia dăruită de mitropolitul Petru Movilă (adusă de la Kiev), tipărind, în 1642, prima carte în limba românească cu conținut moral-filozofic: „Învățături peste toate zilele, pe scurt”. S-au mai imprimat trei cărți slave („Molitvelnic” în 1635, „Antologhion” în 1643 și „Psaltire” în 1650). Cărțile au circulat în tot cuprinsul pământului românesc, unele dintre ele ajungând chiar în Peninsula Balcanică. În 1669, boierul Radu Năsturel a înființat o școală domnească, prima școală cu limbă de predare româna, destinată a învăța carte și pe copiii celor săraci, nu numai pe copiii boierilor și domnilor. Biserica Mare a mănăstirii are hramul „Adormirea Maicii Domnului” și în forma actuală este a treia construcție. La început a funcționat ca biserică de mir, de la începutul secolului al XIV-lea până în anul 1628, apoi din 1636 și până în 1827, a durat a doua construcție făcută de Matei Basarab. Arhiereul Filaret Beldiman a rezidit-o între anii 1827-1832. Biserica este în formă de navă, cu trei turle, cea din mijloc mai mare, iar cele de la răsărit și apus mai mici.
A fost zidită de arhitectul Franz Walet în același loc și cu același material de la prima construcție. Pe peretele vestic se află o pisanie amplă, situată deasupra ușii de intrare: „A fost zidit dintr-un început de Radu Negru la 1215, de Basarab I cel Mare, fiul lui Negru Vodă și terminată de Nicolae Alexandru Basarab, înmormântat aici. La 1635 Matei Basarab o zidește din nou cu aceleași materiale de piatră cioplită, întocmind obștea monahală cu primul stareț Melchisedec. Din cauza cutremurului din 1802 și 1819 biserica s-a dărâmat rămânând așa până în 1826 când din porunca voievodului Grigore Ghica și cu blagoslovirea mitropolitului Grigore începe zidirea cu aceleași materiale, adaugându-se și pietre noi cioplite. Din cauza grelelor întâmplări (războiul Rusiei cu turcii, boala ciumei, holerei și foamei) zidirea ei se întrerupe până în 1831, când cu ajutorul vornicului vel Pană Costescu și cu osteneala starețului Filaret Apaniaș Beldiman, venit din Moldova, biserica se termină și se târnosește la 30 octombrie 1832.” Altarul este larg, în formă de arc de cerc. Bolta este compartimentată de două arcade asimetrice, sprijinite pe stâlpi doar în partea de răsărit. În spatele tâmplei se află două coloane care se înalță până la boltă, pe cea din dreapta fiind inscripționat anul 1832, când s-a târnosit biserica. Tâmpla de lemn are decorații ornamentale, predominand motivele vegetale stilizate. De asemenea, ușile împărătești și cele diaconești sunt abundent decorate.
Între cele trei registre cu icoane se remarcă cel superior, întrucât se arcuiește semicircular în partea centrală. Tâmpla prezintă un plan central mai avansat spre naos, față de cele laterale, retrase spre altar. În ansamblul ei este una dintre cele mai frumoase catapetesme din Muscel. Naosul este dreptunghiular și nu are abside. În mijlocul naosului se află un mare policandru din lemn sculptat. În 1920 a început clădirea Orfelinatului, pe vechile ruine ale chiliilor, iar la 1 septembrie 1922 se inaugurează aici Seminarul Orfanilor de Război „Patriarhul Miron”. Un eveniment dureros a fost incendiul din 1934, ziua de 8 mai, când au ars: o parte din Seminar, stăreția cu muzeul, turla sau cupola cea mare și învelișul clopotniței. În 1928 patriarhul Miron transformă acest locaș din nou în mănăstire. În 1955 s-a orânduit și pictura din nou, prin grija patriarhului Justinian, în frescă. Pe latura vestică sunt zugraviți Matei Basarab, care ține în mână o biserică cu trei turnuri mari și două mici, iar în partea cealaltă Doamna Elena, ținând și ea cu mâna dreaptă biserica. Radu Negru ține și el cu mâna stângă o altă biserică cu cinci turnuri mari și două mici și Nicolae Alexandru Voievod Iliaș ținând cu mâna dreaptă aceeași biserică. Biserica este zidită din piatră de Albești, iar pe peretele exterior din vest are două pisanii. Prima, așezată în stânga, face istoricul mănăstirii, așa cum era cunoscut în vremea lui Matei Basarab, lăudând opera acestui domn bun și milostiv care a reconstruit biserica.
Lângă inscripție, așezată din ordinul lui Matei Basarab, se găsește una cu un text asemănător „pusă de câmpulungenii care voiau să se veșnicească și astfel amintirea privilegiilor lor”. În 1959 mănăstirea a fost desființată de regimul comunist, devenind biserică de mir. A fost reînființată prin grija preasfințitului episcop Calinic în primavara anului 1989. La Mănăstirea Negru Vodă a existat și o școală de copiști cu puternice tradiții, manuscrisele remarcându-se printr-o scriere caligrafică, fiind împodobite cu frontispicii și miniaturi colorate. Primii voievozi ai statutului feudal unitar ai Țării Românești, Basarab I și Nicolae Alexandru, au fost înmormântați aici, în Paraclisul Curții Domnești din secolul al XIV-lea, după cum atestă, pentru primul, inscripția grafit de la Curtea de Argeș, care menționează moartea lui Basarab, în anul 1352, la Câmpulung. La această Sfântă mănăstire a fost adusă și racla cu moaștele Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, un sihastru din sec. XVII-lea, care a stat zidit 30 de ani într-o peșteră din Valea Chiliilor-Cetățeni și a fost descoperit abia în 1944 printr-o minune Dumnezeiască. Acest sfânt se prăznuiește la 26 iulie.
Mănăstirea Negru Vodă, cel mai important ansamblu monastic din Muscel, s-a constituit de-a lungul timpului într-un focar de cultură și spiritualitate. Astăzi reprezintă un important reper istoric și religios ce merită vizitat și cunoscut de către toți românii.
Lasă un răspuns