Dar cei ce aruncă acum cu pietre, au colaborat?!…

S-ar vrea pesemne o piatră de moară atârnată de gâtul lui… Dar la ce folos? În ce apă să mai scufunzi biruința lui asupra naivității noastre? Dacă a fost sau nu… La ce ne mai ajută? Ne vom simți, moral, mai bine? Mai liberi? Mai purificați?… Așa ar putea fi… Dar noi avem o problemă cu moralitatea unor politicieni ai prezentului. Care încă mai contează prin ceea ce ar putea face. Nu doar prin ceea ce au făcut…

Este o piatră aruncată… Și mulți se vor duce după ea pentru a rămâne în cronici prin dovedirea celui ce părea de nedovedit.

Și totuși, la ce ne folosește? Acum, atât de târziu… Mai ales că, dacă „a fost” sau „nu a fost” nu o spune nici măcar verdictul. Nu face, nu îndrăznește poate, o „traducere” intrinsecă a deciziei. Nu desface apele așa cum ar trebui. A colaborat în sensul impunerilor legate de serviciu, de funcții, de sistem, de cererile din acele vremuri sau a turnat mișelește? Pentru că dacă a colaborat în sensul furnizării de date ofițerilor de informații și contrainformații, în rostul de atunci, ar fi fost mai rău să aflăm că nu a colaborat. Că nu i-a păsat. Căci, dacă a dat rapoarte vizând securitatea lumii pe care o naviga pe mări e una. Dacă a dat (și) note privind comportamentul oamenilor din lumea lui e altceva. Dar tot nu ar fi suficient. Pentru că legile mării sunt deasupra legilor juridice ale muritorilor. Și peste „reperele” noastre vizând ceea ce este moral sau imoral, benefic ori nu pentru un grup sau un membru al grupului. (Pentru marinari, măcar pentru ei, răspunsul este clar… Și dacă a fost „ceva”, și nu cartușe de țigări ori lăzi cu whischy, totul s-a rezolvat acolo, în „lumea” lor. Pentru că un căpitan al unei „cetăți” ce depindea de el nu avea nevoie de rapoarte și notițe date unor inși de prin birouri pentru a-și rezolva problemele!).

Sunt atâtea nuanțe care ar trebui trecute prin sita rostului final că până și verdictul în sine lasă lucrurile în coadă de peste. „A colaborat”. Și ce să înțelegem din asta? Fiecare ce vrea, fiecare după așteptările lui, după vinovățiile pe care deja le-a trasat în opisul acelui a fost sau nu a fost?… Sau rămâne treaba istoricilor să redacteze cărți de dumirit națiunea de mai târziu? E drept, nu va fi „material” cât pentru un serial al dezvăluirilor nedezvăluite, ba mai rău afundate, ale Revoluției. Dar va putea curge oarece sevă de cerneală. Și vor exista și peste ani „istorici” de colț de sinecură care să își facă și ei de lucru pe un fond lăsat deschis de un verdict neverdictibil (!).

Verdictul nu spune cum „a colaborat” numitul… Pe zona de interes de securitate națională a informațiilor specifice sau pe turnatul „la pahar” a colegilor? Și care „colegi”? Subalternii care, pe navă măcar, oricum i se supuneau ca unui mic Dumnezeu? În plus, când ar fi avut vreme să facă așa ceva? Să-i tragă de limbă, să asculte, să redacteze notele informative? Pentru că implicarea, ca prezență, energie, resurse de rezistență, nu îi mai lăsau timp pentru prostiile cerute de securitate. Sau alții întocmeau rapoartele și mai strecurau și câte un răvaș-notiță pentru că așa dădea bine la partid? Să nu fie aceasta întrebarea mai importantă decât acel a fost sau nu a fost…

Oricum, și dacă am lua în considerare posibilitatea celei mai negre imagini care ar putea rezulta din această decizie, a colaborări în sensul cel mai mârșav, consecințe juridice nu mai pot exista. Moral, dacă a fost sau nu „ceva”, fostul comandant își va duce singur crucea. Așa cum și-o vor duce și aceia care astăzi aruncă aceste pietre.

Penal, însă, nu va mai răspunde… Cel puțin, nu el. „Îndreptățiți” să răspundă în fața legii vor fi cei ce nu și-au făcut treaba, au „rătăcit” notele pe care le-ar fi găsit (chipurile, întâmplător!) zece ani mai târziu. Aceia ar trebui să răspundă. Pentru neglijență în serviciu, pentru că nu au deschis dosarele la timp, pentru abuz în serviciu, pentru că și-au asigurat o sinecură liniștită tocmai din promovarea unor asemenea „neglijențe”, pentru inducerea în eroare și, deloc de trecut cu vederea, pentru obținerea unor foloase necuvenite rezultate din salariile și indemnizațiile pe care le-au încasat în funcțiile din care dădeau adeverințe ca într-un soi de alba-neagra a colaborării.

Revoluția, Mineriadele și acum noul mare mister ce, sperăm să nu!, va ține ocupată următoarea generație de „indignați”… A fost sau nu a fost?… Și totuși, o piatră cu numele lui „Mele” nu s-a găsit? Să nu mai spunem de bordura aia a timpului ce nu se vrea funerară odată…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*