Cetatea Albă este o cetate, dar și un oraș în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, aflat în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa). În timpul lui Burebista, cetatea se numea Tyras și ținea de regatul dacic al acestuia. Cetatea s-a aflat sub suveranitatea moldovenilor între anii 1359 și 1484, apoi Ștefan cel Mare a pierdut cetatea, aceasta fiind cucerită de turci. Orașul devine parte a României în perioada 1918 și 1940, și iarăși în perioada 1941–1944. Populația românească din oraș mai era de doi la sută, conform ultimului recensământ ucrainean din 2001.
Teritorial, orașul are o formă aproape pătrată. Istoria orașului începe în secolul al V-lea î.Hr. când marinarii greci din Milet (Marea Egee) au întemeiat aici colonia numită Tyras, zisă și Ofiussa („Cetatea Șerpilor”, astfel numită, după Herodot, din cauza numeroaselor năpârci (vipere) din împrejurimi). În jurul cetății trăiau cei din tribul Nevrii (identificati pe hărțile antice cu numele de Naurii/Niorii/Inorii) și Thiriții/Thir(γ/g)iții/ Tyrageții, popoare scitice, precum și Bastarnii, popor celto-germanic, care au fost înfrânți de daci în jurul anului 300 î.Hr.. În secolul al II-lea î.Hr., orașul este din nou menționat ca cetate grecească, principala ocupație a locuitorilor fiind cea de comerț în zonă, cu Tyrageții, un popor dacic. Orașul face parte mai apoi și din Regatul Pontic. Romanii cuceresc orașul în anul 57 e.n. și îl folosesc în comerțul cu Sciția. Invazia hunilor din 375 devastează colonia romană, însă orașul a renăscut pe la anul 545, sub stăpânirea bizantină, cu numele de Turris, și făcea atunci comerț cu anții (popor slav) și alanii (popor iranian) dimprejur.
În secolul al XIV-lea cetatea, numită acum Mavrokastron („cetatea neagră”), este cucerită de tătari care o denumesc Turla. În 1315 genovezii stabilesc aici o escală (port) și un contoar comercial, renovând cetatea, pe care o numesc Moncastro, în grecește Asprokastron („cetatea albă”). Orașul devine parte a principatului Moldovei în anul 1359. Cetatea este mărită și refăcută în 1407 și în 1440, respectiv sub domnitorii moldoveni Alexandru cel Bun și Ștefan al II-lea. În 1450 a fost asediată de turci. Domnitorii moldoveni Alexandru Vodă în 1451, și Ștefan cel Mare în 1481 refac și măresc la rândul lor cetatea. Turcii cuceresc cetatea și distrug orașul în 1484. Otomanii denumesc cetatea Ak-Kerman („cetatea albă”) și o stăpânesc până la 1812 când este luată în stăpânire de Imperiul Rus, care reclădește un nou oraș împrejur numit „Akkerman”. La 26 iulie 1816 a fost sfințită biserica Sf. Gheorghe din orașul nou, cunoscută ulterior și drept „biserica bulgară”. În 1917 prima Republică a Moldovei își proclamă independența în hotarele provinciei Basarabia, incluzînd Cetatea Albă. În 1918, Republica Democratică Moldovenească unindu-se cu România, orașul trece în componența Regatului României. În 1940, orașul este ocupat de Uniunea Sovietică, fiind atribuit RSS Ucrainene; între 7 august și 1 decembrie orașul primește noul nume de „Belgorod-Dniestrovski” și devine reședința regiunii Ismail. Românii din oraș sunt deportați în Kazahstan. În 1941, după intrarea României în Al doilea război mondial, orașul redevine românesc. Evreii din oraș sunt deportați în Transnistria. În 1944 orașul trece din nou în componența Uniunii Sovietice. Clericii, și o parte din credincioșii ortodocși din oraș sunt deportați în Siberia.
În 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, orașul devine parte a Ucrainei independente. Locul era important odinioară, nu doar ca punct de observație în Marea Neagră (un adevărat pinten al lui Ștefam cel Mare la Marea Neagră) și aproape de gurile Dunării, ci mai cu seamă ca punct strategic pe axa comercială care lega Marea Neagră de Marea Baltică prin Liov, traversând deci Moldova și vestul Ucrainei. Drumul a început să fie folosit spre finele secolului al XIV-lea, când așa numita „cale tătărască” – dinspre Crimeea spre Polonia – devenise nesigur din pricina bătăliilor împotriva Hoardei de Aur. Între timp, Cetatea Albă, deși continuă să se afle într-o regiune strategică, și-a pierdut importanța și strălucirea, iar ruinele medievele au devenit piesa de rezistență turistică a orașului. Odesa, construită mult mai târziu, sub Ecaterina cea Mare, i-a luat de mult locul pe axele comerciale și în planurile politice (surse: wikipedia.org; istoria.md; romaniainterbelica.memoria.ro; basarabia-bucovina.info).
Acum fortăreața este ca o strajă uitată peste timp în post, ce privește către linia orizontului de unde poate apărea pericolul unui atac iminent…
Lasă un răspuns