Istoria neagră: cum a fost trădat Tudor Vladimirescu

Tudor Vladimirescu a rămas în istoria noastră, drept figura marcantă care a condus revoluția de la 1821. Numele său este legat de localitatea Vladimiri-Gorj acolo unde s-a născut la 1770. O mare perioadă de timp, Tudor Vladimirescu s-a aflat în slujba boierului Glogoveanu în Craiova.În timpul războiului ruso-turc a ajutat armatele rusești în legătură cu răscoala sârbilor împotriva ocupației oromane, în rolul de comandant a unei cete de voluntari numită panduri. Răscoala sârbilor împotriva turcilor l-a determinat pe Tudor să pună la cale o răscoală împotriva dominației asupritoare din Țările Române. În 1812 se încheie pacea de la București, iar Tudor Vladimirescu este trimis la Viena de către protectorul său, Glogoveanu, unde petrece un an de zile, timp în care se încheiase congresul de pace care puse capăt războaielor lui Napoleon I. La Viena se afla și centru intelectual al grecilor exilați atât din patria lor cât și din Țările Române. Această adunare intelectuală grecească a pus bazele societăți secrete numite ETERIA a cărui scop existențial era să lupte pentru eliberarea de sub jugul turcesc. Unul dintre capii acestei organizații, Iordache Olimpitul a intrat în legătură cu Tudor Vladimirescu dorind să-l atragă de partea Eteriei cu promisiunea că răscoala lor va elibera și Țările Române. În secret, Eteria dorea să-și impună dominația asupra Principatelor Române.

În 1818 urcă tronul Țării Românești Alexandru Șuțu, după alungarea din domnie a lui Ioan Vodă Caragea, iar în Moldova Mihail Șuțu în locul lui Scarlat Calimah. În luna ianuarie a anului 1821 moare Alexandru Șuțu, iar Tudor Vladimirescu consideră acest prilej ca fiind prielnic pentru începutul răscoalei. El merge în Satul Cloșani din Mehedinți și ridică steagul răscoalei pentru scoaterea țărănimii din situația de sărăcie cruntă în care se afla, prin înlăturarea abuzurilor administrației și a boierimii avare. Răzvrătirea lui Vladimirescu a avut un caracter mai mult social. El s-a ridicat atît împotriva boierilor greci cât și împotriva boierimii române. Însă după ce s-a convins că printre boierii români mai există și naționaliști, Tudor a schimbat tactica, mergând doar împotriva fanarioților. Oastea lui Tudor Vladimirescu era compusă din panduri și arnăuți. În numele celor pe care-i reprezenta, adică norodul, el ocupă mănăstirile Tisman, Cozia, apoi Târgul Jiului înaintând spre Craiova. Deși în tot acest timp a primit amenințări din partea boierilor de la București, acesta nu a dorit să cedeze. Până și cetele de arnăuți trimise de la București i se alătură și Craiova este ocupată, acolo unde își numește oamenii de încredere în funcții, trecând mai departe peste Olt spre București.

Tudor Vladimirescu își așează tabăra la Cotroceni în data de 16 martie 1821. Mulți dintre boierii greci au fugit peste graniță la Brașov, rămânând doar câțiva boieri români în frunte cu mitropolitul Dionisie Lupu care formează un divan cu scopul de a-l împăca pe Tudor Vladimirescu care acceptă în cele din urmă să negocieze, iar după câteva zile de tratative acesta este covins că boierii pământeni nu sunt dușmanii țării și că este mai util să se unească cu ei împotriva fanarioților. Astfel că, Tudor, depune jurământ divanului recunoscându-l ca autoritate de guvernare a țării. La 21 martie, Tudor Vladimirescu își face intrarea în oraș cu 6000 de panduri, 2500 de arnăuți. Vladimirescu trimite sultanului o scrisoare prin care îi cere să stopeze jaful fanarioților în Țările Române și totodată să nu mai fie puși în funcții de conducere. El spera ca răscoala lui să se extindă până în Moldova acolo unde trăiau frații de același neam și lege. Însă din păcate în MOLDOVA începuse răscoala eteriei grecești pusă la cale de către Alexandru Ipsilante, fiul lui Constantin Ipsilante fost domnitor în Țara Românească care s-a refugiat în Rusia după 1812. Fiind educat în școlile rusești, Alexandru Ipsilante a ajuns ofițer în armata rusă. De aceea el spera ca Rusia să se implice în răscoala grecească împotriva otomanilor, însă Țarul Rusiei era legat de Sfânta Alianță a suveranilor încheiată la 1815 care prevedea împiedicare oricăror forme de răzvrătire a popoarelor pentru a nu extinde ideile revoluției franceze. Ipsilanti a fost scos din armata rusă la ordinul țarului, dar totuși el a reușit să închege o mică armată formată din greci, bulgari și sârbi total nedisciplinați care s-au dedat la acte necugetate pe parcursul drumului spre Moldova. La Iași domnitorul Mihai Șuțu și mitropolitu Veniamin se aliază cu Eteria primindu-l pe Ipsilante ca pe un mare eliberator.

După ocuparea Moldovei fără luptă, Ipsilante cu armata sa întră în Țara Românească prin București la 27 martie 1821. Alexandru Ipsilante considera că Tudor Vladimirescu este pornit împotriva turcilor și ca atare îi recunocuse autoritatea de șef. Însă Vladimirescu nu era dispus să devină aliatul grecilor. Văzând Ipsilante că nu-l poate convinge pe Vladimirescu să-i devină aliat, încercă să atragă divanul boieresc de partea sa. Însă armata ostilă a lui Tudor și turcii care trecură Dunărea îl determină pe Ipsilanti să se retragă la Târgoviște. Boierii care s-au dat de partea lui Alexandru Ipsilanti în frunte cu mitropolitul Dionisie fuseseră ținuți sub pază la București ca nu cumva aceștia să-l urmeze. Tudor Vladimirescu era într-o situație foarte critică fiind încolțit la nord de eteriști iar la sud de otomani. El decide să rămână în București până la mijlocul lunii mai atunci când află că turcii se pregătesc să invadeze orașul. Singura opțiune care îi rămăsese a fost ca să se retragă în Oltenia unde populația îi era favorabilă. Însă ca să ajungă în Oltenia trebuia să treacă de partea eteriștilor care îi țineau calea. Ipislanti îl avertiză pe domnul Tudor că nu-i va permite trecerea, însă acesta hotărâ să forțeze calea înaintând cu pandurii și arnăuții lui până la Golești, lângă Pitești. Acolo, Tudor îl întâlnește pe vechiul său prieten, Iordache Olimpitul care se afla în fruntea oastei eteriei, și care prin vicleșug reuși să cumpere o parte a oastei arnăuților și pandurilor nemulțumiți de felul aspru cum îi pedepsea Tudor pe cei care cutezau să facă prădăciuni.

Trădat de cei mai importanți oamenii din oastea sa, Tudor este capturat , fiind trimis cu garda lui Iordache Olimpitul la Ipsilante în Târgoviște. Fără să aibă parte de vreo judecată, domnul Tudor sfârșește tăiat în bucăți de către eteriști într-o noapte. Trupul lui a fost aruncat într-o fântână. Însă uciderea lui Vladimirescu nu le fusese de niciun folos eteriștilor, fiindcă la scurt timp, în lupta de la Drăgușani, armata turcă nimicise oastea eteriștilor care nu avea nicio îndeletnicire ostășească, iar Ispilanti scăpat ca prin minune fugi în Ardeal unde a fost întemnițat de către austrieci vreme lungă, înebunind de-a binelea înainte ca să moară. După alungarea eteriștilor din Țara Românească, turcii trecură și în Moldova unde învinseră și restul armatei grecești la mănăstirea Secul și la Sculeni pe Prut. Trădătorul și vânzătorul lui Tudor Vladimirescu, Iordache Olimpitul a căzut în această luptă. Tudor Vladimirescu a murit pentru neamul său, pentru că a plecat urechea și și-a decshis inima spre durerea fraților săi de neam asupriți. În una dintre proclamațiile sale el spunea: pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Eu m-am ridicat pentru norod, cu al cărui sânge s-a hrănit și s-a poleit tot neamul boieresc…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*