Femeii din femei – grupaj liric omagial

Tu, suprema

Tu în toată măreția-ți
Și eu sclavu-ți, eunucul
Apărând împărăția-ți
Și onoarea-ți, faima, look-ul…

Tu stăpâna, nesupusa,
Eu supusul ce îndură
Și însumă ce, de Sus, a
Luat drept dar de dat, cum jură…

Tu zeița, eu păgânul
Ce-n altar ceara-i aprinde,
Tu regina, eu nebunul
Care-n patu-ți regii-și vinde…

Tu regina ce-și oferă
Cleopatrice capricii,
Eu gladiator ce speră
Să-l dezlegi de frica fricii…

Tu venera fără scrupul,
Eu amantul la comandă
Care îți sfințește trupul
Trupul dându-și drept ofrandă…

Tu supremă, dumnezeia,
Eu un credincios, o slugă,
Posedat doar de femeia
Care-l are și-l subjugă…

Te-ai temut

Te-ai temut și te vei teme
Ca o fragedă copilă,
O pubertă care geme
De dorințe și blesteme…

Ca un nur de-adolescentă
Ce se mistuie-n visare
Și-n dorințe, inocentă,
Într-o primă desfătare,

Ca o zbatere de buze
În fiorii dezmierdării,
Ca un țipăt de meduze
În zădărnicia mării,

Ca o margine de lume
În nemărginiri de ape,
Ca o lume din postume
Redeschideri reci de pleoape…

Ca o teamă când îți țipă
În coșmar lumea întreagă,
Prima zbatere de-aripă
Ce în vis de zbor se-ncheagă…

Ca o strângere în brațe
După ani de rătăcire,
După moartea care laț e
Ucigând a mea iubire…

Romeea

Să facem dragoste, Romeea, seara,
Când ne-ntâlnim pe-ascuns, accidental,
Când pentru tine vine primăvara,
Când pentru mine toamna-i la final…

Să facem dragoste, Romeea, înspre zori
Ca după-un lung preludiu de delir carnal
Când pentru tine-i vară, mimezi că mă adori
Și pentru mine-i iarnă în al morții ritual…

Să facem dragoste, Romeea, în amiaza
Irepetabilelor noastre clipe de extaz
Când iarna ta ucide toamna mea cu raza
Ce mi se-mplântă-n piept și în grumaz…

Să facem dragoste, Romeea, spre amurg
Dumnezeiește, chinuitor, fenomenal,
Când nu ai anotimp și ca o umbră curg
În ochiul beznei unui timp atemporal…

Să facem dragoste, Romeea, noaptea
Când lumea-și inversează polii inegal,
Când lacrima de vid a unei șoapte-a
Șters în urma-mi urma sfîârșitului fatal…

Să facem dragoste, Romeea, mi-aș dori,
Să uit că am făcut-o mai-nainte…
Și, ca să fiu al tău, mereu s-ar cuveni
Să-mi pierd tot timpul ținerea de minte…

Femeia din femei

Din când în când am, totuși, trebuință
Și de dovezi, de anumite semne
Ca să accept că ești doar o ființă
Ce la plăceri trupești vrea să mă-ndemne
Ca pe-un Iisus frivol, fără credință…

Iubita mea feroce de dulce, de virgină
Și de fidelă unui soț din viitor, incert,
Am să pretind alb-negrul de lumină
Din sufletul tău cast, un sfert de sfert,
Ca pe-o ofandă magică, deplină…

Și crucea-mi duc spășit sus pe Golgota
Cu deznădejdea celui care n-a iubit
Femeia din femei, care-n complot a
Sustras doar trupu-mi, atâta a râvnit,
Făcându-mă perechea-i și mascota;

Plin de păcate azi refuz păcatul
Din opiumul iubirii fără de iubire,
Accept să fiu în umbra-ți condamnatul
La tragica iubire, tardivă ca-mplinire,
Deși fără vreo vină, să fiu eu vinovatul…

șapte șoapte

 șapte șuiere de șoapte
șarjă karmică și sacră
zemuind de fructe coapte
și de voluptate macră.

șapte șoapte-n șapte ceruri
pe altarul cărnii tale
stalactite cu creneluri
în mici peșteri abisale

șapte șoapte pe ovalul
laptelelui ce-l înfântână
cerșind buze pe pocalul
frământat de-a mâinii mână

șapte șoapte îndulcite
de umorile saline
sfârcuri zvelte răsucite
pe stâncoasele coline

șapte șoapte-n mal de buze
cu mici pliuri valuri-valuri
văluri ude de meduze
răstignite peste maluri

șapte șoapte-n șipci scobite
între rotunjimi pufoase
amfore mustind ciobite
durdulii și pântecoase

șapte șoapte pe arcade
Și coloane lungi, domoale
arcuri, bolte, acolade
pe răsfrângerea lor moale.

șapte șoapte-nșurubate
pe mici șolduri ca de șarpe
între coapsele curbate
sub triunghiul dulcei harpe…

Doar un sărut…

Într-o rază de la soare
Luna, stelele și cerul
Ți-aș aduce la picioare
Și doar un sărut îți ceru-l.

Într-un mac al sângerării
Rana lumii ce disperă
Ți-aș fura, leac vindecării,
Tu, doar un sărut oferă!

Într-o amforă de apă
Un întreg ocean de miere
Ți l-aș deșerta sub pleaopă
Și doar un sărut ți-aș cere.

Într-un degetar de beznă
Tot pământul negru-n spuma-i
Ți l-aș coborî la gleznă,
Un sărut pe el dă-mi numai.

Într-o noapte de suspine
Când sfârși-va lumânarea-ți
Mi te-aș încarna în mine
Pe-un sărut și-mbrățișarea-ți.

Dar tu, inimă pietroasă,
Suflet sterp pentru iubire,
Ești un vis ce trece, lasă
Gust amar după trezire…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*